Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Lady Halep și noi: o poveste la rece, de la fața locului, care trebuie spusă pentru ca victoria Simonei să poată fi și a noastră

Simona Halep se bucură la Wimbledon

Foto: Guliver Getty Images

Ce vom face cu victoria Simonei? Va înțelege, măcar de data asta, România ceva? Ori vom vorbi încă 100 de ani de acum încolo de acest fabulos succes, ca fiind, de neegalat? 

O poveste, la rece, de la fața locului, o poveste ce dezbracă sportul și societatea românească la piele, dar care trebuie spusă, pentru ca victoria Simonei Halep să nu rămână, precum au rămas toate marile succese ale sportivilor români, dezancorate de viitor. Dezancorate de visurile unor copii care vor să fie Simona Halep, sau care vor să joace, atunci când vor fi mai mari, în naționala U21, care vor, care pot, dar pe care România riscă, a câtă oară?!, să-i lase în urmă, la mama naibii, ca pe niște coji de semințe după un miting electoral ori o ieșire la iarbă verde, pardon, la grătar. „Pune-o pe aia cu Guță..., bagă tare, așa Barosane!”.

***

De la etajul double decker-ului ce mă duce spre Wimbledon, mă simt precum Gulliver în Țara Piticilor. Autobuzul cu două nivele șerpuiește pe străduțele înguste din periferia Londrei, cu dificultate. Curbele strâmte sunt luate cu emoții, după manevre înainte-înapoi. Șoferul e sigur român, la ce dexteritate are când învârte din covrig. Așadar, asta era imaginea de sus a unui pilot german atunci când trecea Canalul, ținându-se de manșa bombardierului. 

Cocoțat în autobuz, văd școlile dintre căsuțe, dar mai ales, văd terenurile de tenis, de fotbal, de rugby, văd iarba parcă scoasă din țiplă pe care se desfășoară antrenamente. E sâmbătă dimineața la Londra, o groază de copii fac sport. Au unde, terenurile sunt cât vezi cu ochii. Încă o școală, încă niște terenuri, mai faine de data asta! Mai verzi... Încă o școală, și iară terenuri, și iară copii, parcă mă plimb pe Planeta Sport. În spatele meu aud vocea unui român, face live pe Face, zice ceva de lovele. 

Cobor să iau trenul, care vine din zece în zece minute, într-o infrastructură pentru realizarea căreia nouă ne-ar lua probabil vreo cincizeci de ani de studii de fezabilitate, iar cu tot cu șpăgi, o eternitate. Sunt automate de bilete, dar conservatori, englezii au păstrat și un ceferist la casa de bilete. Și când îmi zice că i-am bătut la U21, iar Hagi-puștiul e fabulos, timpul se oprește și mă gândesc la mesajul lui Elton John care a ținut să-l felicite pe Hagi-tatăl atunci când s-a retras. Noi îl luam peste picior pe Hagi că sare peste liniile de tramvai, să nu se curenteze. 

Ghirlandele cu flori din gara cochetă rămân în urmă.

În tren, în fața mea, doi bătrâni se țin mână, la fel ca în prima zi. El e excesiv de elegant, doar că unul dintre șireturile papucilor maronii de piele e desfăcut. Probabil, ea va observa asta imediat și va avea grijă de el, așa cum se vede treaba, a avut. Deocamdată el citește ziarul, de hârtie. Și bătrânii de pe partea cealaltă a vagonului au grijă unul de altul, ea îi aranjează eleganta pălărie de paie. Mă prind, cu toții mergem la Wimbledon, deci iată, bătrânii pot merge nu doar la mitinguri PSD ori la dezvelirea de moaște. Pe geam, alte școli, alte terenuri, alte lumi paralele cu cele de acasă.

La Wimbledon accesul spectatorilor se face doar după ce fanfara cântă iar câteva glorii ale tenisului, îmbrăcate, cum altfel decât în alb, invită lumea să intre. În fruntea lor, Darren Cahill. La starea la care mă prinde această imagine, mă gândesc cum să-l privesc: ca pe fostul antrenor al Simonei Halep și sfătuitorul din umbră sau ca pe o vedetă a tenisului care a vorbit, mereu, atât de frumos despre români? Despre românii aceia din jurul lui, care munceau. 

Bate Simona la Serena ca la fasole, ducesa aplaudă.

Ducesele Catherine și Meghan, la finala dintre Simona Halep și Serena Williams

Extazul după victoria Simonei se propagă ca o undă printre jurnaliștii ce o așteaptă, mai întâi pe Serena, mai apoi pe Halep. Fosta colegă de la Gazeta Sporturilor, una dintre cele mai echilibrate voci ale jurnalismului de la noi în materie de tenis, face o glumă la faptul că nu adresez nicio întrebare Simonei. „Ești sfios?”.

Nu răspund, tac, căci ochii îmi fug pe ecranele ziariștilor din jurul meu. Văd acolo Wikipedia, cu Constanța la subiect, văd „Nadia vs Halep”, văd un search pe Google: „Romania and the history of tennis", aud când un jurnalist din Germania repetă că Halep e de cinci ani cea mai bună jucătoare din circuit, iar o ziaristă din Coreea de Sud dă din cap că așa e și afirmă că se gândește să viziteze Constanța - primul gând îmi fuge la cazinoul ce stă pe burtă, nicidecum la retrocedările lui Radu Mazăre sau șezlongurile care ajung până la geamanduri -, văd în ecranele tuturor o Românie care e pieptănată la cărare, datorită muncii pe brânci și visului unei fete pe care nu știu dacă o merităm. Nu știu..., sincer, dar pe care o iubim, căci e singura care ne-a pus pe masă visul că se poate. Că nu trebuie să mai ratăm. Vom rata.

Halep e întrebată ce se poate face. Ochii ei pleacă pe terenurile de tenis din țară, acolo unde copiii îi rostesc numele de parcă ar fi tovarășa lor de joacă, îi fug la rachetele pe care le au sau mai degrabă nu le au puștii, căci tenisul e un sport scump, la puținele terenuri. Gândurile îmi fug într-o benzinărie în care cu ceva zile în urmă discutam cu băiatul unui fost mare fotbalist român și care se plângea de lipsa terenurilor de antrenament pentru copii, practic un dezastru total. „Niște panarame de terenuri, Răzvane, și doar câteva...” Soarbe din cafea, deznădejdea face nudism.

E momentul când înțelegi că efectiv unii își bat joc de România, de vreo 30 de ani, și încă mai continuă să o facă, grupa mare. Grupa mare, tati, grupa mare.

În trenul care mă aduce înapoi nu mă mai uit pe geam. Aș vrea să se uite guvernanții noștri, ei să se uite pe geam, să numere terenurile precum numără bancnotele din salariile de bugetari ce le permit vile și bolizi, ultimul răcnet.

În fața mea se așază o bătrână, îmbrăcată elegant, precum în prima ei zi de școală. Are o umbrelă de soare, veche, cu sigla Wimbledon. Răsuflă, și apoi zâmbește, spunând:

„- Eu nici nu am jucat și am obosit!”.

Trenul regional prinde așa viteză, încât geamul devine o coală de desen, în care culorile se amestecă, precum cross-urile cu passing-urile Simonei ce au demolat forța Serenei. Dar banda lor rulantă de campioni, va produce, din nou, ne va depăși, din nou, la fel cum trenul ăsta dintre două sate englezești, ne depășește, ca viteză, orice tren „rapid” ce străbate scumpa noastră, Românie. Și le va depăși un secol de acum înainte.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Asta seara este meci de handbal, junioare, Romania- Ungaria. Si conteaza. Si cum locuiesc de 10 ani in Ungaria, si sunt pasionata de sport, sunt conectata la tot ce misca pe aici, Handbalul in urmarim si live, stim destul de bine ce misca la nationala si la cluburi.... Si aseara ii spuneam sotului meu ca o sa fie greu sa vad meciul asta seara.. Fetele sunt de-o varsta cu fi-mea (si ea sportiva, canoe, proaspat campion regional). Si le stiu pe astea mici de aici. Si ma gandesc cu durere, sincer, la fetele romance - care sunt si ele talentate si muncitoare, foarte muncitoare. Cat s-au rupt pana acum, ca sa atinga performanta, in conditiile mizere din Romania? Ce bine le-ar fi aici, unde se baga bani cu lopata in sportul pentru copii si tineret! Cluburile sunt sustinute daca arata nu doar performanta, ci macar faptul ca participa la competitii, ca vor sa asigure "back-up" pentru nationale. Ca e handbal, fotbal, inot, canoe, judo (astea le-au facut si copiii mei pana acum..) sau altele, e loc, pe langa furat din fondurile de toate felurile, (!!) sa construiasca sau renoveze terenuri de toate tipurile, piscine, trasee de biciclete, programe, concursuri, etc. Si ungurii fura, nu putin. Si ei functioneaza pe pile, pe caracatite samd. DAR Parintii duc copiii la sport, copiii fac sport, si au unde (nu lux, dar au) si se zbat sa ii duca - aduca, se ajuta, se transporta, se imprumuta - DAR AU O BAZA SOLIDA pe care stiu ca pot construi sanatatea fizica si psihica a copiilor lor. Ca sportul asta e, de fapt, varfurile sunt putine, in cele din urma. Si fetele noastre - romancele - care azi intra pe teren, sigur nu au dusuri functionale la echipele de club sau la scoala, nu-i asa? Nu e lux aici, dar se poate face sport tot cu munca, cu daruire, cu durere, dar in conditii civilizate, macar. Hai Romania, haideti fetelor, ca inima va ajuta mai mult ca orice ...
    • Like 0
  • Frumos, foarte frumos, extrem de real și de plăcut de parcurs. L-am citit de 2 ori
    • Like 0
  • Ai dreptate, un copil nu este încurajat de societate, nu este sprijinit. Sa facă un copil sport trebuie ca părintele sa își permită atât financiar cât și sa aibe timp sa însoțească copilul, și cu toate astea se face greu dar se face, asta pentru ca un părinte adevărat face toate sacrificiile posibile sa împlinească visul copilului lui.
    • Like 0
  • Dan Dan Dan Dan check icon
    Eu am remarcat la Simona modestia si simplitatea. Nu si-a luat aere de milionara, nr.1. Toti din lumea aceasta o admira pe Simona pentru seriozitate. Cade, se ridica si tot asa. Dar pentru aceasta ai nevoie de Educatie, aia 7 ani de acasa. Zi buna !
    • Like 3
  • Am fost în Marea Britanie, țară tocmai ieșită dintr-un experiment social numit comunism care a durat vreo 45 de ani și trecută la capitalism fără capital propriu. Spre deosebire de România, un regat multisecular, cu posesiuni nenumărate peste mări și țări, aici am văzut o mulțime de lucruri demne de invidiat, inclusiv șoferi și „ceferiști” trimiși de către România în Marea Britanie să ajute la urnirea economiei engleze, iar sportul alb a fost impulsionat și aici prin prezența Simonei Halep. Cu tot avantajul deținut, România a intrat într-o perioadă de decadență profundă cauzată în special de faptul că, din dorința de a sprijini economiile țărilor ieșite din experimentul comunist ( Marea Britanie,Germania,Franța, Spania, Italia, Olanda, Austria ), a cedat acestora mare parte din resursele energetice, financiare și materii prime, și-a închis mare parte dintre fabrici și uzine pentru a deveni o piață de consum pentru produsele țărilor „năpăstuite” și a trimis vreo 4-5 milioane de români pentru a ajuta la urnirea economiilor acestor țări.
    • Like 0
  • ei, nu mai scrieti mult, ca mai umfla Tiriac cateva zeci de milioane de euroi, sa faca gradinite cu terenuri de tenis… (Nastase nu a construit sali de sport? si mai cate... contracte dubioase… la urmasii lui…)
    • Like 0
  • Roxana B check icon
    Lady Halep ca lady Halep, da ce ziceti de meciul dintre nr 1 si 2 din seara asta?
    Nerve wrecking!!!
    • Like 1
  • Cel mai bun articol citit anul acesta, felicitari! As fi fericit daca macar 1% din romani vor intelege ca noi avem nevoie urgenta de o revolutie in mentalitatea noastra de natiune.
    • Like 4
  • Dragă domnule Răzvan Prepeliță, ați scris un articol bun. Nu vă cunosc şi nu mă cunoaşteți, însă aş dori să vă atrag atenția, într-un mod prietenos, asupra a două erori strecurate in textul dumneavoastră. Ați putea să mai reflectați asupra adjectivului "şiret", mai ales la formele sale de plural ( şiret/şireată, şireți/şirete) pentru a nu se confunda cu substantivul "şiret" a cărui formă la plural este "şireturi", dar şi asupra substantivelor "nivel" şi "nivelă" cu formele de plural "niveluri" şi respectiv "nivele". Mulțumesc.
    • Like 3
  • MC check icon
    Fraza "Bate Simona la Serena ca la fasole, ducesa aplaudă." pentru mine este de un gust indoielnic. Serena Williams este o campioana. Simona este si ea o campioana. Zeflemeaua la adresa Serenei, menita aici sa evidentieze jocul impecabil al Simonei, este nepotrivita si mult prea apropiata de bataia de joc si 'critica' de joasa speta chiar la adresa Simonei cand aceasta pierde(a) un meci. Felul emfatic in care se scrie despre rezultatul Simonei, care este in primul rand un rezultat personal, pare sa fie endemic. In schimb propun mai mult calm, odata cu respectul meritat de aceasta sportiva – si de catre toti sportivii – romani sau nu, care depun mari eforturi pentru a performa la nivel inalt. Mi-e deja teama de momentul in care Simona va avea si ea, ca orice sportiv si om, o zi mai proasta. In fine, sunt multe lucruri de admirat si invatat de la Simona, ca de altfel si de la Serena, Coco, Roger, Rafa, Nole etc etc si anume autodisciplina, munca sustinuta, fair-play-ul, respectul fata ceilalti etc. P.S. desi poate ca nu a reactionat mereu cu calm la meciurile pe care le-a pierdut (vezi finala de anul trecut cu Osaka) Serena a stiut sa fie mai buna anul asta si a oferit un exemplu de eleganta si generozitate in declaratia ei de la sfarsitul meciului.
    • Like 3


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult