Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Klaus Iohannis, ​la deschiderea noului an școlar: Unii politicieni se tem de școală. Aici sunt formați cei care le taxează erorile de logică și de exprimare

Iohannis la Școala Ferdinand I

Foto: Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a participat la ceremonia de deschidere a noului an școlar la Școala Gimnazială „Ferdinand I" din București.

Acesta le-a transmis elevilor că școala trebuie să fie mai mult decât o simplă clădire și le-a vorbit despre politicienii care se tem de școală. 

„Dar școala nu ar trebui să însemne niciodată doar o simplă clădire, chit că și ea contează. Este o comunitate de prieteni sau de colegi, este locul unde copiii își încep drumul spre maturitate, ghidați și îndrumați de dascălii lor. Ați văzut însă și voi, dragi copii, unii politicieni se tem de școală! Aici, în școală, sunt formați oamenii care le taxează erorile de logică și, mai nou, destul de des, de exprimare. Tot aici se resimte eșecul politicilor publice din educație, dar și lipsa de creativitate a acestora. Vedem cum, în loc să fie adoptate măsuri pentru creșterea calității educației, se preferă măsuri de facilitare a fraudei la bacalaureat. Cum se încearcă reducerea numărului celor care ajung să susțină examenul de evaluare națională. Sau cum se propune repartizarea automată spre școli profesionale a celor care iau medii mai mici, în loc să avem organizarea unor evaluări credibile de aptitudini. Nu trebuie să uităm niciodată rolul esențial al școlii, pentru că aici elevii își încep drumul în viață, își cultivă pasiunile și își formează viziunea asupra lumii”, a spus șeful statului, citat de Digi24.

Iohannis le-a amintit elevilor că au drepturi și că nimeni nu îi poate priva de ele. „Aș dori să vă vorbesc nu doar despre importanța educației – pe care sunt sigur că o conștientizați – ci și despre rolurile pe care le aveți și pe care le veți avea în societate. Aveți drepturi pe care nimeni nu vi le poate lua. Voi, ca cetățeni ai României, trebuie să beneficiați de respectul și sprijinul deplin al instituțiilor statului.

Este imperativ ca respectul să fie în centrul procesului de educație din școli. Și când spun asta, mă refer la respectul pe care îl datorați profesorilor voștri, dar și la respectul cu care profesorii, la rândul lor, au obligația să vă trateze. Toți copiii, fără nici un fel de discriminare, trebuie să se simtă la școală încurajați, protejați și în siguranță. Din nefericire, în România nu suntem încă în această situație, iar de multe ori copiii sunt cei care resimt efectele negative ale corupției sau ale nepăsării statului.

Autoritățile au datoria de a crea un mediu sigur în clase, însă multe școli din ziua de astăzi nu au nici măcar un serviciu de pază funcțional. Este tot de datoria autorităților să asigure un drum sigur către școală. Dar iată că și aici există tergiversări în organizarea și decontarea transportului elevilor, ba, mai mult, există demersuri ale Guvernului care scot transportul rutier județean din aria serviciilor publice.

Astfel, copiii sunt expuși riscurilor atât în interiorul școlii, cât și în drumul către școală. Aceste dovezi de nepăsare trebuie să înceteze. Avem nevoie de o normalizare a modului în care interacționăm cu instituțiile statului, iar această normalizare poate fi făcută doar prin educație și împreună cu oamenii cărora le pasă și care acționează. Nimic nu se schimbă de la sine. Toți cei care au puterea de a contribui la schimbare au responsabilitatea să o facă”, a subliniat președintele. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Mircea Lucescu poate fi considerat cel mai mare antrenor român, dar, vorbind strict de cifre și performanțe, unii spun că nu se ridică la nivelul marilor antrenori ai lumii. Într-adevăr, și pe mine m-a surprins anvergura imaginii europene a lui Lucescu la moartea sa.

Citește mai mult

Trump și iepurașul / sursa foto: Profimedia

Invitați în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și Francisc Doboș, fostul purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, au vorbit despre soarta omenirii, în contextul liderilor mondiali actuali.

Citește mai mult

Pastele cu masca / sursa foto: Profimedia

În ultimii ani, îmi tot amintesc de întâmplările pe care urmează să vi le povestesc și cred că singurul motiv pentru care nu le-am pus pe hârtie până acum este faptul că au avut loc în pandemie. O perioadă bulversantă pentru toți, pe care nu am știut cum să o abordăm, de la care nu-mi vine să cred că au trecut șase ani și la care, bineînțeles, nu mă întorc cu mare plăcere. Așadar, Paștele acela cu mască, în care am stat acasă și în care lumina a venit ea la noi, în loc să mergem noi după ea la biserică.

Citește mai mult