Nu toți îi știm numele sau povestea, dar s-ar putea să fi trecut cel puțin o dată pe lângă atelierul meșterului Ion Burcea din inima Bucureștiului.
De fiecare dată când m-am nimerit pe lângă locul său, nu m-am abținut să mă opresc măcar câteva secunde ca să văd cum lucrează. Într-o zi, l-am întâlnit chiar pe trotuarul din fața atelierului. Repara un scaun vechi. Singurele momente de pauză erau pentru a răspunde la salutul vecinilor. Mi-am făcut curaj să îl întreb dacă îl pot fotografia. A zâmbit: nu eram prima. A început să îmi povestească cum mulți tineri cu aparate de fotografiat au călcat pragul atelierului său.
M-a invitat înăuntru să îmi arate articole din ziare lipite pe pereți unde numele său este peste tot. Vorbește frumos despre cei din generația de azi: spune că sunt curajoși și harnici.
Reparați un scaun, îi zic, dar este dezmembrat, cât o să vă chinuiți până o să fie gata? Îmi zâmbește și îmi răspunde: Eu am învățat meserie desfăcând, a devenit o pasiune să scot cuie, le și număr.
„Renunț la a doua dragoste”
Scaunul este al unui vecin, îmi spune că trebuie să îl termine de făcut până pleacă. Nu apuc să îl întreb, căci meșterul continuă povestea. Sunt dat afară, după 55 de ani mă dau afară de aici. Din 2014 mi-au luat jumătate din spațiu, de aia sunt toate așa înghesuite aici și acum vor tot atelierul. Pe 15 ianuarie predau cheile. Renunț la a doua dragoste. Prima dragoste a fost meseria și a doua prăvălia asta. Trebuie să părăsească atelierul pentru că imobilul în care funcționează are bulină roșie.
În cariera lui de 55 de ani, a reparat peste 3000 de piese de mobilier. Cel mai important de care își amintește e un fotoliu stil baroc, vechi de 200 de ani. A intrat ucenic la 13 ani; în timp, a ajuns să facă din meseria sa o adevarată artă. Pasiunea a moștenit-o de la tatăl său, dar îndemânarea și secretele le-a deprins de la un meșter ungur. Mama lui și-a dorit ca băiatul să învețe de la altcineva, deoarece tatăl său era mult prea dur. Spune că furat multe și de la tatăl său, dar -cel mai important- cum să se comporte dur cu ucenicii.
În '71 a devenit responsabilul atelierului. Avea 6 lucrători și 4 ucenici în subordine. Spune că a fost „rău de tot” ca șef: Îi puneam să desfacă pentru fiecare mică greșeală. Săreau peste operații și dacă sari peste operatii, piesa suferă. Trebuie să fie treabă de calitate. Lucram cot la cot cu ei. Omul, dacă nu stai lângă el, nu face treabă, că așa-I românul, se cunoștea când plecam la ședințe, imediat scădea ritmul.
A încercat să îi educe, spunându-le învățăceilor că este foarte important să știi cum să vorbești cu clientul. Jumătate din lucrare este angajată dacă știi cum să pui problema.
Din când în când, oftează și spune că îi este dor de vremurile de atunci.
Cel mai mult este deranjat de oamenii care îl întreabă dacă nu s-a plictisit: Trebuie să depui pasiune și orice faci trebuie să faci cu pasiune. Dacă o faci în silă nu iese nimic, asta nu înțeleg românii noștri.
Va continua să lucreze, să repare mobilă, pentru că fiecare piesă este o amintire pentru cineva. Însă cu tristețe se desparte de locul care i-a fost casă și atelier timp de 55 de ani, căci meșterul Ion Burcea a închis pentru ultima dată ușa atelierului din Bulevardul Carol I în data de 15 ianuarie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Un asemenea coltisor face cat o biserica frumoasa in tesutul urban, grea cicatrice!
Succes autoarei.
Cuvinte ce spun un mare adevar.Poate ca este bine ca un ziarist sa adune asemenea fraze si chiar in mod ostentativ sa le inzereze pe frontispiciul paginii de pornire.“In tara asta trebuie schimbata si matura!”, spunea Maria Cociorvan.
Azi "sila" de a fi romani si a aprecia si sustine traditiile sunt aptitudini comuniste dar nu facem nici un efort de gandire ca acesta catalogare vine din partea celor care doresc desfiintarea aceste natiuni.Asta s-a dorit si astfel Iliescu & Roman au aruncat in furnalele
Cu respect.
Frazele conținînd pe „Trebuie...!” nu fac bani mulți.
„“In tara asta trebuie schimbata si matura!”,”
Aici, se folosește trebuie dar agravat prin condițional.
Trec peste ideea că schimbarea aia e frumos a pica din cer.
Să aveți o zi bună!
Pe cand aveam 15 ani am lucrat acolo o vacanța de vara ...