Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Interceptare. Expansiunea eului

 -Ce zici, dă Putin cu bomba?

-Dacă ucrainenii reușesc să împingă armata rusă afară din teritoriile ocupate, da, o să recurgă la arme nucleare.

- Păi, și nu știe că poate să primească și el niște nucleare în cap de la NATO?

- El nu pățește nimic, pentru că o să se bage din timp în vreun buncăr adânc prin Siberia, împreună cu gașca lui. Că ar pieri ruși, poate cu sutele de mii, nu-l interesează nici cât negru sub unghie. Ce vrea este să-și extindă în exterior conștiința de sine. Conștiința lui de sine. În majoritatea lor, rușii sunt o nație sadomasochistă, și Putin știe asta. Le place să ucidă oameni și nu se supără dacă sunt uciși. Cum a zis cu liniște mujicul, veacuri de-a rândul: „Ce să fie, o să mă scurteze cu un cap tătuca țarul”. În caz că tătuca nu reușește să lichideze destui dintre ei, mujicii îl consideră slab de înger și îl termină ei pe el, eventual împreună cu toată familia. Rușii sunt poporul omorului. 

- Așa e, că Stalin a omorât mai multe milioane dintre ei decât armata lui Hitler, și e și azi stăpânul lor cel mai iubit din istorie.

- Iar pe Gorbaciov, singurul om, nu monstru, care a condus vreodată URSS, îl disprețuiesc, îl îngroapă în uitare.

- Și ce naiba o să se întâmple, o să piară toată lumea? Se distruge Pământul?

- Mai devreme sau mai târziu, asta se va întâmpla oricum. Dacă nu va fi focul atomic, o să fie poluarea, încălzirea globală sau o pandemie cu adevărat ucigătoare. Autodistrugerea omenirii e inevitabilă.

- De ce? De ce să nu putem scăpa?

- Pentru că suntem oameni, diferiți de restul animalelor de pe planetă. Pe lângă instinct și inteligență, avem ceva ce nu are niciun animal: conștiință de sine. Cum scrie într-o carte din secolul trecut: „Ai să-mi spui că și omul e un animal. Nu te contrazic. Îngăduie-mi doar să te completez: animalul e doar genul proxim al omului, iar diferențele specifice sunt înfiorarea vagă cu care privește uneori cerul înstelat, conștiința morții și iluzia nemuririi, râsul, perceperea uneori dureroasă a curgerii timpului. E o definiție arbitrară și sumară, știu, dar sper că totuși te convinge într-o oarecare măsură. Gândește-te la un vânat nobil, să zicem un leu. Ce poți întrezări pe fața unui leu rănit înainte de a-i aplica lovitura de grație? Nimic, dragule, sau aproape nimic. Pe când, gândește-te ce înseamnă să lipești țeava armei de tâmpla unui om, și mai ales a unuia inteligent. Vei vedea atunci în ochii și pe chipul lui mult mai mult decât banala spaimă dictată de instinctul de conservare a integrității sale ca sistem biologic. El moare și știe că moare, știe că va putrezi și că va continua să putrezească, nu vor rămâne decât oasele și nici asta nu-i de ajuns, se vor dezagrega și ele, ajungând praful de sub tălpile unei brute cretine care clocotește de viață. Anotimpurile vor curge până când nu vor mai fi anotimpuri, stelele or să strălucească până când se vor stafidi sau vor crăpa și ele, iar ceea ce a fost cândva el va picura dispersându-se prin treptele materiei până la atomii cei veșnici și fără memorie. Dacă te uiți bine, vei întrezări și speranța firavă, aproape inconștientă, că, poate, cândva, atomii săi rătăciți în cenușa stelelor se vor închega din nou sub cerul unei planete, pentru a colecționa alte apusuri și răsărituri, până când cercul rece al țevii altei arme i se va așterne pe tâmplă”.

-Carevasăzică, o să ne omoare conștiința de sine?

-Conștiința de sine a individului stă la baza civilizațiilor. Aș zice că civilizația începe cu primul mormânt însemnat cu ceva, cu pietre, cu o creangă. Cadavrul nu e lăsat pur și simplu să se descompună sau să fie devorat de prădători. E scos cumva din circuitul obișnuit. Mormântul, sau un vas cu cenușa răposatului, înseamnă alimentarea continuării existenței lui în conștiințele celorlalți. E o primă tentativă spre a nemuri. Dusă de faraonii Egiptului până la megaliții hidoși, ridicați cu mii de sclavi pe burta unei mumii.

-Eu credeam că sunt frumoase...

-Piramidele sunt unul dintre primele exemple de expansiune masivă a conștiinței de sine. Faraonul dorea ca eul său să ocupe, și după moarte, un spațiu imens și un timp dacă se poate fără sfârșit din această lume. Însă și un simplu ins, fără mari mijloace la dispoziție, are tendința bazală de a-și extinde conștiința de sine. Asupra animalelor, asupra celorlalți oameni, începând cu cei apropiați, asupra naturii, spațiului și timpului, întregului Univers. Cu prețul mutilării sau desființării a orice. 

-Poate să facă asta și cu prețul vieții proprii?

-Da. Conștiința de sine e o proprietate a materiei. Când materia ajunge să aibă această proprietate, se autodistruge garantat. Proiectarea în exterior a conștiinței de sine poate fi mai tare și decât frica de moarte. Cei care își riscă viața, sau chiar se sacrifică deliberat, încercând să salveze alți oameni, au ceva în comun cu teroriștii sinucigași, revoluționarii sau dictatorii. Toți încearcă să-și expandeze conștiința de sine asupra altora, unii pentru apărarea vieții umane, alții împotriva vieții umane, dar toți vor ca lucrurile să fie după chipul și asemănarea lor. Pentru că nu au conștiință de sine, animalele lider nu încearcă să-și transforme grupul. Vor doar ca membrii să se ia după ele și să nu li se conteste poziția. De aceea, omul e singura specie care se poate autodistruge, distrugând și planeta.

-Dar n-am putea să ne ducem în spațiu, pe altă planetă? Ca în Interstellar sau în Nu privi în sus! ?

-Nicio altă planetă din sistemul nostru solar nu poate fi locuită de oameni. Cea mai apropiată stea de Pământ nu se află la 1000 de ani lumină distanță, cum aiurea se spune în Interstellar, e la „doar” 4,5 ani lumină. De ajuns ca să nu putem nici măcar visa să ajungem acolo...

Dar să presupunem că am reuși să ne mutăm pe altă planetă. Ce s-ar întâmpla? Nimic altceva decât că o s-o facem praf și pe aia, chiar mai repede decât am făcut Pământul, pentru că ajungem acolo deja evoluați, nu abia ieșiți din peșteri.

-Deci, oricum, o să se termine cu noi.

-Da. Astrofizicienii vorbesc despre „pericolul” ca Soarele, peste 5 miliarde de ani, să implodeze în nucleu și să-și expandeze straturile exterioare până la a înghiți planetele Mercur, Venus, Pământ și, poate, Marte. Devenit o gigantă roșie pe cerul Terrei, Soarele va face oceanele vapori și continentele să sublimeze. Și așa vom muri noi, oamenii, presupuși a exista peste 5 miliarde de ani. Alți savanți vorbesc despre rărirea Universului prin expansiune până la a face irelevantă materia galactică, stelară sau planetară, care, oricum, e doar 5% din el. Și iarăși vom muri noi, oamenii, peste și mai multe miliarde de ani.

E o mostră de umor sec. Umanitatea va pieri în mai puțin de o clipită din timpul universal, nu prin expansiunea Soarelui sau a Universului, ci prin expansiunea eurilor omenești. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult