Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Înalta tehnologie, în slujba chirurgilor: „Robotul” da Vinci Xi, cel mai avansat sistem de chirurgie robotică din lume, este utilizat cu succes la Ponderas Academic Hospital

DA VINCI Xi

photo icon "Robotul creste foarte mult manualitatea, crește numărul de operații care pot fi efectuate într-o zi. Sursa: Regina Maria

Aproximativ 18,1 milioane de cazuri noi de cancer sunt înregistrate în fiecare an la nivel mondial, iar 9,6 milioane de persoane decedeaza din cauza acestei afectiuni, potrivit datelor Globocan 2018, o statistică publicată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), prin Agenția internațională pentru cercetarea în domeniul cancerului (IARC).

Cancerul de prostată este cel mai frecvent cancer în rândul bărbaților și este a doua cauză de deces prin cancer la bărbați, după cel de plămâni.

Depistat precoce, cancerul de prostată este vindecabil

Comparativ cu alte tipuri de cancer, tumora malignă de prostată are o evoluție lentă, în ani de zile și frecvent nu are simptome. De aceea, medicii spun că este foarte important ca screening-ul să se facă începând cu vârsta de 50 de ani.

De obicei, afecțiunea se dezvoltă foarte lent și afectează în special bărbații mai în vârstă. Aproximativ unu din șapte bărbați cu vârsta peste 65 de ani va face boala, arată statisticile. Cancerul de prostată este rareori depistat înainte de 45 de ani, deși la această vârstă este mult mai agresiv (Sursa: Global cancer statistics 2018).

Tratament chirurgical pentru cancerul de prostată- prostatectomia robotică

Studiile au demonstrat superioritatea chirurgiei robotice pentru tratamentul cancerului de prostată, comparativ cu oricare altă metodă chirurgicală. Chirurgia robotică permite rezecția oncologică, dar funcțională, cu prezervarea integrității nervilor și în consecință, fără complicații de tipul impotenței și incontinenței urinare. În cele mai multe țări din Occident prostatectomia robotică reprezintă prima alternativă de tratament pentru cancerul de prostată depistat la bărbați cu speranță de viață peste 10 ani.

Avantajele chirurgiei robotice pentru cancerul de prostată:

- Limita de rezecție oncologică extrem de precisă

- Rata scazută de incontinență urinară este dependentă de experiența echipei operatorii. În primele săptămâni - două luni după intervenție, există o afectare tranzitorie a continenței urinare, care treptat se remediază. Circa 15% dintre pacienții operați robotic (de regulă tineri, cu un tonus sfincterian bun) nu prezintă această complicație postoperatorie.

- Rata scăzută de disfuncție erectilă. Bandeletele neurovasculare implicate în erecție sunt foarte sensibile atunci când se lucrează termic în vecinătatea lor și cei mai mulți dintre pacienți vor avea o afectare temporară, de aproximativ 6-12 luni după operația de prostatectomie. Chirurgia robotică, prin vizualizarea extrem de clară a câmpului operator și utilizarea unor instrumente de mici dimensiuni, care pot fi manevrate foarte delicat, permite prezervarea cu acuretețe a acestor bandelete favorizând astfel menținerea erecției după intervenție.

Robotul da Vinci Xi, cel mai avansat sistem de chirurgie robotică din lume, la PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL

PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL foloseste cel mai avansat sistem de chirurgie robotică din lume – Robotul da Vinci Xi - și este oferită o gamă extinsă de intervenții chirurgicale minim-invazive robotice pentru: chirurgie oncologică, chirurgie digestivă, urologie, ginecologie și chirurgie toracică. Medicii din PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL au peste 1.100 de operații efectuate prin chirurgie robotică și peste 30.000 de cazuri efectuate prin chirurgie minim invazivă.

„Robotul” da Vinci Xi este un sistem computerizat interpus între chirurg și pacient care crește semnificativ contribuția medicului. Chirurgul - și nu "robotul" - efectuează operația și controlează complet sistemul robotic și procedura chirurgicală. Chirurgul face toate mișcările operatorii, cu tehnologie și instrumente care îi permit să vadă mai bine, să controleze instrumentele intuitiv și să opereze dintr-o poziție ergonomică și confortabilă.

"Robotul crește foarte mult manualitatea, crește numărul de operații care pot fi efectuate într-o zi. Dar nu numărul de operații e important, ci acuratețea. Pentru că prostata fiind o glandă situată în foarte mare profunzime- și pe langă ea trecând și ramurile nervoase care participă la menținerea erecției- este foarte important să protejezi acei nervi", declară Dr. Gheorghe Niță, Medic Primar Urologie, Coordonatorul Departamentului de Urologie din PONDERAS ACADEMIC HOSPITAL.

„Robotul" nu operează singur

da Vinci Xi îi facilitează medicului o vizualizare extrem de clară, mărită de peste 10 ori. O vedere 3D, în profunzime, reală. 

Percepția medicului este că e acolo în interior și operează, așa cum se întâmplă în chirurgia deschisă, deși lucrează minim-invaziv, cu robotul din afara corpului pacientului. Chirurgul manevrează instrumente chirurgicale miniaturale mai precis și este mai sigur pe gesturile pe care le face.

Chirurgul are mai multe grade de libertate

Sistemul da Vinci Xi îi oferă medicului mai multe grade de libertate în mișcare, comparativ cu laparoscopia standard. Brațele robotice sunt articulate, ceea ce înseamnă că pot se pot roti complet, permițând o mișcare naturală, intuitivă, mai amplă chiar decât cea făcută de mâna umană, însă folosind instrumente laparoscopice, de dimensiuni mici.

Chirurgul execută mișcări mai sigure

În plus, da Vinci Xi scalează mișcările chirurgului. O mișcare amplă a chirurgului la consolă este tradusă de robot într-o microdisecție sigură. Robotul filtrează tremorul inerent, crescând precizia mișcării, mișcarea devine mai sigură decât ar putea fi făcută direct cu mâinile medicului.

Chirurgul operează ergonomic

Sistemul da Vinci Xi este ușor de manevrat, reducând semnificativ oboseala chirurgului asociată cu chirurgia laparoscopică convențională. Poziția medicului la consolă este naturală, așezată, ergonomică și confortabilă. Brațele lungi ale robotului, puternice și sigure în același timp, permit efectuarea de operații bariatrice, mai ales la pacienții cu superobezitate morbidă sau revizii ale unor operații anterioare.

Chirurgul operează milimetric

Pe de altă parte, da Vinci Xi permite efectuarea de operații laparoscopice într-un mod mai funcțional. Gesturile precise permit disecția de mare acuratețe, milimetrică, a leziunilor anormale. Atunci când este vorba de un cancer, asta înseamnă siguranța ca tumora a fost extirpată în totalitate, lăsând cât mai mult din țesutul sănătos. Înseamnă o rată de recidivă mult scăzută. Înseamnă să nu fie lezate structuri vitale, cum ar fi vasele de sânge sau nervii. Înseamnă că pacientul va avea un risc mai redus de complicații cu impact semnificativ asupra calității vieții.

Operațiile robotice - intervenții sigure

Sistemul da Vinci (numit așa datorită contribuției lui Leonardo Da Vinci la cunoașterea anatomiei umane), lansat in Statele Unite ale Americii în anul 2000, a fost imbunatățit continuu de-a lungul anilor, fiind folosit în peste 4000 de clinici din întreaga lume. Da Vinci Xi reprezintă cea mai avansată variantă lansată până la acest moment. Siguranța sistemului a fost demonstrată în cele peste 5 milioane de intervenții efectuate în lume. În plus, toți chirurgii care utilizează acest sistem sunt instruiți în cadrul unui program bine structurat. Standardizarea timpilor operatori și training-ul permanent garanteaza astfel superioritatea chirurgiei robotice. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Urmează sa fiu pacient .
    • Like 0
  • Unde se operează mai cu precizie cancerul de prostată?
    • Like 0
  • Felicitari si succes! Am o intrebare: se pot face, prin chirurgia robotica și interventii la sold, genunchi?
    • Like 0
  • Ca sa fie COMPLETA prezentarea : interventia costa 2300 euro +400 euro analizele pre interventionala.
    Sansele de pastrare a functiei de PASTRARE a fertilitatii este de MAXIM 20%.
    Din punct de vedere al pacientului ar fi trebuit sa prezentati si aceste aspecte.
    • Like 0


Îți recomandăm

bunic cu nepot

Când obosea se punea la umbra unei tufe și scotea mâncarea pusă de mama în traistă. Uneori înainte de a mânca își dădea jos proteza, apoi desfăcea cârpele îmbibate cu sânge, căci proteza îi rodea carnea până la os, le așeza mai bine cu gândul că nu o să-l mai doară și nici nu o să-l mai roadă, mânca mâncarea, mulțumea lui Dumnezeu pentru tot și se ridica din nou pentru coasă. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Dr. Raed Arafat propune, clar, drastic și argumentat, interzicerea accesului minorilor sub 15-16 ani la rețele ca TikTok, Youtube, Meta, X. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, e contra, anunțându-ne că „De principiu, nu sunt pentru interdicții”. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, se plasează undeva la mijloc: „Accesul minorilor să fie reglementat și controlat de autorități, precum și de părinți”.

Citește mai mult

Putere / sursa foto: Profimedia

„Să nu-ți ia Dumnezeu mințile” e o vorbă pe care am auzit-o ades în satul copilăriei, inclusiv în propria familie. „A-ți pierde mințile”, „a-ți ieși din minți”, „a-ți lua cineva/ceva mințile” e mai grav decât „a te apuca dracii” și exprimă conștiința că mintile sunt un dar al lui Dumnezeu, ne definesc ca oameni, iar pierderea lor echivalează cu pierderea umanității.

Citește mai mult