Când am citit „De ce eșuează națiunile” (Why Nations Fail), scrisă de economiștii americani Daron Acemoglu și James Robinson (laureați ai Premiului Nobel pentru Economie în 2024), am avut o revelație. Am înțeles cauza fundamentală pentru care țara noastră a reușit să crească spectaculos după aderarea la Uniunea Europeană, dar și motivul pentru care, în ultimii ani, și-a pierdut suflul și a început să rămână iar în urmă. Suntem un caz de manual al unei țări care reușește să devină incluzivă, stimulată de procesul de integrare euro-atlantică. Acest parcurs a impus schimbări structurale în instituții, legi și proceduri pentru a ne alinia la standardele occidentale. Rezultatele au fost excepționale: am înregistrat cea mai rapidă convergență din UE, PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare crescând de la 39% la 78% din media Uniunii în doar 18 ani. Din păcate, într-un ritm tot mai alert în ultimii ani, România a alunecat spre modelul unei societăți puternic extractive. Un grup de privilegiați extrage o mare parte din bunăstarea comună, iar acest fenomen explică atât încetinirea creșterii economice, cât și faliile tot mai adânci din societate.
Am scris deseori despre această temă și am avut numeroase intervenții televizate, exasperat de lipsa de reacție în fața acestui flagel. Inițial, am folosit termenul de „societate extractivă”, preluat din volumul citat. Am observat însă că unii cititori făceau confuzie cu industria minieră, ceea ce deturna complet sensul discuției. De atunci, am trecut la formula „extracție de rente”.
Într-un articol recent publicat pe Contributors.ro, am alcătuit o listă – deloc exhaustivă – a formelor de manifestare a acestui fenomen. Ea pune în lumină o realitate dură: lupta este teribil de dificilă, deoarece extractorii de rente sunt extrem de numeroși. Mulți ocupă poziții-cheie în stat, iar apărarea privilegiilor stridente la care au ajuns îmbracă forme din ce în ce mai sfidătoare.
Conceptul de „extracție de rente” a început să fie adoptat de mai multe publicații. Ieri, Dan Tăpălagă l-a folosit într-un articol pe G4Media, demonstrând clar cum o parte a justiției a devenit un vârf de lance al impunității pentru cei care jefuiesc banul public. Citez din articol: „Cel mai bun exemplu este decizia șefei Curții de Apel București, Liana Arsene, de a schimba completul de judecată al dosarului în care primarul sectorului 3, Robert Negoiță, este judecat pentru un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro. G4Media a dezvăluit cum dosarul se reia de la zero după ce a fost în stare de judecată patru ani și riscă să se închidă ca urmare a schimbării completului, cu efectul intervenirii prescripției. Decizia a fost criticată de unul dintre membrii reformiști ai CSM, procurorul Claudiu Sandu, care sugerează că decizia șefei Curții de Apel București s-ar putea încadra la infracțiunea de favorizare a făptuitorului.”
Situația este critică. Societatea românească se află în fața unei alegeri fundamentale: continuăm pe calea autodistrugerii, asistând inerți la un jaf endemic? Sau alegem să ne întoarcem spre o societate incluzivă și prosperă?
Destul de mulți par resemnați și ar lăsa lucrurile să curgă până la ruina completă, când frâiele vor fi preluate din nou de FMI sau de alte entități externe. Argumentul lor? „Nu putem face nimic prin forțe proprii, jefuitorii sunt prea puternici.” Este aceeași veche resemnare mioritică: „mămăliga nu explodează”.
Aceasta este o non-soluție. Dimensiunea dezastrului care ar precede o eventuală schimbare de substanță este greu de imaginat. Vedem nemulțumiri și acum, când salariul mediu depășește 1.100 de euro lunar, iar scăderea puterii de cumpărare a fost moderată în ultimul an.
Citesc constant revolta celor care se plâng că plătesc „de trei ori mai mult” impozit pe locuință, deși creșterea reală pentru un apartament mediu echivalează cu costul a doar trei ore de parcare pe lună. Dacă însă vom suferi o retrogradare a ratingului de țară în categoria „nerecomandat investițiilor” (junk), consecințele vor fi imediate. Primul pas va fi fuga capitalului: nu doar a celui străin, ci și a investitorilor români care își vor pune economiile la adăpost în afara țării. Acest lucru va declanșa evaporarea rezervelor valutare, o depreciere vertiginoasă a leului, inflație masivă, prăbușirea producției și șomaj. Salariile și pensiile din sectorul public nu vor mai putea fi plătite la timp, iar retragerile din bănci vor fi limitate.
Este exact scenariul trăit de Grecia după ce populismul radical a câștigat alegerile cu promisiuni fantasmagorice. În final, au ajuns la cel mai dur program de austeritate din istoria modernă a Europei. La două decenii de la declanșarea crizei, PIB-ul pe locuitor al Greciei abia a revenit la nivelul inițial. Două decenii de privațiuni și sărăcie. Asta ne dorim?
Mai avem timp. Puțin, foarte puțin, pentru a alege calea rațională pe care unii politicieni încearcă prin orice mijloace să o evite. Pe scurt, soluția este instalarea unui guvern cu puteri depline, validat de un program de reforme autentice care să blocheze definitiv extracția de rente. Eu cred că acest lucru este încă posibil.
À bon entendeur, salut!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.