Foto: Juergen Hasenkopf / imago sportfotodienst / Profimedia
Nu știu dacă există un sport care se pricepe mai bine decât tenisul să-ți dezvăluie caracterul cuiva.
Cum „se pricepe” un sport, nefiind vietate? Ei, tocmai ăsta e farmecul: fiind, aproape sigur, cel mai complicat, multilateral, iți oferă, uneori pe parcursul unui singur meci, probabil pe parcursul unui turneu şi foarte clar pe parcursul unei cariere, situații şi date despre cineva atât de cuprinzătoare încât numai dacă n-ai pic de detecție nu-l poți scana performant. Este practic sportul care te trage de mânecă, referitor la cei care-l practică. De multe ori, de creier şi de suflet.
S-o zice-n fel şi chip despre meciul de ieri, care i-a deschis lui Novak Djokovic calea spre 23, spre Grand Slamul anual, pe care nu cred că-l va mai rata, spre un segment rece al istoriei tenisului, unde va fi, fără urmă de îndoială şi la mare distanță de restul podiumului, primul.
Altceva, mai greu perceptibil, mi se pare mie important.
Ieri, Novak l-a întâlnit pe singurul jucător capabil să-l bată acum, într-un turneu care chiar contează. Şi, după ce a luat tot ce se putea şi a bătut aproape toate recordurile (cu excepția a vreo 3, ale lui Rafa, Roger şi Jimmy Connors), ştim ce turnee mai contează pentru sârbul care nu vrea doar să se asigure că devine, incontestabil, cel mai bun, dar şi că niciodată nu va fi detronat din poziția pe care o va avea în istoria tenisului, când va lăsa racheta.
Și pentru că știa că adversarul se poate ridica la înălțimea momentului, Novak nu a început la ralanti, luând pulsul, cum face în rest, ci a stabilit cine-i șeful, din start.
Dar nu felul, evident diferit, în care a abordat semifinala e cel care m-a impresionat. Am știut dintotdeauna că, în marea majoritate a cazurilor, Nole poate câștiga mai ușor decât o face. Asta l-a și antrenat, însă, pentru momentul foarte dificil prin care a trecut aseară.
Cine a văzut meciul şi accidentarea lui Alcaraz ar ridica acum o sprânceană, pentru că, aflat într-un picior, spaniolul i-a uşurat misiunea sârbului.
Foto: Castel Franck/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia
Da, pe cea de-a ajunge în finală.
Însă o alta a fost mai importantă: dozarea între noii parametri. Practic, Nole a avut de intersectat cu succes câteva coordonate, care-şi găseau joncțiunea pe o pojghiță tare subțire, dacă nu minusculă: adversar deja învins, adversar de neumilit, public plătitor, venit cu speranțe.
Novak ar fi putut pune punct meciului, batjocorindu-şi partenerul, nemaidându-i nicio minge. Carlitos s-ar fi retras, publicul l-ar fi huiduit pe Djokovic. Ar fi riscat catalogarea drept cinic. Ar fi putut încinge o demonstrativă în care să cedeze uşor puncte, cu grija să nu piardă, pentru ceva spectacol, cu alură de șușanea. Dar şi-ar fi afectat refacerea pentru finală. Ar fi putut lăsa totul mai moale, dar să-l oblige pe Alcaraz la deplasări de care nu era capabil, cu unghiuri imposibile pentru starea lui, multe chiar din servă.
Ar fi putut face multe, ar fi putut câştiga în grămezi de feluri.
Însă, beneficiind de înțelegerea, din priviri, a unui adversar tare matur pentru vârsta lui, Nole a ales calea prin care să aducă la punct de intersecție toate coordonatele și prin care să evite orice inconvenient, nu doar posibil, ci chiar probabil.
Pentru că asta a fost inteligența demersului aproape imperceptibil al lui Novak Djokovic, ieri: găsirea metodei prin care să obțină înțelegerea spaniolului, deși, ca să-l curețe, nu avea nevoie de ea.
Dacă n-ar suna jalnic și răsuflat, eu i-aș mulțumi pentru că mi-a arătat ieri ceva de care n-am fost niciodată capabil: cum să faci - cu eleganță, cu bun simț, cu inteligență, cu păstrarea indicatorilor fermi de masculinitate - un compromis necesar.
O lecție pentru primirea căreia eu am doar meritul că am ales sportul corect. El, sârbul, că a continuat, știind că a fi consecvent e rar.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
@republica.ro Daca filtrarea de comentarii nu e dorita sau posibila, putem ca macar sa ne asteptam ca autorii sa fie civilizati pe forum?
Doar că urmează să constatați că e un privilegiu șfichiuitor, așa că vi-l acord. Cine ştie? Poate face bine rigidității dumneavoastră, ín caz că ați avea resurse s-o ajustați.
Vă răspunde cel mai mare fan Roger Federer posibil. Așa că pista pe care ați pornit e cel puțin dizgrațioasă.
Articolul se referă la consecvență, trăsătură pe care o are mult peste cele evidențiate de dumneavoastră. O trăsătură, deci, nu un întreg caracter. Ca să pricepeți, caracterul e un cumul, o rezultantă. Nu înseamnă nici că posesorul unei calități e, per total, grozav, nici că un mincinos patentat nu poate avea nimic pozitiv.
Nu e bun tenisman, ci e excepțional. Nu are talentul lui Roger, dar e ridicol să fie numit fărā imaginație şi, mai ales, fără explozie.
Nu ştiu ce înțelegeți dumneavoastră prin Grand Prix-uri, dar dacă e ce cred, acolo Jimmy Connors e încă primul.
Textul mi-a luat 10 minute. Privit aşa, adjectivul întreg e un pic nepotrivit.
Şi nu v-aş fi spus nici că tenisul nu e chiar pentru oricine, dacă lipsea acel "curios" din răspunsul dumneavoastră de doi lei, fără nicio legătură cu subiectul.
Vrei să fii tratat civilizat, dar, fără să-l cunoşti, îl jigneşti pe autor, numindu-i cel puțin curioasă inițiativa de-a scrie un întreg articol? Ei, asta nu se poate. Nu cu mine.
Aşa-i când te amesteci cu micul, mic eşti denumit. Proverbe de tip parafrază poate nascoci oricine. De exemplu, spune-mi cât pricepi, ca să-ti spun ce rost are să te mai bag in seamă!
Nu în ultimul rând, pentru semantica termenului de invectivă se poate consulta un dicționar. Ați fi uimit!
Mă bucură, însă, că aveți certitudini. Vi se potrivesc. Slavă Domnului că ele vin după şi nu înaintea bănuielilor! E mare lucru.