Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

În spatele statuii lui Lenin, în fața Capitoliului

In spatele CapitoliuluiFoto: Getty Images

Foto: Getty Images

I se spunea Colonelul. Nu știu dacă asta însemna și gradul pe care l-ar fi avut pe sub hainele civile. Tovarășul A. Paraschiv era secretar general de redacție al Scânteii, devenită Adevărul de numai câteva luni, odată cu transformarea tovarășilor în domni.

Colonelul se afla în pragul pensiei. Trăise tot comunismul, ca ziarist făcut de Partid din cazangiu. Căderea regimului în decembrie îl buimăcise. Încerca să se adapteze, dar titlurile de primă pagină pe care le dădea erau „la două capete”, începând cu cel din Scânteia Poporului, 24 dec. 1989, „Dușmanii țării, trădătorii poporului/Mai ucigași decât ucigașii, mai vandali decât vandalii/Cetățeni, membri ai formațiunilor gărzilor patriotice, toți cei ce pot folosi o armă – la arme!”. Cine erau dușmanii, trădătorii, nu se preciza, ca, în caz că se întorcea la putere Ceaușescu, omul să poată pretinde candid: „Păi, uite, eu ce-am zis?!”. 

În ziua aceea de iunie tocmai începuse ședința de redacție. Deodată, Colonelul s-a ridicat și s-a dus la geamurile enorme ale etajului 1 al Casei Scânteii, cu vedere spre platou și statuia lui Lenin. S-a uitat niște secunde bune, după care s-a întors spre noi cu ochii umezi: „Veniți încoace, veniți să vedeți și voi cum arată solidaritatea muncitorească!”.

Ne-am dus. Pe platou oprise un camion plin cu mineri, înarmați cu lanțuri și bâte. Au coborât și au luat-o spre sediul ziarului România liberă, din aripa stângă. Acolo, n-au găsit decât niște secretare; prin urmare, s-au apucat să distrugă mașini de scris. Câțiva ziariști de la Adevărul, vechi scânteiști, au alergat să încerce să-i oprească. Nu știu ce-ar fi fost dacă dădeau peste Petre Mihai Băcanu. Unul dintre ei purta o pancartă cu un omuleț din linii și cerc într-o spânzurătoare, lângă care era scris de mână „Băcanu”.

Secvența asta mi-a revenit în memorie când am văzut eșafodul cu ștreang ridicat de teroriștii trumpiți în fața Capitoliului, unde, informează Reuters, intenționau să-l atârne pe „trădătorul” Mike Pence. Și m-am gândit ce s-ar fi putut întâmpla dacă, atunci când au năvălit în biroul lui Nancy Pelosi, ar fi găsit-o acolo pe doamna în vârstă de 80 de ani, fragilă ca un vrej...

A. Paraschiv era sincer în emoția lui. Pur și simplu nu vedea în fața ochilor o hoardă pusă pe linșaj asupra unor colegi ziariști, ci un exemplu de solidaritate muncitorească. Solidaritate cu cine? Care muncitori? Erau muncitori ținuți prizonieri în Casa Scânteii de către ziariști? Cu ce drept pătrundeau minerii în Capitoliul de atunci al presei?

După 30 de ani, am încă o confirmare: orice demers rațional când e vorba de extrema stângă sau de dreapta extremă, de comuniști sau de fasciști, e dat cu capul în zid. Pentru soiul acesta de oameni, faptele, imaginile, dovezile nu contează sau pot fi interpretate pe loc pe dos. Dacă Joe Biden ar fi împușcat acum de un trumpit, trumpiții ar spune că e o lucrătură a stângii, asta dacă nu l-ar declara pe respectivul The Great America Patriot, ca minerii „muncitori solidari”.

Am scris acest text după ce începusem unul de analiză a modului în care excesele așa-numitei „political correctness” contribuie la înmulțirea trumpiților, pe care l-am aruncat. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Cristian Păun - ASE

„Magistrații sunt puși să valideze constituțional o măsură care e împotriva lor. (…) E un conflict de interese evident, care nu știu cum se poate rezolva.” Foto: Facebook Cristian Păun

Citește mai mult

Educatie-

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult