În fiecare dimineață, undeva, într-un cabinet de radiologie, un medic specialist cu zeci de ani de experiență își începe ziua rulând fiecare imagine prin PatternScope - un sistem avansat de diagnostic, bazat pe inteligență artificială care nu numai că a analizat milioane de imagini și a sintetizat experiența colectivă a mii de specialiști din întreaga lume, dar a identificat tipare subtile în rezultate noi „văzute prima dată”, pe care nicio minte umană nu le-ar fi putut detecta.
Medicul nu o face din nesiguranță, ci din aceeași rațiune pentru care predecesorii săi au început să folosească stetoscopul în loc să-și lipească urechea de pieptul pacientului. Evoluția este inevitabilă: de la auscultația directă, la stetoscop, apoi „raze X”, apoi ecograf și rezonanță magnetică și acum... sisteme AI care pot detecta, în imagistica medicală, semnale indetectabile de ochiului uman. Fiecare salt tehnologic a fost întâmpinat inițial cu scepticism, dar a devenit, în timp, standardul profesiei.
Cronica unui final așteptat
Istoria transformării muncii umane începe, poate, cu cea mai simplă și mai profundă invenție: roata. Inițial creată pentru olărit și alte activități artizanale, această inovație a avut, ulterior,un incredibil efect de multiplicare care a transformat pur și simplu fața lumii. Puterea brută a mușchilor a fost surclasată de ingeniozitatea mecanică. Un singur om cu o pârghie și un sistem de scripeți putea să ridice greutăți care ar fi necesitat forța combinată a zeci de lucrători.
În porturile lumii, hamalii mândri de forța lor extraordinară s-au trezit brusc în competiție nu cu alți oameni, ci cu sisteme mecanice care puteau ridica tone întregi fără efort. Nu era doar o chestiune de eficiență - era o lovitură la temelia identității lor profesionale, la tot ce credeau ei despre valoarea și rolul lor în societate.
Această „democratizare” a forței fizice a generat unde de șoc care reverberează până astăzi.
Revolta împotriva mecanizării a devenit apoi un tipar recurent în istoria progresului tehnologic. Caligrafia meticuloasă a copiștilor a cedat în fața tiparului, țesătorii și-au văzut arta manual-intensivă înlocuită de războaie mecanice reci și impersonale, vizitiii și-au văzut trăsurile elegante depășite de automobilele zgomotoase. Istoria ne învață că, de fiecare dată, „cei care se puneau contra”, aveau argumente dintr-un registru pe care îl auzim și astăzi... cu unele variații desigur: mașina nu poate / nu va înlocui judecata umană, sensibilitatea artistică, conexiunea personală cu clientul...
Și totuși, de fiecare dată, realitatea s-a dovedit mai încăpățânată decât rezistența omului la schimbare. Nu pentru că mașinile ar fi fost „mai bune” în sens absolut, ci pentru că ele au fost preferate de cei mai mulți. Scriitorii care au prosperat nu au fost cei care au deplâns pierderea artei caligrafice, ci cei care au văzut în tipar o oportunitate de a ajunge la un public mai larg, țesătorii care au supraviețuit nu au fost cei care au continuat să lupte cu războaiele mecanice, ci cei care au învățat să le folosească...
Astăzi, inteligența artificială promite - sau amenință, depinde de perspectivă - să fie pentru munca intelectuală ceea ce a fost roata pentru munca fizică: un multiplicator care va redefini fundamental noțiuni precum expertiză, competență, inteligență. La fel ca roata, AI-ul nu a fost creat inițial pentru a înlocui expertiza umană, ci pentru a rezolva probleme specifice de calcul și analiză. Dar, la fel ca orice invenție revoluționară, potențialul său transformativ depășește cu mult intențiile originale ale creatorilor săi recent răsplătiți cu premiul Nobel.
Când turnul de fildeș își pierde strălucirea
Pentru prima dată în istorie, valul schimbării lovește în turnul de fildeș al profesiilor intelectuale. Revoluțiile industriale anterioare au transformat munca fizică, lăsând relativ neatinse profesiile bazate pe cunoaștere. Medicii și-au consolidat statutul social când agricultura a devenit mecanizată. Avocații au prosperat când automatizarea a golit fabricile de oameni. Contabilii au rămas relevanți chiar când foile de calcul automate de tip excel păreau că vor spulbera expertiza lor.
Acum însă, ne confruntăm cu ceva fundamental diferit: democratizarea inteligenței. Într-o lume unde capacitatea de analiză și sinteză a informației devine o sarcină banală, expertiza umană își pierde nu doar valoarea economică, ci și aura sa sacră. Să înțelegem bine: nu este vorba doar despre acces la informație - internetul ne-a oferit asta acum două decenii. Este vorba despre capacitatea de a procesa și înțelege vaste cantități de date, abilitatea de a aplica informații, la nivel expert, instantaneu și ubicuu.
Imaginați-vă un funcționar cu 20 de ani de experiență în evaluarea dosarelor pentru autorizații de construcție. Ani de zile, și-a clădit reputația pe capacitatea de a detecta rapid neregulile din documentație, de a anticipa potențialele probleme, de a „mirosi” dosarele problematice. Acum, un sistem AI poate analiza instantaneu mii de pagini de documentație, poate verifica automat conformitatea cu toate regulamentele posibile și poate identifica anomalii statistice invizibile ochiului uman.
Care mai este rolul expertului în această ecuație? Poate exact opusul a ceea ce ne-am aștepta: nu să aplice mecanic reguli și să verifice conformitatea - acestea sunt acum sarcini algoritmice - ci să înțeleagă spiritul legii dincolo de litera ei, să medieze între rigiditatea regulamentelor și realitățile umane complexe, să fie un translator între logica artificială și nevoile profund umane ale comunității...
Această democratizare a inteligenței ridică nu doar riscuri existențiale (pe care nu le vom dezvolta aici), ci și întrebări profunde despre natura valorii în societate. Când orice formă de expertiză devine accesibilă, ce rămâne cu adevărat valoros în sfera intelectuală ?
Trăim oare ultimele zile ale unei ere în care inteligența era o resursă rară, păzită cu strășnicie în turnurile de fildeș ale marilor instituții create de „gulerele albe”?
Imaginați-vă o lume în care orice om poate avea acces instant la expertiza echivalentă a celei mai prestigioase firme de avocatură din lume sau la capacitatea analitică a celor mai sofisticați strategi de pe Wall Street? În această lume vor trăi copiii noștri. Nu este science fiction - este realitatea în care pășim chiar acum!
Navigând în noile ape
„Este dificil să faci un om să înțeleagă ceva atunci când salariul său depinde de neînțelegerea acelui lucru” - Upton Sinclair.
Această perspectivă profund umană ilustrează poate cel mai bine rezistența experților în fața transformării AI pe care probabil o vom tot vedea în diferite avataruri. Nu este vorba doar despre venituri - este vorba despre întreaga construcție identitară clădită în jurul ideii de expertiză. Un judecător cu 30 de ani de experiență nu poate accepta ușor că un sistem AI poate analiza jurisprudența mai profund și poate identifica tipare decizionale mai subtile decât ar putea el vreodată. Nu pentru că ar fi irațional, ci pentru că această acceptare ar însemna să-și redefinească fundamental sensul carierei sale și poate chiar sensul vieții.
Procesul de adaptare va fi brutal. Nu este vorba doar despre învățarea unor noi instrumente - este vorba despre redefinirea fundamentală a ceea ce înseamnă expertiză umană într-o lume unde competența tehnică devine extrem de accesibilă. Cei care au investit decenii în construirea unei identități profesionale bazate pe acumularea și procesarea de informații vor trebui să-și regândească complet rolul și valoarea.
„A ști” devine mai puțin important decât „a ști cum să întrebi”. Această schimbare de paradigmă lovește direct în inima culturii autohtone unde întrebările sunt văzute ca semne de slăbiciune „Dacă tăceai, filozof rămâneai !”, unde a greși este sinonim cu lipsa de expertiză. Această mentalitate profund înrădăcinată devine brusc nu doar anacronică, ci potențial fatală pentru dezvoltarea profesională. Într-o lume unde AI-ul poate procesa instantaneu vaste cantități de informație, curiozitatea, arta de a pune întrebările corecte devine mai valoroasă decât orice acumulare de cunoștințe.
Această transformare generează o anxietate existențială pe care încă nu am învățat să o numim. Nu este doar frica de a fi înlocuit de mașini - este ceva mai subtil: teama că întreaga paradigmă în care ne-am construit identitatea devine brusc irelevantă. Nu mai suntem maeștri ai domeniului nostru, ci exploratori într-un teritoriu nou, unde granița dintre cogniția umană și cea artificială devine din ce în ce mai difuză. Este ca și cum, după ce ai petrecut ani învățând să navighezi cu busola și stelele, te trezești într-o lume unde GPS-ul este omniprezent. Abilitățile tale nu devin complet inutile, dar se transformă în ceva aproape folcloric, o curiozitate din trecut.
Dar poate că această destabilizare este exact provocarea de care avem nevoie. Inteligența artificială ne forțează să ne confruntăm cu propriile limite și prejudecăți, să abandonăm confortul lui „așa am făcut întotdeauna” și să învățăm să navigăm în ape ale cunoașterii necartografiate încă.
Poate că adevărata provocare nu este să rămânem relevanți într-o lume dominată de AI, ci să redefinim ce înseamnă să fim umani într-un ecosistem cognitiv radical nou. Nu este vorba despre a concura cu mașinile în domenii unde ele vor excela inevitabil, ci despre a explora acele dimensiuni ale inteligenței care rămân fundamental umane.
Suntem prinși într-un moment de transformare cognitivă comparabil poate doar cu inventarea limbajului sau a scrisului. Este o mutație în însăși natura gândirii umane. Vechile noastre modele mentale despre cunoaștere, expertiză, autoritate se vor dezintegra în curând, iar din această „cenușă” care rămâne în urmă va trebui să construim ceva nou.
Nu va fi ușor, nu va fi confortabil, dar va fi, poate, cea mai fascinantă aventură intelectuală din istoria speciei noastre.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Când creezi o „mașină” mai inteligentă decât tine, la un moment dat devii inutil. De ce ar ține neapărat inteligența asta artificială să fie în slujba omului? Sigur, mai e mult până atunci (ar trebui să ne întrebăm cât de mult?), dar uităm că marile descoperiri „revoluționare” ale omenirii (începând cu focul și terminând cu fisiunea atomului) au fost folosite pentru a domina.
Deocamdată IA este un instrument util, ca atâtea alte instrumente create de om. Și arcul era până nu a fost îndreptat către tribul vecin...
Uitați-vă mai atent la lumea nebună în care trăim. În 2000 de ani nu am reușit să respectăm niciodată cele 10 porunci date de creator lui Moise și ne așteptăm ca un robot mai inteligent decât noi să îndeplinească simultan cele trei legi ale roboticii enunțate de Asimov în literatura sa fantastică?
Până să ne extermine inteligența artificială, ne omorâm în continuare între noi, convinși fiind că cei „inteligenți” au dreptul asupra vieților celor proști!
Închei într-o notă optimistă: sper ca nepoții mei să apuce vremurile în care munca să fie „apanajul” exclusiv al roboților ghidați de inteligența artificială și să trăiască din venitul minim garantat despre care se vorbește în UE…
paradigma în care „și-au” construit identitatea a fost minciuna. evidnet că evident c-a venit sfârșitul pentru o așa lume, păzitoare a dreptului de a fura (cum zicea bardul care amenința cu influențarea ”justiției” întru scăparea nevestei cu trei morți la activ) cu ștaiful entelectului.
„a ști” nu mai are valoare. știutorita e sport, e boală, e pandemie. duce-n nicăieri. ia cu pâine.
ce înseamnă să fii uman: morală. e peste transformarea cognitivă, e transcenderea intelectului. e fix ceea ce nu vor hoții subțiri. iar această „aventură” nu este intelectuală, este existențială. e cu game over.
așa ușor e să fii contributor?
- Asta poate constata oricine, chiar si un incepator ca mine.
„A ști” este un verb din ce în ce mai puțin conjugat în România post-revoluționară. Mulți dintre noi știm cum s-a clădit „democrația” în care ne trăim prezentul, dar puținora le pasă. Țara ne vrea proști (știu că sună a lozincă!) și noi ne conformăm...
Cu riscul de a cădea în ridicol, pun o întrebare cititorilor republica.ro: cât de „democratică” credeți că este anularea de către CCR a alegerilor prezidențiale din decembrie?
În răspunsurile dumneavoastră (dacă vor fi!) vă rog să nu insistați asupra numelor candidaților „calificați” în turul doi...