Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Ministrul Lia Olguța Vasilescu: „Părinții nu au voie să-și ia copiii la mitinguri, să-i expună”. Protecția Copilului a primit 29 de reclamații privind părinții care și-au dus copiii la proteste

Lia Olguța Vasilescu în campanie

Foto: Lia Olguța Vasilescu, în campanie electorală, în 2012, alături de copii. Facebook Cosmin Enea

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) anunţă că a primit, până miercuri după-amiază, 25 de sesizări privind prezenţa copiilor la protestele din ultima perioadă, în timp ce, la nivelul a 39 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, au fost înregistrate alte patru sesizări. Cele 25 de sesizări făcute la ANPDCA au fost făcute de persoane fizice: 19 în scris, iar 6 telefonic. 

Într-un comunicat de presă referitor la numărul sesizărilor primite, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, scrie: „Reafirmând deplina recunoaștere pentru libertatea de exprimare, ca drept fundamental, garantat oricărui cetățean de Constituția României, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție reamintește doar că niciun copil nu trebuie expus riscurilor pe care și le asumă adulții, fie ei și părinți, prin participarea la acțiunile ce le întreprind în exercitarea acestui drept”. Paragraful conține un paradox: pe de-o parte admite că libertatea de exprimare este un drept fundamental, garantat oricărui cetățean al României. Pe de alta, susține că exercitarea lui presupune, într-o societate democratică, riscuri.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat, potrivit Digi24, că este ilegal ca părinții să își ia copiii la mitinguri. „Cei care au ieșit în stradă au ieșit pentru că vor să nu se mai încalce legea. Există Legea 272/2004 care prevede foarte clar că părinții nu au voie să își ia copiii la mitinguri, să-i expună. Deci, dacă au ieșit în stradă pentru respectarea legii, ar trebui să știe și ei că există o lege care le interzice să își ia copiii acolo", a spus ea.

Lia Olguța Vasilescu a adăugat că Protecția Copilului transmite mai departe aceste sesizări la poliție, care trebuie să identifice părinții care au fost la miting și eventual să îi amendeze: "Nu îi amendează Olguța, ci poliția, iar amenzile sunt între 5.000 lei și 10.000 lei. Iar legea este foarte clară. Citiți Legea 272/2004 și veți vedea acolo că se precizează foarte clar că părinții nu au voie să își expună copiii la mitinguri”.

Pe pagina de Facebook a Liei Olguța Vasilescu, găsești fotografii în care aceasta este în campanie electorală, în grupuri mari de oameni în care se află și copii.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • As dori foarte mult ca cei care au posibilitatea sa se informeze ce fel de mame sunt Olguta Vasilescu si Firea sa o faca. cunoscut si noua...sunt aproape sigur ca la doamnele asa de preocupate de modul cum crestem copii vor gasi exemple pe care putem urma si noi...
    • Like 0
  • Tara arde si baba se piaptana :). A organizat cineva vreun miting? Doar in capul Olgutei exista "mitinguri"! Parintii erau in oras cu copiii, ca sa ia aer proaspat de "democratie", intr-un loc public unde oamenii se simteau bine (cantau, faceau misto de penali, etc.). Cand mii de oameni si copii ies de Revelion pe strazi si prin diverse piete, nu sunt in "pericol"?
    • Like 0
  • Hotul striga : hotii
    • Like 0
  • La meci ai voie cu copiii? Da' pe partie la schi, ai voie? La metrou?
    Dar in masina proprie? Sau si mai grav in taxi?
    • Like 1
  • "Art. 27
    (1) Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale.
    (2) Este interzisa orice actiune de natura sa afecteze imaginea publica a copilului sau dreptul acestuia la viata intima, privata si familiala.
    (3) Participarea copilului in varsta de pana la 14 ani la dezbateri publice in cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimtamantul scris al acestuia si al parintilor sau, dupa caz, al altui reprezentant legal" ..deci, stimata protectir, cu consimtamantul copilului de PANA LA 14 ANI sau a tutorelui, copilul poate participa la dezbateri publice si orice alte evenimente in care are DREPTUL, garantat de mult "cantata" lege 272, sa isi exprime opinia!!!
    Ia d'aci, draga "protectie"! Sunt tare curioasa in baza carui articol din aceasta lege cu care amenintati atata vor fi intocmite dosare penale pt parintii "iresponsabili"! Mi-e o scarba infinita de aceste javre care au ajuns sa foloseasca o lege interpretata dupa bubul plac impptriva unor OAMENI, chiar si copii sub 18 ani, CARE AU DREPTUL LA LIBERA EXPRIMARE!!! Draga "protectie", iti las si eu adresa, mi-am luat copila de 15 ani sa va injure din toti raruntii de canalii ce sunteti! Copila care abia asteapta sa termine liceul sa poata pleca din tara in care voi va cacati pe viitorul celor pe care acum, nevoie mare, ii "protejati de abuzurile parintilor iresponsabili"!
    In timpul in care uitati sa puneti in aplicare legi care le confera dreptul acestor copii, elevi, la burse de merit! Ati apucat si la alea, trasni-v-ar sfintii sa va trasneasca de jigodii cu chip de oameni!
    Muriti odata si lasati-ne sa construim un viitor AICI, pentru ei! Voi sunteti primii care ar trebui sa plecati, voi sunteti iresponsabilii care alungati copii unici la parinti, departe de parinti, nenorocitii dracului!
    VOI AR TREBUI SA FITI ANCHETATI DE TOATE INSTITUTIILE STATULUI CARE NUMAI DE DREPT NU SE MAI NUMESTE!!!
    Semnat
    Un parinte iresponsabil care va injura in fiecare secunda pentru ca existati!!! Fiv-ar atat de rusine incat sa crapati odata!
    • Like 1
  • Va spun eu...PSD-istii vroiau sa trimita huligani sa sparga sa rupa oase de manifestanti. Problema mare cand au vazut ce de copii sunt printre manifestanti. Riscau sa isi ridice in cap si mai multe organizatii...Asa ca ramanand cu buza umflata si-au exprimat frustrarile cum au putut..cu amenintari, cu boscorodeli, etc
    • Like 1
  • Vai de mine ! Tartuffe-i sudului opereaza.Ei care trag din cand in cand o bataie educatoare copiilor proprii care beau pana la nestire in fata lor,si-au gasit dintr-odata vena critica...
    • Like 0
  • Doamnelor si domnilor jurnalisti cat si cititori, spuneti-mi cati dintre voi copii fiind, pe vremea lui nea Nicu, ati stat la rand la butelii, paine, lapte, adidasi si altele, ttrimisi de parintii vostri? Oare atunci cum era cu abuzul sau cu lectia de democratie? Din pacate acele vremuri s-au uitat. Ei bine eu propun ca toti parintii sa iasa la proteste cu copiii lor, ziua in amiaza mare. Nu sunt de acord ca protestele sa fie facute pe inserate. De ce? Pai cum o sa-i putem identifica pe cei care instiga?
    • Like 1
  • Copiii trebuie să învețe ce înseamnă democrația și libera exprimare a drepturilor cetățenești, iar părinții, ca cetățeni liberi ai acestei țări, au dreptul să se întrunească într-un cadru organizat potrivit legii 60/1991 republicată în 2014, referitoare la organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Mai mult decât atât, autoritățile au datoria de a asigura condițiile desfășurării pașnice a demonstrației respective.
    • Like 0
  • Marius P check icon
    Buna ziua,
    Eu cred ca d-na Olguta Vasilescu a plecat de la "informatia" ca parinti au fost platiti pentru fiecare copil si/sau caine adus la protest. Sper ca d-na sa sesizeze si Protectia Animalelor...
    • Like 0


Îți recomandăm

Eugen Rădulescu

Încet, dar tot mai sigur, ne îndreptăm spre dezastru. PNRR se va încheia fără ca România să beneficieze de ultimele tranșe. Demența politicienilor a ajuns la paroxism: după ce PSD a îngropat finanțele publice prin politica sa dincolo de iresponsabilă din 2024 și s-a opus cu o îndârjire sinucigașă oricărei reforme cât timp a făcut parte din guvern, acum acționează pentru a fi sigur că S&P ne va coborî în categoria țărilor „nerecomandate investițiilor”.

Citește mai mult

Infrastructură gaze

Dincolo de priză. În această vară, România a ajuns într-o situație fără precedent în istoria recentă: nivelul scăzut al Dunării a determinat oprirea reactoarelor nucleare de la Cernavodă. Împreună, cele două reactoare asigură în mod obișnuit aproximativ o cincime din producția de energie electrică a țării. Seceta prelungită a arătat cât de repede se poate schimba echilibrul național. Șeful guvernului a îndemnat clienții casnici să reducă voluntar consumul în orele de vârf, adică între 20 și 23, iar autoritățile au anunțat că la nevoie, marii jucători din industrie pot fi decuplați de la rețea (foto: Inquam Photos / Octav Ganea).

Citește mai mult

scoala - elevi - copii

Am înțeles întrebarea mai târziu, când Andrei mi-a arătat subiectele. Hai că matematica nu pretind c-o înțeleg, dar la română zic că mă mai pricep. Nu știu câți dintre absolvenții de Litere ar fi putut face jumătate dintre subiectele la română. Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Citește mai mult

Vaccin anti-cancer / sursa foto: Profimedia

Moderna, compania renumită pentru dezvoltarea vaccinului Spikevax împotriva COVID-19, și Merck Sharp & Dohme, o multinațională farmaceutică din America, au anunțat săptămâna aceasta că un vaccin de tip mRNA personalizat pe baza mutațiilor unui pacient a obținut rezultate pozitive într-un studiu clinic.

Citește mai mult