Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Intersecții pe str. Timpului

Adrian Păunescu – corupția iubirii

„Domnule Popescu, Hagi îmi datorează un Mercedes”.

„Păi, și dacă vi l-ar da, așa, public, l-ați lua?”.

„Poate l-aș lua, poate nu. Dar el ar trebui să mi-l dea”.

Discuția avea loc la un suc, pe o terasă, după ce Adrian Păunescu îl readusese la Națională pe Hagi, deși acesta se retrăsese oficial. Practic, într-o emisiune de televiziune, Păunescu i-a forțat mâna, sau mai exact piciorul, celebrului fotbalist punându-l în situația de a trece drept nepatriot dacă nu accepta – urmau meciuri de calificare cu Ungaria. Și pentru această operațiune, domnul Păunescu voia recompensă un Mercedes.

O relație cu Adrian Păunescu însemna un troc continuu. Îți dau și o să-ți cer cât de curând ceva în schimb. Ce? Orice.

Traficul de influență sentimental era specialitatea lui.

Am avut odată un moment de apropiere afectivă, legată de literatură; trei zile mai târziu mă suna să scriu ceva despre Ștefan Andrei, fostul ministru de Iesterne al lui Ceaușescu, „că e ziua lui, domnule Popescu, și merită”. Am refuzat net, nu nutream nici măcar respect pentru acel „intelectual” – gablonț, slugă preaplecată a dictatorului, care, întrebat fiind, după `90, de ce n-a scos un cuvânt când Ceaușescu s-a pus să distrugă satele românești, a răspuns că n-a auzit de așa ceva, „eu mă ocupam cu politica externă”.

Se considera genial. Era un uriaș egolatru – egoul îi invada, în tripartiția freudiană, atât idul, cât și supraeul. I se părea firesc ca toate femeile cu care se culca să simtă că le-a pus pe viață Dumnezeu mâna-n cap, sau în altă parte a corpului. Căderea lui Ceaușescu fusese orchestrată de istorie pentru ca el, Adrian Păunescu, să devină martir. Vremea lui Adrian Păunescu era nu doar titlul unei reviste, era, în sufletul lui, numele unei epoci din istoria României – „Această Românie care trece/Îmi dă și mie dreptul meu la somn/Deși, în secolul nouă-sprezece/Aș fi putut să-i fiu martir și domn”.

L-am întrebat odată cum se iscă în el actul poetic, cum îi vine să scrie poezie. Mi-a răspuns cu o poveste de la Marin Preda.

„Nea Marin își adusese și el o muiere într-o noapte. Dar, ce să vezi, scârbavnicul mădular nu voia să se scoale din somnul cel de moarte și pace. Știi cum e, când e să nu fie. Chinuială, nasol, conversații despre lume și viață. Aia, săraca, se străduia și ea cum știa – tot nimic. Dimineața, femeia se îmbracă să se ducă acasă. Avea o fustă neagră scurtă și chiloți viorii. Stând cu spatele, se apleacă să-și tragă fermoarul cizmei. La care, Marin, iluminat, îi strigă: «Stai așa!» Așa și cu poezia, dom Popescu!”.

S-a supărat rău pe mine când am scris că Adrian Păunescu are pe dinăuntru o statuie din ciment a lui Adrian Păunescu, în mărime aproape naturală. Dar știți de ce? Pentru că nu alesesem bine materialul. „Da, domnule, poate că am statuia mea în mine, poate că îmi am și mormântul pe dinăuntru, mormântul o fi din ciment, dar statuia?! Statuia mea trebuie să fie de lemn câinesc, de lut, de sare neagră!...”.

   Ceea ce nu-l împiedica să aibă momente de sinceritate sarcastică cu sine însuși. În anii `90, am scris despre un grup de parlamentari români care, fiind prea ocupați să nu rateze niște gustări la bufet, lipsiseră din sală la o decizie în defavoarea României, luată la Strasbourg. Respectivii, între care și Păunescu, m-au dat în judecată. În instanță, mi-am pledat cauza folosind expresia „Procesul mațului gros”. Unul, pe nume Rădulescu-Botică, a sărit să protesteze. La care Păunescu, zâmbid tandru, i-a zis acelui buhai, la fel de burduhănos ca el: „Și ce, mă, Botică, tu n-ai decât intestin subțire? Auzi, ce bine sună titlul ăsta, Procesul mațului gros!...”.

Apetitul lui de a fi iubit era nesfârșit. Nu acel „Iubește-mă, că te ia mama dracului!” al tiranilor de diverse dimensiuni, Păunescu voia să te corupă să-l iubești. Și această iubire să nu înceteze niciodată, chiar dacă el nu te-ar mai fi băgat în seamă.

I s-ar fi potrivit rolul lui Jean Broască, senzitivul nebun al lui Süskind, cel care, dorind atroce să fie iubit, creează, din miresmele a 25 de fete ucise, parfumul suprem – cei ce îl respiră, indiferent de sex și de cât îl urau până atunci, cad în adorația lui Broască...

Dar nu, Adrian Păunescu n-ar fi luat viața nimănui, pentru nimic în lume. Era găman, posesiv, plin de sine până peste cap, libidinos, unsuros, degrabă lăcrămos, dar avea o calitate uluitoare pentru pozițiile înalte în care s-a aflat pe scara socială: nu era un om rău. Dimpotrivă, voia să facă binele, chiar dacă, pe urmă, nu uita să-ți amintească mereu de asta...

Adrian Păunescu compătimea cu cei ce sufereau de ceva. Cred că lipsesc două versuri din opera lui poetică, ce ar fi fost să sune așa: „Durerea vieții mele are febră/De pietoni călcați pe zebră”.

Acum, Păunescu Adrian, cu tot ce v-am spus și cu altele, nu mai este. Rămân cuvintele să vorbească pentru el. Și vorbesc, cum pare că vorbesc copacii în furtună, sau păsările, când se lasă seara, sau râurile, când inundă țara...

Ordinara fracție umană


În orice neam, în fiecare limbă,

Cei răbdători, cei luminați, cei buni,

Îngenuncheați, recită rugăciuni

Spre Dumnezeu ce rău-n bine-l schimbă.


Aceasta e ideea despre el

Că-n Univers e singurul ce poate

Să schimbe nedreptatea în dreptate

Și uzurpările de orice fel.


Și Dumnezeu din când în când coboară

În planul lumii, neschimbând nimic,

Nici cei ce zic prin el nu se dezic,

Nici țara nu devine altă țară.


Și-n fracția umană ordinară,

E mic ce-i sus, dar și ce-i jos e mic.


 Pescăruși deasupra semafoarelor


Nu știu de ce, când trec pe străzi, îmi pare

Că se vor termina curând în mare.


Un țipăt spintecă țâțâna ușii,

Deasupra casei strigă pescărușii.


Și, ca și când ar fi găsit o oază,

Deasupra semafoarelor planează.


Le-a fost, probabil, foame dacă-și poartă

Aripile pe-aici prin Marea Moartă.


În valurile mării calcaroase,

Acum nu mai există decât oase.


Și specii mor încetul cu încetul,

În loc nu suflă vântul, ci regretul.


Încât de pe epavele trufașe

Pornesc toți pescărușii spre orașe.


Și, iluzionați de noua pradă,

Atacă semafoarele pe stradă.


O, țara mea în trei culori


O, țara mea în trei culori,

Ai început treptat să mori,

Că ai pierdut agricultori

Și parcă vrei de-aici să zbori

Cu niște comis voiajori.


O, țara mea în trei culori,

Carpații nu sunt munți ușori,

Cu-n zbenghi în frunte să-i dobori,

Grădina ta mai are flori.


Și noaptea ta sfârșește-n zori,

Și tu într-un mormânt cobori,

Pe unde dorm învățători

Ce te-au vegheat la ursitori.


O, țara mea în trei culori,

Cei ce te fură spun: ori-ori

La ora tragerii de sfori,

La ora capului în nori,

Pe Dumnezeu când îl implori.


O, țara mea în trei culori,

Ai putrezit prin închisori,

Ca să te vindeci uneori

Și alteori să poți să mori,

Cu stătători și trecători,

Și libertatea s-o adori,

Când țipă-n geamul tău, în zori,

Nebune cârduri de cocori.


Am traversat iarna scriind


Am intrat în această metalică iarnă, fără să știu

Dacă voi mai apuca primăvara imediat următoare,

De câte ori a nins, mi s-a părut că e foarte târziu

Și m-am temut de nopțile lungi în care se moare.


De câte ori a fost cald, mie mi-a fost frig

Și mi-a fost frig de când a fost frig mare afară,

Am uitat de răsuflarea fluviului, n-am putut să-mi strig

Din mal până-n mal toată energia interioară.


M-a topit un fel de boală, m-a învins un fel de jind,

Se îngroașă copacii ca semn că primăvara vine,

Prin înfloriri perverse, din Ceahlău până-n Urali și în Pind,

Miroase-a muguri striviți, miroase a jertfă de albine.


Printr-un fel de gâgâit, printr-un fel de colind,

Cocorii se întorc să ne mintă din nou că e bine,

Și eu recunosc umilit că am traversat iarna scriind,

Și iarna s-a răzbunat și lucrează bezmetic în mine.


Mărturisesc și mă-nsănătoșesc


Ce pot să fac atunci când sunt înfrânt,

Decât să spun cât de înfrânt mă simt

Și să încep să cred și să consimt

Că vindecarea vine prin cuvânt?


Mai am puterea de-a mărturisi

Înfrângerea cu care sunt dator,

Mi-ncredințez prăpădul – tuturor

Și trec eliberat în altă zi.


Ca pe-o otravă mi-ar fi dat să port

Înfrângerile, confidențial,

Cu fața mea mă duc la carnaval,

Nu am cu nici o mască vreun raport.


Și, cât îmi e destinul omenesc,

Mărturisesc și mă-nsănătoșesc

 Bătrânul din oglinzi (I)


Mă mai înțep la deget, în ghimpe sau în ac,

Și văd un sânge negru și nu îmi e pe plac.


Că simt cum, peste brațe, secundele îmi curg

Și că la mine-n sânge s-a și făcut amurg.


Și, aruncându-mi ochii în juru-mi, suferinzi,

Mi-e milă de bătrânul ce trece prin oglinzi.


Aș vrea să-i dau o pâine, un ban, un adăpost

Că-i chiriaș de umbră, luminii care-am fost.


Și, până să se vadă, în colivii de geam,

S-a zăvorât în sine copilul ce eram.


Și tac în clipa-n care, de silă, aș urla,

Acoperit de-un zgomot năprasnic de cazma.


Și îmi culeg din urme, cu mâna, trupul frânt,

Din gropile în care nu îmi găsesc mormânt.


Sunt obosit de vârste, pe care le omor,

În fiecare seară, fugind în viitor.


Prezentul mi se joacă de-a viața în rărunchi,

Trecutul e pământul ce-mi urcă spre genunchi.


Singur. Prin moarte


Tot mai singur și tot mai trist,

Tot mai laș, tot mai fără cuvinte,

Eu abia îmi mai aduc aminte

Dacă mai rezist, dacă mai exist.


Ce singur voi fi prin plecarea departe,

Că nu știu pe nimeni

Pe-acolo prin moarte

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cred că se poate numi „de referință”portretul alcătuit de CTP poetului și omului Adrian Păunescu.
    • Like 1
  • Domnule Popescu, aceste articole "in memoriam", ma duc cu gandul la o carte SF, pe care sunt sigur ca ati citit-o: Speaker for the Dead - Orson Scott Card.
    • Like 0
  • Stimate CTP, astept si alte evocari pe aceeasi linie, in acelasi stil.
    Iar pentru cine doreste sa urmareasca un dialog spumos intre CTP si AD, purtat in urma cu multi ani la un post TV, il gaseste pe YouTube.
    • Like 0
  • Liberty check icon
    Podiumul politicienilor analfabeți
    La fel ca în anii ’50, pleava societății a fost calificată pentru funcții politice la locul de muncă. Școala de politruci Ștefan Gheorghiu a fost înlocuită de multe dintre fabricile de diplome.
    • Like 0
  • Corina check icon
    Cele două versuri pe care i le-ați inventat lui Adrian Păunescu mi-au amintit de articolul scris în memoria lui George Pruteanu. Și atunci, în final ați vorbit pur și simplu pe limba lui:

    „Îi rog deci pe cei care acum îl encomiază necrologic pe la televizoare, dacă vor să-i cinstească memoria cu adevărat şi nu să înfigă ţăruşi în inima duhului lui George, să încerce a nu mai spune „ajunct” în loc de adjunct, „Ieuropa” în loc de Europa, a nu-l mai târnosi pe specios ca „special” şi nu ca oglindit, aparent, înşelător, pe lucrativ ca „productiv” şi nu ca aducător de lucrum – câştig, să nu mai fortuiască neprevăzutul şi să nu pună unde-i numai decâtul.”

    agentiadepariurionline.blogspot.com/2009/03/crima-pentru-cuvant.html

    Mă impresionează forma asta de „iubire informată”. Chiar văzând și înțelegând tot ce e de criticat la celălalt, vedeți și ce e bun, prindeți esențialul, specificul lui cel mai personal și vă lăsați pătruns de acesta până la a-l oglindi și a-l reproduce fidel. Ce omagiu mai frumos?

    P.S. Dacă ne lăudăm cu senzația de vomă pe care ne-o produce unul sau altul cu greșelile lui și refuzăm să privim și să ne lăsăm pătrunși vreo clipă de ceea ce a fost bun în el, de orice dovezi fulgurante ale unor calități, oare ce antrenament pentru iubirea dușmanilor facem, în calitate de creștini? Adică... asta chiar e lege pentru noi, oameni buni, nu vreo poveste! (Ca să fie clar: nu m-am adresat celor care nu cred.)

    Mulțumiri și pentru aceste amintiri și versuri.
    • Like 1
  • Mie mi se pare curajos sa scrii - obiectiv - despre un personaj atat de contriversat dar important......asa ca, RESPECT CTP!
    Iar republicanilor excesiv de critici le-as adresa intrebarea: care este diferenta - notabila - intre elitele Romaniei (politice, culturale....) de pana in 1989 si cele de astazi?
    • Like 0
  • E pur si simplu gretoasa aceasta comemorare, dar nu ma mira ca vine din partea CTP. Probabil ca are multe lucruri in comun cu raposatul de i-a ramas dator cu aceste randuri. Sau isi inchipuie ca s-a uitat momentul din decembrie '89 cand multimea era gata sa-l linseze pe Paunescu, salvat in ultimul moment de portile amabasadei SUa, de pe Batistei, care s-au deschis la timp ca "marele poet" sa fuga de furia romanilor scarbiti de acest produs al lui Ceausescu. Nu am uitat, cum nu au fost uitate nici celebrele cenacluri, prilej de orgii in grup pe stadioanele patriei, incurajate de vocea cadentata a celui pomenit. O rusine, perpetuata si azi cu aceste gretoase omagii.
    • Like 1
    • @ Cristiana Terenche
      Explicati mai pe larg ce nu va mira: "dar nu ma mira ca vine din partea CTP. ",ca n-o fi CTP un fel de Paunescu.
      • Like 1
    • @ Cristiana Terenche
      Comentariul dv. revanșard și grobian poate fi , ca să vă citez, grețos.
      • Like 0
  • Bunăoară, Adrian Păunescu v-a amintit, și din postumitate, că trebuie să-i oferiți ofrandă!
    • Like 1
    • @ Ion Popescu
      ... niște oameni, acolo, și ei
      care știu dureros ce e
      suta de lei.
      • Like 1
  • Gabi check icon
    Noaptea în care s-au stins luminile în Bârlad.
    Bunicul asculta Europa Liberă la radioul din debara
    Tata se uita la televizor, era Cenaclu Flacăra
    Păunescu îl lingea în cur pe Ceauşescu
    După 30 de ani încă mai roim cu toţii în jurul aceluiaşi rahat socialist
    Nu s-a schimbat nimic. Trăim din amintiri...
    Impuşcatu, păunescu, vadim tudor..voiculescu..băsescu..„micul paris”..
    Într-o lume de nătângi care se zbat degeaba, viaţa trece inutil pe lângă ei,
    dar şi pe lângă noi.
    • Like 2
    • @ Gabi
      - Scursu-mi-s-a de mult acea casă.
      Lut în Ardeal.
      • Like 0
    • @ Gabi
      Ați vrut să emiteți o cugetare poetică?
      Vă cotropește melancolia?
      În acest caz, era bine să evitați anumiți termeni fără ecou sensibil.
      • Like 0
  • praf peste praf nu-i praf.
    • Like 0

Îți recomandăm

Fetiță la laptop

Situația se poate schimba în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Scoala din valiza

„Educația digitală nu înseamnă neapărat distanțarea între copil și profesor. Și aici îmi vine în minte un alt exemplu: profesorii dintr-o școală din Ialomița, care au devenit dependenți de copiii pentru a putea să folosească mijloacele digitale și s-au apropiat de copii”.

Citește mai mult

Andreas Lier - BASF

„Mă duc aproape în fiecare dimineață cu bicicleta la birou, pe o distanță de 3-4 km, în timp ce vecinii mei adoră să-și conducă SUV-urile, să stea în ambuteiaje, să polueze aerul, lăsând o amprentă mare de carbon doar pentru a se simți foarte confortabil și a afișa simboluri de statut social”, dezvăluie Andreas Lier, CEO al BASF România, într-un interviu pentru Republica.

Citește mai mult

O afacere cu cânepă

Ionuț a plecat în India în toamna lui 2017 ca să viziteze cele șapte orașe sfinte. A luat această decizie după un an și jumătate în care a lucrat pentru o companie elvețiano-britanică din Praga, unde ajunsese ca proaspăt absolvent al unui masterat în Olanda, care nu și-a găsit nimic de lucru în țară.

Citește mai mult

Andrei Pitis

Andrei Pitiş, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din industria locală de IT, a investit până în prezent în 15 startup-uri, după ce în 2018 a demarat un proiect prin care vrea să ajute 100 de români să ajungă milionari în euro din startup-uri în tehnologie.

Citește mai mult