Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Interceptări. Hemograma românească

Raed Arafat - vaccin

                                    (zgomot de ploaie pe acoperiș de tablă)

-E bine să fie românul bun român.

-Da?!

-Păi, nu e bine?

-Nu știu dacă e bine sau e rău, pentru că nu știu ce înseamnă român. Și, cu atât mai puțin, bun român.

-Cum, nu știi ce înseamnă român?! Tu nu ești român?

-Sunt cetățean român, da. Altceva, ce?

-Păi, faci parte din poporul român. Ai sânge de român.

-Zău? Și cum se constată asta? Se face analiza sângelui? Există o hemogramă românească? Noi avem hematii mai multe? Multe și cornute? Diferită de una ungurească?

-Nu știu, dar... Nu suntem urmașii dacilor și romanilor? Ai lui Decebal și Traian?

-Ai dacilor, om mai fi. Ai romanilor, mai încet... Apare aceeași problemă – ce sunt aceia romani? Dacă zicem că sunt latini locuitori ai Romei, este cât se poate de puțin probabil să avem ceva sânge de la ei. Dacia cucerită nu a fost ocupată cu populație din Peninsula Italică, ci cu coloniști din alte provincii ale Imperiului, de la apropiatele Moesia și Dalmația, până la Hispania și Asia Minor. Adică felurite populații din Balcani, greci, asiatici, ba chiar și africani. Destui dintre ei creștini. Nu latini. De altfel, Roma interzicea în general colonizările cu cetățeni din Peninsulă. Apoi, de-a lungul unui mileniu, au tăbărât aici slavi, cumani, pecenegi, avari, huni și toți ceilalți. A spune „Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume/Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman” e curată poezie. Sunt în desfășurare cercetări genetice, chiar aici, la noi, pe baza analizei ADN nuclear și mitocondrial, ca să se determine originea românilor...

-Aha, deci de-aia vrea să ne umble la AdeNeu cu vaccinu...

-Primele rezultate arată ceea ce istorici serioși, Iorga, Gheorghe Brătianu, Constantin C. Giurescu știau foarte bine: românii sunt un amestec populațional complex, cu o considerabilă componentă slavă. Prin 1950, sub ocupația rusească, asta ar fi fost pe prima pagină în Scânteia, cu litere de-o șchioapă.

-Bine, și ce să facem, să schimbăm „Deșteaptă-te române”?

-Nu, nici vorbă. Suntem urmașii lui Traian și ai Romei, dar nu prin sânge.

-Dar prin ce?

-Prin limbă. Limba română, această minunăție peste secole, este, în structură, în tiparul ei fundamental, indiferent câte cuvinte de origini nelatine conține, o limbă romanică, urmașă a latinei vulgare. Când România era ținută pe la ușă, la reuniunea NATO de la Madrid, în 1997, cineva spunea că un țăran român, parașutat în Madrid, ar fi înțeles majoritatea inscripțiilor luminoase ale orașului. Ceea ce studiile lingvistice confirmă: gradul de inteligibilitate între română și limbile romanice, franceză, spaniolă, italiană, portugheză, sardă, catalană, retoromană, nu scade neam sub 70%.

Cine e mai important, părintele care te-a trimis pe lume, sau cel care te-a învățat să vorbești și să scrii? Cel biologic, sau cel spiritual?

Prin urmare, zic că român e cel care cunoaște bine și cu drag limba română, cultura română, istoria românilor, geografia acestor meleaguri. Nu o țoapă ignară, înfășurată în tricolor și ghiftuită cu sarmale tradiționale – turcești, de altfel –, care-i consideră trădători de țară pe cei ce vorbesc corect românește, ca să nu mai vorbim de vânduții știutori de limbi străine. Care cară la cruci ortodoxe înainte și după ce face o mizerie.

Nimeni nu se naște român.

Român poți să devii, nu e destul să vii, pe lume, undeva lângă Carpați, din părinți pe care-i cheamă escu. Escu nu te face să ești.

-Așa zici... Și atunci, Corneliu Vadim Tudor era român?

-Da. Era român. Om nu prea era. Avea răutatea rece și mecanică a unui animal de pradă. Egolatria nu mai lăsa loc de altceva. Hrănea câini vagabonzi pentru că se considera superior tuturor oamenilor. C.V. Tudor se credea mai mult decât român, se credea România. Or, înainte de a fi român sau malgaș, zic că e bine să fii om.

                                               (ușă trântită. pauză)

-Totuși, om ești, prin născare...

-Nu. Nici vorbă. Ești un pachețel de carne urlătoare. Nu ești cu nimic superior unui pui de cimpanzeu sau de cioară. Dacă ești aruncat în sălbăticie și supraviețuiești, nu mai ajungi om, ci animal cu față umană. Iarăși, om nu ești, ci devii. Sau nu.

Așa că poți să nu te înțelegi deloc cu mulți dintre compatrioți, pentru că sunteți oameni, nu numai români. Nici măcar fiind rude apropiate, legătura umană nu e garantată – poți să nu ai nimic comun cu fratele tău „de sânge”, în schimb să-ți găsești un suflet pereche într-un elvețian, chinez sau congolez cu care se întâmplă să te întâlnești. Ca să revenim la ce ziceai, nu știu dacă e bine să fii bun român. Dar știu că e bine să fii român bun. Țigan bun. Ungur bun. Neamț bun.

-Dar tot nu m-ai lămurit ce înseamnă bun român... Nu e totuna cu român bun?

-Nu. Român bun înseamnă om bun. Bun român e altceva, e bun în meseria de român. Bun român e cel ostil față de străini. Și, firește, față de răii români: nu de alta, dar, dacă i-ar îndrăgi, ar fi în pericol să-i mănânce inima câinii.

-Și, în ce constă meseria de român?

-Nu s-a definit cu precizie ce înseamnă verbul „a româní”. Dar ce se știe sigur, sau, mai degrabă se simte de către orice bun român, e că ar trebui o răsplată. Dacă „românesc” bine, atunci trebuie să mi se dea ceva, la salariu, la pensie, să fiu preferat unui străin sau rău român chiar dacă ăla e un medic, un muncitor sau un profesor mai bun decât mine.

Meseria de român... Dacă raționezi puțin, o să-ți dai seama, dar n-o să-ți placă. Pentru mulți, prea mulți cetățeni români, a fi român înseamnă a fi stăpân. Cum zice cântecul: „Noi suntem români (bis), Noi suntem aici, în veci, stăpâni”.

E-adevărat, vreme de secole, românii au fost robi: la turci, la unguri, la austrieci, la ruși. Dar eliberarea din robie înseamnă transformarea robilor în stăpâni? Cam ca dictatura proletariatului? Desființarea robiei nu presupune și desființarea, totodată, a stăpâniei? Ultimatumul lui Horea, care n-a fost pus încă pe muzică, zice așa: „Nobilime să nu mai fie, ci fiecare unde poate primi o slujbă crăiască, din aceea să trăiască. Nobilii posesori să părăsească pentru totdeauna moșiile nobiliare. Și ei să plătească dare ca și poporul de rând”.

Și atunci, stăpânii cui să fim, noi, românii? Că Horea zice să fim liberi și egali în drepturi și obligații, nu stăpâni...

                                          (în încăpere se face liniște)

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm