La 100 de ani după pandemia de gripă spaniolă, am putea să facem lucrurile altfel

Avem o relație ciudată cu propria istorie. Știm câteva date, câteva nume, câteva lozinci și de multe ori uităm esențialul. Iar dacă e ceva ce românul face mai bine decât sarmalele, e exact asta: uitarea. foto: Profimedia

Tudor Postelnicu, Ministru de Interne de tristă amintire al lui Nicolae Ceauşescu (1987-1989) şi fost şef al Securităţii comuniste (1978-1989), nu a rămas în istorie prin cine ştie ce ispravă, ci printr-o vorbă memorabilă rostită în timpul uneia din şedinţele procesului intentat, în 1990, foştilor demnitari comunişti: „Am fost un dobitoc”, a grăit acesta în încercarea de a se debarasa de trecutul nu tocmai onorant. Cu toţii facem alegeri proaste în viaţă. Foto: Profimedia

Imaginați-vă un milion și jumătate de euro într-o cameră frigorifică de pe Splaiul Independenței, din București. Nu, nu e un enunț din acela menit să vă facă să dați click. E realitate.

Realitatea este că în ultimii 5 ani nivelul de trai general a crescut mai lent decât a crescut datoria generală a poporului. foto: Inquam Photos / Dana Coțovanu

Privesc reportajele care relatează despre cei 100.000 de oameni din Prahova stând la cozi cu bidoanele să ia apă. Dacă ar fi fără sonor și cuvinte scrise pe ecran, aș putea să cred că sunt din Ucraina. De o săptămână în România se petrece o criză umanitară tipică distrugerilor provocate de război – dar încă fără război. România arată de parcă în toate instituțiile statului ar fi plantați sabotori profesioniști. De fapt, e vorba de impostori amatori. Amatori de bani mulți, câștigați fără să miște un deget – poate altă parte a corpului.