Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Mugur Ciumăgeanu, psiholog clinician: Relația cu device-ul nu creează adicție. Adicția vine din lipsă de stimulare, din nepriceperea adultului de a oferi o alternativă mai bună, din izolarea socială a copilului și adolescentului

Un copil care stă la nesfârșit pe un joc sau navighează fără rost pe youtube își umple timpul care a fost golit de relație, de contact sau de nepriceperea părintelui de a-i oferi la schimb ceva relevant, spune psihologul clinician Mugur Ciumăgeanu, într-un interviu acordat Republica.ro.

Interviul pe scurt:

  • Nu se pune problema să nu oferim acces la tehnologie adolescenților/copiilor. Tehnologia nu este un dar pe care un adult să-l dea copilului, tehnologia este în momentul acesta mijlocul spre un nou limbaj de comunicare.
  • Copilul este prieten cu digitalul pentru că acolo vede o promisiune. Ca părinte pot să-l învăț strategii de selecție a temelor de explorare, să-i propun riddle-uri sau challenge-uri care să-i pună probleme critice,
  • La un moment dat, căutarea nesfârșită trebuie să capete sens, că opțiunea aparent nelimitată pentru teme și issue-uri trebuie să fie canalizată și centrată pe interese și pe relevanță.
  • În secolul XXI, adulților-părinți le este oarecum frică de explozia digitală. Pentru că, la fel ca generațiile lor de părinți, care acum stau adânc înfipți în pensiile lor (unii dintre ei cu cont de facebook), nu înțeleg până la capăt cum copiii lor își pierd timpul cu „prostii”.

Acest articol face parte dintr-o serie desfășurată cu ocazia lansării Raportului privind predictorii nivelului de alfabetizare digitală a elevilor ediția din 2023, inițiativă desfășurată de Brio, în parteneriat cu UiPath Foundation.

Poate un copil să aibă o dezvoltare din punct de vedere al relațiilor sociale dacă trăiește într-un mediu cu zero acces la tehnologie? Poate fi accesul limitat la tehnologie motiv de bullying în fața celorlalți colegi/ prieteni/ membri ai grupului?

Secolul XXI ne pune, vrem nu vrem, în fața unui amestec foarte complex de etichete și maniere sociale – competențele noastre de comunicare, cele emoționale, dar și cele cognitive, presupun un blend (pentru a folosi un termen englezesc mult mai potrivit) de interacțiuni deprinse off- și online. Vorbim azi, în era alfabetizării digitale universale, de netichetă, de afundări într-o jargoniadă și personalizare a comunicării care imaginează un nou limbaj al socializării. Drept urmare, privarea unor adolescenți/adolescente de tehnologie (sau lipsa accesului la aceasta), reprezintă un handicap și un motiv solid de marginalizare și/sau automarginalizare.

(Cu scopul de a-și întări mesajul, intervievatul a optat pentru o imagine tip avatar care să-l reprezinte)

Nu se pune problema, deci, să nu oferim acces la tehnologie adolescenților/copiilor. Tehnologia nu este un dar pe care un adult să-l dea copilului, tehnologia este în momentul acesta mijlocul spre un nou limbaj de comunicare. Blocajele de comunicare și interdicțiile devin din ce în ce mai vizibile inter-generațional, dar și intra-generațional uneori ( – să ne raportăm, numai, la cât de mare este nedumerirea unui adult în fața universului Minecraft, numai pentru a lua un exemplu la întâmplare – un univers al spațialității plictisitoare pentru părinte, dar fascinante prin reiterație pentru copil).  

Fără poziționări la extremă, care e cea mai potrivită soluție pentru părinți și profesori ca să ofere și acces la tehnologie, dar relația cu device-urile să nu fie una ce creează adicție?

Relația cu device-ul nu creează adicție. Adicția vine din lipsă de stimulare, din nepriceperea adultului de a oferi o alternativă mai bună, din izolarea socială a copilului și adolescentului, din lipsa de sens a comunicării cu cei din jur, dintr-un milion de alte motive. Adicția este o înrobire în lipsă de altceva. Un copil care stă nesfârșit pe un joc sau navighează fără rost pe youtube își umple timpul care a fost golit de relație sau de contact. Sau de priceperea părintelui de a-i oferi ceva la schimb, ceva relevant la schimb. 

Cum urmărești / sprijini copilul ca să navigheze cu sens pe internet și în digital? Cum ar trebui să simtă prezența adultului (profesor, părinte)?

Suntem adulți – hai să vedem ce-a fost pentru noi copilăria sau adolescența. Nu aveam mobile. Nu aveam tablete. Dar aveam teritorii de timp pe care simțeam nevoia să le umplem cu ceva. Aveam coduri și dispozitive de comunicare cu cei de-o vârstă cu noi (îmi amintesc cum foloseam două cutii de cremă de ghete și o sfoară extrem de tensionată ca să comunic cu prietenul meu din blocul alăturat prin telegraf). Tânjeam cu toții după un semn de la adulți sau de la cei de-o vârstă cu noi care să aibă sens, să însemne ceva pentru noi. Primeam sau nu asta. Doar mediul era altul. Nevoia nu. Eram cufundați analogic în copilăria noastră, cu cheia de gât, cu MTv-ul apoi și muzica lui lălăită la nesfârșit, poate unii în cărți cu file de hârtie, mediul era altul. Nevoia nu. Unii dintre noi, ca adulți, am ajuns să fim însetați pentru că nevoia nu a fost întâmpinată. Am dezvoltat adicții. Am făcut depresii. Ne-am frânt. Alții nu. Am mers pe firul relațiilor. Am construit sens. Ne-am ridicat.

Ce diferă ca ipostază, dacă fac referire la cufundarea digitală? Mediul, nu nevoia. Un copil are nevoie de contact și validare. Are nevoie de limite și de afecțiune. Iar adultul, cel care are un mental analogic (dacă este din generația X) sau semi-analogic (dacă este un Y), este cel care trebuie să se adapteze la copil sau la adolescent. Să-i simtă sau înțeleagă nevoia de contact, de relație și de validare înainte de a-și spune problema mediului ca fiind (în mod eronat) esența problemei.

Care sunt cele mai bune modalități de a împrieteni copilul cu tot ce înseamnă digital? Cum să facem ca să ponderăm entertainmentul cu nevoia de socializare, nevoia de modern, nevoia de a utiliza la școală internetul & tehnologia?

Asta este – copilul este prieten cu digitalul pentru că acolo vede o promisiune. Promisiunea unui sens și a unui câmp (aparent) infinit de posibilități și variante. Nu pot, ca părinte, să-l împrietenesc cu un univers care îi este mult mai prieten lui. Pot să-l învăț însă strategii de selecție a temelor de explorare, să-i propun riddle-uri sau challenge-uri care să-i pună probleme critice, să vadă și el (cum am văzut și eu analogic la vremea mea) că în țara lui internet-vodă nu umblă câinii010101 cu covrigi digitali în coadă. Că, la un moment dat, căutarea nesfârșită trebuie să capete sens, că opțiunea aparent nelimitată pentru teme și issue-uri trebuie să fie canalizată și centrată pe interese și pe relevanță.

Care sunt cele mai răspândite mituri legate de relația copil- tehnologie- internet?

Închei cu ceartă pentru părinți. Pentru că ei sunt cei care răspândesc mituri despre relația copiilor lor cu universul digital. Tehnologia nu creează adicții (lipsa relațiilor autentice da). Internetul nu este un teren minat și un ocean de balene albastre (e mai degrabă o grădină care trebuie plivită din când în când de buruieni, dar s-ar putea să descoperi că adolescentul este un grădinar mult mai priceput decât tine). Relațiile digitale nu sunt mai artificiale decât cele analogice (lipsa de competențe relaționale în realitatea lui față-în-față poate, dovedit științific, chiar crește curajul relațional).

În secolul XXI adulților-părinți le este oarecum frică de explozia digitală. Pentru că, la fel ca generațiile lor de părinți, care acum stau adânc înfipți în pensiile lor (unii dintre ei cu cont de facebook), nu înțeleg până la capăt cum copiii lor își pierd timpul cu „prostii”. Uităm că noi am crescut cu prostii analogice și râdem ciob de oală spartă digital. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    O recomandare: Pedagogica, blog dedicat educației

    https://pedagogicamagazin.blogspot.com/
    • Like 0
  • Sunt in alta tara unde e des intalnit sa aiba acces copiii la telefoane si tehnologie cat mai tarziu in viata (de la 12 ani telefon, asta e mesajul la scoala) si pana atunci concentrat pe activitati, dezvoltare emotionala. Din pacate telefonul si desenele animate sunt un babysitting la indemana, des ales de parinti, si cu tristete o vad des la parintii romani.
    Aici inca sunt copiii ce se joaca pe langa bloc, activitati de scout, merg cu grupul la film sau la MacDo' , voluntariat in centrele de animale sau cu alti copii mai mici, vad cate un adult ce aduna cativa copii si merge cu ei cu trenul la o padure / mare /camping etc - printre romani, fuga dupa bani si de fricile proprii au uitat ca se poate creste un copil sanatos fizic si emotional si ieftin. Cumva adictia vine fix de la lipsa parintilor, si vad si parinti cu adictii (fumat, zahar, cafea, tv, cumparaturi, exces de mancare etc - toate sunt forme de a completa un gol interior)
    • Like 1
  • Nepoata mea: 14 ani. Invata f bine, note mari. Pe internet urmareste informatii care sa-i satisfaca curiozitatea, inclusiv despre astronomie. Dar: ore intregi la discutii pe grupul lor de colegi-prieteni, mai ales noaptea in vacante si in weekend. Ce or fi avand atatea de discutat? Asta nu stiu daca e bine. Pot afla opinia autorului?
    • Like 1
    • @ Tudor Bucur
      Marta check icon
      Până răspunde autorul, recomand următoarea carte: Cum să ne păstrăm copiii aproape - De ce părinții trebuie să fie mai importanți decât prietenii, Gordon Neufeld
      • Like 3
  • Marta check icon
    Oamenii nici nu își dau seama că este vorba și de ei, că și la ei s-a instalat dependența. Se tot ascund în spatele unor replici sau idei ca să nu recunoască faptul că deja au o problemă. Când îi spun soțului că stă cu telefonul in mână de 3 ore îmi spune: pai citesc și eu niste articole. De parcă în acest caz că nu este o problemă:))) Citea articole și înainte, din ziare, o data pe zi (că se terminau articolele :)) dar nu în timp ce vorbea cu noi sau la masă la restaurant. Eu multa vreme m-am ascuns în spatele faptului că nu am social media. Nu am decât cont de Goodreads, mă gândeam că dependenta o au doar cei care dau scroll pe Facebook. Eu stau ore in sir pe site-uri de știri, de recenzii, pe whatsapp, pe site-uri de haine. În magazine nu mi-a plăcut niciodată să umblu, după o oră mă dureau picioarele și oricum se terminau și magazinele :))) acum stau 2-3 ore pe vreun site și fără să vreau sa cumpăr ceva, mă uit, lucrurile sunt frumoase, nu am chef sa ridic privirea sa vad cenușiul din București :)) seara sunt prea obosită sa citesc o carte dar când iau telefonul și navighez se face 1 noaptea. Sunt lucruri pe care le vad la toți cei din jurul nostru, și eu fac eforturi să ies din cercul vicios. Avem zi fără tehnologie, uneori ne deconectam de la internet și suntem disponibili doar prin apel și SMS, dar oamenii care nu își dau seama, oare cum trăiesc? Apoi citesc un articol in care un mare psiholog clinician le spune că device-urile nu provoacă dependență și răsuflă ușurați in timp ce mai deschid două tab-uri și mai descarcă alte două aplicații de fără de care nu vor mai putea trăi începând de mâine
    • Like 2
  • Marta check icon
    Vreau sa mai povestesc ceva. Pentru oamenii care citesc, și care poate ar fi tentați să îl creadă pe "psihologul clinician" care vorbește despre "relația copil/tehnologie/internet" ca și când nu ar înțelege nimic din ce înseamnă dependență

    M-am lăsat de fumat in 2010, aveam 25 de ani și fumam de aproape 10. Când mă apucasem și când m-am lăsat și în tot timpul dintre nu înțelegeam conceptul de "dependență" chiar daca erau afișe care legau acest cuvânt de fumat, parca apăruseră și anunțurile pe pachetele de țigări. Am dat peste cartea lui Allen Carr despre cum sa te lași de fumat, care e o carte interesantă și o recomand oricui încearcă să se lase de fumat. Dar altceva m-a frapat citind. Eram o tânără (artista :))) de 25 de ani din Romania anilor 2000 și citeam o carte scrisa in anul nașterii mele, de un bărbat din America de 50 de ani, contabil. Mă regăseam in fiecare lucru pe care îl simțise acel om legat de țigări și de panica de a trebui sa se lase de fumat, de grija pentru sănătate. Unele dintre lucrurile pe care le simțeam eu consideram că sunt chestii care țin de personalitatea si sensibilitatea mea. Și totuși puteau să fie simțite de cineva atât de diferit de mine.si atunci am înțeles că nu era vorba de mine, ci de fumat.de dependență.
    Și același lucru este cu dispozitivele mobile. Toți oamenii ăștia care sunt muncitori pe șantier, doctori, profesori universitari, femei casnice, influencere tinere și frumoase, pensionați pe caz de boală, copii de 12 ani, oameni de la sat care nu au deschis vreodată o carte..cum pot ei sa simtă și să facă toți același lucru, sa butoneze un telefon de dimineață până seara? O singura explicație: dependență.
    • Like 1
  • Marta check icon
    Omul este evident rupt de realitate. Cum sa compari copiii de astăzi cu cei din generațiile anterioare, când într-un deceniu lucrurile s-au schimbat cât într-un secol? Copiii de azi stau cu nasul în ecran de la 1 an! Cum sa compari un asemenea copil cu unul din generația mea, care am avut televiziune prin cablu la 12 ani și ne uitam la cartoon network când ploua afara și nu era nimeni la joaca? Este trist că avem asemenea "psihologi" neinformați și este incredibil că dau vina pe părinți (desigur, cei care pun in pătuțul nou născutului telefonul sa nu îl mai audă plângând sunt vinovați, dar poate nici ăia nu ar fi așa mulți daca psihologii ar vorbi despre dependenta și despre cat rău face genul asta de tehnnologie fast food. Dar sunt părinți care își cresc copiii normal , cu activități, cu atenție, cu iubire și apoi copiii devin dependenți de telefoane pentru că TELEFOANELE MOBILE SUNT O PROBLEMĂ. Devin dependenți și adulți, și bătrâni, in cazul lor cine o fi oare de vină? poate pe măsură ce trec anii (daca nu se schimbă radical ceva și în deceniile care urmează, și e foarte probabil, realități virtuale etc) creierul nostru se va adapta, dar în prezent nu este câtuși de puțin cazul
    • Like 1
  • Marta check icon
    Dl psiholog clinician bate câmpii. Și a sărit peste cursurile de neuropsihologie din facultate și nu înțelege cum funcționează adicția?
    Dincolo de explicații științifice, se vede cu ochiul liber că telefonul creează dependență și adulților. Am smartphone de mai puțin de 5 ani și am ajuns sa merg cu el și la baie. Evident că îmi amintesc viața de acum 5 ani și ce activități aveam, și nu pot sa nu observ că acum nu mai reușesc să fac fara întreruperi nici lucruri care îmi PLAC, cum ar fi sa citesc, sau sa vorbesc cu prietenii, să mă joc scrabble fara sa apuc telefonul și să îl butonez puțin între timp. Este o aberație să dai vina pe părinți că vezi doamne sunt nepricepuți in a-i distra(ge) pe copii. Se va dovedi peste ani (sper că puțini ani, totuși) că aceste device-uri și faptul că oferă informație/distracție facilă, infinită (o carte, o emisiune, un ziar, un joc îl termini, dar pe telefonul mobil ai acces INFINIT la orice vrei și asta te face sa nu te oprești niciodată) creează o dependență puternică și niște așteptări legate de viața reală pe care ...o viață reală nu le poate egala
    Desigur, ca să reușim să ieșim din dependenta și spălarea pe creier in care suntem tot mai mulți trebuie sa privim adevărul în față, nu sa dam vina unii pe alții, părinții nu știu să găsească activități pentru copii, partenerii nu știu să ne provoace, profesorii sun nașpa și copiii trebuie mutați la particulară, vecinii sunt plictisitori și grăbiți și mai bine ne mutăm la sat
    • Like 2


Îți recomandăm

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Ana Maria Bălan

În facultate, am avut o colegă mai mare pe care mereu am admirat-o: super deșteaptă, implicată, genul de persoană pe care ai dori-o în echipa ta de medici. Am revăzut-o în primul ei an de rezidențiat: epuizată, dezumanizată, cinică. (Foto: Ana Maria Bălan/ Facebook)

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Elevă de liceu la examen

Dar dacă sărăcirea noastră este ceva ce am putea accepta, atentatul asupra valorilor și moralei ar trebui să fie acea limită pe care să nu o acceptăm. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Citește mai mult