Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Maradona al meu, o grămadă de purici uniți într-o siluetă rotundă

Maradona 1985

Foto: Guliver Getty Images

Pe Maradona îl știam fenomenal, de mic, fără să-l fi văzut vreodată. De „butoiașul atomic” am auzit prima dată, când mă jucam cu copiii amicilor părinților mei. Taică-meu mergea în vizite de vizionare a meciurilor, iar driblingurile lui Maradona aveau ecou peste tot. În nechezolul de pe masă, în berea nepasteurizată, în fumul de BT. „Uaa-ul” ieșea din camera adulților și se ducea pe holurile apartamentului, unde noi încingeam miuța cu mingea de 35. Când aruncam și eu un ochi în camera celor mari, să văd eroul, nu vedeam decât un bruiaj. „La ce se uită oamenii ăștia?!" Maradona era doar o grămadă de purici uniți într-o siluetă rotundă, un pic mai mare ca mingea, care îi învârtea pe ceilalți purici deșirați.

În fața puricilor era un ecran colorat, alandala. Asta era Maradona văzut 12K. Țineam cu Argentina, cum țin azi puștii cu Barca și Real.

Fotbalul lui Maradona e un vin vechi din care, ca microbist, mai guști uneori pe YouTube când te saturi de fotbaliștii mecanizați de azi. Ca să fac o poantă, cred că până și lui CTP îi plăcea cum joacă Maradona. L-ați citit pe CTP scriind despre fotbal? Se mai enerva cu naționala pe vremuri, probabil îl căuta pe Maradona al nostru, Dobrin, în orice jucător român, cum am făcut toți care nu înțelegeam cum stă mingea aia lipită de ghete.

Țin minte niște imagini de pe net cu Maradona într-o revenire la Napoli. Mașina în care se afla starul, era efectiv cărată de mulțimea în delir. Am scris 15 ani despre fotbal, dar niciodată nu am văzut atâta dragoste a tribunei față de un jucător. Maradona a fost Zeul orașului lui Elena Ferrante, pe care atunci când am citit-o cu celebra carte a amiciției dintre două fete, reciteam pasajele cu străduțele înguste din Napoli, imaginându-mi copiii care băteau mingea și care aveau să fie binecuvântați peste câțiva ani, cu cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Daca moare un mare savant care a salvat mii de vieți nu plânge nimeni.In schimb la un mare sportiv vezi o grămadă de bocitoare. LUMEA ASTA NU ESTE IN REGULA !
    • Like 6
    • @ Candid Daniel
      Absolut de acord! Dacă nu ești leșinat după fotbal, nu ești om! Dacă nu vezi în Maradona, Pele, Messi, sau Hagi un zeu, ești un neisprăvit! iar dacă cumva îndrăznești să spui că Diego Armando a fost un anlafabet dependent de droguri și alcool care nu a știut să-și gestioneze gloria, atunci chiar ești un nenorocit! Prin popularitatea fotbalului poate fi înțeleasă mai ușor prostia planetară...
      • Like 5
    • @ Candid Daniel
      Ba da, este în regulă lumea, pentru că un savant se afirmă și cunoaște împlinirea în comunitatea științifică, inaccesibilă publicului larg!
      • Like 0
  • catalin check icon
    Asta cu "cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor" e discutabilă, in schimb e indiscutabil: mare om, mare caracter, mare handbalist!
    • Like 7
    • @ catalin
      Aceste 3 ”laturi” în care a fost mare trebuie puse între ghilimele, mai ales primele două... Menționarea lui (și) ca handbalist constituie o ironie gustată de cei care-i cunosc biografia la modul contemporan.
      • Like 2


Îți recomandăm

Cristian Păun - ASE

„Magistrații sunt puși să valideze constituțional o măsură care e împotriva lor. (…) E un conflict de interese evident, care nu știu cum se poate rezolva.” Foto: Facebook Cristian Păun

Citește mai mult

Educatie-

Vă scriu dintre bănci încă pline de firimituri, foi mototolite și carioci fără capac. E liniște acum, copiii sunt la ora de sport, dar am în urechi încă agitația lor de dimineață, cu ghiozdane care se trântesc și întrebări puse pe fugă: „Domnu’, azi citim din poveste?”, „Domnu’, mi s-a rupt creionul, pot să iau altul?”

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult