Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Lumina de la Răsărit?

E prima oară când am „sărbătorit“ 1 Decembrie în afara României, dar, prin noua ocupație, în numele ei. Am vrut să descopăr mesajele valabile și pentru alții ale acestei aniversări. Mai precis, în Germania. Bănuiam că orice cotitură de importanță istorică în evoluția unei națiuni trebuie să spună, în timp, de fiecare dată ceva, altceva, eventual mai mult. Celor mult mai numeroși, care n-au fost de față „atunci și acolo”. Apoi, o astfel de sărbătoare fondatoare a unui popor din Europa e cazul să spună ceva, altceva, mai mult, și celorlalți europeni. Idealul, în acest foc încrucișat de semnificații în timp și în spațiu este, de departe, Revoluția Franceză. Dar și Revoluția Americană din 1776. Nu întâmplător, cel mai important istoric al Germaniei de azi, Heinrich August Winckler, le alătură, sub denumirea comună de “revoluții atlantice”, ca pietre de fundament ale lumii noastre. Ea însăși, tot mai nesigură, uitucă, chiar amnezică în legătură cu certificatele ei de naștere.

Așadar, idea mea este că 1 Decembrie rămâne un mit inaugural, dar și unul regenerativ, până azi, sau mai ales azi, prin următoarele trăsături cu un potențial traductibil imens pentru românii și europenii zilelor noastre:

  1. A fost un moment al consensului. Al compromisului între toate partidele politice ale Transilvaniei, de la social-democrați la creștin-democrați, în variantele de-atunci.
  2. Un moment de întâlnire și împăcare al Bisericii Ortodoxe cu Biserica Greco-Catolică. S-au mai îmbrățișat în l848, la Blaj, pe Câmpia Libertății, apoi, pe trei sferturi, 2o de ani mai târziu, prin osârdia providențială a lui Andrei Șaguna și înțelepciunea suverană a lui Gheorghe Barițiu, la crearea Astrei. Dar momentul de grație al regăsirii celor două biserici românești a fost la 1 Decembrie 1918. El nu s-a mai repetat, din nenorocire, la aceeași intensitate a luminii frățești, niciodată.
  3. S-au mai alăturat la Alba Iulia, și au complinit atmosfera de vrednicie a acelui timp, toate stările sociale, țăranii, preoții, comercianții. La Budapesta, Maniu și Vaida-Voievod au fost fruntașii conceptuali și tranzacționali ai Unirii, în laboratoarele ruinelor Imperiului. La Arad, Victor Suciu și alți pragmatici, la umbra tricolorului francez ce flutura pe cupola Primăriei, de la cârma Băncii Românești Victoria, au finanțat operațiunile Unirii. La Sibiu și Brașov erau ceilalți, și toți deolaltă, animând suflul unificării ce a trebuit precedat de cel al separării de K.U.K., dar și al diferențierii necesare, inevitabilă atunci, față de Românii din Vechiul Regat.
  4. La București și la Iași, după doi ani de război, deznădejde, pace rușinoasă, dar și genială intrepiditate a Reginei Maria, flancată de Ionel Brătianu, Ferdinand sau Take Ionescu, a funcționat capul limpede al tuturor românilor. “Beautiful mind”!
  5. Prima minoritate care a acceptat Unirea a fost cea a țiganilor, în congresul de lângă Brașov, apoi minoritatea germană din Transilvania și Bucovina. În sfârșit, la Alba Iulia a fost adoptată cea mai generoasă Cartă a libertăților politice și naționale, a majorității și minorităților. Că mai târziu ea n-a mai fost întru totul respectată, e altceva. Românii n-au fost singurii de vină.

Unirea a fost, deci, o capodoperă a întâmplării și necesității, chibzuită și urzită. Ni s-au mai întâmpalt astfel de minuni, dar ele vin la întâlnire doar când și dacă le meriți.

Impresia mea este că astăzi, consensul, compromisul, binele public, scara comună a blocului, dincolo de apartamentele lui, trebuie îngrijite și regândite cu mai multă competență și bunăvoie a părților contrare. Se întâmplă ca la aproape 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial și Întregirea României, hărțile, geopolitica, politica și rătăcirile oamenilor să intre din nou în derută. Nu ocolești sau nu controlezi deruta decât prin vigilență, claritate a mijloacelor și scopurilor, capacitate de compromis, negociere plus stăpânire de sine în tumultul Europei și al lumii. Altminteri, norocul s-ar putea să nu ne mai petreacă, de această dată.

Unirea a fost, deci, o capodoperă a întâmplării și necesității, chibzuită și urzită.

În fine, dincolo de aceste gânduri pe care am încercat să le comunic celor peste 6oo de invitați, între care 4o de ambasadori, zeci de deputați federali, înalți funcționari ai statului german, alături de mulți și bravi compatrioți din țară și din diaspora, am fost foarte surprins să găsesc, după multă vreme, și o recunoaștere „neutrală” a României, în momente de sărbătoare dar și de cumpănă.

Un profesor austriac a publicat în Neue Zürcher Zeitung, la sfârșitul lui noiembrie, un articol intitulat Lichtblick im Osten. Lumina de la Răsărit, să zicem.

Aici citim lucruri surprinzătoare și pentru străini și, din păcate, și pentru noi: „România este cea mai mare democrație funcțională de la Marea Neagră. Ca vecin al vechilor eihegemoni, puterile autoritare Rusia și Turcia, ea este expusă strategic. Dar România n-a devenit mai puternică din cauza slăbiciunii vecinilor. Mult mai determinante sunt evoluțiile ei interne”.

Și urmează o trecere în revistă a ultimelor evenimente politice interne. N-avem aici o formă de propagandă, ci o constatare lucidă, oricât de binevoitoare.

De altfel, autorul, Oliver Jens Schmidt, este profesor de istorie est-europeană la Universitatea din Viena și membru al Academiei Austriece de Știinte, care are sediul în vechea Universitate unde a studiat și Eminescu. El ține să aibă o concluzie rațională:

“România e departe de a fi urcat muntele. Nu e loc pentru euforie. În același timp, punctele de gravitație se mișcă în Europa. Românii demonstrează pentru valorile lor pe străzi, pentru valori abia șoptite de elitele din Berlin și Paris. Să fie Europa, oare, la marginile ei, mai conștientă, mai vie, mai puternică decât le-ar conveni elitelor obosite de la Bruxelles?”.

Am lipsit mai mult decât era cazul din oștirea Republicii. De aceea, am îndrăznit să scriu azi mai mult și mai conectat la întâmplările comune, poate mai urgente decât tentațiile subiectivității. „La mulți ani, România!“, dar mereu în cunoștință de cauză!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu sunt din aceia , care cauta locul virgulei in propozitie , dar sunt situatii cind rectificati de fond sunt necesare! La 1 dec nu s-au pus bazelele unui popor! Nu poate exista grad de comparatie cu America de nord! Poporul roman este traitor in acest areal de mii de ani! Moldoveanul( urmasul dacilor liberi) si maramureseanul se intelegeau si acum 2mii de ani se inteleg si acum vorbind aceeasi limba. O reintregire a natiei romane cred ca ar fi mai corect! Cind spun reintregire ma gimdesc ca Burebista a fost rege pe aici acum mai bine de 2 mii de ani, iar pe unde sunt acum state adulate,erau salbatici nomazi in cautare de iarba grasa pentru cai!
    • Like 0
  • RB check icon
    Ma intreb daca printre randuri Dl Hurezeanu face si o aluzie la o viitoare unire?
    Apreciez balanta perspectivei trecut - viitor si nu obsesia faptelor/crizelor prezente.
    Nu ai cum sa avansezi fara o privire de ansamblu a lucrurilor trecute si fara a te gandi unde vrei sa ajungi in 10, 50 sau 100 de ani.
    • Like 2
  • Salut ! Amnezia istorică este anterogradă sau retrogradă , exact ca în neurologie .Doar că în amnezia istorică , poate să apară amnezia de tip diplomatic . Ea se numește amnezie selectivă și este extrem de periculoasă . Această amnezie selectivă , face casă bună cu memoria revanșardă și uite că de la ziua de 1 Decembrie a României , ajungem la ...Istoria Europei ...
    • Like 0
  • Din păcate ne raportam prea mult la cancelariile străine și uitam sa ne concentram pe problemele noaste specifice, așteptam indicații de la alții sau mult mai rău așteptam sa ne rezolve altcineva problemele, astfel riscam sa ne trezim cu democrația defecta sau doamne ferește mai rău.
    • Like 2
  • Dupa ce am citit m-am simtit bine si m-am simtit si mai roman!
    • Like 3
  • Scris cu multă elegență și cultură, asemeni autorului
    • Like 5
  • In casa bunicilor mei, la capatul coridorului exterior seara poti aprinde becul din curte.Odata aprins, lumina lui se strecoara prin crengile nucului , peste gardul curtii gainilor, pana la casa de jos din fundul curtii, bucataria de vara langa care stau ascunse afumatoarea si vatra cuptorul;ui pe care troneaza cazanul in care bunica, de doua ori pe an facea sapun. Eu imi inmuiam degetul in cleioasa bolboceala si faceam degetare de sapun. Domnul Hurezeanu imi este asemeni, cel de atunci, neutru si fara griji, fara povara responsabilitatilor, vorbeste despre jocul umbrelor care imbratiseasza casa de jos din fundul curti, revarsate de becul aprins in curte.
    • Like 2
    • @ Niculae Moromete
      Pai asa sunt mai toti in Romania de azi. Huruzeanu a avut cel putin o incercare de istorie a Unirii, nu si implicare emotionala dar cu mult mai pe faza decat perorarea penibila a lui CTP. E greu sa gasesti un suflu patriotic azi in Romania NATOista!
      • Like 0
  • Eu zic ca nu conteaza cand e ziua nationala ... ea trebuie sa fie in fiecare zi ... daca ne facem datoria ,avem cultul muncii si suntem corecti, avem tara in suflet si nu conteaza nimic altceva ..
    • Like 0
  • o lectie de istorie care ofera o noua perspectiva ...
    • Like 1
  • Atat de des am fost beșteliți de cancelariile si presa occidentala, încât atunci cand apare o lauda, si inca una de esența, care atinge structura societății romanești, esti nesigur, circumspect, ti-e frica sa nu-ti fure cineva bicicleta.
    Respectul meu pentru Hurezeanu e maxim, un erudit pur sânge, o memorie fabuloasa.
    • Like 2


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult