Un olandez care și-a deschis o pensiune la Cârlibaba îi găzduiește pe românii din diaspora întorși în țară în vacanță și le spune la plecare: „Sunteți liberi să vă întoarceți în țară oricând, și chiar vă așteptăm cu drag!”

Îmi iubesc pământul natal, nu pot sta nicăieri, printre străini, mai mult de două luni, pașii mei pornesc singuri înapoi, spre țara mea de care mi-e dor, mi-e dor (George Enescu).

Am stat de vorbă cu mulți români care s-au întors din străinătate pentru a-și petrece vacanța la noi, la cabană, la căsuțe, la camping - în trecere sau pentru câteva zile de relaxare la malul Bistriței sau pentru o drumeție spre lacul Lala, un loc de vis în Munții Rodnei. Când am timp îi întreb: 

- Ce faceți în străinătate? Și cât aveți de gând să mai stați acolo? 

Ei îmi povestesc că nu le mai convine nici lor acolo, dar n-au ce să facă… 

Un domn cu o familie frumoasă cântă la contrabas la Concertgebouw din Amsterdam și ar vrea să înceapă o școală de muzică în România, dar îi lipsește curajul. 

Un alt cuplu stă în Belgia – el este șef de producție la o făbricuță de whisky (brand renumit). Nu ar putea el să facă whisky și în România? Cred că ar găsi clienți. 

O altă fată care face școală în Anglia. Nu crede că se va întoarce după absolvire, nu degeaba face școală! 

Unii sunt plecați de mult cu toate neamurile – o familia de sași, de maghiari - alții sunt sezonieri, muncitori, dar și profesori, medici, o listă variată și fără sfârșit. Pentru fenomenul plecării românilor în străinătate s-a mai folosit expresia exod, dar e culmea, în mod greșit, exodul poporului Israel era ieșirea din robia din Egipt – nu intrarea! Ci exact întoarcerea acasă! Când toți românii din străinătate vor decide într-o bună zi să se întoarcă în România, abia acesta ar fi un exod propriu-zis.

Dar când îi întreb pe români despre întoarcerea lor în țară, pe fețele lor apare tristețea, și răspunsul este evaziv. Într-adevăr – pentru ei toți România rămâne țara promisă, dar deocamdată numai pentru un scurt concediu, sau după pensie. Să nu fie doar pentru un loc de veci... Îmi vine să-i provoc: nu cumva v-ați lăsat păcăliți într-un fel de exil, pentru că - hai să fim serioși - Europa atrage, dar și România respinge oamenii calificați. Piața globală a sfâșiat societatea românească, dar nici vulturii locali care se hrănesc cu ce a rămas nu dau vreo speranță de vindecare.

Dar ei spun singuri - „Ce am putea să facem aici? Slujbe nu sunt, o țară care se înfundă în birocrație și controale – benefice doar clanurilor care au rămas stăpâne pe țară, și bineînțeles corupția, ce să începi aici daca n-ai relațiile necesare?”

M-am gândit un pic; des am auzit cuvântul birocrație. Birocrație există și în Occident, dar pentru birocrația tipic românească exista un alt cuvânt – abuz de putere! În Occident statul este un partener de încredere, previzibil – în România poți să te împiedici la oricare birou de cineva care îți pune bețe în roate – cu un interes anume sau fără, doar pentru că se poate, pentru că are putere deasupra ta și o plăcere perversă să te supună, dacă ai curaj să vii în fata lor fără pile sau fără vreo „donație”.

Visul românilor de a se întoarce cândva acasă îl înțeleg perfect, la fel ca și reținerea. Câteodată, când călătoresc prin munții României și mă uit peste dealurile și văile dedesubt, îmi amintesc povestea celor 12 iscoade care au vizitat țara făgăduinței - daca tot am vorbit de un exod - ce pământ de lapte și miere aveți! Dar văd și o paralelă amară – cât o să mai fie țara asta sub stăpânirea filistinilor? Până când o să mai otrăvească fântânile? Fântânile de bun simț, de bună educație, de respect și corectitudine, modestie și compasiune.

Întotdeauna am fost ferm convins de avantajele globalismului și, mai specific, ale unificării Europei - generația mea de studenți nu avea nici un dubiu că ne așteaptă un viitor luminos. Vom călători mai liberi, ușurăm contactul cultural dintre popoare – sporim dezvoltarea țărilor europene. Dar mai târziu mereu m-am contrazis pe tema asta cu soția mea (româncă) - ea este mai sceptică - unde câștigă unii, pierd alții - Europa e doar un joc de putere. Un om înțelept dă tot timpul dreptate soției lui - la mine a durat un pic -, dar într-adevăr văd acum mai întâi efectele dăunătoare al globalismului. În satul nostru, Cârlibaba, majoritatea oamenilor au plecat, familiile au fost despărțite, copiii pierduți între două lumi. Afacerile luptă pentru supraviețuire – unde găsești un angajat bun pentru un salariu minim, și de unde găsești destui clienți ca să plătești angajatului un salariu mai bun. E o capcană dintre două realități cu o singură cauza – nu mai exista granițe - angajați și clienți totodată, au plecat din țară, satul e practic abandonat.

La firma noastră, din disperare, am angajat un bucătar din Republica Moldova - el încă e motivat să lucreze pentru un salariu mai modest, alții au adus vietnamezi, m-am interesat de indonezieni, am trăit acolo și ar fi ușor să invit pe cineva. Dar cu toate acestea, ceva mi-a devenit foarte clar – globalismul s-a transformat într-un race to the bottom – (o cursă spre jos) - cine ar fi prezis așa ceva?

Pe lângă efectele economice nedorite, globalismul a cauzat un val de mișcări populiste în Europa – omul de rând simte cumva o pierdere de identitate și prin toată Europa sunt partide politice care folosesc sentimentul acesta - buni oportuniști, dar fără direcție – înapoi în trecut nu este o direcție, istoria merge în sens unic. La fel și în politica românească – e ca un laborator al unui alchimist în care au ajuns la fierbere toate aliajele ruginite de trecut cu elementele toxice de bază precum frica și ura de acum și - spre surprinderea tuturor – s-a creat AUR. 

Cu gândirea lui abstractă a filat direct argumentele mele etice: poate ești prea calvinist, a spus, poate sistemul românesc e doar un alt sistem care funcționează bine aici. Mi-a dat și un exemplu, el a mai fost o dată în România și s-a îmbolnăvit , chiar a ajuns într-un spital. Doctorul i-a făcut clar că trebuie să doneze o sumă, două sute de euro, și prietenul meu nou a fost tratat extraordinar – s-a vindecat repede și complet. Toată lumea mulțumită.

La pensiunea noastră a poposit într-o zi un om în vârstă...

Revin la afacerea noastră - acum o săptămână a ajuns la noi un om mai în vârstă pe bicicletă, îmbrăcat destul de simplu – bucătarul mă întreabă: 

- Ce-i cu el? 

- Stai un pic, am zis, aflăm imediat. 

Domnul era profesor universitar la Potsdam. Și a predat matematica la universități renumite din Statele Unite și Australia. Se simțea foarte bine în România, a trecut prin Maramureș, vizita satele huțulilor în jurul Cârlibabei mergând pe bicicletă – ce peisaj minunat! S-a cazat la noi, seara am intrat într-o discuție, ghiciți despre ce temă – corupția. Cu gândirea lui abstractă a filat direct argumentele mele etice: poate ești prea calvinist, a spus, poate sistemul românesc e doar un alt sistem care funcționează bine aici. Mi-a dat și un exemplu, el a mai fost o dată în România și s-a îmbolnăvit, chiar a ajuns într-un spital. Doctorul i-a dat clar de înțeles că trebuie să doneze o sumă, două sute de euro, și prietenul meu nou a fost tratat extraordinar – s-a vindecat repede și complet. Toată lumea mulțumită. Pff, poate că da, poate am rămas un pic calvinist, și pe de altă parte sunt conștient că în România bugetarii au contract de chelneriță – să știi, salariu e mic, dar pe lângă asta mai faci tu rost de un ciubuc…, dar asta este tot ce e de spus aici? 

- Ați avut noroc, am răspuns, după ce m-am recules, pentru că un doctor care a cerut șpagă, probabil la rândul lui a dat șpagă pentru postul lui. Și în situația asta – fiind ales pe altceva decât calitățile lui – sigur nu a fost cel mai bun doctor pe postul respectiv. La fel și cu diploma lui, și cu profesorii care l-au învățat medicina. Într-un sistem corupt există posibilitatea ca doctorul dumneavoastră să fi trecut prin școală ca gâsca prin apă până a ajuns să vă opereze pe dumneavoastră, chiar ați avut noroc. 

Acum amândoi am rămas tăcuți un pic, să auzim cum curgea Bistrița, dar în scurt timp ne-am pus de acord - poate un sistem nu trebuie judecat pe criterii etice, ci pe eficiența sa. Și corect – un sistem corupt nu alocă resurse și calități într-un mod optim. Și poate etica noastră este doar un cod, o fixație în valorile culturale și religioase în sprijinul modelului optim – optimul economic și social.

Românii sunt foarte critici cu țara lor, eu îi temperez și le arăt o altă față a lucrurilor

Și despre valorile morale – nu cred de loc că trebuie importate din Occident, nu cred că România trebuie să se adapteze la o Europă superioară, moral mai avansată. Am prieteni buni – români - care cred că situația din România de azi e cauzată de o cultură alterată – să fii român e sinonim cu a fi corupt sau dubios, dar nu m-au convins. Cu alte ocazii au încercat să dovedească cu întâmplări istorice că ideea centrală în identitatea romanului este trădarea.

Le-am zis:

- Măi, nu cumva vă ascundeți după deget, nu vă e frica de asumare? Eu nu cred în diferențele dintre oameni, doar sistemele diferă. Și valorile tipice românești– un sistem religios iudeo-creștin - au funcționat bine ca oriunde în Europa înainte de Al Doilea Război Mondial. În opinia mea gândirea comunistă a negat niște legi umane care nu sunt de neglijat – au tăiat legătura dintre efort și răsplată, dintre calitate și poziția în ierarhie și au distrus încrederea dintre oameni. Eu cred că cultura română doar trebuie curățată de rămășițele din epoca comunistă. Și despre filistini – nu propun metode din Vechiul Testament – cu foc și sabie. Prefer principiile din Noul Testament – convingere, iertare, dacă iubirea poate e prea mult, în fine – valorile creștine. Și cred în puterea cuvântului! 

După primul articol pe care l-am scris pentru Republica, cineva a comentat că nu există masă critică pentru o schimbare spre bine – ok, clar, până acum nu. Dar eu presimt că ne apropiem. Fiecare om care schimba tabăra – sau întoarce armele, dacă vreți – poate să facă diferența. De fiecare data când aveți de ales între a da sau a nu da șpagă, între a primi și a nu primi șpagă, este un moment de cumpănă – pentru o țară mai bună.

Și, spre final, o remarcă pentru cei plecați din țară - pentru comunitatea românilor din străinătate se folosește cuvântul diaspora – îmi sună ciudat – diaspora era dispersarea evreilor după căderea Ierusalimului în 70 d.H., sau gonirea armenilor de otomani. 

„Sunteți liberi să vă întoarceți în țară oricând”

În cazul României, sunteți liberi să vă întoarceți în țară oricând, și chiar vă așteptăm cu drag. Și până atunci România are nevoie de implicarea dumneavoastră, plecarea dumneavoastră nu trebuie să fie un fel de abandon. Organizarea politică, susținere ONG-urile, investiții sustenabile sunt doar exemple de modalități în care puteți pregăti întoarcerea dumneavoastră la o țară mai bună decât țara din care ați plecat.

Dar, și închid, articolul nu se adresează doar oamenilor plecați din țară, din contră, nu trebuie să fii plecat din țară că să îți fie dor de o Românie cum ar putea fi, nu trebuie nici măcar să fii român. Eu doar sper un singur lucru, că țara promisă dumneavoastră să nu rămână doar o promisiune făcută dumneavoastră, dar deja dată la alții – să nu rămâneți doar cu dorul. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp