Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Jocul „cinic” al Theresei May conduce către un „hard Brexit”. Explicația unor alegeri anticipate care „întorc democrația împotriva ei înseși”

Theresa May

Foto: Guliver Getty Images

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunțat marți că va înainta Camerei Comunelor o moțiune prin care va propune organizarea de alegeri anticipate pe 8 iunie. Mișcarea este una surprinzătoare având în vedere că, în câteva rânduri de la preluarea puterii, May a susținut exact contrariul. „Nu voi convoca brusc alegeri. Am fost foarte explicită atunci când am spus că avem nevoie de o perioadă de timp, de stabilitate, pentru a ne ocupa de problemele cu care se confruntă țara și să avem acele alegeri în 2020”, a declarat, potrivit The Guardian, Theresa May în septembrie anul trecut, în primul ei interviu important ca prim-ministru.

În discursul ținut marți, aceasta a spus că „Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană și nu există cale de întoarcere”, iar Guvernul pe care îl conduce are „planul corect” în negocierile cu UE, care implică o „Mare Britanie liberă să își deseneze propriul drum în lume”. Iar asta, a continuat May, înseamnă mai departe că „ne vom recăpăta controlul asupra propriilor bani, propriilor legi, propriilor granițe și vom fi liberi să facem înțelegeri comerciale cu prieteni vechi și cu parteneri noi din toată lumea”. 

Convocarea alegerilor este motivată, potrivit premierului britanic, de faptul că laburiștii, liberal democrații și Partidul Național Scoțian se opun planurilor legate de Brexit ale Guvernului. „Oponenții noștri cred că, din cauză că majoritatea guvernamentală este atât de mică, vor reuși să ne slăbească și să ne forțeze să schimbăm cursul. Se înșală”, a mai afirmat Theresa May. 

Brexitul lui May: ieșirea de pe piața unică și controlul imigrației din UE

Potrivit sondajelor de opinie, conservatorii ar putea obține o victorie zdrobitoare în alegeri. O cercetare sociologică citată de The Guardian și realizată de YouGov arăta la începutul lunii un avans de 17% al laburiștilor față de conservatori, în timp ce alte sondaje indică o diferența chiar mai mare, de 21%.

Așadar, în cazul în care diferența s-ar menține și la urne, May ar avea susținerea pentru a-și impune propria versiune asupra Brexit. „Fiecare vot pentru conservatori mă va face mai puternică atunci când voi negocia pentru Marea Britanie cu premierii, președinții și cancelarii Uniunii Europene”, a mai spus Theresa May în discursul său. 

În luna ianuarie, premierul britanic declara că Marea Britanie nu poate rămâne pe piața unică, de vreme ce să facă acest lucru ar însemna să nu părăsească deloc Uniunea Europeană, și susținea că țara sa trebuie să impună un control al imigrației din UE.

Premierul Scoției: „Conservatorii văd o posibilitate de a forța un Brexit dur”

Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, crede că alegerile reprezintă calea conservatorilor spre a impune „un Brexit dur”. „Conservatorii văd o posibilitate de a împinge Marea Britanie spre dreapta, de a forța un Brexit dur și de a impune tăieturi mai adânci. Să luăm atitudine pentru Scoția!”, a scris aceasta pe Twitter.

Liderul liberal-democrat Tim Farron spune că daca electoratul va vota împotriva conservatorilor, acest lucru ar conduce spre o variantă mai blândă de Brexit, în care Marea Britanie să rămână pe piața unică europeană: „Aceste alegeri sunt șansa voastră de a schimba direcția țării noastre. Dacă vreți să evitați un Brexit dur, dezastruos. Dacă vreți să mențineți Marea Britanie pe piața unică. Dacă vreți o Marea Britanie deschisă, tolerantă, unită, aceasta este șansa voastră. Doar liberal democrații pot impiedica formarea unei majorități conservatoare” a declarat el.

Laburistul Keir Starmer, cel care ar urma să conducă negocierile pentru Brexit în cazul în care laburiștii ar ajunge la putere, a declarat că „aceste alegeri generale sunt un rezultat al eșecului premierului de a construi un consens național. Este, de asemenea, o oportunitate pentru laburiști să creeze un viitor incluziv, progresiv și ambițios pentru Marea Britanie”. Liderul laburist Jeremy Corbyn a scris, la rândul său, pe Twitter că, de la anunțul făcut de May, partidul s-a îmbogățit cu 1.000 de noi membri.

Iar unul din liderii UKIP, Peter Whittle, a spus potrivit BBC, că declanșarea alegerilor anticipate este o mișcare „foarte cinică”. În opinia sa, mișcarea lui May este „nenecesară și pune Partidul Conservator și interesele sale înaintea intereselor țării”. Întrebat dacă Nigel Farage ar putea candida, Whittle a răspuns: „Nigel ar putea foarte bine să candideze. Sper să o facă”.

The Guardian: „Theresa May a întors democrația împotriva ei înseși. Vom regreta cu toții amarnic această zi”

Jurnalista Anne Perkins a scris un comentariu  în The Guardian în care susține că, în cazul în care va avea succes, Theresa May ar putea conduce negocierile pentru Brexit după bunul ei plac, fără a fi obligată să ia în calcul alte păreri. 

„Theresa May a întors democrația împotriva ei înseși. A fost sedusă de sirena avansului de 20 de procente din sondaje și va avea alegerile generale pe care ea singură a spus iar și iar că nu le va convoca. Iar acestea îi vor conferi, aproape sigur, acea majoritate zdrobitoare care îi va permite să conducă negocierile pentru Brexit exact așa cum vrea.

Nu va exista nicio obligație de a reflecta persectivele celor aflați în poziții minoritate. Îi va lăsa pe cei care au votat în Anglia pentru rămânerea în UE fără nicio putere. A făcut referendumul pentru independanța Scoției inevitabil și  referendumul pentru o frontieră fizică din Irlanda de Nord infinit mai probabil. Resetează politica într-un fel care creează diviziunea. Vom regreta cu toții amarnic această zi”, a scris jurnalista. 

„Theresa May spune: „Votați Partidul Conservator pentru a susține viziunea mea despre Brexit””

John Curtice, profesor de politică la University of Strathclyde, a spus la BBC News că premierului britanic s-ar putea să nu îi iasă pariul. „Trebuie să ținem cont că Theresa May spune, în mare: „Votați Partidul Conservator pentru a susține viziunea mea despre Brexit”. Acest lucru s-ar putea să îi nemulțumească pe unii dintre votanții conservatori și am putea descoperi că se va alege cu o majoritate mai mică decât speră”, a adăugat Curtice, citat de The Guardian. Acest lucru nu va întorce însă, în opinia sa, situația în favoarea laburiștilor, care sunt „încă și mai divizați” pe subiectul Brexit și nu vor fi capabili să susțină eficient o poziție alternativă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Predecesorii Theresei May care au pus la cale Brexitul bazandu-se pe multi care habar n-aveau ce voteaza, s-au uschit englezeste dupa ce au aruncat rahatul in ventilator. Thereza May a ramas la dezavantaj primire si a mai si mancato-n...aroganta! Conservatorii trebuie sa invete repede ce este o conserva si ca aceasta are termen de expirare.Nu te poti baza pe votul unor Matusalemi de pe vremea colonizarii Indiei ca se va reinstala Past Tense-ul.Acum,ce a mai ramas din UK se afla intr-o situatie delicata si destul de penibila.Thereze vin si pleaca,mai nasol e cand lasa "dara-n urma" sa spele altii!
    • Like 0
  • Este "interesant" să comentezi un eveniment pe care nu-l înțelegi. :)
    Teresa May a fost forțată să convoace aceste alegeri anticipate din aceeaşi motiv pentru care şi adversarii Brexit-ului se feresc să atace vehement rezultatele referendumului de anul trecut.
    Cine a urmărit cu atenție evoluțiile publice, adeseori agresive şi arogante, ale Teresei May ştie despre ce vorbesc; actualul PM al MB este un politician vorace şi cinic, lipsa de scrupule e totală, e un politician de talia lui Erdogan sau chiar Putin, pe care jocul democratic îl incomodează teribil, de aici şi jocul de cuvinte pe care îl foloseşte încercând cu un tupeu nedisimulat să îşi convigă auditoriul că negrul, e alb de fapt.
    Convocarea alegerilor anticipate este un gest profund democratic şi logic, pe care actualul premier a încercat din răsputeri să îl evite dar cine cunoaşte politica britanică ştie că uşurința cu care Camera Lorzilor a bătut în retragere în fața Teresei May (chiar mă întrebam uimit, la acea vremea, ce se întâmplă) a avut un preț şi rezultatul îl vedem acum.
    • Like 0
  • Cri check icon
    Mie mi se pare ca guvernul britanic da dovada de o exceptionala viziune asupra democratiei: in fatza unei decizii majore ( iesirea din UE ), conservatorii, desi au castigat lejer ultimele alegeri, vor o re-confirmare a vointei electoratului, tocmai din cauza scorului strans de la referendumul pentru Brexit. Daca vor fi re-confirmati la alegerile anticipate, conservatorii vor putea negocia mai in fortza si in interesul natiunii lor iesirea din UE.
    Marea Britanie ne dovedeste ca este nu numai o natiune puternica si independenta, ci si profund democratica.
    Spre deosebire de guvernul britanic, atunci cand guvernul PDL Boc - Basescu a decis cateva masuri cu impact major asupra vietii cetatenilor, precum amputarea veniturilor legale ale cetatenilor si inchiderea abuziva a 74 de spitale, nu s-au gandit nicio clipa daca electoratul este sau nu de acord cu aceste masuri criminale; si au murit niste semeni de-ai nostri din aceasta cauza; iar DNA-ul, atat de pornit astazi sa ancheteze o banala ordonanta juridica pur tehnica, nu a dorit niciodata sa ancheteze niste decizii politice ilegale si criminale luate de gasca basista, decizii care, subiniez inca odata, au generat moartea unor oameni.



    • Like 0
  • Desi sunt un adversar al Brexitului socotesc ca d-na May a procedat corect .Mai democratic nu se poate.May pune in discutia pozitia ei atunci cand se hotareste o problema cruciala in viata politica.Considera ca are nevoie de o majoritatea mai mare decat la referndum..Eu o respect pentru asta si mi-as dori si la noi politicieni care pentru a cerceta pana unde sunt mandatati de popor si ar risca cariera...
    • Like 0
  • check icon
    Mișcarea este bună pt. interesele politice ale doamnei și vârfului partidului.Dacă ies câștigători majoritari pot negocia cum vor ei(blând sau dur,rămâne de văzut), cred că mai degrabă un divorț de genul adio dar rămân cu tine, punând și frână momentan referendumului scoțian, dacă pierd în alegeri lasă pe alții să se frigă cu consecințele brexit-ului.
    • Like 0
  • check icon
    «Mișcarea este una surprinzătoare având în vedere că, în câteva rânduri de la preluarea puterii, May a susținut exact contrariul.» Pentru cine ar fi o surpriză? Altfel, da, a susținut contrariul, dar este uzual la politicieni să spună azi una, mâine alta.
    De fapt, May nu are altă soluție democratică. Cât privește sondajele de opinie... hm. Și Cameron credea, conform sondajelor, că voturile pro-EU ar fi cu circa 10 % mai mult. Așa ar fi arătat unele sondaje de opinie. Credeam că numai noi ne jucăm de-a sondajele, văd că și ei, cred că după model dâmbovițean.
    Brexit este „fără întoarcere”? Hm, în politică totul e cu dus și întors...
    • Like 4
  • check icon
    Am șters unul dintre comentarii ,nu știu de ce s-a publicat de două ori.
    • Like 1
  • Ce face May este fix ceea ce a facut Erdogan cu referendumul in Turcia.
    • Like 1
    • @ Semirhage
      check icon
      Ei, nu comparați mere cu pere și mai lăsați-l pe Erdoǧan. Turcia are o cu TOTUL ALTĂ situație geopolitică decât UK.
      • Like 0
    • @ Semirhage
      check icon
      Ei, nu comparați mere cu pere și mai lăsați-l pe Erdoǧan. Turcia are o cu TOTUL ALTĂ situație geopolitică decât UK.
      • Like 0
    • @ Semirhage
      check icon
      Ei, nu comparați mere cu pere și mai lăsați-l pe Erdoǧan. Turcia are o cu TOTUL ALTĂ situație geopolitică decât UK.
      • Like 0
    • @ Semirhage
      check icon
      Ei, nu comparați mere cu pere și mai lăsați-l pe Erdoǧan. Turcia are o cu TOTUL ALTĂ situație geopolitică decât UK.
      • Like 0
  • Liviu check icon
    Se pare ca partidul conservator joaca la totul sau nimic, bazandu-se pe un partid laburist extrem de jos in sondaje (un fel de PSD vs. PNL de la noi) condus de un lider extrem de contestat in interior.
    Foarte greu de prezis daca britanicii vor risca votand pt un Brexit dur sau isi vor diviza votul astel incat sa faca si mai greu consensul modului de iesire din UE.
    Am inteles ca doamna May a precizat ca nu va participa la dezbaterile TV inainte de alegeri, riscand ca pe 8 iunie ori sa i se termine cariera politica ori sa devina noua Thatcher.
    • Like 1
  • Liviu check icon
    .
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult