„Va fi război?”, am întrebat. „Este război. În Ucraina, în estul Ucrainei, este război de 8 ani de zile”, mi-a răspuns Alina Inayeh, directoare a biroului din București al German Marshall Fund, care este în aceste zile la Kiev, unde discută cu oficiali, experți și jurnaliști despre situația tensionată. Cu toate acestea, văzută din capitala Ucrainei, posibilitatea escaladării conflictului cu Rusia pare mult mai mică decât se vede din cancelariile occidentale. „Oamenii nu sunt panicați, oamenii nu sunt speriați de faptul că războiul va începe mâine sau va începe foarte curând, viața se desfășoară absolut normal, oamenii sunt pe străzi, în cafenele, în magazine.
De altfel și președintele Zelenski, în repetate rânduri, cel mai recent ieri (n.r. miercuri) a explicat că nu va exista o escaladare foarte puternică a situației, că nu va începe un nou război, nu este niciun motiv pentru populație să se alarmeze, cu atât mai puțin să înceapă să-și facă provizii”, spune Alina Inayeh.
Cum se explică această diferență de viziune? Reprezentanta GMF relatează răspunsul pe care l-a primit de la unii oficiali ucraineni, care s-au declarat mai îngrijorați de atacurile cibernetice și de „războiul cognitiv” dus de Rusia decât de posibilitatea extinderii conflictului militar. „Atât noi, ucrainenii, cât și americanii, cât și francezii, cât și NATO, lucrăm cu exact aceleași informații și cu exact aceleași date, numai că interpretarea acestor date și informații diferă în cazul nostru de cea a partenerilor noștri vest europeni. De exemplu, 250 de kilometri înseamnă pentru noi nu foarte aproape, pe când pentru SUA înseamnă foarte aproape”, i-au spus aceștia.
Într-un interviu pentru Republica.ro, Alina Inayeh analizează situația de la est de România și vorbește despre serioasa vulnerabilitate pe care NATO o arată în aceste momente: faptul că Europa și SUA nu au, de fapt, „o politică unitară, coezivă și puternică față de Rusia”.
Va fi război?
Este război. În Ucraina, în estul Ucrainei, este război de 8 ani de zile, mor oameni, mor soldați, sunt arme de foc, e un întreg arsenal acolo. Este război. Mă întrebați și toată lumea se întreabă cât de departe va ajunge acest război. Eu nu cred că va ajunge mai departe decât este deja, nu cred că Putin va invada mai mult Ucraina decât a făcut-o deja, nu cred că va ajunge la Odesa și, prin aceasta, foarte aproape de România, cu atât mai puțin cred că o să ajungă la Kiev. Eu cred că situația de acum va continua, îl avantajează pe Putin. Pentru că în felul ăsta controlează Ucraina și în felul ăsta, prin negocierile pe care le poartă cu SUA și cu NATO, el deja și-a ridicat foarte mult și statutul, și ceea ce poate eventual să obțină și ca imagine, și ca eventuale garanții.
Așadar, credeți că starea aceasta de presiune în care a împins lucrurile până la acest moment este suficient de mulțumitoare pentru Putin?
În felul acesta el continuă să controleze Ucraina și să-i blocheze ascensiunea spre organizațiile transatlantice, este ceea ce îl interesează. Întrebarea aceasta o pun și eu aici la Kiev, iar ceea ce mi se răspunde este că situația trebuie rezolvată cât mai repede pentru că economia ucraineană și populația ucraineană nu mai rezistă la condiții de război continuu, ceea ce înseamnă o reîntoarcere, probabil, la negocieri în format Minsk și o reîntoarcere la căutarea unei soluții pașnice și diplomatice.
Vă aflați la Kiev acum. Povestiți-ne, vă rog, ce faceți acolo și care este atmosfera în oraș.
Situația este într-un fel surprinzătoare, vorbesc doar despre Kiev, nu am voie să merg în altă parte, să mă apropii de linia frontului. Oamenii nu sunt panicați, oamenii nu sunt speriați de faptul că războiul va începe mâine sau va începe foarte curând, viața se desfășoară absolut normal, oamenii sunt pe străzi, în cafenele, în magazine.
De altfel și președintele Zelenski, în repetate rânduri, cel mai recent ieri (n.r. miercuri) a explicat că nu va exista o escaladare foarte puternică a situației, că nu va începe un nou război, nu este niciun motiv pentru populație să se alarmeze, cu atât mai puțin să înceapă să-și facă provizii.
Pentru că m-ați întrebat ce fac aici. Organizația din care fac parte, German Marshall Fund, a organizat o vizită de lucru, de studiu dacă vreți, cu un grup de jurnaliști, politicieni și experți la Kiev. Și printr-o serie de întâlniri cu politicieni, oameni din opoziție, cu experți ucraineni și jurnaliști, încercăm să înțelegem, la rândul nostru, mai bine care este situația actuală și care sunt soluțiile de ieșire din situația actuală.
Până acum la ce concluzie ați ajuns?
Ce am spus la început sunt concluziile a două zile la Kiev: lumea este relaxată, fără a fi neapărat inconștientă sau fără a ignora faptul că este, totuși, un război în estul Ucrainei. Nici populația, nici oficialitățile nu cred că va fi o escaladare atât de puternică a situației așa cum se vorbește în Vest.
Mesajele date însă de liderii occidentali, declarațiile recente date de președinții Joe Biden și Emmanuel Macron, indică însă contrariul. Cum se explică această diferență?
Nu voi face o analiză, ci o să vă spun răspunsul pe care l-am primit la aceeași întrebare de la anumite oficialități ucrainene. Încerc să citez: „Atât noi, ucrainenii, cât și americanii, cât și francezii, cât și NATO, lucrăm cu exact aceleași informații și cu exact aceleași date (pentru că informațiile și datele au fost foarte bine împărțite de această dată), numai că interpretarea acestor date și informații diferă în cazul nostru de cea a partenerilor noștri vest europeni. De exemplu, 250 de kilometri înseamnă pentru noi nu foarte aproape, pe când pentru SUA înseamnă foarte aproape”. Am încheiat citatul aproximativ.
Un articol din New York Times citează oficiali americani care vorbesc, în eventualitatea unei noi invazii, despre planurile ca SUA să antreneze în țările din flancul estic, inclusiv în România, insurgenți ucraineni. Franța vrea să trimită trupe în România. Cum va fi afectată România de această situație? Iată că s-ar putea întâmpla aici și altfel de lucruri decât s-au întâmplat până acum.
Altfel decât decât până acum, dar nu diferit de cum s-au întâmplat acum 80 de ani, în Al Doilea Război Mondial. Și atunci am ținut linia frontului, dacă ne amintim bine. Eu cred că toate aceste măsuri pe termen scurt ar putea fi binevenite și ar putea avea un oarecare efect, dacă, într-adevăr, toată lumea de la Kiev prezice greșit și, într-adevăr, Putin va face o ofensivă. Bineînțeles că și instruirea militarilor ucraineni, a insurgenților și trupele pe care și Macron și SUA vor să le pună pe teritoriul Poloniei și României, toate acestea, într-un fel sau altul, ar ajuta, dar asta e doar pe termen scurt. Pe termen lung, problema rămâne. Faptul că Europa și SUA, spațiul transatlantic, de fapt nu au o politică unitară, coezivă și puternică față de Rusia. Problema asta rămâne. Suntem divizați. Sunt declarații individuale, ale lui Macron, ale lui Biden, foarte puține declarații NATO, foarte puține declarații sub același steag. În Germania, avem deja păreri diferite între cancelar și ministrul de Externe despre viitorul Nord Stream 2. Nu suntem uniți. Și această lipsă de coeziune - coeziune care ne-ar da o mare putere în fața Rusiei, ne face mai slabi. Și ne face ca, într-un an - doi, să ne întoarcem în aceeași situație. Cu trupe, fără trupe, cu instruirea insurgenților, fără instruirea insurgenților. După ce ne luptăm, ce facem? În lipsa unui front comun diplomatic împotriva Rusiei, toate acestea ajută mult prea puțin.
Iar în ceea ce privește instruirea insurgenților ucraineni, eu am auzit aici și mi se pare, de altfel, foarte pertinent, un răspuns foarte interesant la această întrebare. Respectiv: „Armata ucraineană este în război de 8 ani de zile. Cei care vin să ne instruiască pe noi, nu au stat atât de mult într-un război, nu au atât de multă experiență nouă, recentă, despre cum se luptă Rusia și cum se luptă împotriva Rusiei. Deci poate, dimpotrivă, ar trebui noi să instruim armatele vest-europene”. Asta nu înseamnă că se refuză ajutorul, orice fel de ajutor se primește. Dar dacă punem lucrurile în perspectivă, există un oarecare adevăr și în această poziție.
Mergând pe acest scenariu, în care să spunem că va exista un război mai extins decât există la acest moment, ce ar însemna asta pentru România? Un război înseamnă o criză umanitară înainte de toate, înseamnă oameni care fug din calea conflictului ca să-și salveze viețile. Ar fi România, de exemplu, pregătită să primească refugiați ucraineni?
Aceasta este o întrebare la care eu nu pot să răspund, nu știu în ce măsură suntem noi pregătiți să facem față unui val de refugiați, cred că asta este o întrebare pentru autoritățile române. Eu nu am auzit și nu am văzut nicio discuție în acest sens. Dar un război în apropierea României nu înseamnă în primul rând val de refugiați. Înseamnă în primul rând o mare instabilitate securitară, înseamnă un grad de alertă ridicat al armatei române, înseamnă și nevoia de a deplasa trupe foarte rapid în anumite puncte. Acum mergem pe scenariile cele mai sumbre. La aceste puncte nu sunt convinsă că România este foarte pregătită, sper să fi făcut pregătiri în ultimul timp, dar cel puțin în ceea ce privește mobilitatea trupelor nu sunt așa convinsă că stăm așa bine, până acum câteva luni nu stăteam neapărat bine cu o infrastructură atât de proastă cum o avem noi.
Adică cu drumurile acestea, pe care de-abia mergem noi, pe timp de pace...
Ce să mai vorbim, de deplasat armament, muniție… Dar noi vorbim tot timpul de război militar, de componentă militară a războiului. Există și componenta hibridă războiului, care este în desfășurare de cel puțin 8 ani de zile și care se intensifică. La toate întrebările mele de aici, de la Kiev, referitoare la exact ce mă întrebați dvs, mi se răspunde: „Îngrijorarea noastră cea mai mare sunt atacurile cibernetice. Și previziunile noastre că ele se vor înrăutăți și că noi nu suntem pregătiți neapărat pentru a le face față sunt mai îngrijorătoare decât posibilitatea unui război militar”. Atacuri cibernetice au avut loc acum câteva zile asupra unor site-uri ale guvernului ucrainean și nu există niciun motiv pentru care ele să nu se intensifice. Previziunile oficialilor de aici sunt că ele vor continua, da.
Deja trecem de fake news. Tot ceea ce se întâmplă în Ucraina și în tot spațiul estic se numește deja război cognitiv
Pe lângă atacurile cibernetice, războiul hibrid are și această parte de fake news prin care este influențată opinia publică. Cum poate fi gestionată?
Deja trecem de fake news. Tot ceea ce se întâmplă în Ucraina și în tot spațiul estic, se numește deja război cognitiv. Deja se răspândește, tot ce înseamnă manipulare informațională și destabilizare prin informație deja se întâmplă în Ucraina, se întâmplă în România, nu e un fenomen care o să apară mâine. Și nu suntem pregătiți aproape deloc să-l gestionăm. Nu văd niciun efort nici la Kiev, cu atât mai puțin aș putea spune în România, ca acest război informațional, acest război cognitiv, cum spuneam, să fie estompat.
Ce ar trebui să facă România acum, pentru a-și întări poziția?
Poziția noastră ne-o întăresc aliații din NATO prin declarațiile acestea de trimitere de trupe șamd. Nu se va ajunge la trimis de trupe, pentru că nu va fi nevoie, este parte din negociere și nu face decât să crească prețul unui atac pentru Putin. Prin declarațiile pe care ei le fac, ne ajută, indirect. Dar ceea ce trebuie să facă totuși România și probabil că se face în cercuri diplomatice la care eu nu am acces și din care nu ies informații, ce ar trebui România să facă este exact ce încercam să spun mai devreme. Să insiste pentru o politică față de Rusia coerentă, coezivă și pe termen lung. Aceste petice militare nu ne ajută deloc pe noi ca țară, ne slăbesc și mai mult poziția pe termen lung, ca să zic așa dacă, într-adevăr, se ajunge la o conflagrație regională.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Păi, încet-încet, Germania ar trebui să își vadă de propriile interese, care clar nu sunt identice sau similare cu cele ale Americii imperialiste, și să facă totul pentru urgentarea pornirii gazoductului. Asta va aduce normalizarea tuturor prețurilor și numai bine tuturor statelor UE, în frunte cu Germania. Contraargumentul așa-zisei "independențe energetice" (față de Rusia) măcăne, fiindcă de facto nu ar exista o independență energetică. S-ar alege doar alternativa mai proastă, mai scumpă și mai nesigură a dependenței energetice față de America imperialistă.