Sari la continut

De patru ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește patru ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Burnout sau sfârșeala muncii în corporație. Ce să faci când simți că nu mai poți

Birouri corporatiști

Aveam acum câțiva ani o colegă de breaslă, o fată foarte deșteaptă, care uita că mai are și alte identități decât cea de redactor șef, de middle manager. Muncea pe brânci, acoperea munca celor din echipa ei, venea în weekend „pentru că e liniște“. Între timp s-a îmbolnăvit grav, s-a vindecat, s-a măritat și s-a mutat la țară. A făcut ceea ce se numește în jargonul corporatist „downshifting“.

Ea e un caz cu final fericit. De obicei puțini angajați din România de azi își permit luxul de a renunța la un job sigur și plătit convenabil într-o multinațională. Au copii, rate, cursuri afterschool de plătit.

Sunt prizonierii unor alegeri făcute anterior care îi obligă să muncească pe brânci, uitând de ei înșiși, pentru a atinge un soi de liman, pentru a bifa așteptările familiei, ale cercului de prieteni care nu mai merg vara cu cortul la 2 Mai, ci doar în Grecia și Croația, sau își schimbă mașina la 5 ani, etc. Ei sunt primii candidați la burnout.

Află mai mult:

Un șef bun e uman, competent și modest. Cel toxic e fudul, hipercompetitiv și conduce prin teroare

Cum recunoști un șef toxic. „Când decid să-și dea demisia, angajații părăsesc managerii, nu compania”

Burnout e acel sentiment de epuizare, de lipsă de sens, de tristețe și chiar de depresie, rezultat din munca excesivă. Nu mă înțelegeți greșit, munca e bună, utilă, structurantă. Noi toți avem nevoie să muncim și să vedem rezultatele muncii noastre, impactul pe care îl avem. Și avem nevoie de sens în ceea ce facem. Dar tot ce e excesiv strică. Americanca Paula Davis-Laack este expertă în stres și reziliență. Ea spune că burnout înseamnă „să te simți cronic rupt de unul sau altul din aspectele vieții proprii“. Să fii doar un amploaiat, o rotiță în sistem. Să experimentezi o oboseală care infectează toate aspectele vieții. Din cauza stresului de la muncă nu mai poți fi nici părinte prezent și cald, nici prieten, nici partener. Devii dependent de muncă, workoholic obsedat că nu atinge „targetul“, temător de consecințe, un ins pentru care zilele libere de weekend sunt neliniștitoare și enervante. Nu vezi decât ceea ce mai ai de făcut, timpul vid te angoasează.

Workoholici din toată țara, treziți-vă!

Comportament încurajat tacit de cei de mai sus, dependența de muncă duce la probleme mintale mai serioase și la rateuri personale pe alte planuri. Vedem manageri care divorțează pentru că nu mai sunt de mult prezenți în familie, sau care beau mai mult decât se cuvine, ca să se mai simtă și ei bine...

Psihologii americani Michael P. Leiter și Christina Maslach indică următoarele semne de burnout:

Lipsa sentimentului de control. Îți scapă totul din mână, compania pierde bani, ești în vizor. E posibil din cauza asta să fii ignorat la ședințe, ți se ridică autoritatea (adesea fără eleganță, în public). Ești însă alergat mai mult, supraîncărcat cu sarcini. Noi, oamenii, avem mare nevoie de sentimentul de control ca să fim sănătoși la cap (chiar dacă e iluzoriu!). Avem nevoie să ne simțim competenți. Dacă treaba asta e suspendată, psihicul se fragilizează. Și corpul, la fel. Cei care au parte de astfel de tratamente mult timp sunt expuși la boli coronariene și depresie.

Uneori lipsa sentimentului de control e compensată prin eforturi și mai vajnice. Vezi că se duce în jos graficul, dar tu iei acasă dosare peste dosare, te supraîncarci. O tendință de a supraconpensa prin perseverență, iată ce mai caracterizează un workoholic în fază acută. Efortul este un ingredient esențial al succesului, dar pentru cineva cu burnout, adesea înseamnă încăpățânare fără rezultat. Cel mai bine e să iei distanță, să vezi dacă problema poate fi abordată din alt unghi. Uneori ajută pur și simplu să lași baltă ceva care vezi că nu duce nicăieri. Sau cere efort disproporționat de mare pentru niște rezultate prea mici.

Conflict de valori. Dacă tu nu concepi să faci ceva imoral, dar în firmă imoralitatea e norma, vei obosi. A acționa în pofida valorilor tale e un stres. Să fii, de pildă, martor al oricărui fel de persecuție, și tu să fii un umanist și pacifist convins, și să nu poți schimba ceva, iată cum poți ajunge la dezangajare și stres major.

Lipsa recunoașterii și recompensei. Plătit peste medie, dar, totuși, prost plătit comparativ cu munca prestată, muncit peste program, fără măcar o vorbă de mulțumire de la șefi. Recompensa muncii nu e neapărat materială, adesea recunoașterea în public a meritelor cuiva, lauda sinceră pentru ceva anume fac minuni. Nu ne ducem la serviciu numai pentru bani, ci și pentru senzația că facem ceva util și că suntem văzuți și recunoscuți. Nimic nu e mai demotivant decât să muncești anonim, într-un colț.

Absența unei culturi organizaționale sănătoase. Dacă ai în jur colegi care bârfesc, măgulesc șeful, au parte de favoruri și se poartă arogant, dacă nu știi cum merge compania și mereu ești forțat să ghicești ce și cum e treaba (în perioade de criză incertitudinea locului de muncă e și mai dătătoare de insomnii), nu ai acces la informație și nu vezi contextul mai larg și impactul muncii tale, dacă nu ai cu cine schimba o vorbă bună sau o glumă, dacă mediul de lucru seamănă cu o școală de corecție, și relațiile interpersonale sunt mai degrabă caracterizate de pericol, iată ce mai duce la oboseală serioasă și burnout. Petrecem în jur de 8 ore pe zi la muncă. Atmosfera de acolo nu are cum să nu aibă impact. Un studiu mai vechi arată că la nivel internațional numărul angajaților care declară că nu au cu cine schimba o vorbă la serviciu s-a triplat între 1985 și 2004. Suntem ființe sociale, nu roboți...

Caută sensul în ceea ce faci

Încă ceva. Un ingredient mai puțin studiat din „prăjitura“ numită viață profesională e sensul. Avem nevoie ca ceea ce facem să aibă noimă, sens. E important salariul, statutul, siguranța locului de muncă, dar sensul, impactul muncii e la fel de important. Dacă nu te duci la serviciu ca să ai de unde te întoarce acasă, sigur ai nevoie și de varietate a muncii, de provocări profesionale, de feedback de la cei de sus. Și ai nevoie să știi că munca ta contează pentru ceilalți. Chiar dacă lucrezi în IT sau în agricultură, în presă sau în HR, ai nevoie să știi că ceea ce faci e important pentru alți oameni. 11000 de oameni care au răspuns la un moment dat unui test au declarat că cele mai pline de sens meserii sunt: pompier, profesor, asistentă medicală, medic neurochirurg. Nu toți putem fi medici sau pompieri, dar toți ne putem gândi la felul cum munca proprie îi ajută pe alții. E un bun mod de a combate senzația de vid și lipsă de sens ce însoțește perioadele de burnout.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • in lumea asta haotica e greu de gasit echilibrul. Peste tot se cere sa fii mai bun, mai mult prezent, cand ziua si mintea proprie raman la aceleasi dimensiuni.
    Pentru mine schimbarea a fost cand am inceput sa fac plati anticipate la ipoteca. Ok, am alta nou acum, dar linistea mintala nu poate fi descrisa in cifre cand am scapat de relatia proasta cu Volksbank.
    • Like 0
  • Atat tip cat mentalitatea de "sclav modern" este printre noi, nu vom iesi in astfel de situatii. Am un prieten care a ajuns la spital muncind ca un caine, suplinind mereu neajusurile organizatiei si compensand mereu totr ce nu functiona corect. I-am spus de atatea ori ca procedeaza prost. Insul despre care spun nu e deloc prost, ba din contra, e un tip foarte inteligent. In cazul lui nu se aplica acele constrangeri clasice, mai sunt 10 la usa care vor postul tau si nici ratele nu il urmaresc. Problema lui e de deontologie in sensul ca nu putea lasa o problema nerezolvata, chiar daca rezolvarea depindea 80% de alti colegi si 20% de el. Am prieteni care muncesc pentru diferite nevoi, altii care sufera de acea situatie in care i se spune ca daca nu vrea sa munceasca in plus, platiti sau nu, vor fi inlocuiti cu altii dispusi sa faca asta.
    Mentalitatea noastra trebuie sa fie mult mai obiectiva: Avem un contract semnat cu angajatorul, fiecare sa isi respecte partea. Nu esti nici sclavul lor si nici nu e cazul sa te omori pentru un loc de munca. Un motto dupa care ma ghidez in general e: Vrei flexibilitate, ofera flexibilitate.
    • Like 0
  • As zice ca pentru a nu fi prizonierul bancii, poti da casa in plata (daca mai e legea),scapi de credit si te muti in alta parte, faci alt credit si repeti asta de n ori.
    • Like 0
    • @ Manuela Neacsu
      sau facut plati anticipate si inchis creditul.
      • Like 0
  • Românii fac burnout pentru că au rate la bancă și sunt mai vulnerabili în fața concedierilor. Românii fac o mare risipa de resurse. De exemplu, o familie are un copil și are deja o casă. Copilul respectiv când devine adult de ce își ia o casă pe credit? Mai bine ar fi să stea în chirie până iese la pensie și apoi să trăiască la casa părintească a sa sau a soțului/ soției tot restul vieții. În plus, in acest fel ar putea avea grijă și de părinții bătrâni. Poate multi români nu știu că o casă cumpărată pe credit aparține băncii și află asta doar la darea în plată sau atunci când se trezesc cu executorul la ușă.
    • Like 1
  • Teoria ca ca teoria, dar practica ne omoară!
    Eu am convingerea că există o strânsă legătură între viața personală a individului și viața lui profesională. Atunci cân ești dezorganizat în plan personal, când nu ai o viață personală plină, când nu ai preocupări și pasiuni extraprofesionale, când nu ești atent la cum îți organizezi timpul personal, atunci vei fi la job un factor perturbator de ritm..
    Pe măsură ce-au trecut anii, am observat că oamenii au devenit mai eficienți în momentul când și-au descoperit un hobby extraprofesional, sau când și-au întemeiat o familie, când au dat naștere la copii, motivele acesta i-a responsabilizat și mai mult, și i-a făcut mai eficienți în felul în care și-au organizat munca la job.

    Dacă există ceva care să te cheme acasă, fie că e vorba de partenerul de viață, fie că e vorba de familie și copii sau de alte preocupări, hobby-uri sau proiecte extraprofesionale, atunci vei avea motive solide și întemeiate pentru a-ți organiza viața mai eficient, viața pe toate culoarele ei.
    De multe ori oamenii fără viață personală și program dezorganizat îi trag și pe ceilalți în iureșul maratonul orelor de lucru peste program.
    • Like 4
    • @ Luminita Micsunescu
      check icon
      100% de acord, drept care acord un +1!
      • Like 1
  • Un articol exceptional si din pacate adevarat. Ai spus o chestie senzationala - angajatii parasesc managerii si nu compania. Ai un exemplu negativ in compania in care lucrezi. Eu nu am acceptat niciodata sa fac lucruri imorale si am avut coloana vertebrala. Am plecat intr-o companie mai mica si mi-am regasit fericirea si bucuria de a face meseria de ziarist. Dar cati au coloana vertebrala sau cati isi permit sa aiba avand asa cum spui tu obligatii, copii, rate? Si eu am doi copii mari si o sotie director general acasa. Intr-o multinationala sunt multi bagatori de seama cu CV-uri aratoase dar slab profesional. Intr-o companie mica trebuie sa faci de toate, sa ai idei si sa fii in stare sa le pui in aplicare pentru ca intr-o companie mica nu exista o firma mama care sa plateasca salariile la timp daca stai degeaba. Intr-o companie mica trebuie sa produci dar aici ai avantajul ca de la idee la decizie e un drum infinit mai scurt decat intr-o multinationala unde se tin cinci sedinte cu sapte sefi pana se intampla ceva. Cu ocazia asta iti dau si o idee de articol - diferenta dintre jobul intr-o companie mica si intr-o multinantionala.
    • Like 3
  • Lasand titlul la o parte, in care cuvantul cheie este corporatie (sfarseala muncii o avea si mamaie Sabina la Bechet cand era burnt out la propriu lucrand la camp pt CAP toata ziua, nu trebuie sa fie doar corporatia asta dracul absolut), gasirea sensului in ceea ce faci este esentialul.

    Se face in articol referire la "we can't be all captains, we have to be crew" din 'Be The Best of Whatever You Are' by Douglas Malloch. Corect.

    M-am plans multa vreme aici in U.K. (plecata in 2008 direct din "fabrica de roboti" din Pipera (Credit & Collections): "ce job de cacat sa recuperezi creante, nu fac nimic cu sens, vreau sa fiu iar profesoara, sa dau 'ceva' inapoi lumii, Universului." Cand am invatat insa sa "relate to" cu ceea ce face compania pentru care lucram (ex Antenna International - continut ghid turistic audio cu motto 'connecting the world to culture'), mi-am dat seama ca sunt de fapt o rotita mai esentiala decat credeam pentru companie si asta se vedea pe rapiditatea cu care colectam banii, pe fondurile care intrau predictiv in contul bancar, ceea ce permitea companiei sa investeasca in cumpararea mai multor dispozitive audio, sa traduca povestile in si mai multe limbi straine si sa raspandeasca informatia maselor de turisti intr-un mod atractiv, interactiv etc.

    Cred cu tarie ca intoarcerea la radacini precum si fata din povestea ta este solutia. Intoarcerea la "trib", la simplu: fara pretentii de case mari, masini de lux, vacante de lux, cu deschiderea inapoi la comunitate. Atata timp cat in viata din afara corporatiei Fugim de oameni si nu mai stam cu "tribul" de mama/tata/bunica acasa ca sa ne separam in case mai mari, mai departe, in mod asemanator ne izolam si ne separam si in cubicle-ul de la munca unde pedalam ca hamsterul in roata lui ca sa nu pierdem materialul acumulat dincolo de geamurile de sticla corporatista.
    • Like 4
    • @ Mukallita Ro
      Ffff bun comentul....
      • Like 1
  • Un "burn-out" este un bilet sigur catre cancer. Sistemul imunitar devine apropae nefunctional. Devii o prada sigura ptr orice boala, dar mai ales ptr cancer care se va aciuia exact acolo unde te stii mai slab. Unii sunt slabi la plamini, altii la ficat, altii....samd.
    Am ajuns sa cred ca cele doua sisteme experimentate pina acum (de mine), comunist si capitalist se situeaza la poluri opuse si umanitatea nu este capabila sa conceapa un sistem de mijloc, nici comunist dictatorial dar nici capitalist pervers.
    Pacat !
    • Like 2
  • Un articol foarte bun. Burnout-ul nu inseamna numai epuizare mentala sau sfarseala, este o boala cu consecinte fizice usoare pana la grave - chronique fatigue. Si va spun din proprie experienta ca nu e deloc de luat in gluma. Adica, te arunca intr-o dereglare sistemica pe toate planurile, mai grav la femei unde sistemul hormonal sufera enorm, tulburari neuronale (anxietati, panici, sensibilitati la sunete), tensiune asociata momentelor de incarcare hormonala lunara a femeii (adica trebuie sa luati medicamente), colon iritabil cu simptome debilitante care te impiedica sa mananci indeajuns si slabesti, slabiciune generala si multe alte mini-simptome nemaitraite si infricosatoare, neputinta de a avea somn odihnitor care alimenteaza cercul vicios. Si in cazul asta nu este decat o solutie, decuplarea totala de la sistem si recuperarea in liniste, aer liber, incet-incet, fara stres. Dar cine isi permite acest lux? Recuperarea dureaza si 2 ani, scapi de oboseala cronica dupa 6 luni dar ramai cu efectele pe termen lung ale acestei afectiuni, efecte care te fac nefunctional... Felicitari pentru articol, sa ne gandim bine inainte sa facem o alegere.
    • Like 3
    • @ Gatrivo Post
      exista conceptul de concediu medical pe fond de burnout? e interesant de discutat cu dr de familie.
      • Like 3
    • @ Claudia Olteanu
      Teoretic, fiecare angajat ar trebui sa faca o evaluare la medicina muncii anuala iar de aici poate reiesi un burn-out iminent sau unul deja existent. O data 'diagnosticat' se poate obtine un concediu prelungit, o limitare temporara de munca la 6,4 sau chiar 2 ore pe zi in functie de severitatea manifestarilor. Pentru aceasta insa trebuie comunicate toate schimbarile in mod obiectiv raportat la o stare de sanatate deplina si evitata omiterea simptomelor omniprezente care ajung sa fie 'normale' cum ar putea fi de ex. dificultatea de a adormi, nervozitatea cand nu ai ceva de facut, lipsa apetitului, batai mai apasate ale inimii, stare de slabiciune, dureri de cap & co.
      • Like 3
    • @ Claudia Olteanu
      Din cate stiu, oboseala cronica cel putin pana acum un an era un diagnostic pe care il punea numai naturopatul care trateaza holistic nu simptomatic, doctorii alopati in general rar pun acest diagnostic si poate doar recent sa se fi introdus in manualele de diagnostic, pentru ca simptomele pot fi usor confundate cu alte afectiuni si de multe ori e considerata o boala 'inchipuita' ceea ce e foarte grav. Putini doctori au rabdare sa discute cu pacientii ca sa inteleaga contextul aparitiei, gama larga de simptome, cauzalitatea lor etc. Citeam pe site-ul Inst. de Medicina American in 2014, tocmai se intocmise o comisie care sublinia nr. foarte mare la nivel global al celor care sufera de oboseala cronica, persoane suferinde (datorita stresului, tehnologiei etc.) de ani zile fara diagnostic. Si urmau sa faca demersuri ptr a introduce aceasta afectiune in schema de diagnostic alopat cat mai repede, cu programe de instruire pentru medicii de familie si cei din spitale, in America si in restul lumii. Cine doreste, mi-au trimis un pdf la vremea respectiva. Nu ignorati primele simptome, asa cum am facut si eu, impingand la maxim rezistenta organismului pana cand a cedat fara preaviz.
      • Like 2
    • @ Gatrivo Post
      Victoria check icon
      M-ar interesa foarte mult daca la noi in tara exista centre de diagnosticare si tratament a acestei boli; eu ma lupt cu aceasta de ... 14 ani, este crancen; am avut simptomele de o intensitate paroxistica la inceput, nu ma puteam ridica din pat din cauza ametelii si a unui tremur foarte puternic in tot corpul, dar mai ales la cap, ochi, insa cu trecerea anilor s-au atenuat. Psihiatrii m-au diagnosticat cu tulburare anxios-depresiva si de atunci iau antidepresive, gramaj 30 mg, fara o imbunatatire a starii generale care sa se vada. Am ramas cu o oboseala extrema (nu pot activa mai mult de 6 ore fara sa necesit repaos la pat), daca fortez nota si ma incapatanez sa activez mai mult, se intensifica ameteala, greata si e si mai rau dupa aceea. Psihiatrii nu ma inteleg ca nu pot sa activez, tot incearca sa ma convinga ca ``nu vreau``. Nu stiu ce sa mai fac, unde sa ma mai duc ... Am auzit ca in America ar fi asfel de centre ... va rog, daca aveti ceva informatii, ajutati-ma ! De 14 ani schimb psihiatrii in cautarea unuia care sa ma diagnosticheze corect, dar ... fara sansa. Multumesc.
      • Like 1
  • Daca scriai asta cu un an mai devreme (si eu as fi citit) ce bine era? Nu mai treceam prin ce am trecut. Dar, din experinta, pot spune ca ai dreptate. Downshifting e o solutie buna. "Un venit sigur", cum spun cativa comentatori, nu este un criteriu necesar. Curaj - da. Incredere - da. Familie - obligatoriu. Si mai ales, exista viata si dupa corporatii :).
    • Like 3


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon elevi-

Educatori, învățători, profesori, cu toții sunt obosiți și fără chef. Dacă nu se urlă pe un etaj dintr-o școala, sigur se vorbește printre dinți. Dacă nu merg manipulările fine, sigur merg metode care sfredelesc sufletele celor mici cu replici grele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult

Microsoft Envision Forum

Peste 800 de reprezentanți ai mediului de afaceri au luat parte, la București, la cea de-a VII-a ediție a Microsoft Envision Forum. În timpul conferinței, Gerd Leonhard - cunoscut futurist și autor, Raymond Campbell - fondator și CEO al Phulukisa Health Solutions și Cedric Dumont – aventurier și antreprenor au discutat despre transformarea digitală.

Citește mai mult
sound-bars icon