Foto: Guliver/ Getty Images
Era vara lui 2004 când la noi acasă, la o petrecere, i-am cerut fiului meu să facă un lucru pe care a refuzat să-l inițieze replicându-mi că aș putea face chiar eu ceea ce tocmai îi solicit lui. Nu înțelegea de ce nu fac eu treaba respectivă. Chiar așa?! M-a lăsat fără replică... mi-am dat seama că avea dreptate. De ce „trebuia” să facă el, și nu eu sau soțul meu...?!
Pe atunci, Radu, avea vârsta de 10 ani.
Acela a fost primul moment legitim în care am conștientizat faptul că aveam un copil cu personalitate, conștient de drepturile și obligațiile pe care le are, pregătit să le utilizeze în relație cu ceilalți, asertiv, pragmatic și centrat pe ceea ce-i aduce lui plăcere.
Nu m-am supărat, contrar așteptărilor prietenilor din jur, care au considerat că Radu este obraznic în cel mai clar mod. Culmea este că atât eu cât și soțul meu, am reacționat diferit… ne-am bucurat profund de mesajul lui Radu transmis nouă în cea mai autentică și pragmatică modalitate posibilă. Am constatat că amândoi ne admirăm copilul și că ne bucurăm de puterea exemplului personal și lecțiile mutuale pline de semnificație la care Radu a asistat deseori în familia noastră.
Știam că este un copil “altfel”, care nu acceptă autoritatea în toate instanțele, care nu se înscrie în vreo normă și iese din „pluton” din aproape toate perspectivele. De fapt, nu realizasem până atunci că a crescut atât de mult încât să ne contracareze fățiș, că gândește cu propria lui minte, că a învățat să-și verbalizeze punctele de vedere și că-și conștientizează trăirile, că își exprimă autentic opiniile față de noi, și de lumea întreagă, de câte ori are ocazia.
Tinereţea nu e o perioadă oarecare din viaţa omului, ci este o stare de spirit. Mateo Aleman
Atunci mi-am reamintit că este momentul să-l încurajez să-și identifice propriile emoții, să-și spună opiniile cu orice preț, să pună mereu lucrurile sub semnul întrebării, să fie sceptic atunci când este cazul dar și deschis la oportunități, și să reflecteze la propria atitudine și la a celorlalți.
Mi-am dat seama cu ușurință că este momentul potrivit să încep să-l tratez ca pe un adult! Am început să-l implicăm în toate deciziile importante ale familiei și să-l susținem în alegerile personale, chiar dacă acestea contrastau puternic cu ceea ce credeam și ne doream noi. L-am ajutat să treacă peste eșecuri dar l-am determinat să-și și asume responsabilitatea acțiunilor sale. Nu ne-a fost ușor! A fost extrem de dificil atunci, ca și acum la vârsta de 24 de ani.
Am învățat să-l ascult fără să fiu de acord cu el totdeauna, am căutat să-i înțeleg comportamentul impunându-mi să operez cu o altă paradigmă, lăsând mult de la mine deși uneori îmi venea să urlu, oferindu-i spațiu să se manifeste în voie iar alte ori “forțându-l” să se revolte/să-și reclame drepturile presându-l uneori la maximum.
Pe măsură ce a crescut ne-a fost tot mai greu să ne aliniem înțelegerile și să avem o relație confortabilă. Dar viața bate filmul! Mai ales în perioada adolescenței au existat, adesea, momente de panică... de obicei constructivă, deși plină de semnificație emoțională. Ne-a venit greu să înțelegem de ce unele manifestări ieșeau din limita „normalului” și de ce nu este sănătos să ne comparăm comportamentul nostru pe care l-am avut noi la vârsta lui… evident, o așteptare aberantă din partea noastră de părinți responsabili, total lipsită de fundament, neancorată în realitatea generației căreia Radu îi aparține.
Modalitatea de a interacționa n-a fost de cele mai multe ori fericită dar a constituit baza unor lecții învățate ca părinte în perioada cea mai contestată a vieții fiului nostru. Din conflicte bazate pe idei și în contextul unor momente mai tensionate, am aflat că doar prin schimb de
valoare putem să ajungem să ne reconsolidăm încrederea unii în ceilalți și să începem să creăm punți de comunicare eficientă, uneori chiar forțați de împrejurări. Am făcut compromisuri, uneori greu de suportat, dar așa am mai adăugat idei în “cutiuța” cu reflecții personale și noi metode a ne recalibra relația copil-părinte.
Cea mai importantă lecție personală învățată până acum este aceea că Radu m-a făcut să conștientizez nevoia lui de a simți că ceea ce face cu viața lui „trebuie” să aibă sens.
Consider că tinerii sunt frumoși, unici în cel mai inedit mod posibil, cu potențial neexplorat, dornici să descopere cum pot deveni cei care vor să fie. Au nevoie de ceilalți dar într-un mod inconștient, intangibil și neverbalizat!
Nu este vina lor că transformările hormonale modifică modul în care se manifestă și le centrează întreaga lor existență în jurul propriei persoane și a prietenilor cu care doresc să se afilieze. Viața lor, pentru câțiva ani, este o galaxie incomensurabilă, completată constant de transformări chimice explozive.
Sunt hedoniști dar se pot trata! Consider că tinerețea este cea mai frumoasă etapă din viața unui om, de care ne amintim cu maximă plăcere la orice vârstă, prin care noi, oamenii, trecem atât de repede că aproape nu ne dăm seama. La vârsta aceea habar n-ai că tinerețea este o etapă singulară, tumultoasă și trecătoare! Îi putem inspira pe copiii noștri să o trăiască din plin, să se bucure și să capitalizeze pe aceasta, pentru că-i efemeră fizic dar care poate rămâne permanentă, spiritual!
Tinerii au nevoie doar de un context în care să-și identifice puterea interioară și să învețe cum să-și contureze personalitatea, pentru a deveni adulții de mâine. Noi ceilalți am putea să-i acompaniem în drumul lor spre maturitate, cu răbdare, detașare și mult capital de încredere! Au nevoie de asta deși marii majorități a adulților ni se pare că ei sunt nerecunoscători, dezinteresați, cu pretenții prea mari comparativ cu ceea ce sunt dispuși să ofere și că „trăiesc doar clipa”.
Lucrând cu tinerii, am realizat că an de an îmbătrânim și riscăm să ne îndepărtăm tot mai mult de ei, de crezurile lor, de aspirațiile și nevoia lor de auto-descoperire dacă doar îi catalogăm și nu ne schimbăm abordarea, în primul rând, noi față de ei... merită să reflectăm la asta!
Tinerii aparținând Generației Z, cei născuți după 1994, în prezent sunt peste 2 miliarde. Ei sunt cei care vin cu o nouă abordare despre viață și profesie... ei modelează viitorul după chipul și asemănarea lor.
Au nevoie de flexibilitate, autonomie, tind către ascensiune rapidă în carieră, aspiră la un job provocator sau își doresc să aibă propria afacere pentru că nu le plac structurile și ierarhiile, au nevoie de libertate și de momente pline de inspirație. Sunt nerăbdători iar dacă așteptările nu le sunt împlinite, pleacă pur și simplu, pentru că își doresc multe și într-un ritm foarte alert.
Tinerii aparținând generației Z învață repede, de unii singuri, iar marea majoritate sunt autodidacți pentru că au internetul la un click distanță. Au abilități digitale incredibile și simt nevoia să dețină controlul propriei lor vieți într-o mai mare măsură decât celelalte generații. Sunt ambițioși, dornici de autodepășire dar sunt sensibili la stres și au tendința de a renunța ușor dacă lucrurile nu se îndreaptă cu sens în direcția pe care ei și-o doresc și la viteza care le menține nivelul de adrenalină de care au nevoie pentru a performa.
În acest context, consider că doar schimbul de valoare între generații poate face sustenabile reînvățarea și creșterea personală în lumea digitală, pentru oricine, indiferent de vârsta pe care o are. Putem învăța de la ceilalți, indiferent de personalitate, pregătire, statut, sex, vârstă, abilități etc.
Astăzi, sunt 4 generații în actuala piață a muncii. Acum ca niciodată, în piața globală a muncii, avem cel mai mare capital de inteligență latent, pregătit să fie valorificat și gata să fie accesat cu preempțiune. Este important să învățăm cum să facem asta!
Sunt 90 de ani de acumulare de experiență inter-generațională care justifică coeficientul educațional potențial pe care-l avem ascuns inconștient și care așteaptă să fie explorat. Mințile deschise, inovative, centrate pe soluționare, pot fi provocate să se auto-depășească, indiferent de generația căreia îi aparține.
Maturitatea este adeseori mai absurdă decât tinereţea şi foarte frecvent, nedreaptă faţă de tinereţe. Thomas Edison
A instiga generațiile la rebeliune intelectuală, a-i ghida în procesul de coagulare în echipe agile, inter-generaționale, care încep să colaboreze îndeaproape și fac posibil schimbul de experiență, pot fi inițiative incontestabile înscrise în rețeta secretă a succesului unui strategist în resurse umane.
Te încurajez să-i valorizezi, să-i ascuți, să-i iubești așa cum sunt pe cei mai tineri! Ai toate motivele din lume!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Și ceea ce, admit, nu e tocmai de colea, sub norii nu tocmai albi ai existenței.
Ce se observa acum la aceasta generatie este ca asteptarile lor sunt putin cam mari pentru ceea ce ofera si vor sa manance desertul inainte sa merite masa principala.
Cauta scurtaturi multe - in numele digitalizarii care uneori este cam fortat impusa - fara sa intelega procesele din spate si daca nu obtin ce vor renunta usor. Sper sa fie numai o faza pregatitoare spre o maturitate profesionala, pentru ca potential exista cu caru'...