Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Intersecții pe str. Timpului

Victorie cu orice preț?

Foto: Băiatul de mingi este numitul ctp de azi,

pe atunci cu ceva păr. 



Cea mai veche și cea mai puternică amintire cu Ion Țiriac este fața lui, în lumina slabă a înserării, tetanizată de oboseală, deformându-se ca a unui mort la contactul cu fața lui nea Fane. Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis, Ștefan Georgescu, îl strângea în brațe după victoria de necrezut asupra lui Tom Gorman, în prima zi a finalei România-SUA de la București.

Ilie pierduse în fața lui Stan Smith până să apucăm să înțelegem ceva, în 3 seturi – cum, numai el știa. În meciul 2, Țiriac pierduse și el primele două seturi la Gorman. Țiriac avea aproape 34 de ani, americanul 26 și tocmai ce fusese în semifinale la US Open, fiind între primii 10 din lume.

   La scorul ăsta, 5-0 la seturi pentru SUA, am văzut oameni plecând din tribune. Mica arenă din parcul cu platani dintre străzile Dr. Staicovici și Dr. Lister fusese extinsă în grabă, cu gradene noi, mai degrabă niște schele din țevi și cherestea, sub care mai stăteam noi, băieții de mingi, ca să evaluăm pulpele doamnelor și domnișoarelor. Până atunci fuseseră ticsite.

Nu mai știu cum a reușit să câștige Țiriac, după aproape 5 ore. Îmi mai amintesc doar bubuitul tribunelor, minute în șir: Ți-ri-ac! Ți-ri-ac! Ți-ri-ac!

Duminică, alt calvar. Celebrul dublu Năstase-Țiriac, campion la Roland Garros, fusese făcut una cu zgura de Stan Smith și „juniorul” Van Dillen. 2-1 pentru SUA, meciul Țiriac-Smith putea fi ultimul. Din nou, Țiriac avea în spinare handicapuri cât roata carului: Smith era cu 8 ani mai tânăr și nici mai mult, nici mai puțin decât nr. 1 mondial, proaspăt învingător al lui Ilie Năstase. Și mai era și presiunea atmosferică, nu numai presiunea scorului: istoria plutea în aer.

Erau la modă pe atunci tricourile de tenis cu „coroniță” pe piept, marca lui Fred Perry, triplu câștigător de Wimbledon și US Open în anii `30. Vă dați seama ce-a fost în capul meu când l-am văzut pe Fred Perry în carne, oase și pipă pe aleile de la „Progresul”! În anul în care mă născusem, 1956, asul australian Lew Hoad fusese la un pas de Calendar Grand Slam, triumfând la Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și jucând finala US Open. Acum, blond și vesel, bătea mingea pe Central, la câțiva pași de mine.

Lumea bună a tenisului mondial venise în România Socialistă. Priveam fascinat pachetele goale de Marlboro, Pall Mall, Camel aruncate în coșurile de gunoi, duceam acasă pahare de plastic pe care scria San Pellegrino, mestecam „ciungă” americană, beam Pepsi la discreție. Trăgeam pe nas cu nesaț parfumurile femeilor străine. Nu mai vorbesc de tenișii puțin uzați sau ciorapii înroșiți de zgură, lăsați de jucători în vestiar, pe care i-am păstrat ca pe moaște. Mirosul Occidentului ne zăpăcea.

   Poate niciodată ca în meciul acela, n-a fost mai adevărată deviza lui Țiriac: „Victorie cu orice preț”. Arbitrii de linie, patrioți nevoie mare, stăteau tăcuți și neclintiți ca sfincșii când mingea lui Țiriac ieșea o palmă afară și zbierau aut! ca înjunghiați când mingea americanului, capitalistului, „esplotatorului” Smith mușca cu poftă din tușele de var. Imaginați-vă că tușele nu erau de plastic îngropate, ca acum, se trăgeau cu un jgheab cu sită, plin cu praf de var, cărat de doi inși și bătut cu bățul, între care șef era un țigan, parcă Sami pe nume...

După un prim serviciu impecabil, pe tușă, strigat aut! de arbitru, i-adevărat, cu voce mai mică, Smith n-a mai cerut căpitanului echipei, Denis Ralston, să-l cheme pe supervizor, argentinianul senhor Enrique Morea, care făcuse potecă la teren corectând furtișagurile românești. Doar l-a privit lung pe Țiriac. A fi fair-play într-o astfel de situație înseamnă să te duci și să ștergi urma cu talpa, cum face Nadal, dând punctul adversarului. „Buldozerul din Brașov” se făcea că plouă, uitându-se în pământ și așteptând, pasămite, serviciul 2...

Măgăriile astea aveau și alt scop: până când se parlamenta pentru schimbarea deciziei, Ion Țiriac se odihnea pe postamentul scaunului de arbitru de linie (exista așa ceva pe atunci).

Meciul s-a jucat în setul 3, era 1-1 la seturi și 5-4 pentru Smith, servea Țiriac și conducea cu 40-0. Începuse să obosească, mi-a șuierat printre dinți când i-am aruncat mingea cât am putut mai bine, „Dă-o, bă, pe lângă mine, nu vezi că nu mai pot?”. Mingea servită „greșit” de mine trebuia recuperată din teren de unul dintre băieții de la fileu, și mai treceau niște secunde... A greșit însă Țiriac, o minge ușoară, din jumătatea terenului a trimis-o în burta fileului. Un american din tribună i-a strigat atunci vesel: „Just in time, old man!”, „Era și timpul, bătrâne!”. Țiriac s-a întors spre locul de unde venise strigătul cu o privire tulbure, încărcată de ură. A făcut câțiva pași spre marginea terenului apoi s-a oprit și mi-a întins racheta. În pata neagră care i se pusese, a avut, totuși, luciditatea să lase racheta, ca să nu arunce cumva cu ea. A mârâit ca o fiară înainte de salt, în românește, dar ăla n-avea cum să nu înțeleagă: „Te omor, mă, auzi? Te omor, dacă pierd ghemul ăsta te omor!”.

A pierdut ghemul și setul. După pauza în care Ștefan Georgescu înjura de „Duminica mă-sii!” i-a smuls literalmente setul 4 lui Smith, cu eforturi supraomenești și trucuri sub. Setul 5 a fost o „lăptăreasă”, 6-0 pentru Smith, și s-a dus Cupa Davis...

Au trecut de atunci, deși nu-mi vine să cred, 47 de ani, în care Țiriac a fost modelul meu epurat, idealizat, de luptă pe teren și cu viața. Până când... până când n-a mai fost.

Zicerile prin care plângea de mila politicienilor corupți, hoți și mincinoși, înfierând DNA și aprobând atentatele anti Justiție ale regimului Dragnea au fost o primă ruptură peste care n-am mai putut să sar. Nici dl Țiriac, care mi-a replicat cu brutalitatea la care mă așteptam.

Și acum, sfârșitul.

Poziția lui Ion Țiriac în cazul descalificării lui Djoković la US Open e alcătuită, în opinia mea, din: 1). cinism pecuniar fără de lege, 2). o diversiune și 3). o ticăloșie de neuitat.

1).„Nu cred că Djoković merita să fie eliminat, în special într-un turneu unde ăștia n-au un megastar. E Serena Williams, dar în rest nu e nimeni acolo. Astfel, arbitrii au furat 30% din valoarea turneului”. Adică, ce-i asta?! Nimic altceva decât că, în viziunea dlui Țiriac, legea e pe bani, ea se aplică sau nu, în funcție de câte procente aduce turneului un jucător. Dacă în cauză ar fi fost, să zicem, nr. 100 ATP, atunci el putea fi eliminat fără probleme, că nu se pierdeau procente. Unde-i lege, nu-i tocmeală?! Ce prostie, ne învață dl Țiriac, tocmeala e legea.

2). „Nu e prima oară când un arbitru e lovit de minge. Cu foarte mulți ani în urmă, un suedez, încă junior (Edberg – n.m.), servește, lovește arbitrul de linie cu mingea, omul cade, se lovește cu capul de pământ și moare. Meciul nu s-a întrerupt, Edberg nu a fost descalificat, ba chiar a câștigat turneul de la New York”.

O diversiune orbitoare. Un jucător care e în meci și servește nu e niciodată făcut răspunzător pentru lovirea unui arbitru – mingea vine de departe, de la peste 25 de metri, arbitrul e dator să se ferească – regulamentul e clar în acest caz și a fost aplicat corect.

Dar meciul Djoković-Carreno Busta era în pauză, se încheiase ghemul pierdut de sârb pe propriul serviciu. Djoković a expediat mingea cu racheta, în bătaie de joc, de la câțiva metri, la înălțimea bustului unei ființe umane, fără să se uite, aproape întors cu spatele spre fundul terenului. Lovitură periculoasă, cu desăvârșire interzisă de regulament, lucru de care Djoković și-a dat seama în fracțiunea de secundă după ce a comis-o.

3). „Arbitra trebuia să se uite la meci, să se ferească, mingea aia a venit cu 40-50 km/h. Dacă nu te uiți, stai acasă, nu fi arbitru!”.

Doamna arbitru nu avea la ce să se uite, jocul era oprit pentru cel puțin un minut, nu era datoare să fie pregătită, era în pe loc repaus, nu aplecată, cu palmele pe genunchi, în gardă, așa cum este în timpul jocului. Treaba ei era, exclusiv, să se uite la minge și la tușă când se joacă, nu la jucătorul Djoković care se îndrepta spre banca de odihnă. Să scoți vinovată, incredibil, victima unei astfel de agresiuni, cum procedează dl Țiriac, asta știau să facă foarte bine „organele” în regimul comunist...

Victorie cu orice preț? Ion Țiriac cel din ultimii ani înseamnă pentru mine o înfrângere.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • antonia check icon
    Urmarim incremeniti de admiratie pe cate un sportiv a carui inzestrare naturala. antrenament si ambitie ii confera un joc al mainilor si picioarelor mult mai bune decat in general al oamenilor obisnuiti.
    Dar, n-a picat niciodata nimeni pe spate rostind cutremurat ,, Doamne, cat de cinstit, moral si vertical e omul asta'' la vederea unui om de asemenea factura.
    Asta e natura umana. Astia suntem.
    • Like 2
    • @ antonia
      Suntem ,, incremeniti de admiratie ,, fata de marii sportivi ai lumii ptr. ca ei pot sa faca ceea ce noi doar am visat ca am putea face si acest lucru este posibil in cazul lor , ptr. ca lor li s-a picurat pe aripi praf de stele. Asta da nastere multora , sentimente de frustrare si chiar invidie , incercand sa bagatelizeze performantele acestora(ce mare lucru face Simona Halep ? A invatat si ea sa dea cu racheta intr-o minge ). Sunt si personalitati care au calitatile pe care dvs. le invocati , e drept destul de putine , si in fata carora oamenii si-au manifestat respectul si admiratia . Un exemplu ar fi seniorul Corneliu Coposu care si-a castigat respectul chiar si in fata adversarilor sai,Tot ce am afirmat eu face parte tot din natura umana ,
      • Like 2
    • @ Mihai Romanciuc
      antonia check icon
      Aveti dreptate domnule Romanciuc, ca de obicei. Respect punctul dvs de vedere, munca si 'praful de stele' al sportivilor.
      Totusi, valorile sunt inversate; de exemplu cercetatorii care au capacitatea si depun multa munca sa descopere ceva util omenirii nu au niciodata fanii unui sportiv care lupta cu limitele propriului corp, dar posibil are multe neajunsuri intelectuale si morale.
      Societatea a progresat in principal prin dezvoltarea capacitatilor intelectuale, mentale si mai apoi prin forta si indemanarea bratelor. Iar aparitia ideii de moralitate, desi unii o vad inutila sau chiar paguboasa, confera superioritatea omului fata de animale, nu ?
      Sunt animale inzestrate cu forta, viteza, insusiri incomparabil mai mari decat a oamenilor.
      Zidarii pot construi ce a gandit un arhitect .
      Deci, Omul...
      ps. cati il stiu pe Coposu, cati pe Halep ? :)
      pps. ma bucur intotdeauna cand castiga Simona ca de o realizare personala, desi inventatorul excel-ului mi-e mult mai util
      • Like 3
    • @ Mihai Romanciuc
      e-vis check icon
      D-l CTP nu rămâne dator la nici un afront primit din partea unora in drept sa răspundă atacurilor sale meschine, abordand o imagine de sine aparent neintinata. Nimeni sa nu indrazneasca a-i reproșa un neadevar. La multa dreptate pe care o are referitor la Tiriac, eu l-aș intreba pe dansul cum a ajuns copil de mingi la meciul acela, plin de a securisti și arbitrii 'patrioti nevoie mare' ? L-au luat de pe la cluburi sportive?, din scoli? sau activiștii comuniști au făcut o lista cu cei mai devotați apărători ai comunismului...
      • Like 2
    • @ antonia
      Stimata doamna , exista domenii mai accesibile publicului larg si unde se capata o notorietate mai mare . Exista elitele intelectuale , stiintifice , artistice , sportive etc. Nu are rost sa-l comparam pe Carusso , cu Balzac , cu Einstein , cu Simona , cu Michelangelo sau Antony Quinn . Fiecare in domeniu sau este un varf dar publicul larg ajunge mai usor sa priceapa ce se intampla pe un teren de sport si desi multi au auzit despre Einstein si Teoria relativitatii ,putini stiu despre ce este vorba si chiar daca o cunosc prefera ca hrana spirituala un film cu A, Quinn,Asta imi aduce aminte de o intamplare de cand eram student si eram ,, revoltat,, ca Dobrin (un mare fotbalist) castiga triplu fata de un inginer. Un coleg mi-a dat replica : Du-te tu pe un teren de fotbal si vezi cati vor veni sa te vada si cati vor veni sa-l vada pe Dobrin. Ingineri , arhitecti de valoare sunt multi dar sportivi de talia Simonei ii numeri pe degete in Romania si chiar in lume. Sa nu ne ,, inversunam ,, si sa recunoastem valoarea acolo unde ea este.
      • Like 0
  • Meciurile din Cupa Davis ale lui Nastase si Tiriac si mai ales cele trei finale , vor ramane in istoria sportului din Romania ca niste performante incredibile . In cel priveste pe Tiriac el va ramane in memoria noastra cu acea putere de lupta incredibila , cu acea vointa de fier de a castiga in fata unor adversari mult mai bine cotati ca el si faptul ca a vrut sa-si traga putin sufletul , castigand cateva secunde de respiro , nu poate umbri sub nici o forma ceea ce a facut atunci.Faptul ca ulterior a ajuns un om de afaceri de succes , avand si atitudini discutabile pe anumite chestiuni , acestea nu pot fi asociate cu memorabilile meciuri cu S. Smith si mai ales cu T. Gorman. Sa-i dam Caesarului ce este al Caesarului si sa nu facem asocieri fortate intre doua lucruri total diferite. Si inca o observatie : sa ne aducem aminte ce au facut arbitrii americani in cele doua finale disputate pe taram american ptr. ca despre ai nostri afirmam ca dadeau mingi bune desi erau afara cu o PALMA. O fi fost Nastase Nasty , dar numai el stie cum l-au furat si in finalele de Cupa Davis din SUA , in finala cu Smith de la Wimbledon sau chiar la meciul de dublu din finala de Cupa Davis de la Bucuresti cand ,din pacate , nu s-a putut potoli si am pierdut puncte pretioase din cauza nervilor lui si in final meciul. Sa ne mai aducem aminte ce a facut arbitrul in meciul de FeD Cup de la Constanta , cand in mod corect l-a sanctionat pe Nastase ,dar in mod abuziv a intrerupt meciul , ptr. ca englezoaica Konta vazandu-se condusa a inceput sa planga si astfel a scos-o din ritm pe Sorana ,care a si pierdut meciul.Noi sa fim mai catolici decat Papa si sa ne punem cenusa in cap ptr. ca Tiriac a vrut cateva secunde de respiro si apoi sa punem sub semnul intrebarii o performanta unica in analele sportului romanesc nu mi se pare corect.
    • Like 1
  • Imi pare bine ca am scris pe FB inainte de a citi articolul. Imi pare rau ca mi s-a "patat" una din putinele momente cand patriotismul nu mi s-a parut o vorba "la moda"- asa am crezut ca a luptat Tiriac, dar nu am nici cel mai vag motiv sa-l banuiesc pe d. C.T.P. de deformare a realitatii. Inca un reper pierdut. Tiriac om de afaceri nu a contat, personal, decat in primele zile. Apoi, afirmatii si asocieri ciudate m-au facut macar circumspecta. Dar tot regret momentul de pe arena Progresul, de acum 47 (credeam 48) de ani!
    • Like 0
  • Pai acest domn nu gandeste asa de cateva zile. Sa ne aducem aminte de scandalul "Cocaina pentru VIP-uri" in care a fost implicat baiatul. Atunci acest individ a iesit si a infierat conducerea tarii ca ii ataca odorul. Pentru el numele Tiriac era suficent ca sa se musamalizeze cazul ( si a fost ).
    Urat caracter insa modul asta de gandire il intalnim peste tot in tara, din pacate nu e ceva caracteristic doar personajului din articol. Surprinzator este ca individul a trait in tari unde acest mod de gandire este la periferia societatii, este considerat rusinos insa el s-a descurcat fara probleme.
    • Like 2
  • "„Dă-o, bă, pe lângă mine, nu vezi că nu mai pot?”.Superba smecherie de tras de timp,saracutu de Ti-ri-ac.
    • Like 1
  • Îmi amintesc bine întâlnirea de la București și suferința mea la înfrângerea noastră. A fost ultimul moment mare pt. tenismanul Țiriac ! Dar în ceea ce îl privește că om de afaceri este întruchiparea perfectă a românului afacerist de azi ,banii jos și pe urmă vedem noi ce și cum
    • Like 1
  • Pai n-a spus domnul Țiriac cu gurița lui ca prefera un hot deștept decat un om cinstit dar prost ? Asta e filosofia de viața a Domniei Sale.
    • Like 5
  • exista articole care au o forta dedincolodecuvinte, care reusesc sa aduca in suflul cititorului mai mult decat informarea seaca. Asa e si in cazul acestei scrieri. Mmmm... si o nota personala: am 3 regrete imense in viata asta: 1. Nu am putut sa imi iau ramas bun de la tatal meu. 2. Nu am facut pasul spre a ii vorbi lui Vangelis la un moment dat. 3. Nu am urmat impulsul de a lucra alaturi de CTP, de a invata de la dansul. De a ceva langa el
    • Like 6

Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Vlad Petreanu_

În 1990, după ce lucrase într-o fabrică, Vlad Petreanu s-a angajat la un ziar, unde avea un salariu echivalentul a aproape 90 de dolari. Banii îi ajungeau, spune el, să își cumpere un pachet de țigări - la vremea respectivă fuma - și o cola pe zi, „și abia mă descurcam să mănânc ceva”.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon „La bani mărunți” cu Sergiu Manea, CEO BCR. Podcast amplificat de Republica

Sergiu Manea, care a preluat în urmă cu cinci ani conducerea celei mai mari bănci din România, a povestit că primul său salariu, o sumă echivalentă cu mai puțin de 80 de dolari, l-a primit în septembrie 1994. Se angajase înainte de terminarea facultății pe o poziție entry level, ca referent, la Banca Română pentru Dezvoltare, la Biroul de bănci corespondente, care azi se cheamă „financial institutions”.

Citește mai mult

Fetiță la laptop

Situația se poate schimba în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult