Montessori, Waldorf, Step by Step, școala finlandeză, școala britanică și chiar homeschooling. Sunt alternative pe care mulți părinți le-au analizat și pentru care unii chiar au optat ca soluție la incapacitatea sistemului românesc de educație de a se reforma cu adevărat, în ciuda numeroaselor schimbări din ultimii 30 de ani, chiar dacă decizia implică diverse riscuri în ceea ce privește continuitatea sau eventuala adaptare în alte sisteme.
Timp de un an de zile, Luiza Apostu a făcut o călătorie în jurul lumii pentru a vedea cum funcționează diverse sisteme alternative de învățământ, a selectat din fiecare componentele cu care a rezonat mai mult, a integrat experiența profesională și pe cea personală și a creat un model alternativ de învățare ce folosește instrumente prin care copiii devin responsabili de propria învățare.
„Cunoașterea nu trebuie să fie toată la adult, iar copilul trebuie să-și poată urmări singur traseul. Iar pentru asta folosim `instrumente agile’, așa cum le numim noi. De exemplu, în fiecare dimineață avem Statusul zilei, care pe lângă un check-in emoțional, ne ajută să ne organizăm ziua, să știm cine ce proiecte face, la ce lucrează, care sunt cursurile la care participă.
O altă componentă sunt atelierele unde copiii învață să capete încredere în ei, să devină responsabili de învățare și să-i învețe și pe alți colegi. În fiecare săptămână, fiecare copil are un interval de o oră în care ține un atelier pentru ceilalți. Și există un tool prin care îi ajutăm să se organizeze: care sunt resursele de care au nevoie, care sunt riscurile, ce trebuie să pregătească participanții înainte. Pentru că nu e suficient să știi foarte bine un domeniu. Ca să dai mai departe ceea ce știi e nevoie de alte abilități. În plus, într-o astfel de situație apare dinamica de grup. Zece copii te întreabă în același timp ceva, începi să te frustrezi, descoperi ce înseamnă reziliența, înveți să gestionezi un moment de panică ce apare atunci când, de exemplu, sari un pas din cauza presiunii, explică Luiza Apostu, care în vara lui 2019 a pilotat conceptul într-o tabără de vară, apoi a creat o comunitate AGILE, iar în septembrie 2021 a deschis și Rubik School.
Platforma Republica vă invită să cunoașteți poveștile antreprenorilor români care au avut curajul să investească în educație. Vom intra în lumea celor care au deschis grădinițe, școli, instituții private de învățământ și care au făcut din actul de învățare- indiferent de forma pe care o îmbracă sau de vârsta celor cărora se adresează- o afacere profitabilă, cu șanse de a se dezvolta în viitor. Dăm credit educației este un proiect editorial care este realizat în parteneriat cu Banca Transilvania, pe parcursul întregului an.
„Cine sunt eu la 27 de ani să fac o școală?”
Înainte să pornească proiectul Rubik, Luiza a lucrat timp 6 ani cu copii din scoli private cărora le-a predat educație antreprenorială. Era fata cu pungile de rafie care mergea în școli și făcea tot felul de activități și târguri astfel încât copiii de vârstă mică să înțeleagă ce sunt banii, cum pot fi gestionați, ce înseamnă să faci troc. Și nu de puține ori, ei veneau și povesteau ce se întâmpla acasă, se descărcău emoțional, iar Luiza a început să se documenteze în această zonă și să facă formări de social and emotional learning.
Ușor-ușor și-a dat seama că a lucra cu copiii este drumul pe care își dorește să meargă. Călătoria pe care a făcut-o pentru a investiga diversele metode de educație alternativă, a ajutat-o să-și cristalizeze propriul concept și să-și dorească să-și deschidă o școală.
„Nu am numit-o școală pentru că m-am gândit cine sunt eu la 27 de ani să fac o școală, și am început cu o tabără, apoi am creat o comunitate AGILE. Am luat-o pas cu pas și apoi am deschis și școala. Dorința mea este de a le oferi copiilor tot ce nu am avut eu când eram mică: să fie ascultați, văzuți, să aibă o voce, să fie conținuți emoțional și să le placă să învețe. Eu am descoperit acest lucru fiind parte dintr-o universitate alternativă, unde se face ce se face la Rubik la nivel de studenți și unde cei care predau sunt profesioniști în domeniul lor.
Mi-ar plăcea să le dau copiilor dragul aceasta de învățare pentru că e cel mai de preț lucru pe care îl pot avea în viață. Eu am început, de exemplu, făcând croitorie, după care am început să fac cursul de antreprenoriat. Acum fac o școală și un afterschool și oricum se va schimba sistemul, comunitatea, lumea, o să mă pot adapta pentru că știu că pot să învăț orice. Dacă un copil are asta integrat, azi poate fi programator, iar mâine poate vinde gogoși pentru că știe ce are de făcut conform cu pasiunea lui”, spune Luiza, absolventă a două facultăți.
80% dintre profesori sunt specialiști într-un anumit domeniu
Rubik are în prezent două componente: comunitatea de învățare full-time pe principiile învățării autodirijate și agile și un afterschool.
Programul de școală urmează curriculum național și este susținut de învățători, astfel încât dacă un copil vrea să facă tranziția către o altă școală să aibă nivelul de cunoștințe și competențe conform vârstei sale, dar metodele sunt altele.
„Copiii învață și română și matematică, dar am dezvoltat instrumente prin care ei să facă acest lucru într-o manieră mai jucăușă, nu doar după manual. Avem, de asemenea, instrumente prin care ei se autoevaluează astfel încât știu exact în ce punct au ajuns și ce pot face mai departe să evolueze. Partea de știință o facem după curriculă internațională pentru că mi s-a părut mai relevant așa. (...)
Programul de după-amiază include lucru individual pentru rezolvarea temelor, interval în care copiii sunt asistați și încurajați de cineva, apoi au parte de alt gen de învățate, prin intermediul atelierelor susținute de specialiști în domeniilor lor de activitate. De exemplu, Anca de la Filmmaking e producător și îi duce pe copii pe platourile de filmare și le arată ce se întâmplă acolo. Toți mentorii noștri au un job de zi cu zi și sunt foarte pasionații de ceea ce fac, iar asta se vede și este foarte important pentru copii. 80% dintre cei cu care lucrăm sunt specialiști, iar restul învățători și educatori. Mai avem, de exemplu, un restaurator, un UX designer, un doctorand în Artă. Pentru noi, un curs de restaurare în care copiii învață să facă o frescă, este mult mai valoros decât să învețe despre asta dintr-o carte. Copiii nu mai au nevoie de informații, au nevoie de experiențe, au nevoie de viață reală. Exact asta am făcut și eu la universitatea alternativă, unde profesorii erau antreprenori, CEO, specialiști în diverse zone și puteau oferi un feedback real pe un proiect concret”, explică Luiza.
Conflictele între copii sunt un prilej extraordinar de a învăța
Chiar dacă Luiza a mutat comunitatea AGILE în mediul online în timpul pandemiei, în viziunea sa viitorul educației nu este online, ci cel mult o formă hibridă.
„În online se pierde partea de interacțiune fizică între copii, de lucru în echipă și de creștere și dezvoltare socio-emoțională. Pentru noi, momentele de joacă afară sunt un context extraordinar pentru a putea modela comportamente. Pentru că acolo apar conflictele și acolo învățăm să le modelăm, iar copiii au nevoie să fie expuși la astfel de contexte într-un cadru sigur.
Copiii au nevoie de conflicte. Au nevoie să vadă repoziționări și răspunsuri sănătoase la conflicte, să vadă cum se rezolvă. Conflictele sunt un prilej extraordinar de a învăța cum interacționez cu alții, ce înseamnă limite, ce înseamnă nevoie, cum mă simt, cu formulez o nevoie, cum să-l ascult pe celălalt. Altfel, o să creștem o generație de copii care fie vor împietri în fața conflictului, fie vor intra în zona de luptă, fie se vor închide pentru că nu știu ce să facă. În plus, un conflict poate înseamnă apropiere, pentru că un conflict rezolvat ne poate ajuta să ne înțelegem mai bine”, spune Luiza.
În viitorul apropiat, tânăra antreprenoare și-a propus să deschidă și alte centre AGILE în București și în alte orașe, fie direct, fie în sistem de franciză.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Las că merge. Merge ca la noi. Adică nu merge, dar noi ne facem că merge.
Lenea intelectuală vine dintr-o programă care nu are nicio legătură cu stimularea gândirii și creativității, ci cu mermoratul și regurgitatul la examene.
Performanța și cultura generală NU înseamnă același lucru. Din păcate, la noi se amestecă totul atât de grav încât nu mai rămâne nimic. În afara manelelor, evident.