Foto: George Călin/Inquam Photos
Libertatea noastră a început cu JOS: jos comunismul, jos dictatorul și sinistra lui soție, jos Securitatea, jos cenzura, jos violența. Jos minciuna, jos teroarea, jos foamea, jos numerele fără soț și cozile kilometrice la benzină, jos frigul și penele de curent, jos Cutezătorii și Scânteia, jos CAP, TVR, PCR, UTC, jos șoimii și pionierii, jos frica și întunericul, jos creveții și Gumela, jos textila de supraelastic și puiul de Gostat.
Oricât s-a scandat „jos”, răul a fost mult prea mare pentru a fi dărâmat ușor, mai ales când mulți dintre cei care loveau cu barosul în el erau aceeași cu cei care puseseră cărămidă peste cărămidă întru clădirea viitorului luminos, zidind de vii oameni în penitenciare și îngropând în canal voințele puternice. Când a fost să punem sus noul sistem, să ne reinventăm și să ne reclădim ca țară, ne-am pus singuri la pământ. Jos străinii, dezertorii, trădătorii și golanii, papioanele și, da, jos Regele! – mașina de propagandă și-a uns roțile și a demarat în forță peste conștiințele noastre confuze, năclăite de prea mulți ani de manipulare barbară.
De câțiva ani însă, am început să ne ridicăm odată cu valorile în care credem: sus implicarea, sus omenia, demnitatea, toleranța și respectul. Ne-am suflecat mâinile și am început să clădim fiecare bucăți din România pe care ne-o dorim, devenind mai responsabili și mai conștienți de misiunea noastră.
Sâmbăta trecută, de exemplu, la a zecea ediție a Copacului cu haine din Cișmigiu, între tonele de îmbrăcăminte, alimente, jucării și fapte bune adunate pentru comunități bântuite de o sărăcie lucie, sute de oameni au venit să confirme că mai binele înseamnă mai mulți împreună. Și mai mulți împreună înseamnă speranța mai presus de blazare, renunțare și sictir.
Acțiunile noastre mici se varsă ca Dunărea într-o mare de speranță, pe măsură ce învățăm să dăruim viață și sens României noastre. Prin urmare, sus inimile, cei rămași sau cei plecați, aici este acasă, unde pendularea între disperare și nădejde este un mod de viață, unde am învățat să fim echilibru unii pentru ceilalți, ca să nu o luăm cu toții razna. Dărâmăm și construim în același timp, arzând etape, nervi și înfrângeri. Dărâmăm metehne și construim frânturi de viitor, după dorință și posibilități. Dar aceasta este singura noastră șansă!
Sâmbăta trecută, la prânz, am plecat de la Copacul cu haine din Cișmigiu cu speranța până la cer, iar noaptea am slăvit-o într-o lumânare. Când mă întorceam cu lumina pâlpâind în întuneric, maidanul m-a pus din nou la încercare:
- Fir-ați ai dracu’, cu Papa vostru cu tot! Lumina voastră nu-i adevărată!
Oricât ar fi de greu, sus inimile, aici este acasă!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.