
Foto: presidency.ro
Germana nu se numără printre cele cinci limbi pe care le vorbesc… Nu cred că mi-ar fi fost dificil s-o învăţ, însă nu am vrut! Puteam să merg la grădiniţa sau la şcoala germană, puteam să aleg această limbă la gimnaziu sau liceu, dar am refuzat cu înverşunare. Mulţi, foarte mulţi ani, în mentalul meu limba germană era legată indisolubil de război, de nazişti, fascişti şi lagărele de exterminare evocate de cele câteva cuvinte sau sintagme repetate în majoritatea cărţilor sau filmelor de război: Jawohl, Führer, SS-Sturmbannhürer, Panzer, Gestapo, Häftling, Appelplatz, „Los, los, schnell, schnell, raus, raus!” Sonderkommando…Judenrein.
Simţeam o aversiune viscerală faţă de „limba călăilor” pe care nu mi-am însuşit-o. Şi totuşi, cu ocazia primei călătorii în spaţiul austriac – la un festival de film – mi-am dat seama că ştiu o mulţime de cuvinte nemţeşti şi am reuşit s-o înţeleg şi să mă fac înţeleasă de bătrâna gazdă de la pensiunea unde locuiam. M-a ajutat faptul că limba maghiară are destule cuvinte împrumutate din germană, iar pe altele le-am dedus din analogiile cu termenii din fizică şi tehnică, replicile din filme, versurile din cântece sau pe baza asemănării cu engleza. Atunci am regretat pentru prima oară încăpăţânarea mea stupidă. Mi-a fost ciudă că nu învăţasem germana din timp, pierzând astfel posibilitatea de conversa, de a citi, de a cunoaşte şi a pătrunde o cultură, o civilizaţie. Nu le-am dat o lecţie „inamicilor”, ci mă pedepsisem pe mine. Din păcate, nici de atunci încoace nu am avut timp să urmez un curs de germană, dar sper ca în viitor să am răgazul s-o fac şi să recuperez o felie de civilizaţie europeană (şi transilvană) pe care o (mi-o) refuzasem ca o proastă…
Ostilitatea faţă de limba vorbită de ceilalţi (fie ei inamici sau vecini antipatici, concetăţeni pizmuiţi sau dispreţuiţi) se manifestă într-o veselie în spaţiul mioritic. Unii se consideră insultaţi de cei care vorbesc între ei în limba maternă şi-i admonestează: „Aici suntem în România, să faceţi bine să vorbiţi în limba ţării!” În rest, maghiara este dispreţuită sau, cel puţin, ignorată. Persoanele publice sau jurnaliştii nu se obosesc nici măcar să înveţe pronunţia corectă a numelor maghiare şi ordinea specifică a numelui şi prenumelui (inversă), politicienii maghiari de vârf fiind apelaţi adesea cu „Domnule Hunor” şi „Domnule Béla”, deşi numele lor de familie sunt Kelemen şi Markó. O eroare de pronunţie într-o limbă de circulaţie europeană este taxată, greşelile de limba maghiară nicidecum.
Nu o dată s-au dat lupte crâncene împotriva indicatoarelor, afişelor, plăcilor comemorative cu inscripţii maghiare sau bilingve, care au fost mâzgălite, distruse sau demontate. Se determină la zecimală ponderea populaţiei maghiare pentru a se stabili dacă se încadrează sau nu în prevederile legale de utilizare publică a limbii maghiare; în caz contrar se purcede la înlăturarea triumfală a inscripţiilor.
Probabil tocmai necunoaşterea (care se perpetuează cu obstinaţie) induce ostilitatea faţă de o limbă, o cultură aflată în proximitate. Concitadinii, vecinii, prietenii români nu se pot împărtăşi din cărţile, presa şi spectacolele în limba maghiară. Totuşi, câteva proiecte recente de traducere în română a unor lucrări literare maghiare contemporane şi titrarea unora dintre spectacolele de teatru invită majoritarii să treacă pragul culturii convieţuitoare. Traducerea emisiunilor de televiziune – impusă în anii 90 – mai mult pentru „controlul” conţinutului lor, serveşte de asemenea apropierii dintre cele două comunităţi.
Am învăţat din proprie experienţă cât de păguboasă este duşmănia faţă de o limbă, o cultură, lipsindu-te de posibilitatea de a cunoaşte, de a comunica, de a înţelege şi a te reconcilia.
Pe lista limbilor tratate cu ostilitate mai figurează şi altele. Ura faţă de limba rusă (a cărei însuşire era obligatorie într-o anumită epocă istorică) nu s-a diminuat, mai ales de când este personificată de „rusofonii” de dincolo de Prut. Şi cât de utilă ar fi cunoaşterea ei în perspectiva reluării colaborării economice cu Rusia!
Cât despre limba romani, ea este ignorată cu desăvârşire. Romii vorbesc româneşte şi ungureşte, ba chiar şi în limbile ţărilor europene în care au peregrinat, în timp ce limba lor (universul lor paralel) nu interesează aproape pe nimeni…
Mă întreb de cât timp este nevoie şi de cât curaj, ca în şcolile româneşti sau în alte instituţii să se iniţieze programe de învăţare a limbii maghiare, a limbii romani sau a altor limbi vorbite de minoritari? Potrivit unei zicale maghiare „câte limbi vorbeşti, atâţia oameni eşti!”. Cât de util ar fi ca şi majoritarii să fie, măcar puţin… minoritari!
În 29 aprilie 2020 l-am auzit (pentru prima oară) pe preşedintele României salutând în limba maghiară, un lucru care m-ar fi bucurat, ca un semn al normalităţii şi deschiderii, un gest care ar fi trebuit făcut de mult… Numai că, din păcate, a fost un salut în zeflemea...menit să incite, nu să apropie.
Prima versiune a acestui articol a fost publicată în revista Baabel
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
mi s-a raspuns la o solicitare de informatie, dar a venit altcineva foarte amabil care a spalat toata proasta impresie initiala. In privinta prestatiei Presedintelui, lamentabila si manipulatoare,, pentru cine mai poate crede in asemenea bazaconii!
Redau aici, în acest sens, un citat din volumul meu ”Suntem ceea ce trecutul a sădit în noi”, Editura Rotipo, Iași, 2018:
”Odată, era prin 1986, dacă nu mă înșel, după o Conferinţă Naţională de Chimie Analitică, desfăşurată la Târgu Mureş, am făcut Cheile Turzii şi ale Turenilor în pantofi, cu nebunul de G. E. Baiulescu, profesor la Universitatea din Bucureşti, organizatorul conferinţei, care m-a minţit că a vorbit la telefon cu directorul Centrului de Cercetări unde lucram şi că acesta mi-ar fi dat voie să întârzii oricât în delegaţia aceea; aiurea, acasă mă dăduseră dispărut deja!.....
La acea conferință am avut parte și de un incident care putea să mă bage în pușcărie. Tot bând eu prin diverse baruri cu amicii de breaslă din toată țara, la un moment dat, am rămas fără bani. Aveam la mine carnetul de CEC pe care-mi primeam salariul (îmi trecusem tot salariul la CEC, crezând că scap de hoția nemernicului de Gheorghe Dinu, directorul general al Combinatului Chimic Râmnicu Vâlcea, care ne-a mărit cotizația sportivă de la 3 lei la 10 lei, doar fiindcă așa a vrut el; dar fără succes în ceea ce mă privește, fiindcă acea cotizație îmi era reținută cu anasâna din… alocația copiilor, care nu putea face obiectul unui contract de transfer între mine și CEC!) și m-am dus să-mi scot alții de la un oficiu CEC din centrul orașului. Numai că, funcționara de acolo îmi zice:
– Nem tudom romano!
Ei, bine, atâta mi-a trebuit! Cum eram și puțin euforic, nici n-am realizat când mi-am repezit brațul drept în pieptul ei prin gaura glasvandului de sticlă al ghișeului și am apucat-o de gulerul taiorului, am tras-o apoi cu putere spre mine peste birou și am început să-i urlu în față ceva ce nu poate fi reprodus aici, inclusiv înjurături la adresa regimului care permitea ca în țara mea să fiu refuzat să fiu sevit de o funcționară care nu cunoștea limba română; aiurea, o cunoștea foarte bine, altfel cum ar fi ajuns să lucreze cu publicul, dar voia ea să facă pe nebuna cu mine! După câteva secunde, timp în care individa gâjâia ca o scroafă înjunghiată, fiindcă o și sugrumasem, am împins-o înapoi cu putere și individa a căzut pe spate cu scaun cu tot. S-a sculat rapid și a dispărut urlând pe o ușă aflată în spatele ghișeului la care lucra. Totul a durat mai puțin de două minute, dar, ca prin farmec, în tot atâta timp, oficiul s-a și golit de lume! Și erau nu mai puțin de 12 ghișee, toate având lume care aștepta să fie servită! Tot ca prin farmec, a apărut lângă mine și un echipaj de miliție, iar în locul unguroaicei de la ghișeu – directorul oficiului. Milițienii m-au legitimat, întrebându-mă și cu ce treburi prin Târgu Mureș. M-am conformat, precizând că lucrez în cercetare, prezentându-le și legitimația de serviciu, pe care întâmplător o aveam la mine și că am acces la documente secrete de serviciu (ceea ce era adevărat, aveam mapă sigilată la BDS, adică Biroul Documente Secrete); firește, am făcut asta pentru a-i impresiona și a le sugera că nu sunt ceea ce par, un handicapat analfabet, care se bâțâia de furie din toate încheieturile. Le-am explicat apoi ce se întâmplase, evident, mai puțin ce fusese la gura mea. Ce a urmat? Ei, bine, milițienii i-au cerut imperativ directorului oficiului să mă servească atunci, pe loc, cu ei de față. Acesta s-a conformat, fără a mai da și telefonul obișnuit pentru confirmarea valabilității carnetului meu de CEC. Apoi m-au condus de braț până la ușă spunându-mi:
– Felicitări, tovarășe! Ați procedat foarte bine, asta merită nemenicii ăștia de iredentiști unguri, dar avem noi ac de cojocul lor! Mult succes la conferință și în munca de cercetare!
Ne-am despărțit apoi amical, cei doi milițieni dând mâna cu mine și spunându-și numele și gradul, ceea ce nu făcuseră când au apărut în oficiu: erau amândoi români! Eu am ieșit răsuflând ușurat, iar cei doi milițieni s-au întors în oficiu la directorul care aștepta livid la față, precis individul era și el ungur! Habar n-am ce s-a mai întâmplat înăuntrul oficiului CEC…”.
Aburii alcoolului au scos patriotul din dvs.
Precum și siguranța "accesului" la dosare secrete.
Acum sunteți liber sa vb. Tot înainte, TOVARĂȘI! Spre culmile...
http://autori.citatepedia.ro/de.php?a=Marian+P%E3tra%BAcu
Și, bineînțeles că, după mintea ta, toți cei care au comentat altfel decât tine, cu mult mai mulți decât tine, toți sunt niște bețivi, nu? Bembelucule!
Parca ati fi un Alter ego de sex egal si de sex contrar...
Doar la Antena 3 sau la RoTV am mai auzit astfel de condamnari cu manie proletara
la adresa "Neamtului".Cat despre limba germana fiind "limba calailor",vai,madam Ghita,sunteti extrem de inabila in a va acoperi originea...Limba germana nu este doar limba celor pe care evreii ii urasc visceral-ca sa va citez corect-ci si limba unora pe care-in mod evident-nu ii cunoasteti.E limba lui Beethoven,a lui Bach,a lui Wagner,a lui Goethe.Sigur,cu acestia din urma,sunteti pasionata doar de lecturi lejere gen "Gestapo" sau "Monte Casino" ale lui Sven Hassel.
Orice ati crede si oricat de orbita de ura ati fi,KWIohannis este mai roman decat toti membrii UDMR.
In tren , in afara de colegii mei de facultate am calatorit cu niste romani de etnie maghiara din Ardeal.Care mi-au spus la vremea aia ca ungurii din Ungaria ii considera pe cei din Ro, unguri de mina a doua.
In Budapesta, degeaba stii engleza, franceza, nu te poti intelege cu ei.Cel putin pe vremea aia.
Poate putina germana si in cel msi bun caz, daca i se facea "mila" vreunuia, incepea sa vorbeasca romaneste.Mi s-a intimplat in gara la Budapesta, cind dupa 5 minute de chin ca sa ma fac inteleasa ce voiam, de la unul care vindea merdenele, etc , a catadicsit sa-mi spuna in romana ca a inteles ce voiam, dar ca sa mai am rabdare.
De acord cu autoarea articolului, ca, cu cit stii mai multe limbi straine cu atit mai bine.
Dar...nu in acest context....