E prima oară când am „sărbătorit“ 1 Decembrie în afara României, dar, prin noua ocupație, în numele ei. Am vrut să descopăr mesajele valabile și pentru alții ale acestei aniversări. Mai precis, în Germania. Bănuiam că orice cotitură de importanță istorică în evoluția unei națiuni trebuie să spună, în timp, de fiecare dată ceva, altceva, eventual mai mult. Celor mult mai numeroși, care n-au fost de față „atunci și acolo”. Apoi, o astfel de sărbătoare fondatoare a unui popor din Europa e cazul să spună ceva, altceva, mai mult, și celorlalți europeni. Idealul, în acest foc încrucișat de semnificații în timp și în spațiu este, de departe, Revoluția Franceză. Dar și Revoluția Americană din 1776. Nu întâmplător, cel mai important istoric al Germaniei de azi, Heinrich August Winckler, le alătură, sub denumirea comună de “revoluții atlantice”, ca pietre de fundament ale lumii noastre. Ea însăși, tot mai nesigură, uitucă, chiar amnezică în legătură cu certificatele ei de naștere.
Așadar, idea mea este că 1 Decembrie rămâne un mit inaugural, dar și unul regenerativ, până azi, sau mai ales azi, prin următoarele trăsături cu un potențial traductibil imens pentru românii și europenii zilelor noastre:
- A fost un moment al consensului. Al compromisului între toate partidele politice ale Transilvaniei, de la social-democrați la creștin-democrați, în variantele de-atunci.
- Un moment de întâlnire și împăcare al Bisericii Ortodoxe cu Biserica Greco-Catolică. S-au mai îmbrățișat în l848, la Blaj, pe Câmpia Libertății, apoi, pe trei sferturi, 2o de ani mai târziu, prin osârdia providențială a lui Andrei Șaguna și înțelepciunea suverană a lui Gheorghe Barițiu, la crearea Astrei. Dar momentul de grație al regăsirii celor două biserici românești a fost la 1 Decembrie 1918. El nu s-a mai repetat, din nenorocire, la aceeași intensitate a luminii frățești, niciodată.
- S-au mai alăturat la Alba Iulia, și au complinit atmosfera de vrednicie a acelui timp, toate stările sociale, țăranii, preoții, comercianții. La Budapesta, Maniu și Vaida-Voievod au fost fruntașii conceptuali și tranzacționali ai Unirii, în laboratoarele ruinelor Imperiului. La Arad, Victor Suciu și alți pragmatici, la umbra tricolorului francez ce flutura pe cupola Primăriei, de la cârma Băncii Românești Victoria, au finanțat operațiunile Unirii. La Sibiu și Brașov erau ceilalți, și toți deolaltă, animând suflul unificării ce a trebuit precedat de cel al separării de K.U.K., dar și al diferențierii necesare, inevitabilă atunci, față de Românii din Vechiul Regat.
- La București și la Iași, după doi ani de război, deznădejde, pace rușinoasă, dar și genială intrepiditate a Reginei Maria, flancată de Ionel Brătianu, Ferdinand sau Take Ionescu, a funcționat capul limpede al tuturor românilor. “Beautiful mind”!
- Prima minoritate care a acceptat Unirea a fost cea a țiganilor, în congresul de lângă Brașov, apoi minoritatea germană din Transilvania și Bucovina. În sfârșit, la Alba Iulia a fost adoptată cea mai generoasă Cartă a libertăților politice și naționale, a majorității și minorităților. Că mai târziu ea n-a mai fost întru totul respectată, e altceva. Românii n-au fost singurii de vină.
Unirea a fost, deci, o capodoperă a întâmplării și necesității, chibzuită și urzită. Ni s-au mai întâmpalt astfel de minuni, dar ele vin la întâlnire doar când și dacă le meriți.
Impresia mea este că astăzi, consensul, compromisul, binele public, scara comună a blocului, dincolo de apartamentele lui, trebuie îngrijite și regândite cu mai multă competență și bunăvoie a părților contrare. Se întâmplă ca la aproape 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial și Întregirea României, hărțile, geopolitica, politica și rătăcirile oamenilor să intre din nou în derută. Nu ocolești sau nu controlezi deruta decât prin vigilență, claritate a mijloacelor și scopurilor, capacitate de compromis, negociere plus stăpânire de sine în tumultul Europei și al lumii. Altminteri, norocul s-ar putea să nu ne mai petreacă, de această dată.
Unirea a fost, deci, o capodoperă a întâmplării și necesității, chibzuită și urzită.
În fine, dincolo de aceste gânduri pe care am încercat să le comunic celor peste 6oo de invitați, între care 4o de ambasadori, zeci de deputați federali, înalți funcționari ai statului german, alături de mulți și bravi compatrioți din țară și din diaspora, am fost foarte surprins să găsesc, după multă vreme, și o recunoaștere „neutrală” a României, în momente de sărbătoare dar și de cumpănă.
Un profesor austriac a publicat în Neue Zürcher Zeitung, la sfârșitul lui noiembrie, un articol intitulat Lichtblick im Osten. Lumina de la Răsărit, să zicem.
Aici citim lucruri surprinzătoare și pentru străini și, din păcate, și pentru noi: „România este cea mai mare democrație funcțională de la Marea Neagră. Ca vecin al vechilor eihegemoni, puterile autoritare Rusia și Turcia, ea este expusă strategic. Dar România n-a devenit mai puternică din cauza slăbiciunii vecinilor. Mult mai determinante sunt evoluțiile ei interne”.
Și urmează o trecere în revistă a ultimelor evenimente politice interne. N-avem aici o formă de propagandă, ci o constatare lucidă, oricât de binevoitoare.
De altfel, autorul, Oliver Jens Schmidt, este profesor de istorie est-europeană la Universitatea din Viena și membru al Academiei Austriece de Știinte, care are sediul în vechea Universitate unde a studiat și Eminescu. El ține să aibă o concluzie rațională:
“România e departe de a fi urcat muntele. Nu e loc pentru euforie. În același timp, punctele de gravitație se mișcă în Europa. Românii demonstrează pentru valorile lor pe străzi, pentru valori abia șoptite de elitele din Berlin și Paris. Să fie Europa, oare, la marginile ei, mai conștientă, mai vie, mai puternică decât le-ar conveni elitelor obosite de la Bruxelles?”.
Am lipsit mai mult decât era cazul din oștirea Republicii. De aceea, am îndrăznit să scriu azi mai mult și mai conectat la întâmplările comune, poate mai urgente decât tentațiile subiectivității. „La mulți ani, România!“, dar mereu în cunoștință de cauză!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Apreciez balanta perspectivei trecut - viitor si nu obsesia faptelor/crizelor prezente.
Nu ai cum sa avansezi fara o privire de ansamblu a lucrurilor trecute si fara a te gandi unde vrei sa ajungi in 10, 50 sau 100 de ani.