Într-o dimineață, fotbalistul Gianluigi Buffon a intrat într-o expoziție de artă, iar un tablou anume „l-a lovit ca un fulger”

Foto: Getty Images

Am citit acum câțiva ani un eseu al fotbalistului Gianluigi Buffon, o scrisoare pe care și-o trimitea sieși, cel de la 17 ani. În text, sportivul vorbește mult despre depresie, despre presiunea unui viitor important, despre talent, despre muncă și despre cum arta l-a ajutat să meargă mai departe într-un moment în care se simțea foarte jos. Deși e surprinzător ca un sportiv să vorbească despre artă (cum probabil e surprinzător și ca un artist să vorbească despre fotbal), nu (doar) asta mi-a plăcut în confesiunea lui Buffon, ci modul foarte simplu în care traduce forța artei. Pe scurt, într-o dimineață a intrat într-o expoziție cu lucrări ale lui Marc Chagall. Trist și cu mintea în altă parte, s-a plimbat printre zeci de tablouri, care nu i-au spus nimic, până când unul dintre ele l-a „lovit ca un fulger”. E înduioșător să citești cum descrie un titan al fotbalului ce a trăit în fața unei opere de artă: „E ca visul unui copil. Imaginea va transmite ceva din altă lume. Îți va da sentimentele unui copil. Sentimentul fericirii în simplitate. […] E sentimentul pe care îl ai atunci când te strigă bunica din bucătărie. E sentimentul pe care îl ai când stai în fața televizorului în întuneric și te rogi. Când îmbătrânim, uităm cu ușurință aceste sentimente. Trebuie să te întorci la muzeu a doua zi. E esențial”.

Tabloul care l-a mișcat atât de tare pe Buffon este „Promenada”, pictat de Marc Chagall în 1917.

Pentru mine, cheia acestei mici întâmplări stă în acele alte zeci de tablouri care nu i-au spus nimic tânărului sportiv, pe lângă care a trecut neimpresionat, până să ajungă la cel care i-a schimbat viața. În această imagine, privitorul a văzut ceva care exista deja în ființa lui: o amintire, un sentiment, o întâmplare care i-a declanșat admirația. Poate nu „Promenada” lui Chagall ne va schimba tuturor viața, dar e posibil să o facă unul dintre celelalte zeci de tablouri pe lângă care Buffon a trecut nepăsător.

Pentru Shakespeare, arta este o oglindă ținută în fața naturii, iar prin natură el se referă la natura umană. De cele mai multe ori, ne mișcă ce recunoaștem. În tablouri, romane, filme sau spectacole de teatru. Când înțelegem asta, lucrurile devin mai simple. E un skill important al omului modern care privește arta, iar în această trusă de unelte, mai mult sau mai puțin necesare, aș pune și înțelegerea contextului. Arta devine mult mai clară când înțelegem contextul în care a fost creată. De aceea, mereu citesc textele curatoriale aflate la intrarea în expoziții, viziunea unui regizor înainte de un spectacol sau prefața unei cărți. Mă ajută să decodific mai bine ce urmează. Sigur, ce spun eu aici nu e obligatoriu. Încă există frumusețe copleșitoare pe pământ, care nu are nevoie de prea multe explicații. Dar vă dați seama ce înseamnă să înțelegi în profunzime frumusețea copleșitoare?

Trebuie să ne regăsim în artă, dar nu trebuie să ne regăsim în toată arta. E în regulă dacă după o vizită la un muzeu ca Luvru nu ieșim iluminați, ci mai degrabă obosiți și enervați. Arta are și ea nevoie de timp, de un anumit cadru, de o anumită dispoziție. Nu trebuie să ne placă toate filmele momentului, sau toți pictorii și poeții contemporani, dar asta nu înseamnă că trebuie să îi respingem. Prin respingere riscăm să nu trăim niciodată un moment precum Buffon. Căutarea e soluția. Și putem începe de aproape, nu trebuie să mergem la Paris. Trebuie să mergem până în centru. E un mic efort, dar ne poate schimba viața.

Arta care mă mișcă pe mine cel mai tare e teatrul. Acolo trăiesc uneori un sentiment de extaz pe care nu l-am simțit în fața altei forme de artă. E rar și e nevoie să-l caut, nu se întâmplă la fiecare spectacol. Văd foarte mult teatru care nu-mi place. Unele spectacole mă revoltă, de la altele plec discret (îmi cumpăr mereu bilete la capăt de rând). Dar nu m-aș opri din mers la teatru pentru nimic. Vreau extazul și el e posibil. Obiceiul meu sănătos e să caut artă care îmi place. E tot mai greu, dar și când o găsesc... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp