Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

La 17 ani, Alex Manda îi explică Ecaterinei Andronescu unde a dus politizarea școlii: Directorul, în grațiile primarului, nu mai cere bani de la buget, ci de la elevi, prin fondul clasei

La 17 ani, Alexandru Manda este elev în clasa a XI-a într-un liceu din Constanța. Ultima dată când a învățat într-o școală al cărui director a fost numit prin concurs, a fost în primele clase primare. 

„Intruziunea politică în sistemul de învățământ deja se simte ca o normalitate. Eu am intrat în școală în 2006. Generația mea nu a prins manageri profesioniști, a prins numai directori numiți politic”, spune tânărul care este astăzi președintele Asociației Elevilor din Constanța. 

Împreună cu Consiliul Național al Elevilor și cu Consiliul Național al Tineretului, aceasta se opune amendamentului introdus de Ecaterina Andronescu, care ar putea duce la amânarea concursurilor de directori de școli până în anul 2017. Inițiativa, spun elevii, nu este decât o altă lovitură dură dată educației din România.

Faptul că directorii sunt numiți politic îi face să nu se mai bată, așa cum ar trebui, cu autoritățile pentru binele școlilor lor, spune Alexandru Manda. „Este o dorință de menținere a statu-quo-ului, care ne dă niște directori numiți prin delegare la fiecare sfârșit de august de către inspectorul școlar general, fără niciun criteriu obiectiv. Avem directorul numit în fiecare an de inspectorul general, pe listă de la partid. În 90% din cazuri este un director agreat de autoritățile locale, care se află în grațiile primarului, ale majorității de consilieri locali. Și acest director, pentru că știe că nu e numit pe o perioadă de patru ani, nu își respectă întru totul obligația de a se asigura că bugetul unității de învățământ este făcut real, pe costurile reale, astfel încât să ceară suma reală de care are nevoie unitatea de învățământ pentru supraviețuire. Nu cere bani de la bugetul local și se ajunge să ceară mai mulți bani de la elevi pentru fondul școlii și fondul clasei”.

Tânărul amintește că, din 2008 până acum, Ecaterina Andronescu a fost în două rânduri ministru al educației. „A avut două ministeriate în care putea organiza concursurile. Dacă considera că nu e bună prevederea din lege privind concursurile pentru directori putea să o schimbe, având la dispoziție mijlocele democratice. Acest amendament este și mai ipocrit având în vedere că vine de la dumneaei”, crede Alexandru Manda.

Liceeanul spune că, în școlile românești, elevilor nu le este respectat dreptul la educație de calitate și gratuită. „Educația de calitate face diferența. Și apoi, degeaba avem dreptul la educație, dacă nu putem asigura condiții echitabile pentru toți elevii”, spune Alexandru Manda. Președintele Asociației Elevilor din Constanța se pregătește să ajungă avocat. „Noi, ca organizație, avem o mare experiență în a forța prin legi autoritățile să își îndeplinească obligațiile. Am făcut o plângere penală pe numele primarului Radu Mazăre și, în urma acelei plângeri, a acceptat în final să acorde reducerea la transport local pentru elevi. Am dat în judecată Consiliul Județean Constanța și i-am obligat să acorde burse pentru elevi, obligație pe care o încălcau. Avem o decizie definitivă a Curții de Apel Constanța în care am învins în instanță ministerul Educației și i-am obligat să acorde manuale pentru elevii de a XI-a și a XII-a”. 

Ecaterina Andronescu a introdus în Comisia de Învățământ din Senat un amendament prin care concursurile pentru directorii de școli se amână până în 2017. Proiectul de lege în care apare noul amendament și care a trecut de Camera Deputaților nu are însă nicio legătură cu managementul școlilor, acesta referindu-se la orientarea profesională a elevilor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Politizarea tuturor institutiilor statului, la toate nivelele de conducere, este un obicei vechi al acestui neam (Caragiale a facut cea mai buna schita a societatii romanesti, corupta si excesiv politizata, inca de la anul 1900) obicei care a luat amploare aberanta in perioada comunista,cand scoala reprezenta prima etapa de spalare a creierelor si de indoctrinare a celor ce erau obligati in viitor sa construiasca pentru Ceausescu ,,Epoca de Aur" fara a avea parte de aurul acestei epoci.Ce se intampla in prezent, la nivelul conducerii institutiilor de invatamant,nu este decat o continuare a unor obiceiuri mostenite si perpetuate de mai bine de 100 de ani.Cred ca, anumite ministere (invatamant,cultura,sanatate,justitie,turism,mediu) ar trebui sa aiba la conducerea lor doar tehnocrati bine pregatiti,care sa ocupe postul de ministru dupa o serioasa dezbatere publica si in urma unui examen transparent.Cred ca, ar trebui sa se infiinteze un minister nepolitizat, care sa se ocupe de calitatea alimentelor (Ministerul pentru Calitatea Alimentelor).Daca nu se va interveni serios si rapid in toate sectoarele industriei alimentare, pentru a se opri aditivarea excesiva a alimentelor,vom ajunge foarte curand sa asistam neputinciosi la explozia unor forme de cancer manifestate la copii,inca din viata intrauterina.Consider ca nu vor trece 10 ani pana la aparitia primelor astfel de cazuri.
    • Like 2
  • CONCURSUL TREBUIE SA SE TINA LA DATA FIXATA !!!! IN """CERINTE " SUNT IMPUSE CONDITII CARE INGRADESC ACCESUL TINERILOR LA CONCURS.... E.A . ARE PACATE MULTE !!!!!
    • Like 2
  • Valentin check icon
    E frumos că puştiul acela explică ce se ştie deja...
    • Like 1
    • @ Valentin
      Așa și tu dacă ai deja informațiile astea, ce faci cu ele?
      • Like 1
    • @ Maria Iliuta
      Se inscrie la treapta a II-a ce sa faca , daca se dau manuale gratuite si se desfiinteaza fondul clasei ! Daca sunt perdele si creta la clasa e si pacat sa nu profiti si sa-ti termini studiile !
      • Like 1
    • @ Maria Iliuta
      Valentin check icon
      Bănuiesc că le spui şi prin asta stârneşti un efect psihologic. E o fisură în sistem.
      • Like 1
  • check icon
    Tanarul asta de care discutam a avut cateva succese fiindca a apelat la mecanisme concrete, respectiv la justitie. Voi in postarile voastre apelati la constiinta. La constiinta se face apel doar in sistemele totalitare, in democratii mecanismele sunt concrete. Spre deosebire de parintii lui tanarul asta a inteles sa faca ceva, ceva concret. Si voi colegilor postaci ati hotarat sa faceti ceva ... sa postati impresii. Ati lasat sa lupte copii care nu au capacitate de exercitiu si care sunt dependenti de adulti, cumva si de postacii care se autostisfac recitindu-si emanatiile inutile si sterile. In mare cam asa sta treaba cu tara asta lasata de "telectuali" la discretia impostorilor din politica. Veniti mai baieti cu ceva mai concret, strangeti niste semnaturi, trimiteti niste adrese catre politicieni, dati institutiile in judecata pentru abuzuri, implicati-va in miscari de tip asociativ, ceva orice, altceva decat lamentari si telectualisme.
    • Like 4
  • ...nevoia de dreptate care este cea mai stringenta nevoie umana este inabusita prin inocularea fricii, distragerea atentiei, infiltrarea in sisteme organizationale a "rotitelor" coruptiei! Felicitari acestui tanar ca avertizeaza sistemul despre ceea ce urmeaza sa i se intample! Lupta in garda e mai productiva pentru ambele parti!!! Am insa un amendament, managementul e o stiinta deci chiar daca vrei trebuie sa stii ca sa poti produce schimbarea reala cu efectul scontat! Desteapta-te romane....!!!
    • Like 3
  • MihaiSt check icon
    "Generația mea nu a prins manageri profesioniști, a prins numai directori numiți politic" - sa intelegem ca a fost o perioada in care au existat manageri de profesie, ne-inregimentati politic, in invatamant ?
    • Like 1
  • Tocmai acum la incept de an scolar, am aflat ca fostul director este inlocuit cu actualul, ambii au fost numiti tot pe criterii si interese politice! S-a schimbat doar sexul!
    • Like 2
  • Asa este ! Directorii scolilor sunt primii vinovati pentru ca sunt de acord si accepta un buget total insuficient si batjocoritor pentru scoala. Dar, nu este numai atat ! Directorii numiti politic, servesc interesele gastii politice din partidul care i-a numit. Scolile primesc fonduri europene, scolile au nevoie de reparatii, scolile au nevoie de noi spatii de instruire, de terenuri de sport, scolile au nevoie de aparatura, scolile au nevoie de programe educationale nationale care sa cuprinda traininguri pentru elevi, profesori si parinti, privind dezvoltarea abilitatilor emotionale si sociale pentru copiii de la 6 la 16 ani. Directorii scolilor accepta firmele propuse de partidul care i-a numit si care este instalat confortabil la conducerile primariilor sau judetelor. Totul legal, totul democratic. Aici este vorba de multi bani care intra in buzunarele firmelor de casa ale politicienilor, prietenilor si rudelor acestora. Cata coruptie, atata ipocrizie ! Pe de alta parte, directorii au parghii de a face ca invatatorii si profesorii sa taca, sa depinda de ei, privind orele repartizate, salarii, concursuri, deplasari in strainatate. Toate partidele procedeaza asa, dar nu peste tot se intampla asa si nu toti directorii sunt asa. Inspaimantator este faptul ca in scolile unde coruptia este mai mare, toti invatatorii si profesorii TAC si nu fac nimic. CEI 6% DIN PIB CERUTI CU DISPERARE DE PESTE 20 DE ANI NU VOR FI SUFICIENTI PENTRU LACOMIA, MINCIUNA, INSELATORIA UNUI SISTEM POLITIC CARE INCURAJEAZA CORUPTIA ! ACELASI SISTEM DE CORUPTIE FUNCTIONEAZA SI IN SANATATE CU ACELEASI REZULTATE DEZASTRUOASE. PÂNĂ CÂND VOM TOLERA NESIMTIREA SI BATAIA DE JOC A POLITICIENILOR CORUPTI ?
    • Like 6
  • Sunt grniali colegii de coment
    • Like 0
  • Ii explica pustiul , d-nei Andronescu, dar ea, a inteles oare ceva?! Ca doar e de atata timp in legislativ, nu mai spun ca a fost si in Guvern.De multe ori pare ca este la limita penibilului,atat de echidistanta, de impaciuitore si bonoama, sa nu-si supere colegii si superiorii...!!!Incearca sa fie eleganta, dar nu-i iese, dar nici vreo rezolvare majora n-am vazut sau auzit! Imi pare rau doamna, nu-mi displaceti, dar nici nu m-ati impresionat cu nimic , si slava Domnului , ca timp ati avut destul...!!! Ma repet, pustiul, are dreptate si de copii ca el avem nevoie!Felicitari!
    • Like 3


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult