Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

ITP 2018. Schimbări în legislația privind ITP. Mașinile mai vechi de 12 ani vor trebui verificate anual

inspectie auto

(Foto: Guliver/Getty Images)

ITP 2018. Mașinile mai vechi de 12 ani vor trebui supuse inspecției tehnice periodice (ITP) în fiecare an, față de doi ani, interval prevăzut până anul trecut. Excepție vor face mașinile de interes istoric. Prevederile apar în legea nr. 260/2017, privind modificări ale reglementărilor în domeniul inspecțiilor tehnice, care a intrat în vigoare din ianuarie 2018.

De exemplu, în cazul unei mașini care are mai mult de 12 ani și care a fost verificată în decembrie 2017, următoarea inspecție tehnică va fi în decembrie 2019, iar apoi în decembrie 2020. 

În prezent circa 60% din parcul de autoturisme din Romania este vizat de această măsură, ceea ce corespunde unui număr de aproape 3,3 milioane de mașini, potrivit unor informații obținute de 0-100.ro. Cheltuielile pentru ITP 2018 ale proprietarilor acestor mașini, sunt estimate la aproximativ 100 milioane euro pe an.

Costul unei ITP este de 100-150 lei, în funcție de service și motorizarea mașinii, sumă din care RAR încasează o sumă fixă, 17 lei, pentru fiecare ITP realizată în service-urile autorizate pentru a face inspecția tehnică periodică.

Tot din acest an autoturismele noi, înmatriculate prima oară în România, vor trebui duse la verificarea tehnică după trei ani, nu după doi ani, cum a fost până acum. Măsura este menită, potrivit inițiatorilor legii, să încurajeze achiziția de mașini noi. 

Autoturismele mai noi de 12 ani vor fi verificate în continuare la un interval de doi ani. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ce o fi bine prin noua lege? Poate ca a fost data pentru a creste numarul creditelor, dupa puterea de cumparare a oamenilor, dar cu minime sanse pentru masini noi. Pe de alta parte, e un fapt social bun ca serviciile obligatorii (gen ITP sau facturi) sa fie simple si ritmice. Prin urmare constat ca la ai nostri politicieni majoritari nu le mai canta lautarii ...
    • Like 0
  • Elementar, in urma cu 50 - 60 de anii se invata in primul sau al doilea an in scolile profesionale cu profil mecanic, gradul de uzura, pe scurt de riscuri, in principal este dat de numarul de ore de functionare, in cazul auto de nr. de km. Sunt mai tot timpul neplacut surprins, de amestecul de infantilism, manipulare, dezinformare, etc., atat in executiv, legislativ, putere judecatoreasca, sa nu mai vorbim de media. Imi mentin in continuare un grad de curiozitate, nu indraznesc sa spun de asteptari, la momentul in care oameni responsabili din Romania, se vor grupa.
    • Like 0
  • Daca ai sti ca m-a incurajat sa imi iau masina noua , de nu mai pot :))))) . ITP=ul ma speria pe mine :)))). Ce retardati ! Vor sa innoiasca parcul de masini , trebuie sa bage bani sa ii ajute pe oameni sa cumpere, nu sa ii forteze sa dea bani . Idioti , guvernul lui peste marinat.
    • Like 2
    • @ Adrian Tomescu
      Rata la o mașina noua acătării este peste 1000 de lei pe luna. Așa că, in ciuda acestor taxe, voi avea grija și voi întreține și plăti pentru mașina mea veche. Nu-mi permit mașina noua. Dar am nevoie de mașina.
      • Like 2
  • Foarte buna aceasta lege
    • Like 0
    • @ Ciprian Gavriliu
      Si legea prin care este obligatoriu un control medical la schimbarea permisului este buna , insa in realitate se intampla in felul urmator : Te duci la medicul de familie care iti da o trimitere la un spital privat pe care dai 30 Lei . Ajungi la spitalul privat unde dai 170 Lei si iti aproba ca poti conduce fara iti faca niciun test . La ITP se da spaga sa treaca toate masinile , pt ca si oamenii de acolo inteleg ca nu isi permite oricine masina noua. Unde este buna legea ? O sa ii coste mai mult pe cei care nu isi permit masina noua . Asta este singurul lucru pe care l-au facut acesti politicieni. Oricum sunt obisnuit sa aud corectii lu peste care cred ca orice gard pus in viata este menit sa nu calci iarba. Parerea mea este ca mai trebuie sa umblati prin lume si sa vedeti cat de ingraditi sunt si altii si daca guvernele ii ajuta sa isi cumpere masini noi sau nu .
      • Like 0


Îți recomandăm

Copertă Scrisoare pentru Augustin

Deși produc distorsiuni grave, cu impact puternic, statele lumii intervin tot mai des în ordinea spontană a pieței, creând în ultimele decenii cetățenilor așteptarea că cineva are obligația „să-i salveze”. Cu cât statul acționează mai mult prin reglementări cu scop, cu atât blochează ordinea spontană a pieței și obține efecte greu de reparat. Lucian Croitoru remarcă faptul că trăim într-o disonanță cognitivă de amploare istorică la nivel planetar: același om care dimineața respectă un contract, seara votează pentru politici care subminează contractul. Dar nu o face din ipocrizie, scrie autorul.

Citește mai mult

Festivalul Untold anunță a 12-a ediție Blood Network. Donează sânge, salvează o viață și îi vezi gratuit pe Sting, Chainsmokers și James Hype

Organizatorii festivalului Untold One, care se va desfășura în perioada 6-9 august 2026 la Cluj Napoca, anunță startul celei de-a 12-a ediții a Blood Network. Dacă donezi sânge la caravana mobilă care va fi prezentă în 10 orașe, vei primi un bilet gratuit pentru prima zi a festivalului.

Citește mai mult

Prof.dr. Victor Costache

La finalul săptămânii trecute, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în cadrul procesului de transparență legislativă un proiect de ordin care modifică normele tehnice pentru programele naționale de sănătate. Documentul introduce o formulă de calcul care ar trebui să se aplice la nivel de județ, pentru a stabili dacă spitalele publice au o „capacitate depășită”- numai în acest caz urmând a fi contractați furnizori privați pentru îngrijirea pacienților. Cu alte cuvinte, spun asociațiile de pacienți și patronatele din industrie, se urmărește reducerea accesului cetățenilor la tratament. CNAS spune însă că efectul va fi exact opus.

Citește mai mult