Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio
Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.
Livia Rotar, 90 de ani: „Plutonul de execuție avea puștile ațintite spre mine, iar comunistul m-a întrebat: Livia, mai crezi în Dumnezeu?”
În fața unui astfel de român nu poți decât să simți recunoștință, să iei exemplu și să te bucuri că ai putut să îi săruți mâna. Doamna Livia Rotar, din orașul Gherla, are 90 de ani. În 1950 a fost arestată de regimul comunist pentru că, împreună cu mai mulți prieteni, le ducea celor fugiți în munți mâncare cu căruțele.
A fost prinsă și dusă în fața plutonului de execuție. Soldații stăteau cu armele ațintite spre ea, iar comunistul a întrebat-o:
-Livia, și acum mai crezi în Dumnezeu?
Doamna Livia se uită limpede la mine și îmi spune așa: “Eu toată viață mea, la întrebarea asta, nu am să răspund altfel decât cu un “da”, hotărât! Așa am răspuns și cu puștile îndreptate spre mine. Nu au tras! Sunt și acum în viață! Poate cineva, atunci, să îmi spună că nu trebuie să cred în Dumnezeu? În cel care a făcut ca acum să nu știu exact nici câți strănepoți am ajuns să mai am!”
Domnule Pândaru, nu mai spuneți festivale că vă faceți de râs.
Like 0
Sunt surprinsa sa o aud pe doamna Livia Rotar spunand ca il iarta pe tortionarul ei, Visinescu, dar nu ii poate ierta pe nemtii care ,nu stiu cum au chinuit-o in timpul razboiului, fapt ce o deternima sa vrea ca "tara sa fie condusa de un roman adevarat". Eu nu sunt mancatoare de sasi de aceea, nu inteleg afirmatia doamnei Rotar. Stiam de la parintii mei ca rusii s-au purtat oribil cu noi chiar daca se facusera stapani pe casele noastre.
Like 2
Frumos! Felicitari republica pentru numeroasele articole publicate pe aceste teme. Multumim!
Like 0
M-am bucurat să aflu despre acest om extraordinar!
Dar vreau acum să vă mulţumesc pentru altceva, în alt registru de idei, domnule Pândaru, pentru că nu am prilejul să vă scriu în altă parte. Acel reportaj filmat, al dumneavoastră, "Marile bucurii ale fotbalului mic", domnule, e delicios, pur şi simplu delicios!!! L-am privit şi răsprivit ! Felicitări şi echipei! Sigur aveţi oameni cu fler ! L-aş premia ! Dialoguri haioase, imagini haioase dar nu doar atât. Domnule, o umanitate caldă, simpatică. Culmea, nu mi-a părut nimic şi nimeni ridicol acolo! Haz nebun dar nimic ridicol! Să stai o vreme printre oamenii aceia e terapie!
Eu îmi îngădui acum aceste efuziuni dar apreciez foarte mult şi sobrietatea dumneavoastră oarecum neutră şi totuşi caldă din poziţia de comentator al reportajului .
Like 2
Am convingere că e mai mult în spatele poveștii care poate inspira cititorii. Așa, rămâne doar o notă senzaționistă din păcate. :(
Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.
„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.
Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar vreau acum să vă mulţumesc pentru altceva, în alt registru de idei, domnule Pândaru, pentru că nu am prilejul să vă scriu în altă parte. Acel reportaj filmat, al dumneavoastră, "Marile bucurii ale fotbalului mic", domnule, e delicios, pur şi simplu delicios!!! L-am privit şi răsprivit ! Felicitări şi echipei! Sigur aveţi oameni cu fler ! L-aş premia ! Dialoguri haioase, imagini haioase dar nu doar atât. Domnule, o umanitate caldă, simpatică. Culmea, nu mi-a părut nimic şi nimeni ridicol acolo! Haz nebun dar nimic ridicol! Să stai o vreme printre oamenii aceia e terapie!
Eu îmi îngădui acum aceste efuziuni dar apreciez foarte mult şi sobrietatea dumneavoastră oarecum neutră şi totuşi caldă din poziţia de comentator al reportajului .