Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Investiție inițială de 300.000 de euro în prima platformă de audiobook-uri în limba română. Radu Nicolau, Echo: „Ne-am propus să livrăm una-două cărți noi în fiecare săptămână”. Republica antreprenorilor

Echo

În urmă cu mai puțin de o lună a fost lansată Echo, prima platformă de audiobook-uri în limba română, care oferă pentru moment peste 200 de titluri în română și 5.000 de titluri în engleză. Planurile celor doi fondatori, frații Ana și Radu Nicolau, sunt de a oferi cel puțin un titlu nou pe săptămână, iar în perioada imediat următoare se vor concentra pe cărțile care fac parte din programa școlară, dar și pe conținut de tip podcast în limba română, un produs care „a explodat” anul trecut și pentru care există o cerere foarte mare.

În primele săptămâni de la lansare, aplicația disponibilă atât pentru Android, cât și pentru iOS, a fost descărcată de aproape 2.000 de ori și au fost activate peste 1.000 de conturi. Cea mai populară secțiune până acum este cea de dezvoltare personală, iar titlul de bestseller-ul îl deține pentru moment „Atomic habits”, semnată de James Clear.

„Știam de la început că va fi una dintre cele mai populare categorii, dar am fost surprinși să vedem că aproximativ 50% din descărcări vin de aici. Cred însă că la un moment dat se va echilibra balanța, iar acest procent nu se va menține pe termen lung. Cel mai probabil vor alege 3-4 titluri care îi atrag, apoi se vor orienta și către alte categorii”, spune Radu Nicolau.

În biblioteca Echo sunt disponibile titluri ale unor edituri precum Trei, Curtea Veche, Nemira, Humanitas, Publica, Crime Scene Press, For You, Niculescu, care acoperă domenii diverse, de la ficțiune străină, clasică și contemporană, la nonficțiune (istorie, actualitate, mindfulness, business). Iar printre vocile invitate să nareze se numără Andi Vasluianu, Andrei Huțuleac, Oana Pellea, Ana Ularu, Victor Rebengiuc, Andrei Pleșu, Radu Paraschivescu, Florin Piersic Jr. sau Corneliu Ulici.

„Ca să ajungem la cele peste 200 de titluri în limba română au fost multe provocări legate de gestionarea înregistrărilor în studio, pentru că protocoalele sanitare erau foarte stricte. Dar suntem foarte mulțumiți de rezultat și de acum înainte vrem să accelerăm ritmul de producție astfel încât să livrăm una-două cărți în fiecare săptămână. (...) În perioada următoare vom aduce titluri din programa școlară, dar și podcasturi. Avem, de asemenea, planuri pentru a ajuta instituțiile de învățământ prin platforma noastră, dar și comunitatea de nevăzători”, spune Radu.

Echo, o idee de business accelerată de pandemie

Ideea unei platforme de audiobook-uri în limba română a venit în urma unei discuții pe care frații Nicolau au avut la începutul lui 2020, la finalul căreia au concluzionat că următorul pas pentru piața de carte din România este digitalizarea. Ana Nicolau lucra în industria de carte și cunoștea bine atât tendințele, cât și jucătorii, în timp ce Radu tocmai era obligat să renunțe la un business în domeniul tehnologiei VR prin intermediul căruia livra servicii și aparatură în zona evenimentelor publice, care în timpul pandemiei au fost sistate.  

A fost un moment dificil pentru el, în care a trebuit să accepte că proiectul la care muncise mai bine de 2 ani și pentru care renunțase la un job în corporație se năruie din cauza unor factori pe care nu i-a putut controla, și să „redirecționeze vasul”. Și astfel a început să dezvolte proiectul Echo.

Ana s-a ocupat de gestionarea relațiilor și negocierilor cu editurile, în timp ce Radu de partea tehnică. Platforma a fost dezvoltată de o companie specializată în aplicații pentru cărți audio, cu o experiență solidă în domeniu.

Investiția inițială a fost de 300.000 de euro, dar în perioada următoare mai sunt estimate alte investiții de 150.000 de euro pentru optimizări.

Cât costă să asculți audiobook-uri în limba română?

Platforma Echo oferă trei tipuri de abonamente - basic (2 credite - 8,49 euro/lună), standard (3 credite - 12,49 euro/lună) și premium (5 credite - 19,90 euro/lună) și folosește același sistem ca Audible, dar puțin diferit. În timp ce pe platforma americană, orice carte costă un credit, pe Echo prețul variază între 1 și 3 credite. Asta înseamnă că dacă activezi un abonament premium, poți descărca și până la 5 cărți pe lună.

Publicul și piața de audiobook-uri din România sunt încă în formare, astfel că estimările financiare sunt dificil de făcut. Cu toate acestea, Radu spune că cel mai probabil își vor recupera investiția în 3 ani.

Pentru cei care se tem că acesta poate fi începutul sfârșitului pentru cartea tipărită, Radu vine cu o precizare: „Audiobook-urile nu înlocuiesc cărțile tipărite, ci sunt un produs complementar. Pentru că de cele mai multe ori asculți un audiobook atunci când nu poți să ții o carte în mână. Când ești în mașină, când mergi la birou, când gătești, speli vasele ori faci sport. Acestea sunt momentele pe care le umple un audiobook”.

Fișă de business. Subiectiv

Ce îți trebuie pentru a deveni antreprenor? Acum 4 ani când am făcut acest pas, cu primul business, cel mai important a fost să am răbdare și curaj. Știam că nu o fie ușor, pentru că am văzut antreprenori în familie și printre cunoscuți, și eram conștient că sunt și părți bune și părți mai puțin bune. Cineva îmi spunea că cea mai nepotrivită urare pe care i-o poți face unui antreprenor e să aibă o zi ușoară. Pentru că asta înseamnă că ceva nu merge bine. Un antreprenor este în fiecare zi ancorat și mereu în priză, având tot timpul lucruri de rezolvat.

Ce îți trebuie pentru a deveni antreprenor în România? Ce faci în altă țară trebuie să faci și în România, pentru a avea un business de success. Nu mi se pare greu în România. Sunt poate mai multe hârtii sau poate trebuie să te duci o dată în plus la Registrul Comerțului sau la ANAF. Dar în afară de asta, cred că ai toate instrumentele să faci business bun. Avem atât de multe exemple de oameni de succes. Cu siguranță că se poate mai bine, dar asta e valabil peste tot.

A existat vreun moment în care ai vrut să renunți? Nu.

Care a fost momentul în care ți-ai dat seama că ești pe drumul cel bun? După lansare și când am văzut comentariile din social media. Cineva ne-a trimis un printscreen cu toate cărțile pe care le-a descărcat de pe Audible, peste 400, și ne-a spus că abia aștepta un astfel de serviciu și în România.

Ce este antreprenorul? Este acea persoană care își părăsește zona de confort în mod voit pentru a-și îndeplini un vis, pentru a crea locuri de muncă și pentru a dezvolta ceva unic și personal cu care să se mândrească. O persoană cu viziune și foarte multă ambiție.

Fișă de business. Obiectiv

Investiția inițială: 300.000 euro

Număr de angajați: 10

Timp de recuperare a investiției: 3 ani

Cifra de afaceri: N/A

Profit: N/A 

Republica antreprenorilor este un proiect susținut de Banca Transilvania.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Vlad check icon
    "În timp ce pe platforma americană, orice carte costă un credit, pe Echo prețul variază între 1 și 3 credite."
    Poate ma insel, dar nu acesta este scopul creditelor, sa fie consistente? Sa stii ca poti obtine o carte audio cu un credit, indiferent de cat de lunga sau scumpa este cartea? Daca o carte poate costa intre 1 si 3 credite, care mai este scopul lor? In cazul acesta nu ar face o mare diferenta sa puneti pur si simplu pretul in RON/EUR.
    Doar o parere, va doresc mult succes cu aceasta aplicatie!
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult