După ce am discutat cu Tudor Giurgiu despre ce presupune realizarea unui film în 7 zile, am reușit să îi adresez câteva întrebări și lui Conrad Mericoffer, co-scenarist și actor în filmul “3 zile în septembrie”.
Conrad a avut un rol cheie în filmul regizat de Tudor Giurgiu. O interpretare sinceră și simplă, exact cum mi-a împărtășit că abordează un rol în procesul de construcție. “Știu doar să fiu sincer. Am fost sincer cu el și sper că și el cu mine.” În urma vizionării filmului, nu am simțit nimic artificial, traseul lui a fost unul clar și cred că scopul pentru care a fost scris acest personaj a fost atins.
Cu el am discutat și despre miza emoțională a scenariului, construcția pe care au ales-o și mi-am permis să îi adresez niște întrebări despre cum vede cinematografia românească și ce sfaturi i-ar da unui spectator sceptic.
Mi-a povestit despre cum a fost procesul scrierii scenariului și cât de importantă a fost marea în economia filmului, dar mai multe detalii sunt în interviul complet de mai jos.
1. Am înțeles că te-ai alăturat echipei când scenariul avea deja o formă. Cum arăta scenariul înainte și ce ai adus nou?
Când m-am alăturat scrierii scenariului exista doar un outline (un scurt rezumat al poveștii, o schiță mai mult). În următoarele trei săptămâni, am împărțit cu Radu Grigore scenele pe care urma fiecare să le scrie. După ce terminam de scris o scenă, îi trimiteam mai departe lui Tudor Giurgiu, iar el intervenea sau nu cu modificări. Nu știu ce am adus în plus scenariului, poveștii. Indiferent de scenariul pe care îl scriu, fie ca este vorba de televiziune sau de film, întotdeauna pun în poveste lucruri pe care le-am trăit într-un fel sau în altul. În felul ăsta, pentru mine, este și un fel de terapie.
2. Scenariul este construit în jurul conflictului și al umorului de situație. Cât de important este conflictul pentru a face comedia să funcționeze și care sunt punctele importante?
Fie că este vorba de comedie sau de dramă trebuie să existe un conflict. La fel și în literatură, nu doar în dramaturgie. Totul pornește de la un conflict. Și nu cred că există comedie fără o situație dramatică. Personal, sunt convins că pentru a face comedie nu trebuie să joci comic sau să scrii comic, ceea ce din păcate văd foarte des in filmele românești din ultima perioadă. Actorii joacă comic într-o situație comică, iar asta banalizează până la absurd comedia, situația, și tot ceea ce iese la suprafață este o înșiruire de caricaturi penibile și fără haz.
3. Am observat o linie foarte fină între situațiile comice și cele dramatice, vulnerabile. Cum găsești limita atunci când scrii un scenariu de genul acesta?
Limita ți-o dau bunul simț și înțelegerea faptului că orice situație comică trebuie să pornească dintr-o vulnerabilitate, uneori excesivă, a personajului/personajelor în fața paradoxului în care te pune de cele mai multe ori viața.
4. De ce crezi că e atât de rar umorul negru în cinematografia românească, luând în considerare recurența cu care este întâlnit în viața de zi cu zi, în societatea noastră?
Nu cred că lipsește umorul negru în cinematografia românească. Sunt regizori precum Porumboiu sau Caranfil care folosesc des umorul negru in contrapunct cu situațiile dramatice. Pentru mine, dramatic este că lipsește umorul din filmele de comedie. În comediile autohtone observ că cel mai des scenariștii și actorii copiază un stil american de suprafață, fără nicio subtilitate și cu accente pe exagerări lingvistice și grimase.
5. Cu toate că locul în care a fost filmată această producție era deja prestabilit, cât de important a fost pentru scrierea scenariului și cum a influențat?
Am fost de câteva ori în Eforie Sud împreună cu Radu și cu Tudor pentru a cunoaște cât mai bine spațiile în care urma să se desfășoare acțiunea. Au mai fost și modificări pe care le-am făcut în timpul repetițiilor sau la filmare, dar nu au fost modificări substanțiale.
6. Care este pentru tine miza emoțională a scenariului, plecând de la importanța felului în care se raportează oamenii unii la ceilalți?
Cred că în ziua de azi nu ne mai raportăm deloc unii la alții, ci doar la noi înșine. Fiecare în parte avem impresia că în jurul nostru se învârt toate dramele și problemele lumii, așa încât uitam sa ne concentrăm și la cel din fața noastră. Fie îi dăm celuilalt prea multă atenție și uităm de noi înșine, de frică să nu fim părăsiți, fie ne erijăm în niște ființe închise, cinice, fără vulnerabilitate, din aceeași teamă de a nu fi abandonați. Iar asta creează adeseori aceleași situații care ne aduc fără sa ne dăm seama în același loc din care am plecat. Apoi ne despărțim și o luam de la capăt cu altcineva. Și tot așa. E doar o părere.
7. Cum s-a schimbat relația cu personajul în traiectoria scris-interpretat?
Nu am o relație cu personajele mele. Nu sunt un actor care să știe să intre în pielea personajului. Știu doar să fiu sincer. Am fost sincer cu el și sper că și el cu mine.
8. Ce ți-ai dori să simtă un spectator când iese din sală?
Că s-a distrat.
9. Ce i-ai recomanda unui spectacor care e sceptic în a investi timp în cinematografia românească?
Sa facă ce vrea.
10. Care sunt stereotipurile în ceea ce privește cinematografia românească? Pe care le consideri adevărate și pe care nu?
Unul dintre cele mai des întâlnite este acela că este plictisitoare. Că se plătește prost. Că se fac puține filme. Că majoritatea filmelor se fac pentru premii și pentru festivaluri. Că actorii nu se aud când vorbesc. Și așa și este. Alte stereotipuri nu cunosc fiindcă nu comunic despre astfel de lucruri. Nu mă interesează ce zice lumea, sincer. Treaba mea este să fac ceea ce fac cu profesionalism și pasiune. Și dacă asta se simte și în public, pentru mine e suficient.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.