Internetul ne ajută să lucrăm și din străinătate. Situația neplăcută este generată de implicațiile fiscale

Foto: Getty Images

Societatea Savarina Dulce SRL este persoană juridică română, înființată conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, înregistrată în scopuri de TVA. Aceasta înregistrează un salariat căruia în data de 1 noiembrie 2023 i se încheie concediul pentru creșterea copilului cu vârsta de până la 2 ani. 

Începând cu anul 2021, respectiva persoană s-a mutat cu domiciliul în Belgia, fără să îndeplinească vreo formalitate, iar când dorește să reia activitatea, solicită angajatorului să rămână pe teritoriul Belgiei, realizând atribuțiile ce îi revin prin intermediul internetului. Care sunt principalele implicații fiscale atât în legătură cu persoana fizică ce are calitate de salariat, cât și din perspectiva angajatorului? Se poate realiza o astfel de activitate de natură salarială?

În mod evident, se poate realiza o astfel de activitate și suntem în măsură să afirmăm că dacă natura serviciului permite realizarea muncii prin utilizarea tehnologiei comunicării la distanță, atunci putem lucra de pe teritoriul oricărui stat membru UE. Cu toate acestea, unele raționamente fiscale și procedurile pe care trebuie să le îndeplinească angajatorul ar putea să conducă la raționamentul de încetare a colaborării.

Fără a cunoaște legislația din Belgia, pornind de la reglementările internaționale și de la calitatea de salariat al unui angajator din România, apreciem că sunt posibile mai multe situații în funcție de activitatea concretă efectuată de salariat.

Înțelegem că persoana, respectivul salariat, se află pe teritoriul Belgiei încă din anul 2021, astfel încât această persoană fizică are calitate de persoană rezident fiscal în Belgia, întrucât s-a aflat pe teritoriul acestui stat mai mult de 183 de zile – perioadă consacrată internațional, într-o perioadă de 12 luni. Acest lucru înseamnă că statul ce va încasa impozitul pe venit este statul belgian.

În plus, persoana fizică din România trebuie să depună la autoritatea fiscală din România chestionarul privind renunțarea la rezidența fiscală din România, procedură prevăzută de art. 230 alin. (7) din Codul fiscal.

Din punctul de vedere al asigurărilor sociale, prin raportare la Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, o persoană fizică cu domiciliul într-un stat membru datorează asigurări sociale în statul unde își desfășoară activitatea, cu observația că această persoană fizică nu poate fi obligată să fie asigurată social sau să achite asigurări sociale în mai multe state membre.

De aici sunt posibile următoarele două situații:

1. Dacă persoana fizică dorește să fie asigurată social în România, atunci asigurările sociale se plătesc către bugetul de stat din România, iar proba acestui fapt se face prin obținerea certificatului A1 de la casa de pensii;

2. Dacă persoana fizică dorește să fie asigurată social în Belgia, atunci aceste asigurări se vor declara și plăti în Belgia, conform legislației din respectivul stat.

Notă: cunoaștem aspectul particular că salariații aflați pe teritoriul Belgiei trebuie notificați la autoritatea competentă din Belgia, iar în cazul în care se datorează asigurări sociale în Belgia acestea se plătesc la un organism ce reprezintă interesele salariaților, iar acest organism virează și declară către bugetul de stat din Belgia.

Asupra angajatorului pot să apară următoarele situații fiscale generate de activitatea efectivă prestată de salariat, respectiv acesta efectuează doar activități în favoarea angajatorului, cum ar fi activități de contabilitate sau salariatul efectuează servicii pe care angajatorul le facturează către clienți.

O primă implicație este generată de realizarea unui sediu fix, din perspectiva TVA, pe teritoriul Belgiei. Amintim faptul că pentru TVA nu există o durată minimă de la care se recunoaște un sediu fix pentru TVA.

Pentru a stabili dacă se realizează un sediu fix din perspectiva TVA ne raportată la art. 11 alin. (1) și (2) din Regulamentul UE nr. 282/2011 privind aplicarea Directivei TVA, astfel:

„(1) În aplicarea articolului 44 din Directiva 2006/112/CE, un „sediu fix” înseamnă orice sediu, altul decât sediul activității economice menționat la articolul 10 din prezentul regulament, care se caracterizează printr-un grad suficient de permanență și o structură adecvată ca resurse umane și tehnice care îi permit să  primească și să utilizeze serviciile care sunt furnizate pentru necesitățile proprii ale sediului respectiv.

(2) În aplicarea articolelor indicate în continuare, un „sediu fix” înseamnă orice sediu, altul decât sediul activității economice menționat la articolul 10 din prezentul regulament, care se caracterizează printr-un grad suficient de permanență și o structură adecvată ca resurse umane și tehnice care îi permit să furnizeze servicii a căror prestare o asigură:

(a) articolul 45 din Directiva 2006/112/CE;

(b) de la 1 ianuarie 2013, articolul 56 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE;

(c) până la 31 decembrie 2014, articolul 58 din Directiva 2006/112/CE;

(d) articolul 192a din Directiva 2006/112/CE”.

Din analiza reglementării comunitare observăm că o societate din România poate să realizeze un sediu fix din punctul de vedere al TVA într-un alt stat membru în două situații:

a) când achiziționează servicii utilizate de acel sediu fix, situație mai puțin probabilă dacă nu este permisă de angajator;

b) când efectuează regulat activități economice având resurse umane și tehnologice la respectivul sediu fix.

Apreciem că cea de-a doua ipoteză este foarte probabilă, iar acel sediu fix se realizează exact în locația unde se află respectiva persoană fizică.

Amintim faptul că niciun stat membru nu acordă plafon de scutire de TVA unei societății din alt stat membru, cum de altfel nici România nu acordă plafonul de scutire de TVA de 300.000 lei unor societăți din alte state membre.

Dacă activitatea salariatului este facturată către clienți, societatea din România trebuie să se înregistreze în scopuri de TVA în Belgia, va factura serviciile cu TVA din Belgia și va respecta obligațiile de declarare și plată a TVA în Belgia.

Tot ca termen recunoscut internațional analizat din perspectiva impozitului pe profit, o societate din România realizează un sediu permanent pe teritoriul unui alt stat membru dacă durata acelui sediu este mai mare de 6 luni.

După începerea activității cu facturare către clienți, pentru primele 6 luni societatea din România nu va realiza un sediu permanent în Belgia, însă începând cu cea de-a 7 lună de activitate realizează un sediu permanent în Belgia din perspectiva impozitului pe profit.

Acest lucru conduce la ținerea unei evidențe contabile/fiscale privind veniturile și cheltuielile acestui sediu fix și la plata și declararea impozitului pe profit în Belgia conform regulilor stabile în acest stat.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp