Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Încrederea într-o Românie mai bună pentru fiecare

bursieri -

Bursieri talentați, pe scena Festivalului George Enescu 2023/ Foto Anca Arambasa

În 2022, mai mult de jumătate dintre români au donat bani către o cauză în care cred și au contribuit astfel la o schimbare în bine dincolo de un interes individual sau de familie. Investiția lor a fost direcționată preponderent către organizații neguvernamentale. De unde vine această încredere?

Un studiu reprezentativ la nivel național arată o creștere spectaculoasă a donațiilor făcute de către români. Dar, dacă până acum câțiva ani, oamenii preferau să doneze către biserică sau indivizi, acum au ales să se alăture eforturilor unor organizații (sursa: ”Cât de generoși sunt românii? Studiu privind comportamentul filantropic al românilor” - Asociația pentru Relații Comunitare).

Schimbarea denotă o evoluție a societății și o normalizare a comportamentului de a dona, ca mecanism pentru a sprijini cauzele sociale în care oamenii cred și pe care le consideră importante. Dar, dincolo de asta, se găsește și o evoluție spectaculoasă a mediului ONG și o profesionalizare a oamenilor care lucrează în organizațiile non-profit.

Două momente importante au scos și ele în evidență rolul ONG-urilor în situații critice: pandemia Covid și criza refugiaților din Ucraina. În ambele, sprijinul oferit de donatori a fost cristalizat în activități și proiecte coerente, care au adus ajutor concret celor în nevoie și au menținut acest ajutor pe o perioadă îndelungată.

Aici s-a văzut utilitatea unor programe pe termen lung și a unor activități organizate ce pot aduce beneficii unor mii sau zeci de mii de persoane. Pentru că a ajuta un singur caz sau o singură persoană este extrem de satisfăcător emoțional, dar a crea ceva pe termen lung poate duce la rezolvarea problemei sistemice ce a generat acel caz.

Fundația Regală Margareta a României este, în sine, un exemplu în acest sens. Pornită în ianuarie 1990, la inițiativa Majestății Sale Margareta, pentru a sprijini copiii și seniorii pe care i-a întâlnit la venirea în țară, Fundația s-a dezvoltat spre programe cu impact național care influențează în bine viața a zeci de mii de oameni. Toate acestea fără a pierde însă contactul direct cu cei ce au nevoie de noi.

Voluntari în sprijinul seniorilor cu situații dificile/ foto: Fundația Regală Margareta a României

Lucrând în acest domeniu, cauzele sunt cele care ne motivează, ne împing de la spate, ne dau curaj și ne fac să ne iubim meseria. E greu să descrii satisfacția pe care o ai atunci când știi că prin munca ta ai asigurat o tabără pentru copiii care nu și-o permit, ai făcut un senior singur să se simtă fericit și împlinit, sau ai ajutat un tânăr talentat să cânte pe o scenă mare. 

Dar fiecare dintre cei menționați este parte dintr-un program de ajutor, croit special pentru a-i sprijini pe termen lung. Copiii sunt prezenți în fiecare zi la centre de tip after-school intergeneraționale dedicate celor din familii fără posibilități materiale. Seniorii își regăsesc utilitatea, ca voluntari, ajutându-i pe copii sau se eliberează de povara singurătății sunând la Telefonul Vârstnicului - 0800 460 001. Iar tinerii talentați sunt parte a unui program complex care îi sprijină să-și dezvolte acest talent și să-l valorifice.

Toți sunt parte din programe dezvoltate la nivel național care urmăresc să-i ajute indiferent de comunitatea în care s-au născut sau trăiesc.

Pentru a reuși, am făcut bugete, am implementat strategii de fundraising și comunicare, am lucrat cu parteneri din toată țara, ne-am organizat din timp și am reușit să reducem costurile. Am lucrat mii de ore cu organizații din orașe mici și sate, pentru a dezvolta inițiativele din comunitate pornite de oameni curajoși și dornici să ajute.

Lucrăm strategic de peste 10 ani, încercând, de fiecare dată, să identificăm potențialul de multiplicare al unor activități, astfel încât ele să fie propagate la nivel național, în cât mai multe comunități. Urmărim să creăm exemple de bune practici, care să se transforme în politici publice.

          Voluntar senior oferind suport prin meditații/ Foto: Fundația Regală Margareta a României

Am început să vorbim despre intergenerațional și implicarea seniorilor în sprijinul copiilor și tinerilor acum mai mult de 15 ani. Am dezvoltat o metodologie în acest sens și ea este acum implementată în centre sociale din toată țara. Iar perspectiva este de a fi folosită în curând și în proiectele autorităților publice locale.

Dar mai avem foarte mult de lucru și ne reproșăm în fiecare zi că nu putem încă ajunge la toți cei care ne solicită ajutorul și au nevoie de serviciile noastre. Indiferent de satisfacții, nu poți să nu te gândești la seniorii singuri, la copiii care nu au niciun viitor sau la tinerii care se pierd.

                              Zâmbetul seniorilor după vizita voluntarilor / Foto: Ioana Moldovan

Pentru ca eforturile noastre să aducă schimbare la nivel național este nevoie de mult sprijin din partea donatorilor și sponsorilor. Genul acesta de proiecte, care au anvergură, dar care sprijină atent fiecare copil, senior sau tânăr talentat, sunt cele pe care le propunem.

Susținere și bunătate / Foto: Franco Godini

Avem alături foarte mulți oameni și companii care ne-au oferit încrederea lor și ne-au adus până în acest punct. Este important să continuăm, pentru că nu putem evolua cu adevărat ca societate atâta timp cât îi lăsăm pe alții în urmă.

Dacă rezonezi cu proiectele noastre și vrei să sprijini alături de noi copii, vârstnici și tineri talentați, completează până la 25 mai a.c. Formularul 230 și schimbă viața lor! Intră pe www.frmr.ro și află mai multe despre noi.

autor: Mugurel Mărgărit, director executiv al Fundației Regale Margareta a României

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Trump Groenlanda / sursa foto: Profimedia

Privită prin lentila unui strateg geopolitic, reluarea obsesivă a temei Groenlandei nu trebuie citită ca un proiect teritorial, ci ca un instrument de arhitectură a atenției. În politica de mare putere, agenda publică este la fel de importantă ca desfășurarea de forțe, iar Donald Trump a demonstrat în repetate rânduri că înțelege acest adevăr mai bine decât mulți dintre criticii săi. Groenlanda este zgomotul. Iranul este fondul.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Problema de matematică s-a dovedit a fi destul de grea. Nu au rezolvat-o corect decât domnii Dan Tudose și Florin Belgun. Iată soluția: în ce caz a³+b³ divizibil cu ab (a,b nr. naturale). Fie d cmmdc al lui a și b. Prin urmare, a=da₁, b=db₁, cu a₁ și b₁ prime între ele. a³+b³=d³(a₁³+b₁³); ab=d²a₁b₁; deoarece a₁ este prim cu b₁, a₁³+b₁³ nu este divizibil cu a₁, nici cu b₁. a³+b³ va fi divizibil cu ab dacă și numai dacă d³ este divizibil cu ab și, deci, d=ka₁b₁ (k natural). Rezultă a=ka₁², b=ka₁b₁².

Citește mai mult

turma de oi

Dacă-mi aduc aminte bine, era în ziua de SântăMărie. Eram singur la stână, tata coborâse la slujbă. Înțeleși să tun cu oile și cu măgarii în valea Diereșului, ne-am întâlnit în jur de ora 1, puțin mai sus de pod, într-o poieniță unde, de obicei, își parca el mașina . Mi-a făcut o surpriză: soția mea și copiii l-au însoțit. Vremea era deosebit de caldă, soare și nicio adiere de vânt. Oile au păscut liniștite la umbra pădurii și, până să ajungă ei, am profitat să fac o baie în râu. foto: Profimedia

Citește mai mult

Bucuresti / sursa foto: Profimedia

Cea mai mare frustrare a locuitorilor și a oamenilor din zonă, și lărgind situația la nivel național, vine din sentimentul că trăiesc într-o zonă ignorată și că problema extrem de importantă pentru ei e neglijată, negociabilă sau ”uitată”. Și credința lor este că statul român devine complice la toată mizeria (la propriu și la figurat) pe care ei o trăiesc și o respiră.

Citește mai mult