Liz Truss, un cameleon care se crede Margaret Thatcher, a ajuns prim-ministrul Marii Britanii

Foto: Facebook Liz Truss

Aşa cum era de aşteptat deja de mai bine de o lună, Liz Truss - pe numele ei întreg, Mary Elizabeth Truss - a câştigat cursa pentru şefia Partidului Conservator din Marea Britanie şi, începând de azi, este noul prim-ministru al Regatului. Ministru de Externe în cabinetul lui Boris Johnson. Aceasta l-a învins detaşat pe Rishi Sunak, fostul Ministru de Finanţe al lui Johnson, după ce rămăseseră numai ei doi în luptă. Iniţial, Truss nu părea să aibă sorţi de izbândă, mai ales că Sunak se bucură de o popularitate evident mai mare în rândul parlamentarilor conservatori. De altfel, acesta a şi demisionat din guvernul lui Johnson într-o mişcare ce a generat prăbuşirea inevitabilă a actualului premier, după luni întregi de scandal privind abuzurile staff-ului său din timpul pandemiei. Încrezător în şansa ce-i surâdea, Sunak, care urmărea de ceva vreme fotoliul lui Johnson, a demisionat în sfârşit din guvern, sperând că îl va putea înlocui pe şeful său. Mulţi colegi de cabinet şi de parlament, care doreau să scape şi ei de premierul-problemă, l-au încurajat şi susţinut în demersul său, dar s-a dovedit, în scurtă vreme, că organizaţiile de bază ale partidului („grassroots”) nu-l aveau deloc la inimă, ci o preferau pe Truss. Fostă membră a Partidului Liberal Democrat, trecută peste noapte la conservatori, fostă susţinătoare a lui David Cameron, trecută peste noapte în tabăra lui Boris Johnson, fostă adeptă a rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană, trecută peste noapte în tabăra celor mai aprigi duşmani ai Uniunii Europene, Liz Truss a câştigat încrederea majorităţii membrilor, dar nu şi a parlamentarilor conservatori. 

Femeia obişnuită vs. bogătanul arogant

Noul premier britanic a avut grijă, de la început, să nu pară radicală şi să nu se opună pe faţă lui Boris Johnson şi taberei acestuia pentru a nu-şi aliena din potenţiali susţinători. Astfel, ea a rămas până în ultima clipă, cel puţin pe faţă, alături de prim-ministrul încă în funcţie, dar, pe la spate, a avut grijă să-şi construiască abil o imagine de înlocuitor plauzibil. Ştiind bine că cei ale căror voturi contează sunt nu colegii miniştri sau parlamentari, ci membrii organizaţiilor de bază ale partidului, adică electoratul conservator pur şi dur, ea li s-a adresat cu precădere acestora: a venit, mai precis, cu un mesaj puternic de dreapta, ultraconservator, belicos la adresa Uniunii Europene, sfidător la adresa laburiştilor şi a categoriilor sociale defavorizate şi propice afaceriştilor şi pieţei libere. Cu un astfel de mesaj nu avea cum să nu fie pe placul conservatorilor radicali. În plus, aceştia fiind, în marea lor majoritate, conform statisticilor, bărbaţi de peste 50 de ani, albi, de origine engleză şi cu o educaţie medie, nu aveau cum să-l sprijine pe unul ca Sunak, ale cărui origini indiene şi inteligenţă peste medie nu constituiau decat date de blocaj în raport cu nucleul dur al partidului. Conservatorii, oricât de mult s-ar fi modernizat, rămân totuşi suspicioşi faţă de cineva perceput ca străin şi mai ales faţă de cineva situat, prin educaţie, inteligenţă şi putere financiară, mult deasupra membrilor şi votanţilor obişnuiţi ai partidului. Mai mult, recentele scandaluri din jurul soţiei lui Sunak, o milionară putred de bugată şi acuzată de transfer de bani în paradisuri fiscale, nu l-au ajutat deloc în bătălia cu Truss, a cărei echipă a avut grijă să-i proiecteze acesteia în media o imagine de femeie obişnuită, gata să se lupte pentru valorile fundamentale ale conservatorilor. 

Gafe de campanie şi ciudăţenii

Totuşi, în ciuda eforturilor echipei sale, Liz Truss şi-a arătat şi numeroasele limite în timpul campaniei pentru conducerea partidului. Prea dornică să-i mulţumească pe radicalii conservatori, aceasta i-a insultat pe britanicii din păturile de jos, acuzându-i că sunt puturoşi şi că nu dau dovadă de rezilienţă şi promiţând să micşoreze salariile celor care lucrează în sistemul de stat şi locuiesc în zone unde costul traiului zilnic nu este atât de ridicat ca în Londra sau în zonele de sud-vest şi sud-est ale ţării. Înţelegând gafa impardonabilă, Truss a revenit asupra declaraţiei, dar nu e dificil de bănuit ce sentimente nutreşte această femeie „obişnuită” faţă de oamenii obişnuiţi din Marea Britanie. 

O altă gafă de proporţii, în încercarea de a fi pe placul eurofobilor din partid, a fost să afirme că nu e sigură dacă Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, este un prieten sau un duşman al Marii Britanii. Reacţiile la adresa unei asemenea enormităţi nu au întârziat să apară, propriii colegi acuzând-o că a sărit calul şi că probabil a uitat că Marea Britanie şi Franţa fac parte din aceeaşi alianţă militară (NATO), unde sunt membri de bază de decenii. Macron însuşi i-a dat o replică elegantă, dar usturătoare, precizând că Franţa rămâne un aliat al Marii Britanii în ciuda liderilor trecători ai acesteia din urmă. 

În afară de asemenea gafe, Liz Truss s-a remarcat şi printr-o extrem de ciudată tendinţă de a o copia pe Margaret Thatcher, fostul lider controversat al conservatorilor din anii 80, în cele mai mici detalii: nu numai în ceea ce priveşte tonul vocii şi discursul violent antieuropean, ci chiar în ceea ce priveşte stilul vestimentar şi gestual. Astfel, Truss a fost văzută ca îmbrăcând aceleaşi haine, purtând acelaşi tip de bijuterii şi făcând aceleaşi gesturi în timpul interviurilor, cei mai mulţi comentatori britanici punând aceasta pe seama dorinţei ei de a se proiecta drept urmaşa fostului premier. Totuşi, dat fiind că Margaret Thatcher mai este populară astăzi doar în rândul unei minorităţi conservatoare, alegerea acestei „eroine” drept model politic nu pare una foarte înţeleaptă în perspectiva alegerilor cu care, inevitabil, se va confrunta în curând. De altfel, multe voci chiar din Partidul Conservator o bănuiesc ca fiind o femeie de o crasă incompetenţă, dar obedientă, aruncată la înaintare de aripa radicală a partidului în frunte cu Jacob Rees-Mogg, Iain Duncan Smith ori Michael Gove, a căror eroină rămâne inflexibila Thatcher.

Obstacole iminente

Dincolo de gafele pe care le-a comis de-a lungul timpului, principalele probleme cu care se va confrunta Liz Truss par a nu fi deloc neglijabile. Cea mai mare urgenţă o constituie creşterea fulminantă a preţurilor la energie şi, ca urmare a acesteia, creşterea tuturor preţurilor. Temerile în privinţa preţurilor la gaze şi curent electric sunt atât de mari, încât viitorul premier a anunţat o plafonare a preţurilor la energie, deşi mulţi conservatori se declară în dezacord cu o asemenea politică, pentru că asta ar contraveni principiului pieţei libere, care le este acestora atât de drag. Relaţiile cu Uniunea Europeană se dovedesc a fi şi ele o sursă neîncetată de probleme: în ciuda declaraţiilor ei belicoase din campanie că nu va ezita să rupă acordul vamal din Irlanda de Nord cu UE şi că, până la sfârşitul anului viitor, nu va mai rămâne nici cea mai mică urmă de legislaţie europeană în Marea Britanie, asemenea măsuri vor fi dificil, dacă nu imposibil, de pus în practică de o ţară a cărei economie deja se resimte după Brexit. 

Nu în ultimul rând, războiul din Ucraina îi va sta lui Truss în coastă, pentru că, după sprijinul ferm şi necondiţionat acordat Ucrainei de către Boris Johnson – singurul lui mare merit –, îi va fi foarte greu să dea înapoi. Marea Britanie, spre cinstea ei, a fost, de la începutul războiului, o susţinătoare exemplară a Ucrainei, dar va veni şi vremea când şi cetăţenii obişnuiţi vor plăti preţul acestei susţineri şi, după doi ani de pandemie şi probleme economice, preţul exorbitant al energiei va fi un test greu de trecut. Liz Truss se laudă în stânga şi-n dreapta că nu va avea nicio problemă. Desigur, e normal să facă asta la început de mandat. Rămâne să şi dovedească ceea ce a promis obsesiv şi pastişizant (o bizară copie adaptată a vorbelor lui Tony Blair din 1997 „Education! Education! Education!”) în discursul de acceptare a victoriei: „We will deliver! We will deliver! We will deliver!” După toate aparenţele, lui Liz Truss îi place tare mult să copieze lideri de succes din trecut, dar examenele care o aşteaptă nu au mai nimic de-a face cu foştii politicieni pe care încearcă, în lipsă de imaginaţie, să-i imite.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp