Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Profesoara Simona și copiii pentru care pâinea e mai bună decât ciocolata

Câteodată, destinul te pune în fața unor alegeri. Mergi mai departe sau rămâi pe loc? Ce faci dacă în drumul tău pe munte zărești, dintr-o dată, o casă dărăpănată, cu patru copii palizi care te privesc prin geam? Intri sau pleci? 

Și, după ce ai trecut pragul, înainte și înapoi, te mai întorci vreodată? Mecanismul complicat al unei decizii simple s-a învârtit în acea primăvară a lui 2014 vreme de câteva minute. Astăzi știm că acele minute au schimbat vieți.

Simona Șipoș, profesoară de germană la Liceul Teoretic „Bogdan Vodă” din Vișeu de Sus, Maramureș, se afla în ziua aceea împreună cu elevii săi într-un cătun din Poienile de sub Munte. 

Aveau la ei mâncare pentru oamenii nevoiași, care trăiesc aproape de granița cu Ucraina și departe de frontiera lumii civilizate. Până acolo a ajuns profesoara cu elevii ei ca să le arate cât de greu o duc unii oameni și cum le pot aduce ei puțină alinare.

„Copiii nu or să treacă iarna în starea asta”

Au ajuns în drumul lor până aproape de vârful muntelui, într-un loc în care nu și-ar fi imaginat că pot trăi niște copii mici. „Erau plini de râie, anemici, subnutriți. Pe lângă cei patru copii care se uitau pe geam, am găsit într-un pătuț o fetiță de un an și jumătate. Nu mergea, nu stătea în fund, nu vorbea”, își amintește Simona Șipoș. Tatăl lor îi părăsise și se mutase cu o altă femeie, iar cei mici rămăseseră cu mama lor care le dădea să mănânce în fiecare zi macaroane din saci de cinci kilograme și pâine cu zahăr. Le-au lăsat mâncarea pe care o aveau la ei și au plecat.

Când au ajuns la casele lor, elevii și profesoara lor au început să strângă alimente, haine și jucării pentru copiii din pădure. Și s-au întors din nou la ei. Cel mai mare avea șase ani, cea mai mică un an și jumătate. Ea era în cel mai mare pericol. Din cauza râiei nu putea să doarmă. Nu mânca. Era slăbită. Dacă s-ar fi îmbolnăvit ar fi trebuit dusă o oră și jumătate în brațe până la un drum la care putea ajunge salvarea. Prea mult pentru un copil atât de mic. „Nu erau vaccinați, nu era înscriși la medic de familie, nu aveau nimic. Prima dată le-am lăsat mâncare, după aceea am început să le ducem cremă, să-i tratăm de râie, le-am dus vitamine. Până în toamnă le-am tot dus”, spune Simona Șipoș. Venirea iernii o înspăimânta. „Le-am zis elevilor, măi copii, dacă noi nu o să reușim să scoatem familia asta de aici, copiii ăștia nu or să ajungă primăvara, așa cum arată. Eu mă gândeam să-i duc, cu mamă cu tot, la un centru de plasament, măcar să-i ierneze”.

Șansa copiilor de pe munte

Din acel moment s-a întâmplat ceva. Eforturile lor au atins lumea într-un punct sensibil și au făcut-o să se miște. Parcă tot ce s-a întâmplat ulterior, într-un univers întreg de cunoscuți și de străini, a conspirat înspre salvarea copiilor. A găsit o casă de vară pe care profesoara a vrut să o închirieze. Când au văzut cine trebuie să se mute acolo peste iarnă, proprietarii nu au mai acceptat să îi ia niciun ban. În viața Simonei Șipoș au reapărut niște prieteni din Elveția care au rugat-o să îi ajute cu traducerea unor acte. I-au spus că ei în fiecare an donează bani unor cauze umanitare și au întrebat-o dacă nu știe vreo fundație caritabilă pe care să o finanțeze. Ea i-a dus atunci să-i vadă pe copiii din munte. „Când i-au văzut au spus că îi vor ajuta fără probleme”, spune profesoara. Cu banii dăruiți de prietenii din Elveția a reușit să le cumpere mamei și copiilor o casă din lemn și un teren într-un sat vecin, Bocicoel. Tot cu ajutorul lor a reușit să o renoveze. Au primit donații de haine, jucării și saltele.

„A venit cineva să sudeze și nu ne-a luat niciun ban. A venit un domn să tragă apă și a spus că nu este nevoie să îl plătim. A venit primarul, care a spus că Poliția a confiscat niște lemn și că ni-l dă nouă să construim un grajd”, spune Simona Sipoș. În iunie copiii și mama lor s-au mutat în casa cea nouă, cu mobilier, frigider, mașină de spălat, iar în câteva zile va fi gata și baia.

„Copiii sunt sănătoși, sunt curați, sunt hrăniți, nu există pericolul ca ei să se îmbolnăvească într-un vârf de munte și să nu ajungă la medic. Acum încercăm să îi vaccinăm, pentru că nu sunt vaccinați. Merg la școală și la grădiniță, cea mică merge, vorbește, sare peste pragurile alea de ne mirăm și noi. Am găsit în vecini o mătușă Ioana, pe care am făcut-o bunică adoptivă și care îi învață, le explică și copiilor, și mamei cum să aibă grijă de ei și de gospodărie. Acum o să tăiem un porc, pentru că ei nu au avut niciodată porc, le arătăm cum se conservă carnea, cum se afumă”, spune Simona Șipoș.

„Am trăit ziua în care să văd un copil fericit că are cizme de cauciuc”

Copiii sunt frumoși, prietenoși și cuminți, iar profesoara are mari speranțe pentru ei. Realitățile pe care le-au trăit în scurta lor viață sunt însă greu de șters. „Una dintre fetițe mi-a spus că pâinea este mai bună decât ciocolata. Pentru că pâinea ține mai mult de foame”. Într-o zi, înainte de începerea școlii a mers cu băiatul cel mare să îi cumpere haine, încălțăminte și rechizite. Copilul era însă neliniștit. 

„Doamna, dar cizme, cizme de gumă, am nevoie de cizme de gumă”. Profesoara i-a promis, că la final, îi va cumpăra și cizme de cauziuc. „Nu, doamna, prima dată luăm cizme de gumă”, se ruga însă copilul. „Pentru el acele cizme erau mai vitale decât orice. Acolo în munte, erau șansa lui de a avea picioarele uscate. Eu nici nu știam de unde să le cumpăr. Am găsit, într-un second hand cizme de cauciuc, aduse din Germania. Și mi-a zis: Doamna, acum puteți să cumpărați ce vreți. Bine că am cizme. Uitați-vă ce talpă bună au, astea țin mult, nu or să se strice. Și le-am zis copiilor mei: am trăit ziua în care să văd un copil fericit că are cizme de cauciuc”, spune Simona Șipoș.

Lumea în care nu există mâine

Cei cinci frați trebuie să facă un efort uriaș de adaptare la lumea așa cum o cunoaștem noi. Când au fost descoperiți, înțelegeau româna, dar vorbeau doar limba ucraineană. Este cea mai mică provocare pe care au avut-o de trecut. Pentru că marea încercare este aceea de a cuprinde în conștiința lor un cuvânt esențial, mâine, și o idee vitală, aceea că ei au un viitor. Lipsa oricărei perspective este cea mai grea moștenire pe care au primit-o în lumea în care au trăit. O lume în care băieții se fac ciobani, iar fetele se mărită la 16 ani și încep să facă copii pe care îi cresc într-o sărăcie lucie

„Acolo, viața înseamnă astăzi, că mâine e departe și nu se știe dacă te mai trezești viu. Marea lor mulțumire era dacă se trezeau într-o nouă zi și erau în viață. Când vorbește, mama copiilor folosește doar timpul prezent, azi. Acum e bine, acum suntem sănătoși, acum avem mâncare, acum e cald. Îi spun să cumpărăm lemne. Dar e vară, e cald, spune ea. Da, dar vine iarna. Aaaa, până la iarnă, poate murim până la iarnă”, povestește Simona Șipoș.

N-au cumpărat lemne în vară. Au cumpărat abia în toamnă când ploua, iar mama și-a dat seama ce greu e să tai lemne în ploaie și să aștepți apoi să se usuce. A învățat o lecție care poate îi va folosi în viitor: așa că la anul vrea să cumpere lemne încă din vară, ca să-i fie mai ușor.

Singurul lucru pe care îl știau era să pocnească în palme frunze ca să sperie mistreții

„A început să își mai schimbe concepția, anul acesta a pus pentru prima dată, din proprie inițiativă, varză la murat. Acum și-a exprimat dorința de a ține o capră și niște găini...Însă nu o putem transforma peste noapte într-o gospodină desăvârșită sau într-o supernanny”, crede profesoara. De când a intrat în viața acestei familii, ea însăși s-a schimbat: a învățat să dăruiască necondiționat, fără să aștepte nimic de la celălalt. Însă marea schimbare s-a petrecut cu copiii. Când i-a găsit ea, singurul lucru pe care îl știau era să pocnească în palme frunze ca să sperie mistreții. 

Pare greu de crezut că astăzi știu să țină un creion în mână, să coloreze, să decupeze. Însă e convinsă că lucrurile nu se vor opri aici. „Pe mine copiii m-au interesat și sunt convinsă că ei or să facă diferența în toată povestea asta. Dacă merg la școală, dacă au și alte modele în viață, dacă văd în jur familii normale, or să aibă și alte ambiții în viață decât să devină ciobani și să se căsătorească la 16 ani. Deocamdată, au în plus o șansă uriașă la supraviețuire”, spune profesoara.

În fiecare weekend, ea și prietene ei îi iau pe cei patru frați mai mari la ele acasă. Fiecare are câte un finuț, așa le place să îi numească pe copiii care le sunt atât de dragi. Iar mătușa Ioana, bunica adoptivă din Bocicoel, are acum cinci nepoți. Cinci copii trec pragul casei unde găsesc mereu o farfurie cu mâncare caldă, în timp ce bunica adoptivă le vorbește neîncetat. Le spune să fie cuminți, să învețe bine la școală, să facă fapte bune. „Mătușa, atâta vorbești... Eu pot să spun deja tot ce urmează să spui tu”, i-a zis într-o zi băiatul cel mare. „Ăsta e și scopul. Să o țineți minte pe mătușa”, le-a spus Simona Șipoș. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ce frumos ar fi, daca oamenii ar incepe sa ii urmeze exemplul acestei profesoare. Sa faca fiecare ce poate si cat poate. Fara a mai propune alte impozite si alte taxe, care oricum nu vor ajunge la cei care au nevoie, indiferent ca sunt de la corporatisti, parlamentari, it-isti, doctori, sau orice categorie de salariati.
    Cred ca aici e problema, prea multi vor ca altcineva sa faca ceva, pe banii si impozitele altora.
    Cand de fapt schimbarea si a face bine fara sa astepti ceva in schimb incepe dinauntru si cu putin se pot realiza lucruri mari.
    • Like 0
  • Eu as propune ca firmele de it si corporatistii sa fie impozitati ca toata lumea iar acesti bani sa ajunga la familiile nevoiase...nu de alta dar ne cam scuipa-n cap si au uitat ca se lafaie in bunastare datorita celorlalti romani ce platesc taxe si pentru ei.....un pic de egalitate nu ar strica...
    • Like 1
  • Dar biserica"saraca " biserica unde e ,ce fac cu avutiile imense le duc cu ei in lumea celor drepti?

    lumea celor drepti.
    • Like 1
  • Admirație, respect și sincere felicitări doamnei profesoare! Cred că este un model de implicare și dăruire,care ar trebui sa devină o normă pentru fiecare dintre noi!
    • Like 3
  • Ce-ar fi dacã ar fi in fiecare sat de munte câte o Simona?Ar fi un pas spre o lume mai bunã.Mersi Pentru faptã si pt ca a fost facuta cunoscutã.Cunosc zona,Si eu am crescut in Muntii Rodnei.Este asa.Dumnezeu cu tine Simona!
    • Like 2
  • Luc check icon
    Cool Simona. Ai făcut diferența in viața unor suflete.
    • Like 2
  • Bravo, Simona!
    • Like 1
  • Foarte emoționant mi-au dat lacrimile sincer! Puteau fi nepoțeii mei sau chiar niște cunoscuți...e mișcător! Dumnezeu sa te binecuvânteze Simona și sa ai parte de pace și liniște sufleteasca
    • Like 3


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult