Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

M-am dus la Poliție să-mi redobândesc permisul de conducere și am dat de „cosorul lui Moceanu”. „Lasă vorba! Nu pune mâna pe pix până nu spun eu! S-a înţeles?”

politist - strada - Foto MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia

Foto: MoiraM/ Alamy/ Profimedia

„Sunt comisar-şef X!”

Când comisarul-şef ni s-a prezentat, încrederea mea în autoritatea şi expertiza lui era unde trebuie, dar a început să scadă pe măsură ce rostea cuvintele unele după altele, mecanic şi sacadat.

„Stiţi de ce vă aflaţi aici?” 

„Pentru re…dobândirea permisului de…” Nimeni nu zice nimic. E tăcere. Exact ca la şcoală într-o clasă. “… per-mi-su-lui de con-du-ce-re”.

Cu câteva localităţi în carantină şi cu noile dispoziţii prevăzute prin Decizia cu numărul 52 a premierului Ludovic Orban, efectivele poliţiei române sunt din nou în stradă să verifice, să monitorizeze, să constrângă unde e nevoie, să îşi exercite rolul ca agenţi constatatori mandataţi să aplice prevederile legale.

Acest lucru se întâmplă şi într-un context în care încrederea comunităţii faţă de autoritatea poliţienească este probabil echivalentă cu încrederea în mai toată clasa politică sau în noua linie de medico-politicieni de astăzi.

Cu încredere sau neîncredere, vorba românească este „faci ce zice popa, nu ce face popa”. Adică faci ce zice agentul, dar nu ce face el.

Strigă: „Veniţi toţi în faţa mea! Nu pe scări! Jos!”

Comisarul-şef stătea pe scări. Doar el. Avea mască şi vizieră. Noi, adică eu şi alţi câţiva contravenienţi de circulaţie rutieră, trebuia să stăm jos, să ascultăm şi să ne conformăm. Fără întrebări. 

„Nu ne puteţi băga pe toţi în sala aceasta. Nu respectăm distanţa socială”, mă trezesc vorbind cu alt poliţist cu mască, căruia îi văd doar sprâncenele atent pensate. 

„Staţi jos!” mi se răspunde sec, în timp ce mută nişte hârţoage din stânga în dreapta. 

„Nu avem distanţa între noi, un scaun, nu putem să stăm cu toţii înghesuiţi…”. 

Poliţistul sprâncenat nu catadicseşte să-mi mai răspundă şi nici nu se uită spre mine. E prea preocupat de hârtiile din faţa lui pe care trebuie să le completeze, pentru a avea o evidenţă clară, bănuiesc, pentru rapoartele instituţiei. 

Mai fac un ultim efort şi îngân: „Sunteţi instituţie publică, dvs. Trebuie să fiţi etalon…”, dar sunt întreruptă, din nou, fără ca omul să-şi mute nasul şi sprâncenele din hârtii: „Vreţi sau nu permisul?” 

Sigur că-l vreau. Că doar piste de biciclete nu am ca să dau maşina trei luni pe un transport eco. Tocmai de aceea m-am dus la sediul poliţiei, să-mi reduc pedeapsa, după ce mi-am ĩnvăţat lecţia de vitezomană. Îl vreau şi pentru că trebuie să-mi duc copiii la şcoală, când nu e online, că în oraşul meu am nevoie de maşină ca de apă.

Şi în sală am avut parte de o instrucţie exemplară gen „cosorul lui Moceanu”, care „a fost inventat de… Moceanu. El se compune din două părţi… partea lemn-oasă… şi partea fer-oasă…” Chestionarul se completează cu nume şi prenume şi se scrie clar po-li-ţia mu-ni-ci-pa-lă, fără să se depăşească linia.

„Lasă vorba! Nu pune mâna pe pix până nu spun eu! S-a înţeles?” cam aşa a continuat monologul comisarului-şef.

„Cine are întrebări, să zică acum! Aveţi întrebări?” 

Un nene din sală îndrăzneşte. Întrebarea omului îl irită evident pe comisarul şef şi-l face să-şi dea o palmă uşoară peste frunte:

„Adică toată sala a înţeles, dar numai tu nu ai înţeles”. 

Îmi pare rău de om. Are tot părul alb şi chiar mă întreb ce o fi făcut de a rămas fără permis. Dar parcă îmi pare rău şi de poliţist, comisar-şef sau ce rang o fi purtat. Îl văd un produs al sistemului. Probabil că şi-ar fi dorit şi el o sală mai mare, un sistem digital sau măcar un calculator pentru sprâncenatul meu, ca să nu mai facă atâta caligrafie.

Aş numi aceste scene „simptome” ale instituţiilor publice şi ale aparatului de stat, în general.

Doar după ce-mi aud numele şi 15, punctaj maxim, caut din nou dialogul. Nu puteam risca înainte. Încerc cu comisarul-şef, că sprâncenatul, orice aş face, nu îşi ia ochii din hârtiile sale. Îşi face munca sârguincios, scrie frumos de mână într-un tabel. 

„Nu v-ar fi mai uşor dacă aţi face aceste înregistrări pe un calculator? V-ar eficientiza activitatea”. 

Am deschis cutia Pandorei. Comisarul-şef a redevenit om şi a început să-și verse tot oful şi durerea care-l apăsau. Înţeleg că ar face multe, dacă ar putea. Dar nu poate. Ba chiar vorbeşte cu oarece respect acum cu noi şi manifestă ceva empatie şi responsabilitate civică. Şi-ar dori chiar un xerox amărât pentru noi în sediul poliţiei, ca să putem depune toate actele de redobândire permis şi să nu umblăm în stânga-dreapta, ca mai apoi să ne întoarcem tot la ei, să depunem actele…

Dacă simptomele se văd cu ochiul liber, cauzele sunt multiple, de la politizarea aparatului de stat şi absenţa unui management corect care să stabilească nişte procese clare şi coerente, inclusiv în gestionarea unui banal examen de redobândire a permisului de conducere, cu o minimă distanţare socială în plină pandemie, până la reminiscențe din vremuri de odinioară. Probabil că schimbări ale sistemului pot veni din interior, dacă există o conştiinţă de sine şi o viziune nouă, care să se concentreze pe eficienţă şi performanţă, să funcţioneze aproape ca un business, dar şi din exterior, dacă există o presiune corectă şi o populaţie educată, care se conformează voluntar, datorită unor principii şi credinţe, şi nu doar prin constrângere. Dar intrăm într-un cerc vicios deoarece şi conformarea voluntară se obţine tot prin educaţie şi o strategie de comunicare diferită de cea cu „cosorul lui Moceanu”, să nu mai zic de o comunicare adecvată într-o plină criză pandemică.

Ies prima. Mă bucur. Am stat într-o instituţie publică, cu mască, şi nu am putut şi nici nu mi s-a permis să respect distanţa socială. Între timp, aflu de la cei doi că examenele viitoare probabil nu se vor mai ţine, deoarece efectivele de poliţie vor fi mobilizate pe teren, pentru a veghea asupra localităţilor carantinate şi culmea… asupra respectării distanţei sociale.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dorin check icon
    Aștepți mai mult de la urmașii milițienilor comuniști mârlani și semialfabeți.?E Nu.Chiar dacă mulți sunt tineri ,au învățat meseria de la niște specimene școlite in vremea lui Ceașcă, unde li se spunea că sunt stăpânii cetățenilor de rând.
    • Like 3


Îți recomandăm

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult