Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Întâlnirea din Sfântul Mall care m-a făcut să mă opresc din tradiționalul shopping: „De Crăciun sunt atât de obosită, încât tot ce-mi doresc este să stau în pat și să vegetez”

Shopping mall Crăciun

Foto: Guliver Getty Images

An de an, în preajma Crăciunului, parcă ne pierdem mințile, alergând bezmetic ca și cum am celebra deschiderea unui nou mall. Pornind în vânătoarea zilnică a fericirii, ratăm tocmai șansa de a ne întâlni cu noi înșine.

Anul acesta îmi propun să întâmpin sărbătoarea nașterii Domnului ca niciodată până acum, printr-o… retragere.

Trăiesc într-un oraș agitat, consumerist, în era facebook, în registrul fast forward, așadar nu vreau să îmi propun ținte utopice.

Îmi aduc aminte că în urmă cu un an, fugind după cadouri prin mall, m-am întâlnit cu o fostă colegă de facultate cu care m-am înțeles bine în anii de studenție. Arăta stresată și vizibil marcată de oboseală. Ne-am luat răgazul de a povesti la o cafea despre ce am mai facut în toți acești ani - aproape 20 - în care nu ne-am văzut.

- Știi cum arată viața mea? mă întreabă retoric fosta mea colegă.

- Cum? Povestește-mi? Sunt curios să-mi spui ce ai mai făcut…

- Deși aveam planuri, visam să scriu, să schimb ceva în conștiinta oamenilor pe care îi consideram prozonieri în propria lor viață, am ajuns și eu unul dintre ei. M-am căsătorit, am cumpărat pe credit un apartament și o mașină, iar acum sunt corporatistă cu program „nine to six”. Am doi copii. Ar trebui să mă consideri fericită. Poate că sunt, dar nu mai ai timp să mă gândesc la asta și nu prea mai ajung să mă bucur de viață și de liniște decât cel mult două saptămâni, în concediul de vară. În rest, viața mea seamănă cu un carusel din care nu mă pot da jos. (…) Știi cum mă simt? Parcă aș fi pusă în mișcare de un păpușar pe care nu îl văd și care trage sforile într-un rimt amețitor deasupra mea. (…) Uite, acum alerg între o ședință de birou și o ședință; între timp m-am oprit să mai fac cumpărături. De Crăciun sunt atât de obosită, încât tot ce-mi doresc este să stau în pat și să vegetez.

- Am senzația, ascultându-te, îi spuneam colegei mele, că, involuntar, faci o radiografie a vieții celor mai mulți dintre noi, cu diagnostic final de burnout!

Suntem oameni bine hrăniți, avem haine frumoase, avem mall-uri supraaglomerate. Ne lipsește totuși ceva. Și nu mă gândesc neapărat la dimensiunea religioasă a vieții noastre. Scriind acum despre asta îmi vin în minte, prin contrast, cuvintele bunicului meu. Copil fiind, îmi amintesc, l-am intrebat într-un an, cu ceva timp înainte de sărbători, care este cadoul pe care și-l dorește de Crăciun. A tăcut, a zâmbit, apoi cu o voce în care se citea povara unei vieți întregi mi-a răspuns cu un calm pe care acum îl consider înduioșător și blând.

- Îmi doresc să am sănatate și liniște în suflet și nu vreau nimic altceva decât sa mă bucur că suntem toți în jurul mesei, acasă.

- Cum?! l-am întrebat, nedumerit și parcă puțin revoltat. Doar atât? Păi asta e puțin…

- Puțin?!… mi-a răspuns.

Îmi amintesc ca era șezut pe un scăunel lângă soba de teracotă din bucătărie.

- ...Nu e puțin. Este cel mai frumos cadou. Dacă te bucuri de așa ceva să știi că este Crăciun.

Când avem senzația de suprasolicitare și știm că se aproapie Craciunul este terapeutic pentru confortul nostru sufletesc să ne amintim de calmul și blândețea bunicilor noștri. Este mult mai reconfortant decât o sedință de psihoterapie programată la telefon între două semafoare.

Vă propun un exercițiu: cum ar fi dacă am face un pas înapoi, dacă am cumpăra cadouri nu atât de scumpe și multe, dacă am învăța, în schimb, să oferim timp din timpul nostru, fiindu-le dar, prin felul nostru de a fi, celor de lângă noi? A fi buni și îngăduitori este un alt nume dat Crăciunului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Adevărat....atât de mult aș dori să-i am pe ai mei ,doar două -trei zile, langa mîne.....să stăm fără griji, în jurul mesei ,să povestim, să stăm îmbrățișați , să-i pot privi in ochi, sa le simt mirosul, să le simt pielea....
    În restul timpului stăm de vorbă la telefon, prin apeluri video,prin mesaje....
    Simt că mă înăbuș, simt începutul disperării...
    Sărbători cu sănătate, liniște sufletească, alături de cei scumpi inimii voastre!
    • Like 0
  • karla check icon
    Cand ma gandesc ca suntem cu zeci de ani in urma celor din vest, imi vine sa intru-n pamant de rusine. Este o problema de mentalitate tipic romaneasca. Romanii pun pret pe obiecte efemere mult mai mult decat pe starea de liniste, pe atmosfera de Craciun, pe targurile de Craciun, pe intalniri cu prietenii, cu familia. Toate astea vin din anii dinainte de '89, sunt sechele din anii in care n-am avut nimic, ani in care nu eram liberi sa sarbatorim cum se cuvine Craciunul. Altfel nu-mi explic goana asta dupa obiecte. Ne amagim singuri si avem impresia ca bunastarea se regaseste in numeroasele obiecte pe care cheltuim enorm.
    Bunicul dumneavoastra gandea si simtea asa cum ar trebui sa simta orice om care pune pret pe lucrurile esentiale din viata sa. Gandea precum un occidental.
    • Like 2
    • @ karla
      Victor66 check icon
      De cand gandesc occidentalii asa?
      • Like 1
    • @ Victor66
      Tu nu esti tipul care a spus ca "noi n-avem bani de mers la Paris" la alt articol? Hater din fire asa, zic.
      • Like 0
  • D check icon
    Când mă gândesc la ce contrast este între barocul de lumini și luminițe și simplitatea unui grajd, mă întreb dacă mai sărbătorește cineva Crăciunul.
    • Like 0
  • check icon
    În era consumeristă, în care negustorii au pângărit sărbătorile și timpul liber, îndobitocind milioane de oameni să se rezume doar la a cumpăra. indiferent dacă e necesar, mult să fie. Oamenii în loc să profite de minivacanțe ca să se odihnească fizic și spiritual, aleg exact opusul într-u manipularea media(ca să nu spun altceva).Când reîncep lucrul se plâng că sunt mai obosiți ca înainte, dar nu se plâng de propria ignoranță și prostie, căci nu îi pune nimeni să-i facă mai bogați decât sunt pe negustori. Din păcate oamenii fac risipă la bani și energie proprie dar o economie la gândire ceva de speriat. De ce oare?
    • Like 2
  • De observat și micul „detaliu”...e degeaba.
    Nu e pentru a cuceri spațiul, vindeca o boală incurabilă, elimina încălzirea globală.
    E pentru ceva penibil, de obicei, cu obiectiv declarat adăugirea unui mic plus bogăției unor deja foarte bogați.
    Mă bucur sincer că francezii nu au adormit și că sunt în continuare pe străzi, cu acțiune, fapte, nu doar vorbe și political correctness.
    Când ai încetat asta...ești pe spirala caruselului despre care vorbiți, în permanentă accelerație.
    Noroc.
    • Like 0


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult