Bătrânii dorm puțin. Așa că uite ce bine, i-am scris lui Filip următorul episod.
Episodul 2: Letopisețele — sau primii noștri povestitori care nu știau încă ce e literatura
Seria: „Literatura română veche povestită copilului meu (care probabil nu o va mai învăța niciodată)”
1. Dragă Filip, înainte să avem romane, poezie și scriitori, am avut… cronicari.
Gândește-te la un influencer de azi, dar fără TikTok.
La un jurnalist, dar fără presă.
La un comentator sportiv, dar comentând lupte cu turcii.
Cam asta făceau cronicarii noștri în secolele XVII–XVIII: scriau, cu mare seriozitate, ce s-a întâmplat în țară — cu domnitori, boieri, invazii, trădări, alianțe, câte un cutremur și inevitabilul scandal politic.
Era povestea anului, scrisă, ca să rămână.
2. Cei mai importanți doi? Ureche și Costin.
- Grigore Ureche (cam 1590–1647)
Dacă ar fi trăit azi, ar fi avut un canal de YouTube cu titlul: „Istoria Moldovei – fără filtre”.
Nu exagera (prea mult), nu înfrumuseța (prea vizibil). Scria pe bune ce vedea și ce afla. Fraza lui cea mai celebră: „De la Râm ne tragem.”
Adică: „Suntem latini. Așa credem și noi.”
Era mai degrabă un feeling decât o demonstrație, dar a prins.
- Miron Costin (1633–1691)
Dacă Ureche e reporterul, Costin e editorialistul. Are fraze mari, grele, serioase, parcă-s făcute să rămână scrise pe ceva. Și cea mai frumoasă dintre ele este asta: „Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi.”
Traducere pentru 2025: „Viața e complicată, nu te ambala prea tare. Fă ce poți.”
3. Și acum… ce făcea Europa în timpul ăsta?
Ține-te bine, Filip.
Când noi scriam despre „feștile domnești”, despre „mare tulburare în țară” și despre certurile dintre boieri, în Europa se întâmpla asta:
- Shakespeare scria Hamlet, Macbeth, Othello.
(Noi am fi scris: „Și fu mare supărare în Danemarca”.)
- Cervantes publica Don Quijote — primul roman modern.
(La noi ar fi fost rezumat în două rânduri: „Un om cu năravuri ciudate se luă la trântă cu morile de vânt”.)
- Montaigne scria eseuri în care inventa omul modern.
- Francis Bacon inventa metoda științifică.
Pe scurt: ei puneau bazele culturii moderne. Noi țineam jurnalul țării.
Și e perfect în regulă — fiecare cultură are ritmul ei.
4. De ce sunt totuși importante letopisețele?
Pentru că sunt primele povești adevărate spuse în limba română.
Au:
- dialoguri uneori haioase,
- umor involuntar,
- dramă neintenționată, dramă la greu,
- personaje care apar și dispar ca în seriale,
- bârfe politice cât încape,
- multă, multă umanitate.
Nu sunt literatură în sensul modern, dar sunt începuturile noastre de storytelling.
Sunt felul în care o cultură aflată tot în copilărie încearcă să înțeleagă lumea.
5. Morala episodului
Dragă Filip, nu trebuie să-ți spun că letopisețele sunt „capodopere”. Nu sunt. Dar trebuie să-ți spun că ele sunt primul nostru mod serios de a povesti lumea.
Înainte de poeți, înainte de romancieri, am avut oameni care au încercat să lase ceva în urmă. Să nu se uite ce s-a întâmplat.
Și asta e cumva literatură — doar că nu știa încă să se numească așa.
6. Exercițiul haios al zilei
„Scrie-ți propriul letopiseț dintr-o zi obișnuită.”
Reguli:
începe cu „În anul acesta, într-o zi de marți…”
- nu ai voie să folosești verbe moderne: „a posta” devine „a trimite veste”, „a scrola” devine „a privi meșteșugul cel nou”
- orice întâmplare banală trebuie spusă ca un mare eveniment
Exemplu pentru tine, Filip:
„În anul acesta, într-o zi de gioi (joi adică), se sculă Filip tare mânios, căci laptopul, cartea cea cu lumină, înfățișă veste că nu mai are putere.
Și fu mare tulburare în casă,
și se ridicară vorbe grele asupra încărcătorului
care nu făcu slujbă cum se cuvine.”
Letopiseț pur.
Dar cu tehnologie de 2025.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.