Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

În această seară, Trump a făcut un anunț de un putinism feroce. Prădătorii se recunosc întotdeauna între ei, iar victima are mereu fusta prea scurtă

Volodimir Zelenski gros plan

Foto: Profimedia

În aceste zile am aflat de la Donald Trump lucruri pe care nu le știam. Am aflat, de pildă, că Ucraina și-a cam căutat-o. Ea a început războiul cu Rusia. Avea fusta prea scurtă și uneori agresorul n-are altă soluție decât să dea cu bombe. E firesc, de vreme ce toată lumea civilizată știe că Putin e un om bun și înțelegător, setat pe valorile toleranței și armoniei la nivel global. Astăzi, aflăm tot de la Donald Trump că America a plătit 350 de miliarde de dolari pentru a susține Ucraina într-un război pe care înțelegem astăzi că ”n-avea nicio șansă să-l câștige”. 

Bani aruncați în vânt pentru a susține o victimă care l-a provocat pe Putin să acționeze. Joc de sumă nulă, practic, pentru Europa și mână pierzătoare pentru Statele Unite ale Americii. Tot Trump ne spune că ”actorașul” Zelensky e responsabil de moartea atâtor ucraineni și, pe lângă această vină imensă, individul nu vrea să organizeze nici alegeri pe timp de război, devenind astfel călăul propriei țări și un dictator de anvergură mondială. Un fel de Putin, dar mai dispus să iasă pe front în carne și oase decât masculul de la Kremlin. Cumva, Trump preia aici întreaga agendă a propagandei rusești, lansând ideea unor alegeri în vreme de război, ceea ce nu e nici măcar legal. 

O spune chiar Boris Johnson într-o postare pe platforma X, în reacție la ofensiva lui Trump: „Desigur, Ucraina nu a început războiul. Ai putea spune la fel de bine că America a atacat Japonia la Pearl Harbor. Desigur, o țară care trece printr-o invazie violentă nu ar trebui să organizeze alegeri. Nu au existat alegeri generale în Marea Britanie între 1935 și 1945.” Ca atare, în vreme de război, alegerile politice trec în plan terțiar. În primul rând, pentru că cine să voteze, când o mare parte a populației Ucrainei e plecată prin lume, alungată de bombe și tancuri?

Ca să fie lucrurile și mai clare, redau aici declarația publică a lui Donald Trump: „Dacă ne gândim la asta, un actoraș cu succes modest precum Volodimir Zelenski a convins SUA să cheltuie 350 de miliarde de dolari ca să intre într-un război pe care nu-l putea câștiga, pe care nu trebuia să-l fi început, dar un război pe care el, fără SUA și Trump, nu-l va putea niciodată rezolva. Statele Unite au cheltuit cu 200 miliarde de dolari mai mult decât Europa, și în timp ce banii Europei sunt garantați, Statele Unite nu vor obține nimic înapoi. Acest război este mult mai important pentru Europa decât pentru noi, pentru că e separă un mare și minunat ocean. Pe deasupra, Zelenski recunoaște că jumătate din banii trimiși de noi lipsesc. Refuză să organizeze alegeri, este foarte jos în sondajele din Ucraina și singurul lucru la care s-a priceput a fost să-l manipuleze pe Biden. Un dictator fără alegeri, Zelenski ar trebui să se miște repede pentru că s-ar putea să nu mai aibă vreo țară. Între timp, negociem cu succes încheierea războiului cu Rusia, ceea ce toată lumea admite că numai Trump și administrația lui pot face. Biden nici n-a încercat, Europa a eșuat și Zelenski vrea probabil să păstreze trenul morții în mișcare. Iubesc Ucraina, dar Zelenski a făcut o treabă teribil de proastă, țara lui e spulberată și milioane de oameni au murit. Și tot așa…

Citim toate astea și ne întrebăm ce s-a întâmplat cu lumea de pe o zi pe alta. Cum au ajuns lucrurile să fie atât de dramatic reinterpretate, încât Ucraina începe să fie lupul cel rău din poveste, iar Putin acel om inimos, care doar a vrut să pună umărul la ”denazificarea” Ucrainei. Cum a ajuns Trump să cânte pe ritmurile propagandei rusești. Poate că, fiind și el un agresor, nu poate empatiza cu victima. De aceea, se solidarizează cu agresorul, pe care îl admiră. Victima e slabă. Ea nu merită respect.

În momentul acesta, a spune adevărul poate părea ridicol. Dar încerc s-o fac, totuși, de dragul celor trei ani în care m-am uitat către Ucraina cu respect. Și încă o fac. Căci îmi amintesc limpede noaptea în care au început bombardamentele în Ucraina, am lucrat cu jurnaliști care au văzut ororile, care au trăit adevărul în propriile bătăi de inimă. Era februarie și atunci, iar oamenii din Ucraina căutau un loc în care să supraviețuiască sau rămâneau să lupte. În timp ce spitalele de copii le erau bombardate, în timp ce rușii le furau bunurile din case, în timp ce oamenii se așezau cu pieptul gol împotriva tancurilor. Apărând țara lor.

Și pe a noastră. Pe toată Europa. Ucraina s-a sacrificat în acești trei ani pentru Europa toată. A trăit infernul lui Putin pentru noi toți. Iar Zelenski a dat măsura unui curaj la care niciunul dintre șefii de stat pe care îl vedem la televizor nu poate măcar să aspire. Zelenski, după trei ani de infern, nu poate accepta pacea în orice condiții. Și nici nu poate interpreta războiul în logica afaceristului Donald Trump. Care, după cum vedeți, nu spune nimic despre crimele lui Putin, despre ferocitatea soldaților ruși, despre chinul ucrainean. Dar spune mereu câte ceva despre bani.

Trump simte acum că a plătit prea mulți bani pentru lupta unei victime care oricum și-o merita. Și, în plus, nu e victima lui. N-a agresat-o el. Și nici America. Până la urmă, e un ocean întreg între ei. Așa că nu mai vrea să plătească, a venit vremea să câștige și el ceva. Bani. Totul e despre bani. Și despre liniștea care acum se poate cumpăra numai cu bani. Deși politica mondială n-a putut fi niciodată condusă precum un SRL. Din simplul motiv că are la bază alte tipuri de valori.

Zilele astea aflăm că Ucraina a avut fusta prea scurtă. Și că, până la urmă, când ai picioarele frumoase și ai un mascul ca Putin prin apropiere, ar trebui să te aștepți. Asta a devenit politica externă americană în ultimul timp. Și, în pași de dans, Trump se va întoarce peste oceanul lui, lăsând în urmă amintirea unei retraumatizări. Ca atunci când pui o fată violată în fața agresorului ei și-i ceri să se confrunte cu el și să-ți povestească și ție cum s-a simțit în timpul violului. În timp ce tu o judeci.

Declarația lui Trump a sunat ca o declarație de dragoste în inimile rușilor. Ne dăm seama urmărindu-l pe ideologul lui Putin, Alecsander Dughin, care tocmai a declarat ”șah mat”, susținând că de acum Zelenski va fi trădat de toată lumea și va pierde totul, de la țară, putere, stimă și suflet până la viață cu totul. 

Sunt multe lucruri care se vor uita și se vor ierta. Mai puțin zilele astea. În care Trump a început să cânte pe ritmul propagandei lui Putin, cu vocea ridicată și gândurile la unison. Ca în orice alianță a agresorilor din lumea asta. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • D-na Dumitrescu, nu știați de:
    - politica SUA din ultimii 32 ani, ilustrata foarte bine in “ The Grand Chessboard “, de Zbigniew Brzezinski ?
    - de contextul in care a fost enuntata expresia “ NIET means NIET “ ?
    - de lovitura de stat din 2014, coordonata de Victoria Nuland ?
    Ați auzit de tratativele de pace de la Istanbul din 2022 ? Stiti de ce nu s-au materializat intr-un acord de pace ?
    Cunoașteți cate convorbiri a avut Joe Biden cu Vladimir Putin de la începerea conflictului ?
    Credeti ca Ucraina a avut vreodata vreo sansa reala, alta decat compromisul ?
    Cunoasteti istoria acordurilor de la Minsk ?
    Ati trimite toti copiii Ucrainei, de 18 ani, pe front, d-na Dumitrescu ?
    Si, dupa ce vor pieri in malaxorul rusesc, pe cine ați mai trimite, scumpa doamna ?
    Pe copiii Europei ?
    Cu pieptul gol inainte ?
    Cu armele conventionale ale lumii Vestice ?
    Poate i-ati da Ucrainei armele nucleare înapoi, scumpa doamna. De ce nu, in fond ?
    Nu asa i-ati asigura invincibilitatea ?
    Aveti solutia sa infrangeti Rusia, stimata doamna ?
    Ati auzit de Armata Rosie ?
    Ati auzit de retragerea Napoleoniana din 1812 ?
    De ce dezinformati mârsav oamenii, facand aceasta paralela cretinoida intre Pearl Harbour si atacul Rusiei din 2022 ?
    Ascultați, va rog, discursul lui JFK despre pace, din 1963
    ( https://youtu.be/0fkKnfk4k40?si=LP_zumL9pA2HAphl ) si, mai precis, din minutul 15:00. O sa aflati lucruri interesante.
    Dvs si ceilalți cititori “ naivi “ ai acestei platforme, o sa aflați lucruri interesante, daca ieșiți puțin din bula CNN - BBC - NBC.
    Lumea este gri, d-na Dumitrescu, nu alba sau neagra.
    Nu mai dezinformați - citiți, inainte sa influențați opinia publica.
    Asta daca respectati mult trâmbitata impartialitate a acestei platforme.


    • Like 1
    • @ Margot Fenring
      Acum, să întrebi un român dacă a auzit de "mătreața" armată roșie..
      Da stimată doamnă, am auzit toți de armata roșie. De VIOLURILE, JAFURILE ȘI MĂCELURILE comise de armata roșie în România ocupată de bolșevici!
      • Like 2
  • D-na Dumitrescu, nu știați de:
    - politica SUA din ultimii 32 ani, ilustrata foarte bine in “ The Grand Chessboard “, de Zbigniew Brzezinski ?
    - de contextul in care a fost enuntata expresia “ NIET means NIET “ ?
    - de lovitura de stat din 2014, coordonata de Victoria Nuland ?
    Ați auzit de tratativele de pace de la Istanbul din 2022 ? Stiti de ce nu s-au materializat intr-un acord de pace ?
    Cunoașteți cate convorbiri a avut Joe Biden cu Vladimir Putin de la începerea conflictului ?
    Credeti ca Ucraina a avut vreodata vreo sansa reala, alta decat compromisul ?
    Cunoasteti istoria acordurilor de la Minsk ?
    Ati trimite toti copiii Ucrainei, de 18 ani, pe front, d-na Dumitrescu ?
    Si, dupa ce vor pieri in malaxorul rusesc, pe cine ați mai trimite, scumpa doamna ?
    Pe copiii Europei ?
    Cu pieptul gol inainte ?
    Cu armele conventionale ale lumii Vestice ?
    Poate i-ati da Ucrainei armele nucleare înapoi, scumpa doamna. De ce nu, in fond ?
    Nu asa i-ati asigura invincibilitatea ?
    Aveti solutia sa infrangeti Rusia, stimata doamna ?
    Ati auzit de Armata Rosie ?
    Ati auzit de retragerea Napoleoniana din 1812 ?
    De ce dezinformati mârsav oamenii, facand aceasta paralela cretinoida intre Pearl Harbour si atacul Rusiei din 2022 ?
    Ascultați, va rog, discursul lui JFK despre pace, din 1963
    ( https://youtu.be/0fkKnfk4k40?si=LP_zumL9pA2HAphl ) si, mai precis, din minutul 15:00. O sa aflati lucruri interesante.
    Dvs si ceilalți cititori “ naivi “ ai acestei platforme, o sa aflați lucruri interesante, daca ieșiți puțin din bula CNN - BBC - NBC.
    Lumea este gri, d-na Dumitrescu, nu alba sau neagra.
    Nu mai dezinformați - citiți, inainte sa influențați opinia publica.
    Asta daca respectati mult trâmbitata impartialitate a acestei platforme.


    • Like 0
    • @ Margot Fenring
      pixel check icon
      am eu soluția înfrângerii rusiei: blocada economică, aia încălcată de foarte mulți negustori occidentali. fooarte mulți. china și india nu pot contrabalansa. până la războiul ideologic e războiul financiar, care-i unește. asistăm la un pocăr între borfași, mascat într-o bătaie. dacă trump joacă la cacialma, are cărți mediocre și asta poate fi speculat.
      • Like 3
  • https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/de-ce-trump-este-ca-plastilina-in-mainile-lui-2423440.html
    • Like 2
  • Cica Zelenski vrea sa pastreze trenul mortii in miscare.... Pe bune, serios?? Cine e invadatorul unui stat cu frontiere bine stabilite, nu Rusia lui Putin? Cine nu respecta dreptul international, nu Rusia lui Putin? Asa, Zelenski nu a organizat alegeri (faptul ca tara e in razboi nu conteaza, trebuia sa le organizeze). Sa le organizeze asa ca tovarasul Putin, adica sa isi spulbere adversarii, fie prin impuscare, fie cu otrava. Eventual sa modifica constitutia Ucrainei astfel incat sa poata fi pe veci presedinte, asa ca tovarasul Putin, care este fireste un barbat adevarat pe care dl. Trump (suferind de mult de imbecilismul de dupa andropauza) il invidiaza in fundul sufletului sau. Ar vrea el ca SUA sa fie ca mama Rusia, iar el sa fie ca Putin. Cat de dezgustator este acest dobitoc ajuns presedintele SUA! Oare ce ar spune despre specimenul lipsit de logica, de bun simt si fara cunostinte de drept (nu vrea el sa isi "salveze tara" - oare de la ce catastrofa? - in pofida legilor existente?) un George Washington sau un Abraham Lincoln, daca ar trai? Sau un Theodore Roosevelt? Dac acest clown de ceamai joasa speta, numit Trump, si echipa lui de idioti fac o pace din care Ucraina iese ciuntita la teritorii, ne putem astepta foarte bine la o repetitie a scenariului, dar cu alta tara. Poate Polonia, poate una din Baltice, ca tot au fost candva in URSS, nu? Poate chiar Romania..... O pace cu cedare de teritorii ucrainiene rusilor este deschidere cutiei Pandorei. Trump nu pricepe asta, e mult prea redus; pentru lumea se reduce la el si la tampeniile pe care le peroreaza ca sa "se dea mare". Cred ca e randul Europei sa stranga randurile, sa isi puna la punct armatele, industria de armament, inclusiv cel nuclear, daca vrea sa nu fie ciuntita in anii urmatori cu blagoslovenia maimutelor de la Washington si spre satisfacita vicleana a chinezului caruia astfel de situatii ii convin de minune.
    • Like 5
    • @ andreea dragusin
      Foarte direct, clar și concis. Mă regăsesc în aceste expuneri. Poate-poate imbecilii trumpisti de pe la noi baga ceva în capete că oricum loc e berechet.
      • Like 1
  • Nu suveraniști, ci naționaliști. Să nu schimbăm termenii.
    • Like 0
  • Din nefericire s-a cățărat pe "tronul" sua și chiar al lumii un scelerat care mai este și bișnițar din tată-n fiu. Acest "urangutan portocaliu" cum bine l-a descris ctp, însoțit și preamărit, oare pentru cât timp, de o sleahta de macaci, bișnițari de succes și renume. Lipsitul de scrupule, împreună cu camarila lui de hrapareti, s-a înfrățit, numai din interes, cu sadicul descreierat, putin, "împărat " peste" mai nimic momentan dar cu aspirațiile unor predecesori care au adus focul și pustiirea popoarelor pe care le-au subjugat și pe care le-au pretins ca apartinandu-le. Asta a făcut hoarda slavă de când a descalecat pe locurile pe care le asupresc și azi.
    Dar să revin la "eroul" nostru: ăsta nu vrea decât profit. Din punct de vedere economic asta este normal. Numai că caricatura asta trădează, implica sua a doua oara într-o tradare stigmatizanta, întreaga Europa și Ucraina, deocamdată. Este înfiorător și revoltător și grețos sa-i auzi inepțiile debitate de curând. Nu mai le amintesc, le știți foarte bine, o lume întreaga le-a auzit, iar cei care au conștiință s-au cutremurat. Acest tandem, impotriva istoriei, a firescul va aduce mult rău, pentru nu se știe cât timp de acum încolo.
    • Like 6
  • Vad ca suveranistii nostri , sunt mai mult preocupati de prietenul rus decat de romanul nevoias. Cum naiba sa ne atingem noi de dronele tovarasului Putin ? Si infractorii nostri locali sunt inebuniti dupa modelul putinist. pe care o sa ni-l implementeze cu metode precise zevzecul Georgescu. O sa fure cat vor , dau dreptul la stapanire si traiesc prin locuri exotice. In rest pentru prostii romanosi imbracati in nadragi tricolori , se da liber la vanatoarea de sorosisti.
    • Like 4
    • @ Radu Bogdan
      Momentul din camera deputaților cu opoziția la doborârea dronelor rusești pe teritoriul romanesc a fost isterie tradatoare. Caracteristic "suveranistilor".
      • Like 4
  • Si daca Trump joaca teatru doar sa para ca orice oferta ar face Rusiei va fi cea mai buna, dar mai apoi sa le puna conditii dure?
    Inca nu s-a terminat.
    • Like 0
    • @ haim_mononucleozovici
      Trump nu e în măsură să impună condiții dure unei rusii susținută de china. Nu-l cred pe trump atât de inteligent și viteaz. Dementul urmărește profitul imediat pentru a demonstra americanilor că este omul providențial pentru ei. Cât va dura "înțelegerea" cu putin nu știu, dar nu mult.
      • Like 1
  • Rucs Rucs check icon
    Dacă doi boxeri luptă în ring și unul e prins în corzi, făcut knock out, iar celalalt continuă să îl zdrobeasca prin pumni și picioare, vi se pare normal ca lupta să nu fie oprită? Ca spectatorii însetați de sânge să țină galerie de pe margini și să facă urale și ovatii? Ăștia suntem noi, asta e Europa, în vreme ce Ucraina e zdrobita pe front. Sunt evidențe recunoscute nu doar de Trump, ci și de Zelenski care declara ca rusii au 600 mii de oameni în teritoriile ocupate. Tot ucrainienii au declarat ca au soldați insuficienti și ca lupta mai mult cu drone. Iar Mark Rutte a spus că rușii produc în 3 luni mai multă muniție decât toată Europa într-un an de zile. Apoi: la întâlnirea de la Paris, de alaltăieri, s-a discutat despre trimiterea de trupe în Ucraina. O discuție care, dacă nu am fi fost de o ipocrizie criminală, trebuia sa fi avut loc cu trei ani în urmă, nu acum. Oamenii ăia nu de arme desperecheate au nevoie și nici de galeria noastră. Rusii sunt determinați și...merg înainte. Oamenii ăia (ucrainienii) au nevoie de ajutor militar în trupe. Sunteți gata să îl dați? Sa donați, cum ar veni, sânge, nu câțiva euroi? Dacă nu, nu va mai jucați cu metaforele și analogiile și retorica pe seama unor oameni în carne și oase, care au murit acolo cu sutele de mii. Numai ca, în vreme ce rusii au murit spre victoria lor (au obținut cam tot ce au vrut), ucrainienii au murit degeaba. În secunda când le-a fost clară treaba asta, liderii lor politici trebuiau să afirme: fie lumea ne ajută la modul real, cu trupe, fie noi ne oprim aici, până ce inamicul nu înaintează și mai mult. Numai că au un președinte trădător (realmente detestat de ai lui), care a ținut-o așa, în moarte clinică, prelungind agonia Ucrainei. În Ucraina recrutarea la momentul ăsta se face majoritar cu forța, în vreme ce dezertarile și fuga din tara sunt tot mai dese. Sunt informații publice, inclusiv în presa românească. Deci, ce vrem? Vrem sa ii obligam pe americani sa lupte pentru noi, când pe ei ii desparte un ocean de zona asta, cum bine a zis Trump? De ce ar muri un american pentru Zelenski sau pentru Ucraina? Dacă sunt asa filantropi și empatici, sa meargă acolo sa moara românii aceia care nu vor încheierea păcii. Oameni buni, acolo sunt sute de mii de lacrimi, de o parte și de alta, ale femeilor care își primesc copiii în sicrie de metal. Nu e treaba noastră sa ne pronunțam aici pentru război, când habar nu avem realmente ce e acolo. În 3 ani de zile, teoretic Ucraina a primit marea cu sarea, promisiuni și ajutor de la Bruxelles și de la SUA. Unde este ea azi cu tot acel ajutor, timp de 3 ani de zile? Un sfert de teritoriu ocupat, sute de mii de morți și răniți și niște milioane plecați peste granițe. Despre ce vorbim? Dacă frontul ar fi arătat altfel, dacă Ucraina ar fi făcut măcar un pic progrese, înțeleg sa își fi zis Europa: hai sa ne mai străduim puțin, victoria e aproape. Dar când Ucraina e zob, a refuza negocierile de pace e pur și simplu o cruzime. O cruzime politică, pentru a transmite mesaje de forță Rusiei și a te mai folosi nițel de niște oameni pe post de pioni pe tabla de șah.
    • Like 0
    • @ Rucs
      Putin spera sa zdrobeasca Ucraina in 3 zile. Ceva gen Crimeea in 2014. Este absolut oribil ce li se intampla , dar clar nu vor sa fie sub rusi si rezista de 3 ani ! La fel si Georgia doar ca ei au pierdut deja. Ghinion geopolitic. Vreti sa fiti urmatorul in ring ? Pentru ça Putin nu se opreste , vrea Europa de Est inapoi, si fostul urss
      • Like 4
    • @ Réinventant
      Rucs Rucs check icon
      Propaganda de 2 lei, care marseaza pe frica. Următorul în ring. Nu, nu vreau sa fiu următorul în ring. Pentru asta trebuie să atac preventiv Rusia, ca să nu mă atace ea? Sau cum? Nu ai decât sa o ataci dumneata, ucrainenii nu refuză voluntari. Du-te acolo pe front, nu din spatele tastaturii. Opțiunea mea e pentru pace, mai ales când zarurile sunt aruncate.
      • Like 0
    • @ Rucs
      Spui ca " rusii au murit spre victoria lor (au obținut cam tot ce au vrut)".
      Imi aminteste mult de Margarita Simonian, propagandista-sefa a lui Putin: "We Will Go To Heaven While They Will Simply Croak"
      Dar sa lasam inspiratia margariteasca-simoniana si sa ne uitam la ce ai spus:
      "în vreme ce rusii au murit spre victoria lor (au obținut cam tot ce au vrut)," Adica rusii asta au vrut, in trei ani sa cucereasca 20% (nu un sfert, cum exagerezi defetist) din teritoriul Ucrainei cu pretul a jumatate din arsenalul militar ramas de la sovietici, cu pretul a vreun milion (!) de oameni morti si raniti, cu pretul rublei cazute pe la jumatate din ce era, a inflatiei de 25-30% si a diparitiilor investitiilor din economie? Hm, ciudate lucruri au vrut rusii.
      • Like 4
    • @ Rucs
      Exact dl Rus, Asta faceti , propaganda de 2 ruble, tot din spatele tastaturii. Este frumos din partea dvs ça recunoasteti totusi . Pace dupa modelul rus , am mai vazut ....Ataca . Fura. Pace fortata .Next. Repeat. Vor urma altii in ring daca le merge acum. Dar f probabil asta doriti.
      • Like 3
    • @ Rucs
      Tu ai dreptate. Ajutoarele primite, ajutoarele militare, de ucraina în acești trei ani de foc au fost conditionate drastic în folosire tocmai pentru a "nu supăra rusia și a nu-l irita pe putin " împotriva europenilor și chiar sua. Asta se numește fățărnicie și lașitate.
      • Like 3
    • @ Réinventant
      Din partea trampului o va avea. Este o a doua yalta cosmetizata.
      • Like 0
    • @ Rucs
      Nu acolo pe front ci deschis un front comun împotriva rusiei. Asta n-ai să vezi. E prea târziu. Pentru toți.
      • Like 0
    • @ Réinventant
      Așa este într-adevăr modelul rus. Dar întreb eu: când a trecut Rusia dincoace de Nistru? Nu cu sfera de influență și baze militare, că asta e clar că au fost până la Berlin, de la finele WW2 și până în 1989. Dar zic de CUCERIRI efective, așa cum vrea să ne sperie propaganda pentru fraieri. Ceaușescu a și scăpat de trupele rusești din țară chiar din perioada comunistă (1958!!!!!), deci chiar în perioada de maxim a influenței rusești. Dacă atunci, în condițiile alea vitrege s-a putut, vrea propaganda să ne îndoctrineze că acum nu mai scăpăm? O să ne ia Rusia cu totul? Vine în inima UE și NATO și ne ia? Ni-No, Ni-No :-) :-)
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Ceaușescu în '58? În ce calitate?
      • Like 1
    • @ Zugravu Mircea
      Pardon, am greșit :-) Când ai dreptate, ai. E vorba desigur de Gheorghiu-Dej. Ceușescu era atunci doar în eșalonul 2. Dar ideea rămâne: România a fost relativ independetă de Rusia începând cu 1958. A avut chiar poziții împotriva politicii ruse, inclusiv a invaziei Cehoslovaciei de către Rusia și alte țări din Tratatul de la Varșovia. Atunci, în 1968 era deja Ceaușescu la putere. Deci asta zic, dacă s-a putut atunci să rămânem relativ independenți față de ruși, acum cu atât mai mult se poate, când există UE ȘI NATO iar noi suntem membri cu drepturi depline.
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      De ce va plac rusii asa mult dle Cojocaru ?Va simtiti tare obligat sa le luati
      vesnic apararea....
      • Like 2
    • @ Rucs
      Deși în trecut ați avut comentarii pe care le-am apreciat, de data asta se pare că nu înțelegeți nimic din ce se întâmplă. Sau și mai rău, înțelegeți că trebuie să vă aliniați propagandei putiniste.
      "în vreme ce rusii au murit spre victoria lor (au obținut cam tot ce au vrut), ucrainienii au murit degeaba".
      E cel mai putinist text pe care l-am citit pe platforma asta! În primul rând, să mori apărându-ți patria, înseamnă să mori degeaba??? În al doilea rând, rușii nu au obținut nici pe departe ce au vrut, asta o poate spune doar propaganda putinistă. Putin, dacă nu știați, vrea dezmembrarea statului ucrainean. Deci nu, rușii nu au obținut ce și-a dorit tătucul lor.
      Așa cum rușii au plecat cu coada între picioare din Afganistan, sau cum americanii s-au retras din Vietnam (după câți ani de război!!!), la fel ar trebui să se întâmple și acum. Agresorii să plece de unde au venit. Eșecul apărării ucrainene este cauzat în primul rând de duplicitatea europenilor care au promis multe și au făcut puține. Prea puțin ajutor militar, prea puține măsuri reale de izolare a rușilor și prea puțin în impunerea unor sancțiuni care într-adevăr să le destabilizeze industria de război. Europenii au dat impresia că susțin Ucraina dar au lăsat pe americani greul finanțării apărării Ucrainei. Abia acum se trezesc europenii la realitate, când li s-a arătat pisica.
      • Like 0
    • @ Andrei Tarlea
      Rucs Rucs check icon
      Tocmai pentru că și mie mi se par limpezi și de bună credință luarile dvs de poziție, sunt curioasa să vă întreb ce părere aveți de documentarul ziaristei franceze Anne Laure Bonnel din 2016,despre războiul civil din Donbas. Este destul de celebru (deși nu pe surse mainstream),
      probabil l-ați văzut. Este șocant. Și oferă o cu totul alta perspectiva. Mie nu îmi era cu totul străină, având rude din Ucraina (români din zona Odesa, în prezent mutați în România și Canada).

      https://youtu.be/gsp1cxG7lFM?feature=shared
      • Like 0
  • IraM check icon
    De ce e datoria US sa apere Ukr ???

    De ce nu o face UE?
    Din zgarcenie si lasitate?
    UE ar trebui sa spuna US: fuckoff, ne aparam noi.
    Pare ca UE face jocurile Rusiei de fapt.
    • Like 1
    • @ IraM
      "De ce e datoria US sa apere Ukr ???"
      Fiindca nu doar apara Ucraina, ci distrug un dusman.
      • Like 3
    • @ haim_mononucleozovici
      Păi tocmai asta e ideea că Trump nu vrea să mai considere Rusia un dușman, ci vrea ”pupat Piața Indepenedenței”. E un lucru rău să se împace și să acționeze ei în comun asupra Chinei, care e acum adevăratul dușman economic al SUA? Vă place mai mult războiul cu Rusia decât pacea și liniștea cu Rusia? Măi să fie! Ce belicoși am devenit în ultimul timp la îndemnul propagandei pro-război!
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Trump nu va face niciodată pace cu rusia. Rusia va avea pretenții mari pentru a-i permite, temporar, trampului accesul la minereurile ucrainei care îi vor reveni ei. Iar curând rusia, tot temporar, va face alianță cu china. O alianță de circumstanță. Nu va fi pace și liniște cu rusia.
      • Like 1
    • @ Zugravu Mircea
      Eu cred că Trump e un mare fraier că nu te ia pe tine consilier. Ar trebui să-i spui că lucrurile nu stau cum își închipuie prostul de el, ci cum zici tu, adevăratul fiu al Mamei Omida. Că el ca fraierul, zici că se agită degeaba. Nu știu ăștia din echipa lui Trump nimic. Ar trebui să te milostivești de ei și să le spui tu cum stă treaba cu adevărat.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Dragul meu suveranist, vezi ce frumos ma adresez? in ciuda faptului ca este un scelerat eu cred ca stie acest lucru si fara contributia mea. Si gasca de profitori din jurul lui la fel. Nu e prost. Nebunii nu sunt neaparat si prosti. Deci nu ar tine cont de parerea mea.Da, tinand cont de "prietenia de veacuri" dintre rusi si americani, prietenie inca de pe vremea dacilor, mediata de decebal, sper in succesul acestei aliante. De asemenea si prietenia de veacuri, tot de decebal mediata, dintre rusi si chinezi va aduce numai bine omenirii. Darmite dintre toti trei. In privinta filiatiei mele cu mama omida gresesti. Nu am avut "norocul", slava domnului.
      • Like 0
    • @ haim_mononucleozovici
      IraM check icon
      Chiar crezi ca Rusia poate fi infranta?
      Toti cei ce cred asta ar trebui sa se inroleze in armata Ukr.
      Walk your talk!
      Dar nu, ar dori sa intre armata US in razboi, sa scoata castanele din foc cu mana altuia.
      Zi merci ca US mai e in NATO, ca altfel v-ati face toti pasapoarte de urgenta, vitejilor!
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Nu prea stati bine cu logica ( nimic nou in asta de altfel). Daca trumpovici e de acord ca o tara mai mare poate sa-si atace vecina si sa fure una alta , sub tot felul de pretexte, n-are ce sa mai zica a propos de China care vrea Taiwanul. In aceeasi categorie de idei psihopate , transforma Gaza in riviera dolce vita .... mana in mana cu iubirea ruseasca pe care o propavaduiti Lipsa de logica e semnul distinctiv al trumpistilor , putinistilor si vajnicilor lor sustinatori . Nu cred ca le mai trece ... Dar ati devenit chiar amuzant de aberant. Continuati, ne distram bine lol
      • Like 2
    • @ IraM
      Să-ți spun un secret, dar nu mai spui la nimeni. Rusia a fost înfrântă în 1612, 1711, 1855, 1905, 1918, 1921, 1989. Doar câteva exemple
      • Like 0
    • @ Vasile Ostaciuc
      IraM check icon
      Rusia de azi e mult diferita, are arme nucleare.
      Te bagi ?
      Btw, ce razboi a pierdut Rusia in 1989 ???
      Să-ți spun un secret, dar nu mai spui la nimeni : a avut colaps economic si politic.
      • Like 0


Îți recomandăm

Eco-creatorii de energie

Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.

Citește mai mult

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult