Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

La o petrecere, i-am cerut fiului meu să facă un lucru, iar el a refuzat, replicându-mi că l-aș putea face chiar eu. Mi-am dat seama că avea dreptate. Despre Generația Z

Copil la petrecere

Foto: Guliver/ Getty Images

Era vara lui 2004 când la noi acasă, la o petrecere, i-am cerut fiului meu să facă un lucru pe care a refuzat să-l inițieze replicându-mi că aș putea face chiar eu ceea ce tocmai îi solicit lui. Nu înțelegea de ce nu fac eu treaba respectivă. Chiar așa?! M-a lăsat fără replică... mi-am dat seama că avea dreptate. De ce „trebuia” să facă el, și nu eu sau soțul meu...?!

Pe atunci, Radu, avea vârsta de 10 ani.

Acela a fost primul moment legitim în care am conștientizat faptul că aveam un copil cu personalitate, conștient de drepturile și obligațiile pe care le are, pregătit să le utilizeze în relație cu ceilalți, asertiv, pragmatic și centrat pe ceea ce-i aduce lui plăcere.

Nu m-am supărat, contrar așteptărilor prietenilor din jur, care au considerat că Radu este obraznic în cel mai clar mod. Culmea este că atât eu cât și soțul meu, am reacționat diferit… ne-am bucurat profund de mesajul lui Radu transmis nouă în cea mai autentică și pragmatică modalitate posibilă. Am constatat că amândoi ne admirăm copilul și că ne bucurăm de puterea exemplului personal și lecțiile mutuale pline de semnificație la care Radu a asistat deseori în familia noastră.  

Știam că este un copil “altfel”, care nu acceptă autoritatea în toate instanțele, care nu se înscrie în vreo normă și iese din „pluton” din aproape toate perspectivele. De fapt, nu realizasem până atunci că a crescut atât de mult încât să ne contracareze fățiș, că gândește cu propria lui minte, că a învățat să-și verbalizeze punctele de vedere și că-și conștientizează trăirile, că își exprimă autentic opiniile față de noi, și de lumea întreagă, de câte ori are ocazia.

Tinereţea nu e o perioadă oarecare din viaţa omului, ci este o stare de spirit. Mateo Aleman

Atunci mi-am reamintit că este momentul să-l încurajez să-și identifice propriile emoții, să-și spună opiniile cu orice preț, să pună mereu lucrurile sub semnul întrebării, să fie sceptic atunci când este cazul dar și deschis la oportunități, și să reflecteze la propria atitudine și la a celorlalți.

Mi-am dat seama cu ușurință că este momentul potrivit să încep să-l tratez ca pe un adult! Am început să-l implicăm în toate deciziile importante ale familiei și să-l susținem în alegerile personale, chiar dacă acestea contrastau puternic cu ceea ce credeam și ne doream noi. L-am ajutat să treacă peste eșecuri dar l-am determinat să-și și asume responsabilitatea acțiunilor sale. Nu ne-a fost ușor! A fost extrem de dificil atunci, ca și acum la vârsta de 24 de ani.

Am învățat să-l ascult fără să fiu de acord cu el totdeauna, am căutat să-i înțeleg comportamentul impunându-mi să operez cu o altă paradigmă, lăsând mult de la mine deși uneori îmi venea să urlu, oferindu-i spațiu să se manifeste în voie iar alte ori “forțându-l” să se revolte/să-și reclame drepturile presându-l uneori la maximum.

Pe măsură ce a crescut ne-a fost tot mai greu să ne aliniem înțelegerile și să avem o relație confortabilă. Dar viața bate filmul! Mai ales în perioada adolescenței au existat, adesea, momente de panică... de obicei constructivă, deși plină de semnificație emoțională. Ne-a venit greu să înțelegem de ce unele manifestări ieșeau din limita „normalului” și de ce nu este sănătos să ne comparăm comportamentul nostru pe care l-am avut noi la vârsta lui… evident, o așteptare aberantă din partea noastră de părinți responsabili, total lipsită de fundament, neancorată în realitatea generației căreia Radu îi aparține.  

Modalitatea de a interacționa n-a fost de cele mai multe ori fericită dar a constituit baza unor lecții învățate ca părinte în perioada cea mai contestată a vieții fiului nostru. Din conflicte bazate pe idei și în contextul unor momente mai tensionate, am aflat că doar prin schimb de

valoare putem să ajungem să ne reconsolidăm încrederea unii în ceilalți și să începem să creăm punți de comunicare eficientă, uneori chiar forțați de împrejurări. Am făcut compromisuri, uneori greu de suportat, dar așa am mai adăugat idei în “cutiuța” cu reflecții personale și noi metode a ne recalibra relația copil-părinte.

Cea mai importantă lecție personală învățată până acum este aceea că Radu m-a făcut să conștientizez nevoia lui de a simți că ceea ce face cu viața lui „trebuie” să aibă sens.

Consider că tinerii sunt frumoși, unici în cel mai inedit mod posibil, cu potențial neexplorat, dornici să descopere cum pot deveni cei care vor să fie. Au nevoie de ceilalți dar într-un mod inconștient, intangibil și neverbalizat!

Nu este vina lor că transformările hormonale modifică modul în care se manifestă și le centrează întreaga lor existență în jurul propriei persoane și a prietenilor cu care doresc să se afilieze. Viața lor, pentru câțiva ani, este o galaxie incomensurabilă, completată constant de transformări chimice explozive.

Sunt hedoniști dar se pot trata! Consider că tinerețea este cea mai frumoasă etapă din viața unui om, de care ne amintim cu maximă plăcere la orice vârstă, prin care noi, oamenii, trecem atât de repede că aproape nu ne dăm seama. La vârsta aceea habar n-ai că tinerețea este o etapă singulară, tumultoasă și trecătoare! Îi putem inspira pe copiii noștri să o trăiască din plin, să se bucure și să capitalizeze pe aceasta, pentru că-i efemeră fizic dar care poate rămâne permanentă, spiritual!

Tinerii au nevoie doar de un context în care să-și identifice puterea interioară și să învețe cum să-și contureze personalitatea, pentru a deveni adulții de mâine. Noi ceilalți am putea să-i acompaniem în drumul lor spre maturitate, cu răbdare, detașare și mult capital de încredere! Au nevoie de asta deși marii majorități a adulților ni se pare că ei sunt nerecunoscători, dezinteresați, cu pretenții prea mari comparativ cu ceea ce sunt dispuși să ofere și că „trăiesc doar clipa”.

Lucrând cu tinerii, am realizat că an de an îmbătrânim și riscăm să ne îndepărtăm tot mai mult de ei, de crezurile lor, de aspirațiile și nevoia lor de auto-descoperire dacă doar îi catalogăm și nu ne schimbăm abordarea, în primul rând, noi față de ei... merită să reflectăm la asta!

Tinerii aparținând Generației Z, cei născuți după 1994, în prezent sunt peste 2 miliarde. Ei sunt cei care vin cu o nouă abordare despre viață și profesie... ei modelează viitorul după chipul și asemănarea lor.

Au nevoie de flexibilitate, autonomie, tind către ascensiune rapidă în carieră, aspiră la un job provocator sau își doresc să aibă propria afacere pentru că nu le plac structurile și ierarhiile, au nevoie de libertate și de momente pline de inspirație. Sunt nerăbdători iar dacă așteptările nu le sunt împlinite, pleacă pur și simplu, pentru că își doresc multe și într-un ritm foarte alert.

Tinerii aparținând generației Z învață repede, de unii singuri, iar marea majoritate sunt autodidacți pentru că au internetul la un click distanță. Au abilități digitale incredibile și simt nevoia să dețină controlul propriei lor vieți într-o mai mare măsură decât celelalte generații. Sunt ambițioși, dornici de autodepășire dar sunt sensibili la stres și au tendința de a renunța ușor dacă lucrurile nu se îndreaptă cu sens în direcția pe care ei și-o doresc și la viteza care le menține nivelul de adrenalină de care au nevoie pentru a performa.

În acest context, consider că doar schimbul de valoare între generații poate face sustenabile reînvățarea și creșterea personală în lumea digitală, pentru oricine, indiferent de vârsta pe care o are. Putem învăța de la ceilalți, indiferent de personalitate, pregătire, statut, sex, vârstă, abilități etc.

Astăzi, sunt 4 generații în actuala piață a muncii. Acum ca niciodată, în piața globală a muncii, avem cel mai mare capital de inteligență latent, pregătit să fie valorificat și gata să fie accesat cu preempțiune. Este important să învățăm cum să facem asta!

Sunt 90 de ani de acumulare de experiență inter-generațională care justifică coeficientul educațional potențial pe care-l avem ascuns inconștient și care așteaptă să fie explorat. Mințile deschise, inovative, centrate pe soluționare, pot fi provocate să se auto-depășească, indiferent de generația căreia îi aparține.

Maturitatea este adeseori mai absurdă decât tinereţea şi foarte frecvent, nedreaptă faţă de tinereţe. Thomas Edison

A instiga generațiile la rebeliune intelectuală, a-i ghida în procesul de coagulare în echipe agile, inter-generaționale, care încep să colaboreze îndeaproape și fac posibil schimbul de experiență, pot fi inițiative incontestabile înscrise în rețeta secretă a succesului unui strategist în resurse umane.

Te încurajez să-i valorizezi, să-i ascuți, să-i iubești așa cum sunt pe cei mai tineri! Ai toate motivele din lume!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Disciplina este esentiala in viata. Nu spun aservirea, umilinta, doar disciplina. Ei, tocmai asta lipseste. Un copil de 10 ani nu are capacitatatea de a discerne intre bine si rau. Nu mai vorbesc de personalitate. Personalitate cladita pe ce? Pe rebeliune irationala, pe respingerea oricarei informatii impartasita de un vrastic? Nu spun ca a fi vrastinc egal cu a fi intelept si demn de urmat. Presupun ca nu intra, aici, in discutie calitatea tatalui sau a mamei. Dar un copil trebuie sa stie cand sa fie "revolutionar" si cand nu. In viata te intalnesti si cu oameni superiori tie, din toate punctele de vedere. Si risti sa primesti, fata de o atitudine impertinenta sau "plina de personalitate" un "picior in fund". Mai sunt si altii cu personalitate si care nu sunt dispusi sa-ti "admire personalitatea" Enorm de multi parinti "moderni" nu lezeaza personalitatea copilului prin educatie. De aceea, mai tarziu, capata din partea "personalitatii" ignoranta si dispret. Nu mai amintesc aici de atitudinea acestor "personalitati" fata de scoala, profesori, educatie, cultura. Si ne mai miram de dezastrul din educatie si invatamant?! Am convingerea ca "prietenii" au avut dreptate, a fost vorba de obraznicie si rasfat prostesc si nu de pesronalitate. Daca parintele cere un serviciu , rezonabil, pe care da l-ar putea foarte bine face el singur, nu inseamna umilirea, aservirea, incalcarea personalitatii copilului. Daca iti rogi sotul sa te ajute cu ceva inseamna ca i-ai stirbit personalitatea?
    • Like 0
  • E, mai sus, genul de text care face bine la inima publicului vizat (foarte-foarte posibil) și al autorului).
    Și ceea ce, admit, nu e tocmai de colea, sub norii nu tocmai albi ai existenței.
    • Like 0
  • Nume check icon
    Un manifest frumos si in mare parte adevarat. Totusi sa nu uitam ca modelarile de caractere au loc in special in in situatii dificile si grele si nu in vremuri de bunastare si rasfat atat din partea parintilor sau din partea societatii.
    Ce se observa acum la aceasta generatie este ca asteptarile lor sunt putin cam mari pentru ceea ce ofera si vor sa manance desertul inainte sa merite masa principala.
    Cauta scurtaturi multe - in numele digitalizarii care uneori este cam fortat impusa - fara sa intelega procesele din spate si daca nu obtin ce vor renunta usor. Sper sa fie numai o faza pregatitoare spre o maturitate profesionala, pentru ca potential exista cu caru'...
    • Like 3


Îți recomandăm

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult