Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

În spatele statuii lui Lenin, în fața Capitoliului

In spatele CapitoliuluiFoto: Getty Images

Foto: Getty Images

I se spunea Colonelul. Nu știu dacă asta însemna și gradul pe care l-ar fi avut pe sub hainele civile. Tovarășul A. Paraschiv era secretar general de redacție al Scânteii, devenită Adevărul de numai câteva luni, odată cu transformarea tovarășilor în domni.

Colonelul se afla în pragul pensiei. Trăise tot comunismul, ca ziarist făcut de Partid din cazangiu. Căderea regimului în decembrie îl buimăcise. Încerca să se adapteze, dar titlurile de primă pagină pe care le dădea erau „la două capete”, începând cu cel din Scânteia Poporului, 24 dec. 1989, „Dușmanii țării, trădătorii poporului/Mai ucigași decât ucigașii, mai vandali decât vandalii/Cetățeni, membri ai formațiunilor gărzilor patriotice, toți cei ce pot folosi o armă – la arme!”. Cine erau dușmanii, trădătorii, nu se preciza, ca, în caz că se întorcea la putere Ceaușescu, omul să poată pretinde candid: „Păi, uite, eu ce-am zis?!”. 

În ziua aceea de iunie tocmai începuse ședința de redacție. Deodată, Colonelul s-a ridicat și s-a dus la geamurile enorme ale etajului 1 al Casei Scânteii, cu vedere spre platou și statuia lui Lenin. S-a uitat niște secunde bune, după care s-a întors spre noi cu ochii umezi: „Veniți încoace, veniți să vedeți și voi cum arată solidaritatea muncitorească!”.

Ne-am dus. Pe platou oprise un camion plin cu mineri, înarmați cu lanțuri și bâte. Au coborât și au luat-o spre sediul ziarului România liberă, din aripa stângă. Acolo, n-au găsit decât niște secretare; prin urmare, s-au apucat să distrugă mașini de scris. Câțiva ziariști de la Adevărul, vechi scânteiști, au alergat să încerce să-i oprească. Nu știu ce-ar fi fost dacă dădeau peste Petre Mihai Băcanu. Unul dintre ei purta o pancartă cu un omuleț din linii și cerc într-o spânzurătoare, lângă care era scris de mână „Băcanu”.

Secvența asta mi-a revenit în memorie când am văzut eșafodul cu ștreang ridicat de teroriștii trumpiți în fața Capitoliului, unde, informează Reuters, intenționau să-l atârne pe „trădătorul” Mike Pence. Și m-am gândit ce s-ar fi putut întâmpla dacă, atunci când au năvălit în biroul lui Nancy Pelosi, ar fi găsit-o acolo pe doamna în vârstă de 80 de ani, fragilă ca un vrej...

A. Paraschiv era sincer în emoția lui. Pur și simplu nu vedea în fața ochilor o hoardă pusă pe linșaj asupra unor colegi ziariști, ci un exemplu de solidaritate muncitorească. Solidaritate cu cine? Care muncitori? Erau muncitori ținuți prizonieri în Casa Scânteii de către ziariști? Cu ce drept pătrundeau minerii în Capitoliul de atunci al presei?

După 30 de ani, am încă o confirmare: orice demers rațional când e vorba de extrema stângă sau de dreapta extremă, de comuniști sau de fasciști, e dat cu capul în zid. Pentru soiul acesta de oameni, faptele, imaginile, dovezile nu contează sau pot fi interpretate pe loc pe dos. Dacă Joe Biden ar fi împușcat acum de un trumpit, trumpiții ar spune că e o lucrătură a stângii, asta dacă nu l-ar declara pe respectivul The Great America Patriot, ca minerii „muncitori solidari”.

Am scris acest text după ce începusem unul de analiză a modului în care excesele așa-numitei „political correctness” contribuie la înmulțirea trumpiților, pe care l-am aruncat. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult