Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Ministrul Florin Roman și-a dat demisia

Florin Roman - PNL

Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, a anunțat că își dă demisia.

Demisia vine după ce Libertatea a publicat o investigație care a demonstrat că Florin Roman și-a trecut în CV o diplomă pe care de fapt nu a obținut-o - licența în economie la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Reprezentanții UBB au declarat că Florin Roman nu a absolvit Universitatea Babeș-Bolyai, ci a primit o diplomă de absolvent al unui colegiu.

„Am înaintat azi demisia din funcția de ministru, mulțumind premierului și echipei guvernamentale.

Când albul devine negru, când orice vorba îți este răstălmăcită, când îți asumi erori materiale, dar se ajunge la linșaj din prima zi de mandat, este prea mult. Nu vreau ca acest scandal sa afecteze activitatea Executivului.

Cu cel care a coordonat tema și atacul, dl Dacian Cioloș ne vedem in instanța. Mi-a lipit eticheta de plagiator fără ca o instanța sau comisie sa dea un verdict.

In rest, celor care au pus ochii pe cele 2 miliarde de euro pentru “conectarea” in regim de monopol la digitalizare, va spun un singur lucru: Ați învins! Nu ați reușit sa ma acuzați de fapte penale, dar ați dus la demisia unui ministru pe neglijente din CV.

Plec din funcția de ministru cu fruntea sus! Așa sa îmi ajute Dumnezeu!”, a scris pe Facebook Florin Roman.

Florin Roman a scris în CV că a absolvit Universitatea "Titu Maiorescu" București - Facultatea de Psihologie, master "Tehnici de comunicare și influență socială", Universitatea "Athenaeum" București, licențiat în Științe Economice, Specializarea "Contabilitatea și Informatica de Gestiune" (2008-2011) și Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj-Napoca, licențiat Științe economice - Specializarea "Contabilitate și Gestiune Financiară" (1992-1996).

„Domnul Florin Roman are o diplomă de absolvire de la UBB, nu diplomă de licență, pe baza studiilor făcute la un colegiu neacreditat aparținând de universitatea din Alba Iulia. Pentru că nu era acreditat, a venit și a dat examenul de absolvire la UBB. Deci are o diplomă de absolvire, nu de licență, de la UBB. Ar fi foarte corect și onorabil ca domnul Roman să corecteze CV-ul", a declarat pentru Hotnews.ro rectorul UBB, Daniel David.

Libertatea a scris că Florin Roman a studiat în acei ani la Colegiul Universitar Economic și de Muzeologie, institutie neacreditată, aparținând de Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia. Cei care urmau cursurile acestui colegiu trebuia să susțină examenul final la o universitate acreditată, pentru că nici Universitatea 1 Decembrie nu era acreditată, astfel că Florin Roman a dat examenul de absolvire la UBB.

Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului Digitalizării, liberalul Florin Roman, să-și clarifice situația legată de suspiciunile de plagiat, iar acesta a spus că va face tot posibilul să clarifice lucrurile în cel mai scurt timp.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • dar tot nu și-a cerut scuze că a înșelat o țară întreagă cu minciunile sale ordinare și ca parlamentar!
    • Like 0
  • Din tot ce a declarat domnul Florin de la Cercetare , cel mai nostim mi s-a parut asta: " ....dar ați dus la demisia unui ministru pe neglijente din CV." Curat "neglijente" coane Fanica , ha?
    • Like 0
  • Ce tragedie pe bietu' roman, să fie el mătrăşit taman când e vorba de împărţit banii de la Brucsăl ...
    Mare ghinion, să n-apuce să ciordească şi el ceva
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Deci dacă nu ieșea scandal , godacul ăsta semialfabet ca un secretar de partid comunist rămânea bine mersi în funcție.Și ne mai mirăm cum de a ajuns țara asta în halul ăsta . Bineînțeles sunt vinovați străinii nu prostia crasă a celor care ne conduc și a celor care-i votează.
    • Like 0


Îți recomandăm

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult

 Mândra Chic

Povestea Mândra Chic începe cu un moment aparent banal, dar care a schimbat totul. Alina Zară își amintește scena de acum mai bine de 15 ani: mătușa Cornelia răsfoia un număr al revistei Vogue, unde a văzut „o rochie de dantelă de Miuccia Prada” ...

Citește mai mult

Foto CTP

130 de milioane de accesări, atât fac pe net postările care zic ce bine i-ar fi fost României dacă Ceaușescu ar fi rămas președinte după `89. Blocuri de locuințe fără număr, autostrăzi, hidrocentrale, fabrici de avioane și televizoare românești, metrouri la Cluj, Timișoara și Iași, țară suverană. Nenumărați tineri iau de bune toate astea.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon telefon mobil -

Atunci când achiziționăm anumite bunuri prin intermediul firmei, este important să înțelegem beneficiile fiscale potențiale, dar și limitele legale. Trebuie subliniat de la început că nu orice cheltuială poate fi justificată pe o societate comercială; Codul Fiscal prevede că achizițiile trebuie să fie direct legate de desfășurarea activității și de domeniul de activitate al firmei. foto: Maria Kraynova / imageBROKER / Profimedia

Citește mai mult