Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Întâlnirea de la Budapesta a avut loc la București

Foto CTP

 Întâlnirea „pentru pace” de la Budapesta nu mai are loc. Dacă ar fi avut, ar fi fost aidoma grupului de lucru Grindeanu, șefa CSM, „unica” Elena Costache, șefa ÎCCJ, Savonea. 

V. Orban nu urmărea altceva decât să-și facă imagine în vederea alegerilor care-i bat la ușă. Știa foarte bine că nu e nimic de negociat. Putin nu vrea să cedeze niciun metru pătrat, ba chiar vrea mai mult. Trump năzuiește să-l împingă la pace, dar fără a recurge până acum la presiuni adevărate.

Grindeanu nu urmărește altceva decât să-și facă imagine, atât în vederea alegerilor din PSD cât și din perspectiva funcției de premier pe care s-o înhațe la momentul oportun. Știe foarte bine că nu e nimic de negociat. Prevederile legii Bolojan nu sunt nici măcar aspre, sunt corecte și de bun-simț: 10 ani tranziție de la 48 la 65 de ani vârsta de pensionare pentru magistrați, 70% pensia față de salariu. Aidoma lui Putin, magistrații României nu vor să cedeze nimic, niciun leuț. Ei sunt „unici”. Cuvântul cheie aruncat de Putin, Orban și Grindeanu este „dialog”, să vorbim discuții, să vibrăm aerul, să insultăm: Kremlinul pe Trump, Grindeanu pe Bolojan.

Iar președintele nostru se plasează ca o caricatură de Xi Jinping: mediator, împăciuitor, dar, de fapt, susținător al mafiei magistraților.

Asta în vreme ce simplii cetățeni văd foarte bine unde e Dreptatea, dar nu mai știu unde e Justiția în România.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Dacia - Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Naționalismul ăla sănătos începe de aici. Când statul român e atent la fiecare leu pe care îl cheltuie, când încearcă să aducă furnizori din România acolo unde are o ofertă bună în piață, unde există competențe și servicii de calitate. foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Sport cu cai in Kargazstan

Jocurile Nomade se vor încheia pe 6 septembrie, însă jocurile Kârgâzstanului vor continua şi după această dată. Într-o țară care încearcă să-și recupereze identitatea după decenii de sovietizare, kok-boru, statuia lui Manas, steagul de o sută de metri și iurtele pentru turiști nu sunt doar decoruri ale unei renașteri naționale. Sunt și declarații despre cine vrea Kârgâzstan să fie. Problema e că desprinderea de Moscova nu se poate face peste noapte, iar între Rusia, China și Turcia, Bișkekul trebuie să învețe să joace un joc mult mai complicat decât cel de pe malul Lacului Song-Kul: unul în care regulile se schimbă din mers, iar trofeul nu mai este o carcasă de capră, ci însăși libertatea de a-și decide viitorul.

Citește mai mult