Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Mi-am dăruit ziua de naștere unor copii săraci care nu văzuseră marea. Apoi s-a întâmplat ceva magic

Alina Kasproschi

Recunosc: ziua mea e mereu una dintre cele mai frumoase zile din tot anul. Primesc urări de la oameni de care mi-era demult dor și cadouri care mă bucură. De ziua mea, îmi simt aproape tot universul de prieteni și apropiați și-mi amintesc cât de mare e viața mea. Așa că în fiecare an mă gândesc cu mare grijă la ce voi face de ziua mea.

Când eram mică, îmi făceam liste cu cadourile pe care le primeam. Pentru că, după ce mâncam ciocolata aia bună, și după ce se scuturau lalelele, și după ce rupeam capul păpușii să văd cum arată ochii pe dinăuntru, încă mă mai puteam bucura de amintirea lor mult timp.

Mergeam să fac teme cu copiii din Ferentari și un grup de puști de-a treia mi se lipise de suflet. În fiecare vineri de la 3, oricât de ocupată eram, lăsam totul deoparte și mă vedeam cu Bianca, Andreea, gemenele Elena și Andreea, Rebeca, Ionuț și Alex. Ne-am cunoscut pe când le citeam povești și îi ajutam cu tema la mate, dar pe nesimțite am început să îi văd și în weekend la film sau la muzeu, să îmi duc copilul să îi cunoască, sau să le sărbătoresc toate zilele de naștere cu tort.

Voiam musai să îi duc la mare în vacanța de vară, dar n-aveam resurse să o fac pe cont propriu. Pentru o parte dintre ei, marea era doar un vis abstract. Nu o văzuseră niciodată și nu își puteau imagina imensitatea ei. Pe măsură ce mă gândeam, devenea foarte important să reușim să plecăm împreună. Așa că m-am decis să renunț la ceva ce prețuiesc mult – ziua mea de naștere – și să le-o dăruiesc lor.

Apoi s-a întâmplat ceva magic.

Am scris pe Facebook că îmi donez ziua de naștere și am filmat copiii în parc, povestind ce-ar face dacă ar fi la mare. Și am început să primesc răspunsuri. Colega de meditație la engleză din liceu, acum la Bruxelles.

Colegele mele de la fundație. Câțiva dintre donatorii noștri. Cineva cu care lucrasem acum mai bine de zece ani. O fostă colegă cu dor de acasă, aflată în celălalt capăt de lume. Părinții prietenilor copilului meu. O mulțime de anonimi, unii care m-au impresionat cu generozitatea lor. Și, încă mai neașteptat, oameni pe care nici nu îi cunoșteam, ajunși la mesajul meu din share în share. Și care se bucurau să facă un cadou – mie, dar mai ales copiilor.

A fost cea mai frumoasă zi de naștere pe care mi-o amintesc. Am sărbătorit-o în parc cu copiii, mâncând tort și privind în timp real cum ne depășim obiectivul de donații.

În anul acela, am mers la mare cu opt copii. Pentru câțiva dintre ei, pentru prima dată. Și apoi am mai mers și în anul următor, pentru că mi-am donat iar ziua de naștere. Și din nou, a treia oară, când am primit direct cazare gratuită, de la cineva care aflase de noi și a vrut să contribuie.

De la mare, am trimis vederi adevărate, pe hârtie, fiecărui donator. Am lucrat câte o după-amiază întreagă să scriem textele și să lipim timbre pentru toate locurile îndepărtate unde aveau să ajungă mulțumirile noastre. București. Iași. Bruxelles. Stockholm. Un sat din Elveția. Sibiu. Melbourne. Doha. Iar Bruxelles. Londra. 

Vederile noastre au fost un cadou pentru donatori. Aproape toți mi-au scris să-mi mulțumească, și pentru mulți a fost emoționant să vadă scrisul de mână al fiecărui copil care s-a semnat. Câți primim în cutiile poștale altceva decât facturi? Câți mai primim recunoștință și căldură?

Atunci când mi-am dăruit-o, ziua mea nu a durat doar o zi. A început în februarie, când planificam ce o să scriem. A continuat în martie, cu campania și cu bucuria din fiecare zi de a vedea suma crescând. S-a dus până în aprilie, când începeam planurile de călătorie. A culminat în iulie, cu prima săritură în mare, cu umerii arși de soare și vederile expediate în toată lumea. Și s-a întins hăăăăt, până în toamnă, când încă ne uitam la poze și apăreau primele întrebări, „Doamna, la anul unde mergem?”

Așa că, vă spun eu, „îmi dăruiesc ziua” nu a fost chiar adevărat pentru mine. Campania de pe Galantom a fost unul dintre cele mai mari și mai importante cadouri pe care le-am primit, de la zeci de oameni în fiecare an. Să-ți dăruiești ziua pare un gest foarte altruist. Pentru mine, a fost de fapt unul foarte egoist, pentru că am primit înapoi mult mai mult decât am dat. 

Fiți egoiști! Vă faceți vouă înșivă o mare bucurie, dacă vă dăruiți ziua - pentru un proiect în care credeți. Și schimbați viața cuiva – prima ieșire la mare, primul ghiozdan cu rechizite noi, un sac de dormit pentru oamenii străzii sau terapie necesară copiilor foarte bolnavi. Galantom e plin de povești și proiecte importante, din care puteți alege.

Anul acesta, Asociația Envision, inițiatoare a platformei Galantom, organizează Giving Tuesday în perioada 1-8 decembrie. O întreagă săptămână a generozității, în care fiecare persoană este invitată să #punăinimă și să facă orice faptă bună, indiferent că este vorba despre donații în bani, sânge, resurse, timp sau un simplu gând bun.

Dacă nu aveți încă idee despre cum vă puteți implica, vă invit să vă dăruiți ziua. Veți avea o zi de naștere de care cu siguranță vă veți aminti cu drag, poate chiar cu mai multă bucurie decât de cea mai tare petrecere pe care ați avut-o până acum de ziua voastră.

Pentru că gesturile bune nu e musai să fie mari, ci multe. Inițiativele se pot înscrie pe site-ul: givingtuesday.ro  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Elevi în curtea școlii

Ce (mai) înseamnă săptămâna de „școala altfel” pentru elevii români? Dar „săptămâna verde”? Ce ar trebui să însemne ele în mod ideal, dar și în mod concret? Cum ați organiza dvs, stimați cititori, aceste două programe educative pentru elevi? Cum le văd realmente și decidenții politici de azi, din Educație, care le-au moștenit de la cei de ieri? Iată câteva întrebări, pe care se pare că nu ni le punem suficient de serios și responsabil.

Citește mai mult

Dorin Dobrincu

E nevoie de o igienă a democrației. Și ea nu poate fi gândită în afara cunoașterii istoriei. Pentru că, oricât de des ați auzi asta, ideea e totuși adevărată: cine nu învață lecțiile istoriei e condamnat să le repete. Într-un moment ca acesta, în care regimurile autoritare și discursurile radicale sunt în ascensiune peste tot în lume, predarea lucidă a istoriei recente devine esențială. Coordonarea manualului de „Istoria comunismului din România”, introdus ca disciplină obligatorie în 2025, este mai mult decât un proiect editorial — e o încercare de a-i învăța pe tineri libertatea, prin cunoașterea prețului pierderii ei. Istoricul Dorin Dobrincu explică în acest interviu acordat în exclusivitate platformei Republica de ce memoria nu e doar un exercițiu al trecutului, ci o condiție pentru a nu repeta greșelile care au pus în genunchi o societatea întreagă. Care s-a salvat singură, dar cu prețul sângelui.

Citește mai mult

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult
sound-bars icon