Libertatea domnului Căciuleanu. „Am început să plâng, m-a luat în brațe și atunci am întrebat-o dacă vrea să fie soția mea. Aveam 4 ani”

Într-un interviu pentru Republica.ro, coregraful Gigi Căciuleanu vorbește despre începuturile sale în dans, despre rolul pe care ar trebui să îl ocupe acesta în viața fiecărui om și despre ceea ce te face un dansator sau un coregraf bun. 

Pentru el, noțiunea de dans nu există în afara celei de libertate și a învățat acest lucru încă de la prima sa lecție, pe care a luat-o pe când avea doar patru ani. 

„Profesoara m-a luat de-o parte și m-a pus să îmi închipui că mă joc cu o minge, sparg un geam și cineva mă ceartă de la etaj, iar eu trebuia sa fac ce gândeam. Cred ca am făcut câteva mișcări îngăimate. I-a plăcut și m-a luat la dumneaei în clasă. Doamna Dona mi-a dat poate prima noțiune importantă pentru dansul meu, aceea de libertate”, povestește coregraful. 

Cum aţi început să dansaţi? Povestiţi-ne, vă rugăm, despre începuturile dvs.

Prima dată m-am dus la o lecție de dans la 4 ani. Eram foarte neastâmpărat și cu foarte multă energie. Părinții m-au dus la un curs particular la București, unde, în stânga și în dreapta, înșirate cu doua mâini agățate de bară, am vazut doar „babe” de 9-10 ani! M-am prins și eu de bară și am început să plâng. Profesoara, doamna Nuți Dona, o femeie foarte frumoasă, cred chiar fostă Miss România, m-a luat în brațe și atunci am întrebat-o dacă vrea să fie soția mea. Ea mi-a răspuns că atunci când voi crește mai mare.

M-a luat de-o parte și m-a pus să îmi închipui că mă joc cu o minge, sparg un geam și cineva mă ceartă de la etaj, iar eu trebuia sa fac ce gândeam. Cred ca am facut câteva mișcări îngăimate. I-a plăcut și m-a luat la dumneaei în clasă. Doamna Dona mi-a dat poate prima noțiune importantă pentru dansul meu, aceea de libertate.

FOTO: Alexandra Pandrea

Cine v-a încurajat să porniţi pe acest drum? În ce au constat încurajarea și susținerea?

Mai departe, la Școala de Coregrafie, la 14 ani, a fost profesoara Miriam Răducanu cea care m-a chemat la ea în sală și m-a pus să improvizez în jurul unei mingi fără să o ating (din nou băiatul de pe maidan!!!). Cu ajutorul ei, dansul nu a venit prin constrângere, ci prin libertate și cultură. Mi-am dat seama că eram pe o cale bună.

Care a fost momentul în care v-ați decis că veți face din dans o carieră?

Momentul în care viața, destinul sau hai s-o spunem pe „șleau”: Dumnezeu, au făcut s-o întâlnesc pe minunata Dansatoare și Gânditoare A Mișcării: Miriam Răducanu.

Cum ați descrie relația cu ea?

Încă de la prima întâlnire, Miriam Răducanu mi-a pătruns (și de atunci a și rămas, în ciuda unei lungi despărțiri) în inimă, în corp și în creier. Nu numai ca profesor ci, în același timp, ca parteneră și... model!

Persoane ca Miriam Răducanu nu numai că nu am mai întâlnit, dar nu se întâlnesc decât extrem de rar. Este vorba de o „singularitate” în hăul astronomic și globalizat nu numai al lumii dansului, ci și cel al culturii în general. Aș pune-o alături de o Pina Bausch, de un Grotowski, Kantor, Stockhausen sau Meyerhold.

Nu este numai un pedagog extraordinar, ci și o mare inovatoare în domeniul dansului. A gândirii în dans. O superbă și deosebit de inteligentă interpretă și o creatoare fără seamăn. Tehnica specifică dumneaei, cea de tratare prin dans a folclorului, a vocii (cântate sau rostite), a muzicii clasice în general și a jazz-ului o tot șlefuiește pâna în ziua de azi.

V-ați continuat studiile de dans şi coregrafie la Teatrul Bolshoi din Moscova. De ce ați plecat din România? Cum v-a transformat experiența moscovită?

Experiența moscovită nu m-a transformat ca artist, dar, în mod paradoxal, dacă a făcut ceva în afară de a-mi perfecționa tehnica de dans academic, a fost să-mi dea curaj să continui pe calea mea personală.

După Moscova a urmat Paris. Cum descrieți anii petrecuți acolo? În ce fel se regăsesc cele două influențe în creațiile dumneavoastră?

Aceste două experiențe nu pot fi comparate. În Franța, la Nancy, Rennes sau Paris am fost de la bun început creator. Acolo a prins într-adevăr aripi coregraful. La Moscova n-am făcut decât să mă șlefuiesc pe cât se poate ca interpret pe numai una dintre laturile tehnicii de dans: cea academică.

Ați fost director artistic al Centrului Naţional Coregrafic de la Rennes, ați realizat sute de spectacole pentru cele mai importante scene din lume și ați câștigat nenumărate premii în cei 50 de ani de carieră. Care este spectacolul la care v-ați întoarce iar și iar?

„Mozartissimo”, „Oskolki”, „No man’s land”, „Saxographie”, „Piazza Italia”... Mi-ar plăcea să le pot monta în România, pentru publicul român!

Ați înființat la Paris Compania de Dans care vă poartă numele. Cum este profesorul Gigi Căciuleanu? Ce așteptați de la noua generație?

Dansul, în pofida faptului că este poate arta cea mai veche și cea mai totală (doar nu există nici o părticică nu numai a corpului, ci chiar a întregii ființe care să nu participe la actul dansat) rămâne a cincea roată de la căruță. Nu din vina publicului sau a diferitelor „autorități“ culturale, ci mai ales din vina noastră, a artiștilor coregrafi.

Părerea mea este că:

1. este adevărat: dansul este o artă pe cât de veche, pe atât de neexplorată, dar...

2. pentru ca ea să fie scoasă din „epoca de piatră“ este nevoie de un profesionalism la un nivel foarte înalt.

Să nu se accepte orice, oricând și de la orișicine.

Bineînteles că orice este posibil! Și Beethoven e posibil, numai că din infinitele posibilități s-a ivit până acum doar unul singur! Ca să fii un artist al dansului trebuie să-ți cunoști instrumentul, adică trupul, și asta nu numai în toți atomii ființei fizice, ci chiar până în străfundurile creierului.

Ca să fii Verdi nu e de ajuns să ai ceva idei sau să știi să aranjezi o melodie: trebuie să mai cunoști și corzile vocale.

Ca să fii cu adevărat coregraf (nu simplu aranjor) mi se pare indispensabil să fi trecut prin proba de foc a scenei, să te fi angajat în duel cu spectatorul, să fi dansat sute sau mii de ore în șir, să fi murit dansând între 4 pereți și să fi înviat de tot atâtea ori.

Cum credeți că ar trebui să fie un profesor de dans?

Cele de mai sus sunt valabile și (sau mai ales) pentru pedagogia de dans.

Cum ați descrie relația românilor obișnuiți cu dansul?

Aceeași ca și a oricărei alte populații de pe glob... Fascinația și/sau ignoranța, admirația sau/și frica de a nu întelege ...

Ce loc ar trebui să ocupe dansul în viața unui om care nu dorește să își facă din acest lucru o profesie?

Același pe care îl ocupă muzica, teatrul, muzeele, poezia, filmele bune.

„Vivaldi şi anotimpurile“, „Imagine All the People", „D’ale noastre“ și „Un minut de dans sau UF!!!“ sunt doar 4 dintre spectacolele pe care le-ați adus publicului român odată cu revenirea în țară. Cum v-ați hotărât să vă întoarceți în Romania și ce ați găsit aici?

De fapt, România a fost cea care a decis să pot crea și în țara în care m-am născut ca om și ca artist! Datorez această întoarcere unor oameni minunați ca Silvia Ciurescu-Ghiață, Ana Maria Munteanu, Gilda Lazăr și, în mod cu totul special, lui Valerian Mareș, producător, prin a sa Fundație Art-Production, al trupei de care foarte tare mă mândresc, și anume: Gigi Căciuleanu Romania Dance Company!

Anul trecut ați sărbătorit 50 de ani de când v-ați urcat prima dată pe o scenă. Care sunt cele mai frumoase amintiri  din toată această perioadă?

Am de gând să scriu o carte cuprinzându-le... aici nu ar avea loc, iar expuse telegrafic nu ar avea farmec.

La începutul lunii martie a avut loc, pe scena Teatrului Național București, premiera spectacolului „l'Om DAdA". Ce ne puteți spune despre el?

E ultimul născut, deci cel mai drag… până una alta!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp