Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Medic stomatolog: Ce aș fi vrut să aud de la dentistul meu când eram pacient

Alexandra Mircea

Foto: Facebook Alexandra Mircea

„Cum ai reușit?” Cel puțin o dată pe zi cineva mă întreabă cum am făcut ca peste un milion de persoane să îmi dea follow pe social media și să devin cel mai urmărit medic din România. N-aș vrea să spun că a fost simplu, că s-a întâmplat peste noapte, pentru că nu ar fi adevărat, dar răspunsul corect e că m-am gândit de la început că o să devin dentistul pe care aș fi vrut să îl am, ca pacient. Am explicat cum aș fi vrut să mi se explice, nu doar o dată, ci de o sută de ori. Am glumit, am avut răbdare, am ascultat pe fiecare în parte.

Cei din generația mea sau chiar mai mari decât mine știu despre ce vorbesc când spun că aspectul unui cabinet dentar și mirosul specific erau primele lucruri care te impresionau când mergeai la dentist. Pereții scorojiți, scaunele vechi, incomode, prea mari pentru statura unui copil… În niciun caz nu lăsau o impresie plăcută, ci îți dădeau fiori. Așadar, rolul medicului era esențial, așa cum este și acum, chiar dacă poate astăzi măcar tapetul este colorat în cabinet: să aibă răbdare, să răspundă tuturor întrebărilor, să nu se grăbească. Dar câți reușeau să se pună în locul pacientului, să se gândească și la confortul lui psihic, când nici nu aveau la dispoziție tot ce le trebuia ca să rezolve problemele medicale? 

Ca pacientă, de la primele vizite la cabinetul dentar, am simțit nevoia să mă împrietenesc cu medicul, aș fi vrut să îmi câștige încrederea cu răbdare, cu jocuri și cu povești. Instrumentele reci ar fi putut deveni personaje, cu puțină imaginație, iar tratamentul, o incursiune într-un univers fascinant. Dacă vizita la medic era ca un joc, atunci amândoi trebuia să cunoaștem și să respectăm regulile jocului. Prima și poate cea mai importantă: medicul să se oprească atunci când fac un semn, să știu că am controlul, că nu voi simți disconfort sau durere.

Dacă despre psihologi se spune că își aleg meseria pentru că au nevoie să își vindece și ei niște traume, despre dentiști aș zice că își aleg drumul profesional mai ales pentru a schimba ceva, după experiențe neplăcute. Unul dintre cele mai frustrante lucruri a fost, pentru mine, să nu știu ce mă așteaptă: urc pe scaun și nu știu ce se va întâmpla, cât va dur(e)a și cum mă voi simți. Acum eu le explic tuturor planul de tratament, le spun ce urmează, chiar și cu părțile neplăcute: că vor simți un mic disconfort, o înțepătură, că anestezia va avea efect câteva ore, orice informație care îi poate pregăti psihic, pentru a suporta mai ușor pașii care urmează. Le recomand și să se uite la televizor, în fiecare cabinet avem montat unul pe tavan, ca să nu se mai gândească la tratament.

Ca dentist, ai crede că lucrezi cu dinții, dar în mare măsură lucrezi și cu mințile oamenilor. Atât de mulți ajung cu greu pe scaunul de tratament pentru că au anxietăți sau chiar fobii. Parcă teama de vorbit în public o depășea pe cea de moarte, conform unui sondaj, nu? Ei bine, probabil teama de dentist este următoarea pe listă. Din experiența mea, să discuți timp de 5 minute cu pacientul tău, înainte să îi fie imposibil să mai vorbească, fiind cu gura căscată pe scaun, este elementar și esențial pentru a crea o legătură cu el. 

Nu în ultimul rând, deși timpul ne presează și pe noi și pe pacienții noștri, ar trebui să tratăm fiecare vizită a unui pacient anxios ca și cum ar fi singura care contează. Fiecare pas în direcția bună trebuie făcut atent, vizualizând ziua în care pacientul își va putea pune aparat dentar, la nevoie, sau făcând extracțiile care i se recomandă, Am zeci de povești cu pacienți care au venit la programări în care doar ne-am cunoscut, mi-au povestit despre tratamente din trecut, probleme, dureri sau disconfort, iar pentru următoarea întâlnire ne-am propus doar o radiografie sau un detartraj. Și poate nici acelea nu au avut loc când am stabilit. Uneori durează mult până ajungem să facem o plombă, dar când reușim să îi câștigăm unui om încrederea, atunci chiar pot spune că acea zi a fost una bună, ba minunată chiar. Și atunci mă întreb: Cum i-a fost? A auzit tot ce-și dorea de la mine? Am fost dentistul pe care l-aș fi dorit pentru mine? Dacă răspunsul este „da”, atunci cred că mi-am făcut treaba bine.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

CTP--

Bolojan, Ciucu, Fritz, precum și analiști economici și politici serioși îi tot spun lui Grindeanu că, în cazul ruperii actualei coaliții, urmarea nu poate fi decât și mai rea, chiar catastrofală, pentru români și România. Dânșii n-au priceput un lucru: pe actualul staroste PSD îl doare tot în organul genital, ca și pe predecesorul său, de răul României. El nu are nevoie de un sector privat bine dezvoltat, de oameni care să se susțină prin muncă cinstită și să-și plătească dările, de fonduri UE greu de dijmuit, ci de atârnători de stat – adică de mărinimia otrăvită și coruptă a PSD.

Citește mai mult

Copil omleta emotii / sursa foto: Profimedia

Dacă observi schimbări care te îngrijorează legate de copilul tău, care par că nu trec, acela este semnalul tău de alarmă să îți pui pălăria de detectiv și să afli ce anume a declanșat un sentiment puternic și o schimbare în copilul tău — un sentiment pe care încearcă să ți-l comunice așa cum știe în momentul acela (prin furie, comportamente „urâte”). Oare se simte deconectat de tine? Oare ceva îl supără la grădiniță sau în relație cu altcineva?

Citește mai mult

sediul PSD

Recunosc că m-am speriat când am auzit comparația cu „rozătoarele”, venind la suprafață în dezbatere publică din ultimele zile. Astfel de imagini pot aluneca ușor într-o formă de dezumanizare a adversarului, iar istoria ne-a arătat unde poate duce asta: când oponentul devine animal, devine și mai ușor de „eliminat”, precum am văzut în Germania nazistă și în Rwanda, unde etnicii Tutsi erau etichetați drept „gândaci” - iar ceea ce a urmat a fost cel mai cumplit genocid din zilele noastre. foto: Profimedia

Citește mai mult