Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Măseaua lui Nicu

Dentist copii

Foto: Guliver Getty Images

Într-o zi de luni, Nicu din clasa mea a venit la școală cu o infecție la o măsea și obrazul umflat. Nu și-a scos niciun caiet în ziua aceea și a fost foarte agitat. Era evident că îl durea. L-am întrebat dacă mama l-a dus la medic sau dacă au plănuit să meargă. Mi-a spus că se va duce el la dispensarul din sat, după ore. 

În ziua următoare, situația lui nu era mai bună. La dispensar i-au cerut să vină cu mama, nu singur. Dar mama e la serviciu până târziu și lucrează în alt sat. În a treia zi, miercuri, obrazul lui era la fel de proeminent, așa că am mers eu la dispensarul din sat și am reușit să obțin o programare pentru următoarea zi la stomatolog. Joi dimineață, la ora 8, m-am dus cu băiatul la dispensar. După ce dentistul îl privește câteva secunde și îl întreabă de când e umflată măseaua, îi dă rețetă de antibiotice, apoi îl ceartă bine pe Nicu, îi reproșează că nu se spală pe dinți, îl muștruluiește, până când copilul lasă capul în jos de rușine. Am intervenit împăciuitor, simțind că cearta aceasta face foarte mult rău; nu aș vrea ca mersul la stomatolog să fie asociat cu o experiență neplăcută, cu rușinea și frica. Un incident de tipul acesta i-ar putea modifica comportamentul pentru toată viață.

Apoi doctorul îmi înșiră câteva prețuri; nu are contract cu CNAS, deci toată lumea plătește. Cer o listă de prețuri pe care să o trimit mamei, pentru că eu sunt doar diriginta.

La întoarcere, spre școală, stau de vorbă cu Nicu:

„Mai am una care mă doare, doamna. Se umflă când una, când alta. Sunt cariate.”

„O să mergem la doctor și le tratăm.”

„Le scot, doamna! Și scap.”

„Cum să le scoți?! Sunt măselele tale, nu-ți mai cresc altele. Sunt pentru toată viața.”

Nu mai spune nimic, pășește apăsat și e puțin încruntat, cu fruntea în jos. Mă întreb de unde are ideea asta că leacul pentru o măsea bolnavă este extracția.

În aceeași zi îi iau rețeta de la farmacie și, în pauza următoare, după ce i-am explicat mamei la telefon ce s-a întâmplat la dispensar, îi dau un antibiotic și un antiinflamator. Nu foarte încântat sau poate puțin rușinat, Nicu le înghite. Îl învăț cum să le ia, o dată la 12 ore. La finalul zilei, înainte să plece acasă, Nicu vine la mine și pentru prima dată mă strânge în brațe, fără să spună nimic. Doar zâmbește. Dar simt din îmbrățișarea lui că e recunoscător și îmi mulțumește. În ziua următoare, deși obrazul nu i s-a dezumflat încă, el îmi spune că e mult mai bine. Mă bucur, dar nu pot lăsa lucrurile așa. 

Comportamentul lui la școală s-a schimbat cu totul. Nu mai este copilul uneori agitat, neascultător, dimpotrivă. Îmi arată afecțiunea cum poate el și într-una din zile vine, îmi aduce kendama să o țin eu în timpul orei, fără ca eu să apuc să o cer. Îmi arată toate desenele și proiectele pe care le face, îmi cere aprobarea, e cooperant și mă privește mai des în ochi.

Încep să caut medici care să lucreze prin CNAS, astfel încât tratamentul să fie gratuit pentru Nicu. Auzisem cu câtva timp în urmă că există medici care lucrează gratuit pentru copii. Găsesc câțiva doctori și încep să îi sun. Nici măcar unul nu mai are contract cu Casa de Asigurări; motivul e foarte simplu: Casa nu plătește. Îi întreb dacă cunosc alți doctori care ar putea să mai lucreze. Îmi spun cu regret că nu mai știu pe nimeni și mă îndrumă spre Facultatea de Stomatologie de pe Plevnei.

Cu speranța că îl voi trata acolo pe Nicu, merg într-o după-amiază, după ore, la sediul din Plevnei. Ajung la recepție, o doamna mă vede că citesc nedumerită, intră în încăperea recepției și, în loc să vină la geam, cum speram și credeam, încuie ușa pe dinăuntru, stinge lumina și nu mai apare. E abia trecut de ora 16. Pe geam scrie despre documentele necesare pentru elevii tratați prin CNAS. Pentru o clipă tratamentul aici pare real. Sunt îndrumată de portar la camera 32, dar acolo nu se tratează decât urgențe. Primesc un fluturaș și sunt trimisă la un alt sediu al facultății, nou, chiar în clădirea fostei școli 94, unde am lucrat în 2013. Aici ar fi o secție de pedodonție. Străbat iarăși Bucureștiul, din centru până în Pantelimon cu speranță tot mai mică. 

Când ajung în școală, totul pare schimbat, deși construcția clădirii a rămas la fel. Pereți impecabili, flori decorative și balustrade care strălucesc. Vizita îmi trezește amintiri plăcute dintr-o școală caldă și frumoasă. Două categorii de oameni se perindă pe holuri, studenți tineri și oameni în vârstă.

„Nu se tratează copii aici, se lucrează doar protetică. Sunt probleme cu sterilizarea. Poate o să lucreze și pentru copii, dar mai târziu. Noi abia ne-am înființat, nu ne sprijină nimeni. Reveniți, poate aveți noroc. Dar nu știm dacă o să fie subvenționat”, spune paznicul.

În acel moment, căutarea mea se oprește, sunt într-o fundătură. Nu știu unde să mai caut, nu știu ce drum să apuc, cine îl poate trata pe acest copil, ai cărui părinți sunt asigurați.

E imposibil să tratezi un copil pentru o carie, o infecție la o măsea, fără să ai sute de lei la dispoziție. Ce să facă copilul acesta, dacă părinții nu-și permit tratamentul stomatologic destul de scump? Suportă din când în când umflarea unei măsele, o tratează cu antibiotice – pe care statul le subvenționează – apoi o ia de la capăt, mereu și mereu, până când măseaua este extrasă? Asta e grija pe care o avem pentru copiii care provin din medii defavorizate? Îi lăsăm să se chinuie și se tratează numai cine își permite? Tratamentul stomatologic la vârste fragede este mai puțin costisitor, dar are o valoare inestimabilă în timp, nu doar în plan medical, ci și pentru dezvoltarea individului, pentru că problemele dentare nerezolvate la timp duc la pierderea dinților, afectează stima de sine, determină insuccesul profesional, cauzează depresie. Un tânăr cu probleme dentare e mai nesigur pe el și e privit altfel de ceilalți, își găsește mai greu de muncă; aspectul dinților e ca un stigmat care te poate așeza în rândul celor de la marginea societății. E nedrept, e crud. Și statul român e nemilos cu copiii săraci, îi lasă să se descurce cum pot și nu-i ajută să iasă din acest mediu, nu le oferă minimul sprijin medical. E o spirală a sărăciei și a neputinței care se reproduce mereu, care strivește generații cu potențial uimitor. Cum să fim mai buni, cum să ne așteptăm la un viitor mai frumos, dacă nu ne protejăm copiii?

Am căutat tratament pentru Nicu și la alți medici pe care îi cunosc. Unul dintre ei este chiar medicul la care eu mă tratez, un doctor excepțional, Sergiu Grigoriță, cel mai bun medic dentist pe care l-am cunoscut. S-a oferit să îl trateze gratis pe Nicu, doar în schimbul unei radiografii. În ziua următoare, la două săptămâni de la umflarea obrazului, m-am înființat iarăși cu copilul la dispensarul din sat, hotărâtă să fac măcar câteva radiografii mici la măselele care îl deranjează. De la recepție răsare pe neașteptate doctorul de la dispensar și mă anunță cu regret că nu se fac radiografii la ei.

„Dar unde? La Afumați găsesc? ”.

„Nu vă pot ajuta. Da, poate la Afumați”

Intervine de după un alt colț o asistență, mai sigură pe ea și mă trimite la Voluntari sau la Ștefănești.

„Mai curând la Ștefănești să vă duceți, dar nu știu să vă spun exact unde.”

Sun la o clinică din Voluntari la 20 km depărtare de sat. În 30 minute radiografia e făcută și trimisă pe mail medicului Grigoriță. Nicu nu a vorbit pe drumul până acolo, cred că a fost stânjenit, dar la întoarcere era foarte energic, mi-a povestit despre șerpii periculoși care intră în burțile copiilor, despre magicianul care a venit în sat, despre căprioarele pe care le-a atins din mersul căruței și mistreții ascunși prin tufișuri, despre cum muncește el la lemne alături de alții din sat, despre drumurile lui cu bicicleta la Grădiștea, despre familia lui foarte numeroasă, despre după-amiezile pe care le petrece muncind cu drag. Frații lui au între 2 luni și 25 de ani. Cei mari sunt și căsătoriți. Îi vizita des cu bicicleta, dar acum bicicleta e ruptă și nu mai poate ajunge la ei.

În timp ce spune toate astea, nu mă gândesc decât la mâinile lui atât de bătătorite, cu pielea roasă și scorojită, la degetele lui mici și groase, parcă ciuntite, la unghiile mici, la ridurile și la durerile care trebuie să fi fost trăite de aceste mâini: „Cel mai mult îmi place să muncesc!”. Și totuși are numai 12 ani.

De curând am început tratamentul cu doctorul Grigoriță, căruia îi mulțumesc din suflet. Rezolvăm un caz, dar sunt sute, poate mii, de copii în situația aceasta și nu au de la cine să primească ajutor. Pentru că în România copiii beneficiază de tratament stomatologic gratuit doar în teorie. Practic, doctorii stomatologi nu au contract cu CNAS, iar cabinetele stomatologice din școli au devenit o raritate chiar și în orașe. În consecință, numai cine își permite e tratat. Ce facem pentru copiii care nu-și permit tratamente esențiale, astfel încât ei să pornească cu dreptul în viață, sănătoși și în cea mai bună formă? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • GabiC check icon
    Cristina, iti spun sincer, n-as rezista unor asemenea provocari; cred ca as ceda nervos si as pleca din tara; Oricum mult nu mai e pana ce toti oamenii cu bun simt si educatie isi vor gasi alte meleaguri, lasand gluma asta de tara definitiv pe mana salbaticilor care ne guverneaza; Macar sa se trateze/manance intre ei;
    Groaznic sa vezi atatia copii cu problemele firesti abandonati la mila si priceperea unor nesimtiti si idioti; Despre parinti...educatia ( sau, mai bine spus, ne-educatia) primita de ei candva se va oglindi si in educatia copiilor respectivi; Tu insa vrei sa faci diferenta; Mult succes!
    Si- sincere felicitari ( atat pentru clarviziune cat si pentru initiative)
    • Like 0
  • Aveti perfecta dreptate, dar ce facem si cu dispensarele scolilor unde tratarea cariilor la copii de gadinita sunt "tratate" (daca se poate spune asa) pe viu, fara pic de anestezic? Va spun eu...baietelul meu de 6 ani are probleme cu maselultele si drept urmare am ajuns intr-una din zile (acum 1 an) la dispensarul de care apartine gradinita lui. Toate bune si frumoase, intram, il conving pe copil sa stea cuminte ca tanti dr. ii repara maseluta, dar surpriza...tanti dr. nu foloseste nici macar un spray de amortire si direct cu freza in gura copilului. Ce credeti ca s-a intamplat? Cum era de asteptat, la un moment dat copilul incepe sa urle, normal, ca doar ne doare pe noi, adultii, fara anestezie, apai pe niste omuleti care nu prea stiu ce se intampla si de ce doare asa tare. Il potolesc cat de cat pe micut, ii pune o plomba mica ( bine-nteles, maseaua ramasa necuratata in totalitate) si plecam. Ok, s-a rezolvat problema pe moment, dar doar pe moment. Maseaua nefiind tratata corespunzator mai avem probleme, dar problema cea mai mare este ca baiatul a ramas traumatizat si nu mai vrea sa stea la nici un dentist. Inca mai incercam, poate reusim, dar dupa cum banuiti...in nici un caz la dispensarul de care apartine unitatea de invatamant. Aceste dispensare, dupa ce ca au dentisti de te "doare mintea", nici nu au dotarea necesara acestei categorii.
    • Like 0
  • Corina check icon
    În sfârșit, un stomatolog s-a îndurat de copil. E minunat cum sunteți ca o zână bună la școala aceea de țară. Bine ar fi să rezistați mai mult. Dacă ați pleca repede le-ați lua din speranță, din speranța pe care le-o dați acum. La sate sunt provocări specifice, dar și teren propice pentru a face mult bine mai liber decât la oraș.
    • Like 1
  • Stergeti,baieti,stergeti!...dati cu baltagul in balta!
    • Like 0


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult