M-am născut tuciurie ca un hornar! Altă întrebare?

Felicitari pentru articol ! Mie mi-a tresarit imediat in minte scena "superiorului" din "Cel mai iubit dintre pamanteni" .
" Deşi îmi dădeam seama că n-aveam nimic de sperat din judecata unui om care făcea confuzie între şovinism şi discriminare rasială, mă agăţai totuşi de acea luminiţă de o clipă care lucise în privirea sa înecată în întunericul furiei şi prinsei curaj să-l înfrunt şi să mă salvez. "
Aparent , Romania ar putea primi un premiu Nobel pentru "intoarcere in timp" fara masinarii sofisticate :))))

Sincer, nu cred ca a avut loc vreun astfel de dialog.

Pretextul (genul, culoarea parului) e mai putin important. Eu cred ca e un articol despre stupiditate, despre lipsa de interes si de viziune a functionarimii asa zis "de virf", despre modul inadecvat in care sunt angajati oamenii decidenti, cei care pot descoperi si promova proiecte utile. Daca in mijlocul unei prezentari, interlocutorul te intreaba de ce esti bruneta si nu blonda, e clar ca nu te-a ascultat, nu e interesat, nu a inteles ce spui si nu da doi bani pe ce poate insemna ideea ta pentru companie si societate. Cind pui suflet in proiect e dureros si derutant. Dar pina la urma si in Vest e plin de pusti de douazeci +ceva de ani, in costume Armani, care te evalueaza dupa 25 sau 30 de ani de munca, nu te cunosc, dar iti dau sfaturi despre cum poti fi mai eficient. Daca-ti permiti, le dai cu flit. Dar in final, ei ramin si tu pleci.

Un articol lung, dar pe subiect, zic eu.
„Mellody Hobson
Culoarea pielii – indiferenta sau curaj?

În 2006 m-a sunat prietenul meu, Harold Ford. Candida în Tennessee pentru Senatul american. Mi-a zis: „Am nevoie disperată de vizibilitate în presa națională. Ai vreo sugestie?” Am avut, am sunat o prietenă în New York, la una dintre cele mai de succes companii de media din lume. Mi-a zis: „Organizăm un prânz cu comisia de redacție pentru Harold. Tu vino cu el.” Ajung cu Harold în New York. Suntem îmbrăcați la patru ace, ca scoși din cutie.

Mergem la recepționistă și-i spunem: „Am venit pentru prânz.” Ne face semn să o urmăm. Trecem printr-o serie de coridoare și ajungând brusc într-o cameră goală, ne privește și ne întreabă: „Unde vă sunt uniformele?” Exact atunci intră și prietena mea. Se albește la față. Am amuțit, pur și simplu. Mă uit la ea și-i spun: „Nu crezi că e nevoie de mai mult de o persoană de culoare în Senat?” Eu și Harold… încă mai râdem de povestea asta. Pe moment m-a luat prin surprindere, dar în sufletul meu, nu m-a mirat. Iar asta datorită a ceva ce m-a învățat mama acum 30 de ani.

Mama a fost o realistă înverșunată. Îmi amintesc când m-am întors odată de la o aniversare unde eram singurul copil de culoare și în loc să mă întrebe firesc „Te-ai distrat? Cum a fost tortul?” m-a privit și mi-a zis: „Cum s-au purtat cu tine?” Aveam șapte ani. Nu am înțeles.

De ce s-ar purta cineva altfel cu mine? Dar ea știa. M-a privit în ochi și mi-a zis: „Nu se vor purta mereu frumos cu tine.” În America, rasa e unul dintre acele subiecte care te fac să te simți extrem de neplăcut. Dacă aduci vorba la un dineu sau la locul de muncă, echivalează cu suicidul conversațional. E un șoc urmat de o tăcere îndelungă. Până și azi, venind aici, le-am zis unor prieteni și colegi că vreau să vorbesc despre rasă și m-au avertizat să nu o fac, pentru că aș risca enorm dacă aș vorbi despre acest subiect. Lumea ar putea crede că sunt o militantă de culoare, ceea ce mi-ar putea distruge cariera. Trebuie să recunosc, pentru o clipă chiar mi-a fost puțin teamă. Apoi mi-am dat seama că primul pas pentru rezolvarea oricărei probleme e să nu te ascunzi de ea, iar primul pas către orice fel de acțiune e conștientizarea. Așa că m-am hotărât, până la urmă, să vorbesc despre rasă. Am decis că dacă vin să vă împărtășesc din experiența mea, poate vom putea cu toții să fim ceva mai puțin încordați și un pic mai îndrăzneți când discutăm despre rasă. Știu că sunt oameni care spun că alegerea lui Barack Obama înseamnă sfârșitul discriminării rasiale pentru totdeauna, așa-i? Dar în investiții, unde lucrez eu, e o vorbă: cifrele nu mint. Sunt discrepanțe rasiale considerabile și măsurabile care nu pot fi ignorate, în privința averii și venitului domestic, a oportunităților de angajare și a serviciilor medicale. Un exemplu din America corporativă: cu toate că albii reprezintă doar 30% din populația Statelor Unite, ei dețin 70% din posturile consiliilor de administrație. În topul Fortune 250 sunt doar șapte directori executivi care aparțin minorităților și dintre miile de companii publice tranzacționate în prezent, doar două sunt conduse de femei de culoare, iar la una vă uitați chiar acum, aceeași care, nu demult, a fost confundată cu un ajutor de bucătar. Așa stau lucrurile. Am un experiment mental la care mă tot gândesc, imaginați-vă că vă conduc într-o cameră dintr-o companie mare, ca ExxonMobil, iar toți cei din sala de consiliu sunt de culoare. Vi s-ar părea ciudat. Dar dacă v-aș conduce într-o companie din Fortune 500 și toți cei din sală ar fi bărbați albi, când ni se va părea și asta ciudat? Știu cum s-a ajuns aici. Știu cum s-a ajuns aici. Știm că s-a instituționalizat, și la un moment dat, chiar s-a legalizat discriminarea rasială în țara asta. Nu e niciun dubiu despre asta. Totuși, pe măsură ce mă confrunt cu această problemă, întrebarea mamei persistă: „Cum s-au purtat cu tine?” Nu pun problema ca să mă plâng sau să atrag compătimire. Am reușit în viață dincolo de cele mai mari așteptări ale mele, și, în general, oamenii de toate rasele s-au purtat bine cu mine. Spun povestea cu ajutorul de bucătar pentru că s-a întâmplat. Citez statisticile privind diversitatea în consiliile corporative fiindcă sunt reale. Sunt aici ca să vă vorbesc despre discriminarea rasială, fiindcă cred că amenință încă o generație cu pierderea tuturor oportunităților ce le dorim cu toții pentru copiii noștri, indiferent de culoarea sau originea lor. De asemenea, cred că amenință și cu frânarea afacerilor. Cercetatorii au inventat expresia „indiferență față de culoarea pielii” ca să descrie un comportament învățat, prin care ne prefacem că nu observăm rasa. Dacă se întâmplă să fii înconjurat de o mulțime de oameni care arată ca tine, e pur întâmplător.

În opinia mea, dacă ne prefacem că nu observăm rasa, nu înseamnă că nu e loc de discriminare rasială și că suntem imparțiali. Nu înseamna asta deloc. Nu e o garanție. Acestă indiferență e foarte periculoasă, pentru că înseamnă că ignorăm problema. Un studiu corporativ susține că în loc să evite problema rasei, corporațiile inteligente se confruntă cu ea de la început. Ele recunosc că adoptarea diversității

înseamnă recunoașterea tuturor raselor, inclusiv a celei majoritare. Sunt prima care recunoaște, această temă poate fi dificilă, jenantă și incomodă. Dar tocmai de asta o abordăm. De dragul destrămării stereotipurilor rasiale, cum că persoanelor de culoare nu le place să înoate, vă voi spune cât de mult ador să înot. Îmi place atât de mult, încât am un antrenor personal. Într-o zi, m-a pus să fac un exercițiu în care a trebuit să înot până la capătul unui bazin de 25 de metri fără să respir. Și de fiecare dată când greșeam, trebuia s-o iau de la început. Am dat greș de multe ori, dar până la urmă am reușit. Când am ieșit din piscină, exasperată, obosită și enervată, i-am zis: „De ce facem exerciții de ținut respirația?” Iar el m-a privit și a zis: „Mellody, n-a fost un exercițiu de ținut respirația. A fost un antrenament care să te ajute să te obișnuiești cu situațiile incomode, pentru că așa ne petrecem timpul, majoritatea dintre noi.” Dacă învățam să ne obișnuim cu disconfortul și să ne relaxăm, vom trăi mai bine. Cred că e timpul să ne relaxăm purtând incomoda discuție despre rasă. Negri, albi, asiatici, latino-americani, bărbați sau femei, cu toții, dacă credem cu adevărat în drepturi și șanse egale în America, cred că trebuie să purtăm un dialog veritabil pe această temă. Nu ne putem permite să fim indiferenți față de culoarea pielii. Trebuie să fim curajoși în fața ei. În calitate de profesori, părinți, antreprenori și oameni de știință, trebuie să fim dispuși să luăm inițiativa în discuțiile despre rasă, să le purtăm cu onestitate, înțelegere și curaj, nu pentru că așa trebuie, ci pentru că așa e mai inteligent, pentru că afacerile, produsele, știința și cercetarea noastră, toate vor avea de câștigat dintr-o diversitate sporită. Exemplul meu preferat de curaj în fața culorii pielii e John Skipper. E președintele canalului de televiziune ESPN.

Originar din Carolina de Nord, e un veritabil domn din Sud, alb. A venit la ESPN, care avea deja o cultură de incluziune și diversitate, și a intensificat totul. A cerut ca pentru fiecare post scos la concurs să fie un spectru larg de candidați. El susține că, inițial, managerii de vârf s-au indignat și l-au întrebat: „Vrei să angajezi minoritari sau pe cel mai potrivit pentru post?” Iar Skipper răspundea mereu la fel: „Da.” Adoptând diversitatea, cred sincer că ESPN e cea mai valoroasă franciză de cablu din lume. Cred că asta e parte din secretul sosului. Şi în ramura mea, la Ariel Investments, ne considerăm diversitatea drept avantaj competitiv, cu beneficii dincolo de domeniul afacerilor. Scott Page, de la Universitatea din Michigan, e primul care a elaborat un model matematic pentru diversitate. El afirmă că dacă încercați din greu să rezolvați o problemă dificilă, e nevoie de un grup divers de oameni cu capacități intelectuale diverse. Dă ca exemplu epidemia de variolă. Pe vremea când făcea ravagii în Europa, oamenii de știință s-au reunit, dar au rămas împotmoliți.

Prima sugestie spre găsirea leacului pentru această boală a venit de unde nu se așteptau. Un producător de lactate a observat că mulgătoarele nu făceau variolă. De aceea vaccinul e pe bază bovină, datorită acelui producător. Sunt sigură că vă spuneți, dar eu nu am o companie de cablu, nu lucrez într-o societate de investiții, nici nu sunt producător de lactate. Ce pot eu să fac? Iar eu vă spun că puteți fi curajoși în fața culorii pielii. Dacă faceți parte dintr-un proces de angajare sau de admitere, puteți fi curajoși în fața culorii pielii. Dacă încercați să rezolvați o problemă dificilă, luați atitudine și fiți curajoși în fața culorii pielii. Știu că lumea va zice că asta n-o să ajute prea mult, dar vă cer să faceți ceva foarte simplu. Observați mediul din jur, la muncă, la școală, acasă. Priviți oamenii din jur cu intenție și atenție. Invitați în viața voastră oameni care nu vă seamănă, care nu gândesc și nu acționează la fel, și care nu vin de unde veniți voi. S-ar putea să descoperiți că vă confruntă principiile. și vă ajută să vă dezvoltați personal. Probabil veți găsi noi perspective datorită lor.

Sau, ca soțul meu, care e alb, poate veți descoperi că persoanele de culoare, bărbați, femei, copii, cu toții, folosim zilnic loțiune de corp. Mi se mai pare important și ca următoarea generație să înțeleagă că acest progres îi va fi util, pentru că se așteaptă să fim exemple de urmat. V-am zis că mama era o realistă înverșunată. A fost un exemplu extraordinar. A fost așa cum a fost pentru că a crescut singură șase copii în Chicago. A lucrat din greu în afaceri imobiliare, dar i-a fost adesea greu să se descurce financiar. Ceea ce însemna că uneori ni se tăia telefonul, lumina sau eram evacuați. Iar când eram evacuați, uneori locuiam în niște apartamente mici pe care ea le deținea, într-o singură cameră, sau două, pentru că restul era neterminat, și ne încălzeam pe plită apa pentru baie. Dar n-a renunțat niciodată la speranță, și nici nouă nu ne-a permis să facem asta vreodată. Era de un pragmatism brutal.

Aveam patru ani când mi-a zis „Mami e Moș Crăciun.” Într-atât era de pragmatică. M-a învățat multe, dar cea mai importantă lecție a fost că în fiecare zi îmi zicea: „Mellody, poți fi orice.” Datorită acestor cuvinte mă trezeam dis-de-dimineață, datorită lor îmi plăcea școala mai mult decât orice, și tot datorită lor, când mergeam cu autobuzul la școală, aveam cele mai mărețe visuri. Datorită acelor cuvinte sunt aici pe scenă, plină de pasiune, cerându-vă să fiți curajoși pentru copiii care azi au aceleași visuri. Vreau ca acești copii să se uite la televizor la un director general și să spună: „Pot fi ca ea.” Sau „Arată ca mine.” Vreau ca ei să știe că totul e posibil, că pot atinge cel mai înalt nivel imaginat vreodată, că vor fi bineveniți în orice sală de consiliu corporativă, sau că pot conduce orice companie. Idea că aici e tărâmul celor liberi și vatra celor viteji e parte intrinsecă a identității Americii. În America, când avem o provocare, o abordăm imediat, nu ne ferim de ea.

Luăm poziție. Dăm dovadă de curaj. Asta vă cer acum, să dați dovadă de curaj. Vă cer să fiți îndrăzneți. În calitate de lideri de afaceri, vă rog să nu pierdeți nicio ocazie. Ca cetățeni, vă rog să nu scăpați din vedere niciun copil. Vă cer să nu fiți indiferenți în fața culorii pielii, ci să aveți curaj în fața ei, astfel încât orice copil să știe că viitorul său contează și că visurile sale se pot îndeplini.”

Din păcate nu s-a inteles mesajul. In fapt este vorba de Legea lui Murphy cu privire la educația sociala si profesionala a celui care trebuie sa aprobe. Este o realitate crunta a efectelor unei alte Legi a lui Murphy prin care un sef isi angajează un subaltern mai prost decât el. Trebuie apreciat ca din anul 1948 toate posturile piramidale au fost ocupate la toate nivelele sociale, inclusiv la multinaționale. Următorul # va fi îndreptat spre normalizare. Sa speram ca logica si rațiunea va stăpâni. Daca nu, deoarece „prostia si ignoranta au distrus imperii”, de ce nu ar distruge umanitatea. Chiar daca este o parabola, morala este mult prea mult pentru unii cititori. Felicitări pentru verticalitate, reala sau imaginara.

un alt hornar crede ca ati gresit.
pentru cei ce au dubii, intamplarea poate fi extrem de reala, mi s-a intamplat de mai multe ori, as spune de foarte multe ori. cand eram mai tinerel (prin scoala, pe vremea raposatului), aproape ca in fiecare luna. si da, se intampla inca. de multe ori am senzatia ca unii nu pot asocia culoarea cu oamenii ok, cu bunele intentii, cu civilizatia, cu vorbitul corect, cu respectul, samd.
acum sa revin la subiect. cred ca ati gresit ca cereti pur si simplu sa va accepte. de ce? simplu, nici dvs nu il acceptati asa cum este el, rasist.
eu, prin prisma experientelor traite o viata, i-as fi raspuns omului daca sunt sau nu sunt tigan si mi-as fi continuat treaba pentru care am venit. pana la urma, ati ratat un ... parteneriat (cred), nu cu el ci cu firma. daca atat poate el, nu e vina nimanui si nu ati obtinut nimic cu modul in care l-ati tratat. chiar daca poate nu o va face pe fata data viitoare, tot rasist va fi, tot asta va gandi...
cel putin asa cred eu.

Fabula asta e cam trasa de par, cred ca e imaginara.

Care e ideea cu MEREU bruneta, sunt tipe care se duc vopsite pe fata la interviuri? Care ar fi fost un raspuns bun, agreat de el, ca ai incurcat fondul de ten cu crema de ghete? Daca era rasist, dar nu fățiș, si te ginea ca esti gipsanca dar avea o problema cu acest aspect nici nu mai intreba. Zicea multumesc, va sunam noi.

Tu vrei sa demonstrezi ca a vrut sa te umileasca pe fata, sa fie confruntational cu atitudinea rasista, nu? Ca a insistat, zici? Si cum draq s-a speriat dupa aia? Si a insistat sa ramai? Cum asa? Proiectul era bun dar tu erai maro? Trebuia sa te DEZICI de brunețime, si erai ok? Imposibil, doar era rasist! Asta este esența rasismului, orice ai face sau ai zice, nu ești bun fiindca esti negru. Sau mai nou, alb.

Vezi, povestea nu prea se leagă. Mai lucreaza la personaje, la replici.

Wtf!?!?!! :)) NU pot sa cred ca s-a intamplat asta! Nu stiu daca esti țiganca sau nu sau doar brunetă, nu conteaza asta, cred ca ai fost prea eleganta in atitudine. Se pare ca indiferent de situatie, nimeni nu e suficient de pregatit pt. infinita varietate de marlanie pe care o poate nascoci un idiot cu mintea odihnita. Recomand sa fiti mereu în gardă și sa reacționati fiecare cu inspirația de moment. Lipsa oricărui raspuns instantaneu mai mult sau mai putin virulent vă va lasa cicatrici de frustrare. Femeile pot raspunde si cu o palmă în public de fata cu toată lumea si sa vezi cum îl vindeca asta de ani buni de nesimțire dacă nu pe viață. Si in final recomandam un răspuns de genul: ...barosane, ghicesc în cafeaua matale ca esti prost, nesimțit si rau intenționat!...

Sarut mainile...Imi pare rau, dar gandul nu se pune...In rest, sa traiti cum va place...

Scuze, eu nu înțeleg: v-a supărat că v-a crezut țigancă deși nu sunteți, sau sunteți și v-a deranjat atitudinea rasistă?