foto Profimedia
Aproximativ 5.000 de membri ai Partidul Social Democrat au fost solicitați luni de conducerea partidului să voteze dacă vor continua colaborarea cu premierul Ilie Bolojan sau dacă îi vor retrage sprijinul politic. Votul a fost covârșitor în favoarea retragerii, cu 97,7%, pe fondul nemulțumirilor legate de direcția în care se îndreaptă România, potrivit declarațiilor liderului partidului, Sorin Grindeanu.
În acest context tensionat, ședința a fost marcată și de declarații controversate din interiorul formațiunii, înregistrându-se și un derapaj al vicepreședintei Partidul Social Democrat. Folosind un limbaj ofensator, Lia Olguța Vasilescu, primar al Craiovei, a lansat un atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan în timpul ședințe interne a partidului.
Citiți și:
„În cămara aia nu a fost nicio oglindă să vadă că șobolanul cel mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la poporul român?”, s-a întrebat Vasilescu, potrivit Hotnews.ro. Ea a vorbit și despre o „deratizare” necesară pentru a elimina ceea ce a numit „adevărații șobolani”.
Declarațiile primarului Craiovei au venit după ce PSD a acuzat existența unei campanii online agresive împotriva membrilor și susținătorilor săi. Reprezentanții PSD au anunțat că intenționează să sesizeze Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Parchetul, în contextul apariției pe rețelele sociale a unor imagini și clipuri în care reprezentanți ai PSD sunt prezentați în mod denigrator, ca șobolani.
Totul a pornit după ce premierul Ilie Bolojan a comparat zilele trecute, într-un interviu la Radio România Actualități, situația companiilor de stat cu prezența unor rozătoare ce afectează resursele. Premierul a afirmat că a deschis ușa de la „cămară”, a văzut niște „șobolani” și a pus reflectoarele pe ei, iar asta „a deranjat.”
„Am pus reflectoarele pe aceste zone, am căutat să schimb legislații și să corectez lucrurile și aceste zone sunt conectate transpolitic și transinstituțional la oameni care au susținut aceste lucruri. Și foarte plastic, gândiți-vă că în cămara aceea pe care o mai are gospodarul, atunci când deschizi ușa vezi că ai niște șoricei, niște șobolani care sunt ca niște rozătoare care-ți rod acele alimente și foarte plastic, știți? Am aprins becurile, este cât se poate de clar asta. Nu e rostul meu, dar asta am încercat să fac lumina acolo și, în mod evident, asta cât se poate de clar a deranjat. Dar am o experiență din administrație și am înțeles un lucru. Degeaba îți umpli cămara prin munca oamenilor, prin impozite și taxe, dacă din acea cămară sau risipești banii, sau rozătoarele ți-i rod”, a spus Ilie Bolojan în interviu.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp





Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
https://www.youtube.com/watch?v=PNEHpHY7qHY
Oricâte clipuri am urmări, suntem prizonierii „democrației” pe care noi înșine am clădit-o prin neimplicare...
Poate greșesc în judecata mea, dar cum să cred în palavrele unui individ precum Grindeanu? Mă intrigă faptul că PNL nu îl susține pe Bolojan, da' ce știu eu. Partidele astea „pro-europene” au alte priorități.
Când mă gândesc că alternativa se numește AUR, m-apucă dorul de ducă... Până nu plec mai „rad” o bere, că asta-i singura plăcere de care pot să mă bucur la vârsta mea...
Să-i lăsăm pe tinerii nației să-și aleagă viitorul!
"... Până nu plec mai „rad” o bere, că asta-i singura plăcere de care pot să mă bucur la vârsta mea......"
rade amice bere dupa bere. Si mai scuipa si vreo 3-4 pungi de seminte cu colegii pe bancuta in fata blocului asteptand sa va dea cineva ceva!..... Poate bacacalaureatul Ciolanu vreo 70 miliarde de euroi..... Sa cante muzica si lautarii Olteniei, etarna Terra Nova Romania Mare.....
Fără generalități și platitudini cu "deficitul", "ratingul de țară" și alte tâmpenii!
Cetățeanul PRIVAT de rând, pe persoană fizică, NEBUGETAR, ce bucurii a avut de pe urma guvernului, de la instalare încoace!
Chiar sunt curios ce argumente aveți!
Dar dacă vrei să nu te mai deranjez cu un dialog prea incomod pentru tine și la care nu prea ai alte argumente în afară de injurii, atunci.... bine. Dormi în pace..... Că și-așa dormi deja și acum fără să-ți dai seama, deși în mod ironic, te crezi, probabil woke (trezit)....
eu nu sunt milog pomanagiu ca tine ca sa astept sa-mi faca Bolojan viata mai buna. Am loc de munca in privat, nu depind pomeni.
De la guvern astept sa gestioneze banul public cu responsabilitate. Sa nu ia bani imprumut cu dobanzi exorbitante ca sa mituiesca paraziti ca tine care stau cu mana intinsa la guvern.
Iar jafu l-a facut Ciolacu si cu PSD-ul tau, cand au devalizat fondul de rezerva in 2024 si au dus deficitul la 10%
Hai sa traiesti!
Exista vreo firma in Romania care fabrica grafen??? Ai idee ce tehnologie implica transformarea grafitului in grafen si la ce costuri e???
In plus, piata mondiala in 2025 a fost de aprox 400 de milioane, nu miliarde de euro. Adica fix pix. Pur si simplu inca grafenul e foarte foarte scump si nu exista suficiente aplicatii, asa ca piata e mica.
Ca sa nu mai vorbim de Constanta, unicul port de la MareaNeagra, care ne pune in situatia de a avea monopol pe comertul European :-)
Tu ai vreodata idee despre ce vorbesti??? Sau repeti ca papagalu toate tampeniile pe care le debiteaza Guru??
Toți se lăudau (mai an!) că de vine Bolojan premierul României vom pune capăt hoției. Mă întreb de ce, subit, nu mai e deloc „iubit” când pesedistul Grindeanu ar fi premier la anu'?
Cultura mea generală (dobândită-n ani de școală!) mă face să-mi amintesc de-o fabulă ce, firesc, o trăim încă o dată în România furată:
(M-am folosit de Google ca să-mi reamintesc versurile lui Donici)
Racul, broasca şi o ştiucă
Într-o zi s-au apucat
De pe mal în iaz s-aducă
Un sac cu grâu încărcat.
Şi la el toţi se înhamă:
Trag, întind, dar iau de samă
Că sacul stă neclintit,
Căci se trăgea neunit.
Racul înapoi se da,
Broasca tot în sus sălta,
Ştiuca foarte se izbea
Şi nimic nu isprăvea.
Nu ştiu cine-i vinovat;
Însă, pe cât am aflat,
Sacul în iaz nu s-a tras,
Ci tot pe loc a rămas.
Aşa-i şi la omenire,
Când în obşte nu-i unire:
Nici o treabă nu se face
Cu izbânda şi cu pace.
Nu sunt încântat deloc de-acest mizerabil troc. Vine PSD să-mi spună că ei sunt „partida” bună când e lucru evident că minciuna din prezent are rădăcini stufoase de pe vremea lu' Năstase...
Orice-a fost și orice-ar fi, mă bucur că pot trăi între o halbă de bere și o rostită părere. Nu am fost (de când exist!) nicicând un propagandist. Am zis ce-mi venea pe limbă crezând că vorba mea schimbă rânduiala ăstei lumi în care oameni nebuni cred că pot ține în frâu lumea plină de desfrâu...
FYI, lucrez în privat, executive level și am votat tradițional PNL.
Dar ar trebui să fiu mai tâmpit decât prevede legea să-l susțin pe unul care se face stăpân peste banii MEI din pensiile MELE PRIVATE și la schimb îmi mărește și taxele!
Mă rog, mi s-a reconfirmat idea că sunt mulți idioți în România, și cei mai mulți dintre ei au acces la internet...
Ce costuri a tăiat bolojaf?
Concret, cu exemple și date, please!
Ce pensii nesimțite?
Câți bugetari a dat EFECTIV afară, nu din vorbe?
Dar nu mai bine ne spui tu nouă cum integrarea în uniunea euroasiatică, ca rezolva toate problemele? Desigur sub pseudonimul Dan Cojocaru, că acela este pentru astfel de postări.
Nu e jignire, e Caragiale!
Nu am ABSOLUT NIMIC DE-A FACE cu fondurile publice, lucrez ÎN PRIVAT, la o companie care NU FACE AFACERI CU STATUL. Așa că tradiționala expresie românească "f... off" cu prostiile tale!
Pur și simplu nu vă duce capul să vedeți dincolo de lozinci tembele "cind nu e cu noi e împotriva noastră", ironic 100% bolșevice!
1. Am întrebat cu subiect și predicat ceva concret. Faptul că bateți toți câmpii cu generalități și atacuri la persoană spune exact ce am susținut din start: NU PUTEȚI SĂ DAȚI ABSOLUT NICI UN EXEMPLU DE MĂSURĂ POZITIVĂ LUATĂ DE BOLOJAF pentru simplul motiv că NU EXISTĂ!
Toată "reforma" lui Ilie Sărăcie a constatat EXCLUSIV în creșterea taxelor și poverii fiscale DOAR ASUPRA CELOR CARE MUNCESC!
Punct, end of story!
2. Ai o problemă serioasă dacă îți imaginezi că mi-aș pierde timpul scriind cu două conturi diferite!
Nu încerc să conving pe nimeni, îmi este perfect egal, m-am lămurit de multă vreme cât de multe nu înțelege buluța! Cât despre AUR, nu, nu sunt câtuși de puțin fan, dpmdv sunt mult prea soft. Suntem la nivelul la care doar un Țepeș pus serios pe treabă ar rezolva ceva în România, nu niște amețiți de galerie.
Bolojan nu s-a atins de pensiile tale private. In schimb PSD de cativa ani tot saliveaza sa nationalizeze Pilonul 2.
Tot ce a facut Bolojan a fost sa creasca taxele pe proprietate, care oricum erau ridicol de mici. Am fost delegat prin SUA recent. In Chicago impozitul pe locuinta se invarte pe la 2% din valoarea de piata.
Chiar si cu impozitele astea noi, in afara de cazul ca locuiesti intr-un viloi de neam prost, nu are trebui sa ai probleme.
Oi fi eu nesimtit, dar tu minti cu nerusinare. De ce n-ai curaju sa zici ca esti una din capusele de la stat?
Iar în legătură cu portul Constanța ce e neclar, ce te nemulțumește?
Până una-alta văd că pentru voi guru e primul bolovan aș țării :-)
Ca să-ți răspund în aceeași idee: ai fost tu la Chicago cum îl susțin eu pe bolojaf!
Ce altceva crezi că mai putea face, cu care să fie și P$D de acord? Ce ai fi făcut tu în situația lui?
Putea să facă așa ceva dar se trezea pe cap cu o grămadă de procese, blocaje și greve, chiar dacă presupunem ca P$D ar fi fost de acord. Pe de altă parte ar fi fost nedrept să facă peste tot, chiar și acolo unde este deficit de personal, pentru că chiar se lucrează. În schimb a tăiat sporurile care de multe ori erau peste 20%, a tăiat tot felul de tichete și alte bonusuri, acolo unde excedent putea să facă chiar mai mult la totalul cheltuielilor după ce îngheța angajările în unele domenii. Păcat că după ce și-a consumat energiile cu magistrații, nu mai apucă să facă ordine și la ceilalți speciali, dar și la firmele de stat. Dacă era lăsat să rezolve astea meritau unele sacrificii și nici nu mai urmau creșteri de taxe, dar așa a ieșit exact cum vrea P$D-ul, care de abia așteaptă motive să bage impozit progresiv. La 40% cota pe venit, nici nu îți mai ardea să scoți banii de la pilonul 2. Oricum am o suspiciune că fix asta vor și e nevoie mai rapidă de bani decât era anticipat, așa că vine P$D-ul la guvernare mai repede să implementeze măsura, iar Bolojan va rămâne cu aura eroului care s-a opus dar a fost înfrânt. Ei fac teatru, duc economia la vale și cheamă FMI-ul care fix asta le zice, iar P$D-ul în numele celor săraci, execută cu voturile hAUR.
Pentru mine rămâne doar "bolojaf" și "Ilie Sărăcie".
Eu am fost intr-o zona relativ spalata, curata, fara boschetari, Palatine ii zice. Si erau multe case din lemn, date cu var direct peste scandura.
Si i-am intrebat pe colegi care-i treaba, si mi-a zis un care locuia in zona ca pentru o casa din lemn, aprox 140 mp plateste 10.000 USD impozit pe an. Si daca casa ar fi din caramida, e mai scumpa si la impozit mai bagi vreo 2000.
Nu stiu cum e cu mostenirile, dar un coleg mi-a povestit ca au avut o problema cu drogurile la scoala copiilor. Si s-au dus la primarie sa le ceara sa puna politia la treaba. Si aia au votat in consiliu sa creasca cu niste procente impozitele pe locuinte si din banii aia au angajat ceva firma antidrog care vine in fiecare saptamana la scoala cu caini si ce mai trebuie si iau cladirile la scotocit.
Ma intreb cu ar fi fost in RO daca o primarie facea o treaba din asta.
Uite ce zice AI-ul, deci se deduc.
E interesant cum se pune problema acolo, mai ales in comunitățile mici, care nu primesc bani de la guvern ca la noi.
Acuzele astea-mi aduc aminte de o piesă a lui Cornel Constantiniu, "N-ați văzut o fată ?" din care selectez și eu 2-3 versuri, îndemnându-vă la un concurs de parodii :
"O fată blondă ce-o purtam în taină
Aici sub buzunarul de la haină.."
Cine să fie oare fatala blondă..?
"De-o veți afla să n-o lăsați afară,
Primiți-o și-i aduceți din cămară,
Doar un pahar cu vin și-un colț de pâine,
Așterneți-i odihna până mâine"
La asta am auzit deja varianta, Primiți-o dar goniți-o din cămară, așa că nu se pune.
Ne-a explicat și Bolojan de ce..
Cică Olguța ar avea mustăți (pe care și le rade dimineața, dar până seara îi cresc la loc) și codiță. Dacă așa e moda la PSD..
În privința sesizării CNCD-ului de către PSD, asta mi se pare o exagerare, o tâmpenie. Sigur că există o campanie agresivă împotriva PSD-ului, dar a sesiza o instituție a statului doar fiindcă îi deranjează pe ei miștocăreala la adresa lor, asta e o atitudine jalnică....
Prietene, eu stiu ca de fapt tu nu esti postac platit de PSD, ci doar vrei sa ne luminezi pe noi astia prostii de pe platforma asta, care traim in intuneric.
Eu apreciez asta de fapt. O rugaminte am numai. Las-o mai moale te rog, ca deja sunt nevoit sa-ti citesc comentariile prin masca de sudura, ca altfel risc sa orbesc de la atata lumina
Crede-mă că nu ai niciun risc de orbire (în plus față de cât există deja acum la tine) Ai cel mult un risc de luminare, de deschidere a ochilor, ceea ce n-ar fi rău :-) Am glumit, amical, sper că nu te-ai supărat....