Sari la continut
Republica
Comunicare

Într-o dimineață, fotbalistul Gianluigi Buffon a intrat într-o expoziție de artă, iar un tablou anume „l-a lovit ca un fulger”

Marc Chagall

Foto: Getty Images

Am citit acum câțiva ani un eseu al fotbalistului Gianluigi Buffon, o scrisoare pe care și-o trimitea sieși, cel de la 17 ani. În text, sportivul vorbește mult despre depresie, despre presiunea unui viitor important, despre talent, despre muncă și despre cum arta l-a ajutat să meargă mai departe într-un moment în care se simțea foarte jos. Deși e surprinzător ca un sportiv să vorbească despre artă (cum probabil e surprinzător și ca un artist să vorbească despre fotbal), nu (doar) asta mi-a plăcut în confesiunea lui Buffon, ci modul foarte simplu în care traduce forța artei. Pe scurt, într-o dimineață a intrat într-o expoziție cu lucrări ale lui Marc Chagall. Trist și cu mintea în altă parte, s-a plimbat printre zeci de tablouri, care nu i-au spus nimic, până când unul dintre ele l-a „lovit ca un fulger”. E înduioșător să citești cum descrie un titan al fotbalului ce a trăit în fața unei opere de artă: „E ca visul unui copil. Imaginea va transmite ceva din altă lume. Îți va da sentimentele unui copil. Sentimentul fericirii în simplitate. […] E sentimentul pe care îl ai atunci când te strigă bunica din bucătărie. E sentimentul pe care îl ai când stai în fața televizorului în întuneric și te rogi. Când îmbătrânim, uităm cu ușurință aceste sentimente. Trebuie să te întorci la muzeu a doua zi. E esențial”.

Tabloul care l-a mișcat atât de tare pe Buffon este „Promenada”, pictat de Marc Chagall în 1917.

Pentru mine, cheia acestei mici întâmplări stă în acele alte zeci de tablouri care nu i-au spus nimic tânărului sportiv, pe lângă care a trecut neimpresionat, până să ajungă la cel care i-a schimbat viața. În această imagine, privitorul a văzut ceva care exista deja în ființa lui: o amintire, un sentiment, o întâmplare care i-a declanșat admirația. Poate nu „Promenada” lui Chagall ne va schimba tuturor viața, dar e posibil să o facă unul dintre celelalte zeci de tablouri pe lângă care Buffon a trecut nepăsător.

Pentru Shakespeare, arta este o oglindă ținută în fața naturii, iar prin natură el se referă la natura umană. De cele mai multe ori, ne mișcă ce recunoaștem. În tablouri, romane, filme sau spectacole de teatru. Când înțelegem asta, lucrurile devin mai simple. E un skill important al omului modern care privește arta, iar în această trusă de unelte, mai mult sau mai puțin necesare, aș pune și înțelegerea contextului. Arta devine mult mai clară când înțelegem contextul în care a fost creată. De aceea, mereu citesc textele curatoriale aflate la intrarea în expoziții, viziunea unui regizor înainte de un spectacol sau prefața unei cărți. Mă ajută să decodific mai bine ce urmează. Sigur, ce spun eu aici nu e obligatoriu. Încă există frumusețe copleșitoare pe pământ, care nu are nevoie de prea multe explicații. Dar vă dați seama ce înseamnă să înțelegi în profunzime frumusețea copleșitoare?

Trebuie să ne regăsim în artă, dar nu trebuie să ne regăsim în toată arta. E în regulă dacă după o vizită la un muzeu ca Luvru nu ieșim iluminați, ci mai degrabă obosiți și enervați. Arta are și ea nevoie de timp, de un anumit cadru, de o anumită dispoziție. Nu trebuie să ne placă toate filmele momentului, sau toți pictorii și poeții contemporani, dar asta nu înseamnă că trebuie să îi respingem. Prin respingere riscăm să nu trăim niciodată un moment precum Buffon. Căutarea e soluția. Și putem începe de aproape, nu trebuie să mergem la Paris. Trebuie să mergem până în centru. E un mic efort, dar ne poate schimba viața.

Arta care mă mișcă pe mine cel mai tare e teatrul. Acolo trăiesc uneori un sentiment de extaz pe care nu l-am simțit în fața altei forme de artă. E rar și e nevoie să-l caut, nu se întâmplă la fiecare spectacol. Văd foarte mult teatru care nu-mi place. Unele spectacole mă revoltă, de la altele plec discret (îmi cumpăr mereu bilete la capăt de rând). Dar nu m-aș opri din mers la teatru pentru nimic. Vreau extazul și el e posibil. Obiceiul meu sănătos e să caut artă care îmi place. E tot mai greu, dar și când o găsesc... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult