Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Maradona al meu, o grămadă de purici uniți într-o siluetă rotundă

Maradona 1985

Foto: Guliver Getty Images

Pe Maradona îl știam fenomenal, de mic, fără să-l fi văzut vreodată. De „butoiașul atomic” am auzit prima dată, când mă jucam cu copiii amicilor părinților mei. Taică-meu mergea în vizite de vizionare a meciurilor, iar driblingurile lui Maradona aveau ecou peste tot. În nechezolul de pe masă, în berea nepasteurizată, în fumul de BT. „Uaa-ul” ieșea din camera adulților și se ducea pe holurile apartamentului, unde noi încingeam miuța cu mingea de 35. Când aruncam și eu un ochi în camera celor mari, să văd eroul, nu vedeam decât un bruiaj. „La ce se uită oamenii ăștia?!" Maradona era doar o grămadă de purici uniți într-o siluetă rotundă, un pic mai mare ca mingea, care îi învârtea pe ceilalți purici deșirați.

În fața puricilor era un ecran colorat, alandala. Asta era Maradona văzut 12K. Țineam cu Argentina, cum țin azi puștii cu Barca și Real.

Fotbalul lui Maradona e un vin vechi din care, ca microbist, mai guști uneori pe YouTube când te saturi de fotbaliștii mecanizați de azi. Ca să fac o poantă, cred că până și lui CTP îi plăcea cum joacă Maradona. L-ați citit pe CTP scriind despre fotbal? Se mai enerva cu naționala pe vremuri, probabil îl căuta pe Maradona al nostru, Dobrin, în orice jucător român, cum am făcut toți care nu înțelegeam cum stă mingea aia lipită de ghete.

Țin minte niște imagini de pe net cu Maradona într-o revenire la Napoli. Mașina în care se afla starul, era efectiv cărată de mulțimea în delir. Am scris 15 ani despre fotbal, dar niciodată nu am văzut atâta dragoste a tribunei față de un jucător. Maradona a fost Zeul orașului lui Elena Ferrante, pe care atunci când am citit-o cu celebra carte a amiciției dintre două fete, reciteam pasajele cu străduțele înguste din Napoli, imaginându-mi copiii care băteau mingea și care aveau să fie binecuvântați peste câțiva ani, cu cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Daca moare un mare savant care a salvat mii de vieți nu plânge nimeni.In schimb la un mare sportiv vezi o grămadă de bocitoare. LUMEA ASTA NU ESTE IN REGULA !
    • Like 6
    • @ Candid Daniel
      Absolut de acord! Dacă nu ești leșinat după fotbal, nu ești om! Dacă nu vezi în Maradona, Pele, Messi, sau Hagi un zeu, ești un neisprăvit! iar dacă cumva îndrăznești să spui că Diego Armando a fost un anlafabet dependent de droguri și alcool care nu a știut să-și gestioneze gloria, atunci chiar ești un nenorocit! Prin popularitatea fotbalului poate fi înțeleasă mai ușor prostia planetară...
      • Like 5
    • @ Candid Daniel
      Ba da, este în regulă lumea, pentru că un savant se afirmă și cunoaște împlinirea în comunitatea științifică, inaccesibilă publicului larg!
      • Like 0
  • catalin check icon
    Asta cu "cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor" e discutabilă, in schimb e indiscutabil: mare om, mare caracter, mare handbalist!
    • Like 7
    • @ catalin
      Aceste 3 ”laturi” în care a fost mare trebuie puse între ghilimele, mai ales primele două... Menționarea lui (și) ca handbalist constituie o ironie gustată de cei care-i cunosc biografia la modul contemporan.
      • Like 2


Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult