Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

M-am născut tuciurie ca un hornar! Altă întrebare?

Femeie de afaceri

Foto: Guliver Getty Images

- Mereu ați fost așa... brunetă?

Pauză de perplexitate!

Sunt într-un birou luminos de corporație și am venit să prezint un proiect în care cred. Pasiunea discursului îmi este fracturată de această întrebare halucinantă, căzută ca un topor din cer.

- Poftim?!

- Așa v-ați născut, brunetă?!

Sunt fixată de o privire cu subînțeles. Nimeni nu m-a întrebat vreodată așa ceva! Mă gândesc cum și, mai ales, de ce trebuie să mă lansez într-o discuție despre culoarea părului meu. Cum dintotdeauna am crezut că umorul bine dozat la timpul potrivit poata salva situațiile stânjenitoare, încerc o glumă.

- Deși am fost acolo, mi-e greu să-mi amintesc!

Niciun zâmbet, nicio reacție. Interlocutorul meu așteaptă să prind pontul și să mă disociez de o anumită minoritate. Mă uit în ochii lui și îmi devine tot mai clar ce am de făcut. Vreau să-l provoc puțin, pentru mine prezentarea oricum s-a terminat.

- M-am născut tuciurie ca un hornar! Altă întrebare?

- Știți, la noi vin mulți oameni, cu diferite proiecte. Ne alegem foarte atent demersurile în care ne implicăm!, îmi explică, foarte serios, judecătorul meu.

- După culoarea pielii, după orientarea sexuală sau după zeul în care cred?!

Interlocutorul meu realizează că a fost cam deplasat.

- Scuze că am deviat puțin de la subiect!, încearcă să remedieze situația și să readucă discuția pe făgașul normal.

Dar eu mă simt deja ca o bere pe care ai scuturat-o prea mult în portbagaj.

- Puțin?!

Mă ridic în toată brunețimea mea explodată și dau să plec.

- Proiectul dumneavoastră este foarte interesant..., încearcă să mă oprească.

... Pentru o brunetă?!, adaug insinuant.

În timp ce cobor scările, mă întreb dacă am luat-o eu razna sau discuția aceea tocmai a avut loc. În 2018, în România, în plin București?! Mă gândesc ce moacă ar fi făcut dacă aș fi întrebat, brusc, pe un ton schimbat: Conașule, trăi-ți-ar familia, dă-mi cafeaua să-ți ghicesc!

Aș fi putut să-l liniștesc cu un zâmbet calm și șarmant, social și corect. Dar prejudecata m-a lovit drept în creștetul conștiinței și mi s-a părut absurd să-i explic că nu sunt neagră în cerul gurii, deci poate lua liniștit în considerare proiectul meu.

Pe măsură ce toate reperele se relativizează, devenim tot mai închiși și mai obtuzi. Ne refugiem în celulele noastre sigure, cu oameni înregimentați în aceleași prejudecăți și limite ca și noi. Nu vrem deschidere și dialog pentru că ne este frică de toți diferiții din jurul nostru pe care este mult mai ușor să-i judecăm decât să-i acceptăm și să-i integrăm în sistemul nostru de gândire și de viață.

Cine știe cum ar fi deviat discuția dacă eram pur și simplu blondă?!  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Felicitari pentru articol ! Mie mi-a tresarit imediat in minte scena "superiorului" din "Cel mai iubit dintre pamanteni" .
    " Deşi îmi dădeam seama că n-aveam nimic de sperat din judecata unui om care făcea confuzie între şovinism şi discriminare rasială, mă agăţai totuşi de acea luminiţă de o clipă care lucise în privirea sa înecată în întunericul furiei şi prinsei curaj să-l înfrunt şi să mă salvez. "
    Aparent , Romania ar putea primi un premiu Nobel pentru "intoarcere in timp" fara masinarii sofisticate :))))
    • Like 0
  • GabiC check icon
    Sincer, nu cred ca a avut loc vreun astfel de dialog.
    • Like 1
  • Pretextul (genul, culoarea parului) e mai putin important. Eu cred ca e un articol despre stupiditate, despre lipsa de interes si de viziune a functionarimii asa zis "de virf", despre modul inadecvat in care sunt angajati oamenii decidenti, cei care pot descoperi si promova proiecte utile. Daca in mijlocul unei prezentari, interlocutorul te intreaba de ce esti bruneta si nu blonda, e clar ca nu te-a ascultat, nu e interesat, nu a inteles ce spui si nu da doi bani pe ce poate insemna ideea ta pentru companie si societate. Cind pui suflet in proiect e dureros si derutant. Dar pina la urma si in Vest e plin de pusti de douazeci +ceva de ani, in costume Armani, care te evalueaza dupa 25 sau 30 de ani de munca, nu te cunosc, dar iti dau sfaturi despre cum poti fi mai eficient. Daca-ti permiti, le dai cu flit. Dar in final, ei ramin si tu pleci.
    • Like 2
    • @ Dana de Leeuw
      De "experti HR" la 27 de ani cu costume Armani trimisi de la sediul central m-am lovit obligatoriu de 2 ori pe an vreme de 20 de ani.
      Cand eram mai mic in ierarhie + handicap suplimentar ca provin din " fosta Europa de Est" veneam imbracat "corporate", le admiram costumul, ceasul s.a.m.d. dar cautam sa deviez discutia spre aspectele tehnice (profesionale) unde puteam juca singur, fara adversar, pe terenul meu.
      Cand am ajuns sus, am intors roata: veneam imbracat casual, dadeam din cap cu atitudine superior-non-combat si cand ii prindeam ca se uita la ceas imi descopeream si eu ceasul meu Oyster Perpetual... "Ah, dar e doar 15:34, haideti, va rog, sa mai stam de vorba!"

      Stupiditatea la nivelele superioare se combate prin recursul la profesionalism sau prin asumarea unei pozitii de forta, orice alta abordare e doar apa pe sub pod.
      • Like 0
  • Un articol lung, dar pe subiect, zic eu.
    „Mellody Hobson
    Culoarea pielii – indiferenta sau curaj?

    În 2006 m-a sunat prietenul meu, Harold Ford. Candida în Tennessee pentru Senatul american. Mi-a zis: „Am nevoie disperată de vizibilitate în presa națională. Ai vreo sugestie?” Am avut, am sunat o prietenă în New York, la una dintre cele mai de succes companii de media din lume. Mi-a zis: „Organizăm un prânz cu comisia de redacție pentru Harold. Tu vino cu el.” Ajung cu Harold în New York. Suntem îmbrăcați la patru ace, ca scoși din cutie.

    Mergem la recepționistă și-i spunem: „Am venit pentru prânz.” Ne face semn să o urmăm. Trecem printr-o serie de coridoare și ajungând brusc într-o cameră goală, ne privește și ne întreabă: „Unde vă sunt uniformele?” Exact atunci intră și prietena mea. Se albește la față. Am amuțit, pur și simplu. Mă uit la ea și-i spun: „Nu crezi că e nevoie de mai mult de o persoană de culoare în Senat?” Eu și Harold… încă mai râdem de povestea asta. Pe moment m-a luat prin surprindere, dar în sufletul meu, nu m-a mirat. Iar asta datorită a ceva ce m-a învățat mama acum 30 de ani.

    Mama a fost o realistă înverșunată. Îmi amintesc când m-am întors odată de la o aniversare unde eram singurul copil de culoare și în loc să mă întrebe firesc „Te-ai distrat? Cum a fost tortul?” m-a privit și mi-a zis: „Cum s-au purtat cu tine?” Aveam șapte ani. Nu am înțeles.

    De ce s-ar purta cineva altfel cu mine? Dar ea știa. M-a privit în ochi și mi-a zis: „Nu se vor purta mereu frumos cu tine.” În America, rasa e unul dintre acele subiecte care te fac să te simți extrem de neplăcut. Dacă aduci vorba la un dineu sau la locul de muncă, echivalează cu suicidul conversațional. E un șoc urmat de o tăcere îndelungă. Până și azi, venind aici, le-am zis unor prieteni și colegi că vreau să vorbesc despre rasă și m-au avertizat să nu o fac, pentru că aș risca enorm dacă aș vorbi despre acest subiect. Lumea ar putea crede că sunt o militantă de culoare, ceea ce mi-ar putea distruge cariera. Trebuie să recunosc, pentru o clipă chiar mi-a fost puțin teamă. Apoi mi-am dat seama că primul pas pentru rezolvarea oricărei probleme e să nu te ascunzi de ea, iar primul pas către orice fel de acțiune e conștientizarea. Așa că m-am hotărât, până la urmă, să vorbesc despre rasă. Am decis că dacă vin să vă împărtășesc din experiența mea, poate vom putea cu toții să fim ceva mai puțin încordați și un pic mai îndrăzneți când discutăm despre rasă. Știu că sunt oameni care spun că alegerea lui Barack Obama înseamnă sfârșitul discriminării rasiale pentru totdeauna, așa-i? Dar în investiții, unde lucrez eu, e o vorbă: cifrele nu mint. Sunt discrepanțe rasiale considerabile și măsurabile care nu pot fi ignorate, în privința averii și venitului domestic, a oportunităților de angajare și a serviciilor medicale. Un exemplu din America corporativă: cu toate că albii reprezintă doar 30% din populația Statelor Unite, ei dețin 70% din posturile consiliilor de administrație. În topul Fortune 250 sunt doar șapte directori executivi care aparțin minorităților și dintre miile de companii publice tranzacționate în prezent, doar două sunt conduse de femei de culoare, iar la una vă uitați chiar acum, aceeași care, nu demult, a fost confundată cu un ajutor de bucătar. Așa stau lucrurile. Am un experiment mental la care mă tot gândesc, imaginați-vă că vă conduc într-o cameră dintr-o companie mare, ca ExxonMobil, iar toți cei din sala de consiliu sunt de culoare. Vi s-ar părea ciudat. Dar dacă v-aș conduce într-o companie din Fortune 500 și toți cei din sală ar fi bărbați albi, când ni se va părea și asta ciudat? Știu cum s-a ajuns aici. Știu cum s-a ajuns aici. Știm că s-a instituționalizat, și la un moment dat, chiar s-a legalizat discriminarea rasială în țara asta. Nu e niciun dubiu despre asta. Totuși, pe măsură ce mă confrunt cu această problemă, întrebarea mamei persistă: „Cum s-au purtat cu tine?” Nu pun problema ca să mă plâng sau să atrag compătimire. Am reușit în viață dincolo de cele mai mari așteptări ale mele, și, în general, oamenii de toate rasele s-au purtat bine cu mine. Spun povestea cu ajutorul de bucătar pentru că s-a întâmplat. Citez statisticile privind diversitatea în consiliile corporative fiindcă sunt reale. Sunt aici ca să vă vorbesc despre discriminarea rasială, fiindcă cred că amenință încă o generație cu pierderea tuturor oportunităților ce le dorim cu toții pentru copiii noștri, indiferent de culoarea sau originea lor. De asemenea, cred că amenință și cu frânarea afacerilor. Cercetatorii au inventat expresia „indiferență față de culoarea pielii” ca să descrie un comportament învățat, prin care ne prefacem că nu observăm rasa. Dacă se întâmplă să fii înconjurat de o mulțime de oameni care arată ca tine, e pur întâmplător.

    În opinia mea, dacă ne prefacem că nu observăm rasa, nu înseamnă că nu e loc de discriminare rasială și că suntem imparțiali. Nu înseamna asta deloc. Nu e o garanție. Acestă indiferență e foarte periculoasă, pentru că înseamnă că ignorăm problema. Un studiu corporativ susține că în loc să evite problema rasei, corporațiile inteligente se confruntă cu ea de la început. Ele recunosc că adoptarea diversității

    înseamnă recunoașterea tuturor raselor, inclusiv a celei majoritare. Sunt prima care recunoaște, această temă poate fi dificilă, jenantă și incomodă. Dar tocmai de asta o abordăm. De dragul destrămării stereotipurilor rasiale, cum că persoanelor de culoare nu le place să înoate, vă voi spune cât de mult ador să înot. Îmi place atât de mult, încât am un antrenor personal. Într-o zi, m-a pus să fac un exercițiu în care a trebuit să înot până la capătul unui bazin de 25 de metri fără să respir. Și de fiecare dată când greșeam, trebuia s-o iau de la început. Am dat greș de multe ori, dar până la urmă am reușit. Când am ieșit din piscină, exasperată, obosită și enervată, i-am zis: „De ce facem exerciții de ținut respirația?” Iar el m-a privit și a zis: „Mellody, n-a fost un exercițiu de ținut respirația. A fost un antrenament care să te ajute să te obișnuiești cu situațiile incomode, pentru că așa ne petrecem timpul, majoritatea dintre noi.” Dacă învățam să ne obișnuim cu disconfortul și să ne relaxăm, vom trăi mai bine. Cred că e timpul să ne relaxăm purtând incomoda discuție despre rasă. Negri, albi, asiatici, latino-americani, bărbați sau femei, cu toții, dacă credem cu adevărat în drepturi și șanse egale în America, cred că trebuie să purtăm un dialog veritabil pe această temă. Nu ne putem permite să fim indiferenți față de culoarea pielii. Trebuie să fim curajoși în fața ei. În calitate de profesori, părinți, antreprenori și oameni de știință, trebuie să fim dispuși să luăm inițiativa în discuțiile despre rasă, să le purtăm cu onestitate, înțelegere și curaj, nu pentru că așa trebuie, ci pentru că așa e mai inteligent, pentru că afacerile, produsele, știința și cercetarea noastră, toate vor avea de câștigat dintr-o diversitate sporită. Exemplul meu preferat de curaj în fața culorii pielii e John Skipper. E președintele canalului de televiziune ESPN.

    Originar din Carolina de Nord, e un veritabil domn din Sud, alb. A venit la ESPN, care avea deja o cultură de incluziune și diversitate, și a intensificat totul. A cerut ca pentru fiecare post scos la concurs să fie un spectru larg de candidați. El susține că, inițial, managerii de vârf s-au indignat și l-au întrebat: „Vrei să angajezi minoritari sau pe cel mai potrivit pentru post?” Iar Skipper răspundea mereu la fel: „Da.” Adoptând diversitatea, cred sincer că ESPN e cea mai valoroasă franciză de cablu din lume. Cred că asta e parte din secretul sosului. Şi în ramura mea, la Ariel Investments, ne considerăm diversitatea drept avantaj competitiv, cu beneficii dincolo de domeniul afacerilor. Scott Page, de la Universitatea din Michigan, e primul care a elaborat un model matematic pentru diversitate. El afirmă că dacă încercați din greu să rezolvați o problemă dificilă, e nevoie de un grup divers de oameni cu capacități intelectuale diverse. Dă ca exemplu epidemia de variolă. Pe vremea când făcea ravagii în Europa, oamenii de știință s-au reunit, dar au rămas împotmoliți.

    Prima sugestie spre găsirea leacului pentru această boală a venit de unde nu se așteptau. Un producător de lactate a observat că mulgătoarele nu făceau variolă. De aceea vaccinul e pe bază bovină, datorită acelui producător. Sunt sigură că vă spuneți, dar eu nu am o companie de cablu, nu lucrez într-o societate de investiții, nici nu sunt producător de lactate. Ce pot eu să fac? Iar eu vă spun că puteți fi curajoși în fața culorii pielii. Dacă faceți parte dintr-un proces de angajare sau de admitere, puteți fi curajoși în fața culorii pielii. Dacă încercați să rezolvați o problemă dificilă, luați atitudine și fiți curajoși în fața culorii pielii. Știu că lumea va zice că asta n-o să ajute prea mult, dar vă cer să faceți ceva foarte simplu. Observați mediul din jur, la muncă, la școală, acasă. Priviți oamenii din jur cu intenție și atenție. Invitați în viața voastră oameni care nu vă seamănă, care nu gândesc și nu acționează la fel, și care nu vin de unde veniți voi. S-ar putea să descoperiți că vă confruntă principiile. și vă ajută să vă dezvoltați personal. Probabil veți găsi noi perspective datorită lor.

    Sau, ca soțul meu, care e alb, poate veți descoperi că persoanele de culoare, bărbați, femei, copii, cu toții, folosim zilnic loțiune de corp. Mi se mai pare important și ca următoarea generație să înțeleagă că acest progres îi va fi util, pentru că se așteaptă să fim exemple de urmat. V-am zis că mama era o realistă înverșunată. A fost un exemplu extraordinar. A fost așa cum a fost pentru că a crescut singură șase copii în Chicago. A lucrat din greu în afaceri imobiliare, dar i-a fost adesea greu să se descurce financiar. Ceea ce însemna că uneori ni se tăia telefonul, lumina sau eram evacuați. Iar când eram evacuați, uneori locuiam în niște apartamente mici pe care ea le deținea, într-o singură cameră, sau două, pentru că restul era neterminat, și ne încălzeam pe plită apa pentru baie. Dar n-a renunțat niciodată la speranță, și nici nouă nu ne-a permis să facem asta vreodată. Era de un pragmatism brutal.

    Aveam patru ani când mi-a zis „Mami e Moș Crăciun.” Într-atât era de pragmatică. M-a învățat multe, dar cea mai importantă lecție a fost că în fiecare zi îmi zicea: „Mellody, poți fi orice.” Datorită acestor cuvinte mă trezeam dis-de-dimineață, datorită lor îmi plăcea școala mai mult decât orice, și tot datorită lor, când mergeam cu autobuzul la școală, aveam cele mai mărețe visuri. Datorită acelor cuvinte sunt aici pe scenă, plină de pasiune, cerându-vă să fiți curajoși pentru copiii care azi au aceleași visuri. Vreau ca acești copii să se uite la televizor la un director general și să spună: „Pot fi ca ea.” Sau „Arată ca mine.” Vreau ca ei să știe că totul e posibil, că pot atinge cel mai înalt nivel imaginat vreodată, că vor fi bineveniți în orice sală de consiliu corporativă, sau că pot conduce orice companie. Idea că aici e tărâmul celor liberi și vatra celor viteji e parte intrinsecă a identității Americii. În America, când avem o provocare, o abordăm imediat, nu ne ferim de ea.

    Luăm poziție. Dăm dovadă de curaj. Asta vă cer acum, să dați dovadă de curaj. Vă cer să fiți îndrăzneți. În calitate de lideri de afaceri, vă rog să nu pierdeți nicio ocazie. Ca cetățeni, vă rog să nu scăpați din vedere niciun copil. Vă cer să nu fiți indiferenți în fața culorii pielii, ci să aveți curaj în fața ei, astfel încât orice copil să știe că viitorul său contează și că visurile sale se pot îndeplini.”
    • Like 2
    • @ Ionut Catalin Dimache
      ma adresez mai mult D.nei Hudson si mai putin colegului comentator Ionut Catalin Dimache, caruia ii multumesc pentru postare:

      Doamna, am facut eforturi mari sa raman treaz. Atat de mari au fost incat am reusit sa raman treaz pana la sfarsit si sa inteleg ce aveati de spus. Dar m-am uitat in jur si am vazut ca adormisera toti... Nu va aplaud acum, caci se scoala toti brusc si-mi iau 70 de procese de discriminare a persoanelor cu handicap de deficit de atentie, plus ca devin paria si ies din business! Pentru data viitoare va propun sa discutam pe mail.
      • Like 0
  • Alex Mag check icon
    Din păcate nu s-a inteles mesajul. In fapt este vorba de Legea lui Murphy cu privire la educația sociala si profesionala a celui care trebuie sa aprobe. Este o realitate crunta a efectelor unei alte Legi a lui Murphy prin care un sef isi angajează un subaltern mai prost decât el. Trebuie apreciat ca din anul 1948 toate posturile piramidale au fost ocupate la toate nivelele sociale, inclusiv la multinaționale. Următorul # va fi îndreptat spre normalizare. Sa speram ca logica si rațiunea va stăpâni. Daca nu, deoarece „prostia si ignoranta au distrus imperii”, de ce nu ar distruge umanitatea. Chiar daca este o parabola, morala este mult prea mult pentru unii cititori. Felicitări pentru verticalitate, reala sau imaginara.
    • Like 0
  • Gabriel check icon
    un alt hornar crede ca ati gresit.
    pentru cei ce au dubii, intamplarea poate fi extrem de reala, mi s-a intamplat de mai multe ori, as spune de foarte multe ori. cand eram mai tinerel (prin scoala, pe vremea raposatului), aproape ca in fiecare luna. si da, se intampla inca. de multe ori am senzatia ca unii nu pot asocia culoarea cu oamenii ok, cu bunele intentii, cu civilizatia, cu vorbitul corect, cu respectul, samd.
    acum sa revin la subiect. cred ca ati gresit ca cereti pur si simplu sa va accepte. de ce? simplu, nici dvs nu il acceptati asa cum este el, rasist.
    eu, prin prisma experientelor traite o viata, i-as fi raspuns omului daca sunt sau nu sunt tigan si mi-as fi continuat treaba pentru care am venit. pana la urma, ati ratat un ... parteneriat (cred), nu cu el ci cu firma. daca atat poate el, nu e vina nimanui si nu ati obtinut nimic cu modul in care l-ati tratat. chiar daca poate nu o va face pe fata data viitoare, tot rasist va fi, tot asta va gandi...
    cel putin asa cred eu.
    • Like 2
  • nicu check icon
    Fabula asta e cam trasa de par, cred ca e imaginara.

    Care e ideea cu MEREU bruneta, sunt tipe care se duc vopsite pe fata la interviuri? Care ar fi fost un raspuns bun, agreat de el, ca ai incurcat fondul de ten cu crema de ghete? Daca era rasist, dar nu fățiș, si te ginea ca esti gipsanca dar avea o problema cu acest aspect nici nu mai intreba. Zicea multumesc, va sunam noi.

    Tu vrei sa demonstrezi ca a vrut sa te umileasca pe fata, sa fie confruntational cu atitudinea rasista, nu? Ca a insistat, zici? Si cum draq s-a speriat dupa aia? Si a insistat sa ramai? Cum asa? Proiectul era bun dar tu erai maro? Trebuia sa te DEZICI de brunețime, si erai ok? Imposibil, doar era rasist! Asta este esența rasismului, orice ai face sau ai zice, nu ești bun fiindca esti negru. Sau mai nou, alb.

    Vezi, povestea nu prea se leagă. Mai lucreaza la personaje, la replici.
    • Like 6
    • @ nicu
      GabiC check icon
      Buna replica!
      Deh, asa se cred romanii- buni la de_toate!
      Vorba bancului:
      - cu ce te ocupi?
      - sunt scriitor. Am un blog. Dar tu?
      -sunt pilot. Pilotez un scuter.
      • Like 1
    • @ nicu
      Din fabula asta eu inteleg ca povestitoarea nu si-a prezentat bine proiectul si a pierdut atentia evaluatorului. Mintea lui plecase deja cu sorcova pe campii, destept sau prost, rasist sau xenofob sau pur-si-simplu-plictisit, cum o fi fost el trebuia sa scurteze prezentarea si atunci a ales sa... vomite o broasca!

      Daca povestitoarea ar fi fost blonda, discutia ar fi deviat spre intrebarea despre ce vopsea de par foloseste. Mai departe am sa scriu eu articolul pe dos (caci si eu ma pretind pilot de scuter):

      M-am nascut alb ca laptele si nici eu nu-mi amintesc detaliile desi am fost acolo, am par saten decolorat si pielea nesanatos de alba (consecinta unei boli rare de sange). In ultimii 30 de ani am lucrat numai in strainatate, in corporatii mari, trimis foarte mult in India, Malaezia, Japonia, cam peste tot pe unde aveau ei fab-uri de semiconductori sau aviatie. De mai multe ori am ratat ocazia sa fiu pus sef-foarte-mare pentru ca eram prea "alb" prea european, prea "ne-indian" sau "ne-asiatic" si se ofensau localnicii... Mie imi ramanea mereu locul 2 sau 3, caci este intotdeauna nevoie si de oameni competenti la nivelele de conducere. Ma supara discriminarea si n-o toleram atunci cand depindea de mine sa fac regulile din organizatia mea insa stiam prea bine ca pe cealalta fata a monedei se afla discriminarea inversa, care e la fel de periculoasa. Uitati-va doar cu ce premiereasa ne-a pricopsit Dragnea antidiscriminatorul!
      Nu m-am culcat niciodata cu un sef femeie (desi au fost ocazii) asa ca ratez si oportunitatea sa-mi pun o pancarda de gat cu "metoo". Oricum, mi se cam rupe de tot activismul, am fost insurat cu activiste si stiu bine ce cozonac se rontaie pe acolo. Acum m-am auto-pensionat si nu-mi mai pasa. Imi traiesc batranetea linistit cu iubita mea si cu prietenii mei (printre care se intampla sa fie tigani si subliniez ca SE intampla sa fie ce sunt dar NU SE intampla sa-mi fie prieteni.).

      Cine stie cum ar fi deviat viata mea daca as fi fost pur si simplu tampit sau ticalos...

      P.S. - Azi pilotez doar autoturism si scuter, la chestii mai mari care circula pe sus nu mai am voie din motive medicale. Dar ma bate gandul, foarte serios, sa-mi cumpar tractor si sa-mi fac si blog cu si despre activism.
      • Like 1
  • Wtf!?!?!! :)) NU pot sa cred ca s-a intamplat asta! Nu stiu daca esti țiganca sau nu sau doar brunetă, nu conteaza asta, cred ca ai fost prea eleganta in atitudine. Se pare ca indiferent de situatie, nimeni nu e suficient de pregatit pt. infinita varietate de marlanie pe care o poate nascoci un idiot cu mintea odihnita. Recomand sa fiti mereu în gardă și sa reacționati fiecare cu inspirația de moment. Lipsa oricărui raspuns instantaneu mai mult sau mai putin virulent vă va lasa cicatrici de frustrare. Femeile pot raspunde si cu o palmă în public de fata cu toată lumea si sa vezi cum îl vindeca asta de ani buni de nesimțire dacă nu pe viață. Si in final recomandam un răspuns de genul: ...barosane, ghicesc în cafeaua matale ca esti prost, nesimțit si rau intenționat!...
    • Like 0
  • Sarut mainile...Imi pare rau, dar gandul nu se pune...In rest, sa traiti cum va place...
    • Like 1
  • Scuze, eu nu înțeleg: v-a supărat că v-a crezut țigancă deși nu sunteți, sau sunteți și v-a deranjat atitudinea rasistă?

    • Like 4
    • @ Petrica L.
      Stimate domn, atitudinea este rasista in ambele situatii. Eventuala falsa incadrare din primul caz prezentat de dumneavoastra nu elimina caracterul rasist al atitudinii respectivului.
      Asadar, ce anume este de neinteles?
      • Like 5
    • @ Iron Spike
      Stimate domn, din text nu reiese clar ce situație descria doamna, așa că am îndrăznit să întreb. Cerând inclusiv scuze pentru întrebare. Nu am spus sau sugerat că una dintre situații ar fi făcut atitudinea domnului în cauză acceptabilă sau mai puțin rasistă. Trebuia să precizez asta? Îmi pare rău, rezervorul meu de indignare pe probleme de political correctness nu este încă plin, s-a golit acum ceva ani în Kosovo, pe lângă niște gropi comune (unele cu sârbi, altele cu albanezi).
      • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult