Marius Florea Vizante: „Am cunoscut un băiat foarte bine îmbrăcat, costa tot ce era pe el cât toate hainele pe care le-am avut eu în viața mea. L-am întrebat cu ce se ocupă și mi-a răspuns că e între proiecte”

Toată lumea îl știe drept Vizante, dar aceasta nu este numele primit când a venit pe lume, ci o poreclă. S-a alipit numelui său de familie mai târziu, în liceu, când a arătat lumii o latură a sa care a avut nevoie de un pic timp ca să se dezvolte - capacitea de a-i face pe oameni să râdă și de a surprinde lucid realitatea din jur. Vizante este numele sub care s-a născut ca actor și care i-a devenit o a doua natură. Totul a pornit de la un monolog satiric auzit într-o tabără de Pregătire a Tineretului pentru Apărarea Patriei. Era despre un omolog al lui Vizantea haiducul, care era de fapt Vizantea bișnitarul, a povestit actorul în emisiunea Scenă Deschisă moderată de Florin Negruțiu.

„Se pare că de fapt a fost mai mult bandit decât haiduc, mai mult furat decât de la țărani”, explică el. Atât de mult i-a plăcut liceanului Marius Florea monologul, încât îl l-a spus ori de câte ori a avut ocazia - din curtea școlii până la serbări și Cântarea României. Încet-încet, toți au început să-l strige Vizante. „În ăștia 4 ani de liceu cred că m-au văzut mii de elevi din București și tot Vizante, tot Vizante, așa mi-a rămas porecla. Mi-am făcut cerc de creație literară și trupă de teatru, deși liceul era rău famat. Mi-am dat seama că trebuie să fac asta și atunci am devenit mascota liceului. Intrau golaniI în clasă și le spuneau profesorilor: Doamna, deci Chioru’ (n.r. poreclă venită de la faptul că purta ochelari) e cu noi, nu-i puneți absența și mă luau din clasă. Eu le spuneam bancurile și încet, încet mi-am dat seama că trebuie să educ”, a spus Marius Florea Vizante, care povestește că le spunea, pe lângă bancuri și monologurile lui Amza Pelea și Toma Caragiu. „Am ajuns să îmi fac o trupă de teatru, să fac un cerc de creație literară. În liceu am luat și premii, am făcut spectacole Blaga, am făcut spectacol Nichita Stănescu și asta vorbesc în perioada premergătoare Revoluției, pentru că eu am terminat liceul în 1989”, a continuat el.

Crede că prin felul în care a interacționat cu colegii săi agresivi a reușit, într-o oarecare măsură, să-i facă să se gândească la motivul pentru care erau așa. „Am reușit la câțiva, asta știu sigur că am reușit să-i fac o secundă să schimbe metoda de comunicare și să recunoască că, de fapt, cei mai mulți dintre ei erau așa pentru erau timizi. Și pentru că le era rușine dădeau pe afară de agresivi ce erau”.

Suntem, cu toții, între proiecte

Pentru adolescentul Vizante satira a fost o formă de apărare, dar nu doar atât. „Satira te și certifică, pentru că asta înseamnă că ai o putere bună de observație și găsești cu cale să faci o glumă despre un lucru care nu merge bine. Adică e și o dovadă că ești lucid, că judeci corect situația. Pentru că dacă tu faci o glumă despre un lucru pe care lumea nu-l înțelege sau gândești greșit despre o situație, nu e o glumă, lumea nu râde, că nu înțelege ce a vrut ăsta să zică. Deci tu trebuie să fii de fapt, foarte lucid”, crede Marius Florea Vizante.

În opinia sa, oamenii au fost la fel în toate timpurile. „Eu cred profund că matricea asta numită umanitate are niște reguli atât de evidente. Oricând de-a lungul istoriei umanității a existat cam același procent de oameni talentați, de oameni amotrici, de oameni cu simțul umorului și de nesimțiți, de oameni inteligenți și de oameni cu un IQ foarte scăzut. Cred că procentul e același.

Condițiile lor de viață sau de exprimare sau de formare sunt în continuă mișcare și atunci se întâmplă ca în anumite epoci să aibă câștig de cauză artiștii, să zicem în Renaștere, în alte epoci oamenii de știință să să să fie favorizați să se exprime - explozia industrială, alteori strategii. Și putem lua aici varii civilizații, Imperiul Roman…”

Întrebat de Florin Negruțiu cine este astăzi la putere, Marius Florea Vizante a răspuns. „Bună întrebare, momentan cred că suntem, cum zicea cineva, între proiecte. Am cunoscut un băiat care era foarte bine îmbrăcat, costa tot ce era pe el cât toate hainele pe care le-am avut eu în viața mea. Venea de la schi, se ducea la schi și fusese tot la schi. Și l-am întrebat: - Și tu ce te ocupi? Și a zis: - Ah, sunt între proiecte. Cred că și noi suntem cumva între proiecte. Așa văd eu.” 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp