Când am citit „De ce eșuează națiunile” (Why Nations Fail), scrisă de economiștii americani Daron Acemoglu și James Robinson (laureați ai Premiului Nobel pentru Economie în 2024), am avut o revelație. Am înțeles cauza fundamentală pentru care țara noastră a reușit să crească spectaculos după aderarea la Uniunea Europeană, dar și motivul pentru care, în ultimii ani, și-a pierdut suflul și a început să rămână iar în urmă. Suntem un caz de manual al unei țări care reușește să devină incluzivă, stimulată de procesul de integrare euro-atlantică. Acest parcurs a impus schimbări structurale în instituții, legi și proceduri pentru a ne alinia la standardele occidentale. Rezultatele au fost excepționale: am înregistrat cea mai rapidă convergență din UE, PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare crescând de la 39% la 78% din media Uniunii în doar 18 ani. Din păcate, într-un ritm tot mai alert în ultimii ani, România a alunecat spre modelul unei societăți puternic extractive. Un grup de privilegiați extrage o mare parte din bunăstarea comună, iar acest fenomen explică atât încetinirea creșterii economice, cât și faliile tot mai adânci din societate.
Am scris deseori despre această temă și am avut numeroase intervenții televizate, exasperat de lipsa de reacție în fața acestui flagel. Inițial, am folosit termenul de „societate extractivă”, preluat din volumul citat. Am observat însă că unii cititori făceau confuzie cu industria minieră, ceea ce deturna complet sensul discuției. De atunci, am trecut la formula „extracție de rente”.
Într-un articol recent publicat pe Contributors.ro, am alcătuit o listă – deloc exhaustivă – a formelor de manifestare a acestui fenomen. Ea pune în lumină o realitate dură: lupta este teribil de dificilă, deoarece extractorii de rente sunt extrem de numeroși. Mulți ocupă poziții-cheie în stat, iar apărarea privilegiilor stridente la care au ajuns îmbracă forme din ce în ce mai sfidătoare.
Conceptul de „extracție de rente” a început să fie adoptat de mai multe publicații. Alaltăieri, Dan Tăpălagă l-a folosit într-un articol pe G4Media, demonstrând clar cum o parte a justiției a devenit un vârf de lance al impunității pentru cei care jefuiesc banul public. Citez din articol: „Cel mai bun exemplu este decizia șefei Curții de Apel București, Liana Arsene, de a schimba completul de judecată al dosarului în care primarul sectorului 3, Robert Negoiță, este judecat pentru un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro. G4Media a dezvăluit cum dosarul se reia de la zero după ce a fost în stare de judecată patru ani și riscă să se închidă ca urmare a schimbării completului, cu efectul intervenirii prescripției. Decizia a fost criticată de unul dintre membrii reformiști ai CSM, procurorul Claudiu Sandu, care sugerează că decizia șefei Curții de Apel București s-ar putea încadra la infracțiunea de favorizare a făptuitorului.”
Situația este critică. Societatea românească se află în fața unei alegeri fundamentale: continuăm pe calea autodistrugerii, asistând inerți la un jaf endemic? Sau alegem să ne întoarcem spre o societate incluzivă și prosperă?
Destul de mulți par resemnați și ar lăsa lucrurile să curgă până la ruina completă, când frâiele vor fi preluate din nou de FMI sau de alte entități externe. Argumentul lor? „Nu putem face nimic prin forțe proprii, jefuitorii sunt prea puternici.” Este aceeași veche resemnare mioritică: „mămăliga nu explodează”.
Aceasta este o non-soluție. Dimensiunea dezastrului care ar precede o eventuală schimbare de substanță este greu de imaginat. Vedem nemulțumiri și acum, când salariul mediu depășește 1.100 de euro lunar, iar scăderea puterii de cumpărare a fost moderată în ultimul an.
Citesc constant revolta celor care se plâng că plătesc „de trei ori mai mult” impozit pe locuință, deși creșterea reală pentru un apartament mediu echivalează cu costul a doar trei ore de parcare pe lună. Dacă însă vom suferi o retrogradare a ratingului de țară în categoria „nerecomandat investițiilor” (junk), consecințele vor fi imediate. Primul pas va fi fuga capitalului: nu doar a celui străin, ci și a investitorilor români care își vor pune economiile la adăpost în afara țării. Acest lucru va declanșa evaporarea rezervelor valutare, o depreciere vertiginoasă a leului, inflație masivă, prăbușirea producției și șomaj. Salariile și pensiile din sectorul public nu vor mai putea fi plătite la timp, iar retragerile din bănci vor fi limitate.
Este exact scenariul trăit de Grecia după ce populismul radical a câștigat alegerile cu promisiuni fantasmagorice. În final, au ajuns la cel mai dur program de austeritate din istoria modernă a Europei. La două decenii de la declanșarea crizei, PIB-ul pe locuitor al Greciei abia a revenit la nivelul inițial. Două decenii de privațiuni și sărăcie. Asta ne dorim?
Mai avem timp. Puțin, foarte puțin, pentru a alege calea rațională pe care unii politicieni încearcă prin orice mijloace să o evite. Pe scurt, soluția este instalarea unui guvern cu puteri depline, validat de un program de reforme autentice care să blocheze definitiv extracția de rente. Eu cred că acest lucru este încă posibil.
À bon entendeur, salut!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În altă ordine de idei, am convingerea, personală desigur, că nu se pune problema intrării României în incapacitate de plată, e o formulare greșită. Atâta timp cât suntem conduși de actuala clasă politică- total iresponsabila, incompetentă și coruptă- exprimarea corectă este nu "dacă " ci "când " va intra România în incapacitate de plată.
Bineînțeles că nota de plată va fi achitată, integral, de cetățeni - ăia de rând, nu somitățile.
De ce oare ? Câteva posibile răspunsuri :
- unii nu citesc istorie și în general nu prea citesc decât cărțile din pachetul cu ași și popi..
- mulți nu-nțeleg ce e aia junk pentru finanțele unei țări.
- alții cred că sunt exagerări care se vor o sperietoare pentru acceptarea măsurilor de reducere a deficitului. E demult, departe de noi..
- o majoritate tot mai mare își pune speranțele într-o clică de populiști pe lângă care Papandreu era copil de grădiniță..
- și mai periculoasă e gruparea care merge pe mânuța lui Claudiu Târziu, cel care propovăduiește ideea că singura soluție e înc-o revoluție.
Adică haos, vid legislativ și spațiu de manevră pentru oportuniști, măi dragă..
Exact ce ne trebuie acum când ne bântuie perspectiva ratingului de junk, cu urmările pe care, foarte bine, le-ați descris.
Da, "Situația este critică. Societatea românească se află în fața unei alegeri fundamentale: continuăm pe calea autodistrugerii" ?
Ce ne facem dacă răspunsul care contează, cel de la urne, e dat de un popor suveran (cu accente dacoide) vrăjit de miracole mistice gen Maglavit..?
Cum poți demonstra ceva unora care refuză logica și evidența ?
Apucăturile "extractive" sunt recunoscute, de liberalism, ca fiind în natura omului, Dar tot liberalismul e și cel care oferă soluția :
Un stat puternic care să aplice fără excepții, scutiri și alte matrapazlâcuri o legislație care să dea peste mânuță celor mult prea pofticioși.
Muzica asta se cântă demultișor prin occidentul la a cărui bunăstare râvnim și noi.
Așadar nu muzica e problema, ci faptul că la noi orchestra și dirijorul sunt niște afoni care, dac-au intrat, au intrat cu pile la Conservator..
„- și mai periculoasă e gruparea care merge pe mânuța lui Claudiu Târziu, cel care propovăduiește ideea că singura soluție e înc-o revoluție.”
Și eu „propovăduiesc” ideea că o nouă „revoluție” e necesară. Nu sunt un anarhist (asta e o „autocaracterizare”!) dar cred că așa nu se mai poate. Eu nu pot fi mulțumit de „prestația” unora precum Grindeanu. Sunt „pretențios”, nu-i așa?
Avem ștampila în mână. Cine ne împiedică să o „trântim” democratic în chenarul candidaților pe care îi dorim? Stai așa: ne place de PSD și PNL în tandem! De ce i-am schimba?
Am scris și ce urmează după revoluții. Cea din '89 nu e chiar așa departe..
E treaba ta dacă ești tentat de oferta lui Târziu, care nu pune ghilimele, ca tine..
Repet, nu muzica e problema ci orchestra.
Târziu vrea să dea foc la partitură și să dărâme Filarmonica..
De ce o face ? Pentru că a rămas pe dinafară..