Misterul panicii de la mitingul din 21 decembrie 1989

(Foto: Guliver/Getty Images)

Ideea mitingului din 21 decembrie 1989 a fost a lui Ceaușescu. O spune încă din teleconferinta din 17 decembrie. Refuză cu obstinație realitatea și se întoarce la momentul lui de glorie din 1968. În capul lui Ceaușescu ceea ce se întâmplă este un atac extern, care precede iminenta invazie. Sau cel puțin asta spune, căci el știe prea bine ca așa ceva nu există. Dar îi convine. Îmbracă haina voievodală a propagandei cu care a hrănit poporul timp de aproape 30 de ani. El luptă pentru neatârnarea și independența țării. Mai are nevoie doar de butaforia pe care să o vândă din nou. Are nevoie de august 1968.

Iulian Vlad este sceptic. "Atenție să nu degenereze în altceva! Să vedem cum ajutăm Capitala. USLA", le spune Vlad șefilor Securității. Are motive de îngrijorare. Aerul e atât de încordat că îl tai cu cuțitul. Toată lumea știe ce s-a întâmplat la Timișoara. Dar Vlad mai are o informație. Câțiva timișoreni s-au urcat într-un tren și au plecat spre București. Securitatea i-a pierdut pe drum și nu are idee unde sunt, dacă au ajuns și ce au de gând.

Iulian Vlad e nervos. Nici în București situația nu e roz. Rapoartele vorbesc despre ostilitatea abia mascată a populației. Dacă ar fi după Vlad, el nu ar face mitingul. Dar nu e după el. Vrea șeful, iar Vlad e acolo ca să îi transforme demența în realitate și nu să o contrazică. Dă ultimele indicații, îi suplimentează forțele lui Gianu Bucurescu (comandantul desemnat al „evenimentului") împănând dispozitivele cu uslasi (decizie care se va dovedi catastrofală) și apoi speră să nu se întâmple nimic neprevăzut. Pentru că nu ar avea ce face. Îi raportează lui Ceaușescu ca Securitatea „stăpânește situația". Nu stăpânea nimic.

Ceaușescu are propriile informații și îndoieli. Vrea să anuleze totul. Treziți cu noaptea în cap și aduși fără mare chef, oamenii selectați după listele verificate sunt anunțați că mitingul s-a anulat. Înjurând se reped care la mașini, care spre metrou, care pe jos. Apoi brusc activiștii și securiștii încep să urle la ei să vină înapoi. „Se ține!" . O parte au apucat să plece, ceilalți sunt întorși din drum. E o bulibășeală de nedescris. Imaginea bulibășelii sistemului. Oamenii s-au pierdut de colegi, caroiajul pe întreprinderi nu se mai respectă și doar cu mari eforturi securiștii și activiștii pun cât de cât mulțimea în ordine, astfel încât când începe piața să fie oarecum în ordine.

Și începe. Apoi fix când Ceaușescu mulțumea „organizatorilor acestei mare (!?) adunări populare" se aude o bubuitură. Se oprește cu mâna în aer și se uită fix în dreapta lui, la locul cu pricina. Fix ceea ce se temea Vlad se întâmplase.

Un grup de tineri (unii susțin că erau timișoreni și poate erau chiar cei scăpați de Vlad de sub supraveghere, poate bucureșteni, nu e clar) au încercat să intre în piață strigând „Timișoara! Timișoara!". Aici a intervenit un șir de evenimente în lanț.

Nu o să știm niciodată ce s-ar fi întâmplat dacă Vlad nu ar fi trimis acolo uslasii de la DSI (Detașamentul Special de Intervenție) al USLA. Dacă acolo erau doar milițienii din FOI și cei de la trupele de securitate, probabil că protestatarii ar fi fost respinși cu bastoane și scuturi. Dar așa băieții din DSI, care erau luptători, nu forțe de menținere a ordinii, au pus mâna direct pe grenadă. Pe GELA (Grenada cu Efect Luminos și Acustic). Era din dotarea lor standard, dar era pentru uzul antitero și pentru spații închise, unde trebuia să năucească teroriștii. Dar vorba românească, asta avem cu asta dăm. Și au dat. Bubuitura a fost amplificată de spațiul îngust al străduței și s-a instalat un început de panică. Din nou ironia istoriei, exact în zonă erau niște femei de la o întreprindere bucureșteană. S-au speriat rău de tot și au început să țipe, să se împingă și au încercat să fugă. S-a creat o busculadă și unele dintre ele au fost călcate în picioare. De aici ce s-a văzut la televizor.

(Foto Guliver/Getty Images)

Ceaușescu a încercat să treacă peste moment, dar deja băieții din jurul său s-au activat. Cum erau deja setați, nu au mai așteptat să se lămurească ce se întâmplă și au trecut direct la planul pentru protecția Secretarului General. Oamenii lui Neagoe de la a V-a au ieșit atât de repede cu automatele pe scările CC că au ieșit în costume. Vlad se agita în balcon și urla la ăia de jos. „Cu ce ați dat?" întreabă. În CC Ardeleanu se agită și el. „Dați-mi GELA!" urlă șeful USLA.

Vrea să iasă și el să arunce în dușmanii poporului. Dar nu mai apucă. Le-o iau tuturor înainte oamenii lui Ilie Ceaușescu.

Declarație de martor. Ionel Dumitrescu, colonel inginer, ofițer I la UM 02348 (Secția de înzestrare cu material tehnic a Consiliului Politic Superior al Armatei). Dumitrescu făcea parte dintr-o subunitate din subordinea CPSA, UM 02478 unitate care se ocupa de „război psihologic și asigurare cu tehnică de propagandă și cultură pentru MApN". Ce spune el? „La data de 21 decembrie 1989 de la unitatea mea au fost trimise mai multe autospeciale care au avut rolul de a amplifica sunetul (respectiv de a dubla sistemul celor de la Radiodifuziunea Română). Autospecialele au fost sursa sunetului auzit atunci când adunarea populară organizată în Piața Palatului s-a dezorganizat, iar participanții au început să fugă." Clar. Frumos. La obiect. Fără diversioniști, împunsături cu obiecte ascuțite, comploturi și lovituri de stat.

Crezând la fel ca ceilalți că se pregătește un atac la adresa Secretarului General, oamenii lui Ilie Ceaușescu au pus benzile pe care le foloseau în aplicațiile lor de război psihologic cu vuiet (care participanților le-a dat impresia de zgomot de tancuri și avioane). Scopul? Să golească rapid piața, pentru ca forțele de intervenție să protejeze clădirea CC. Ceea ce s-a și întâmplat. Mulțimea panicată s-a călcat în picioare, încercând să fugă, cu gândul că ăștia pun tancurile pe ei ca la Timișoara.

Ceaușescu însă, care din balcon vedea întreg peisajul, a înțeles că nu se întâmplă niciun atac. A urlat odată la ei „Ho, bă!", a refuzat nervos să intre în sediu și le-a ordonat să aducă mulțimea înapoi. Asta au și făcut.

După ce au adunat cu chiu cu vai pe cei care nu fugiseră și au garnisit primele rânduri cu securiști, Ceaușescu a mai vorbit încă un sfert de oră, încheind tot ironic cu versuri din „Deșteaptă-te române”.

Dar era prea târziu. Se văzuse la televizor că nu mai avea poporul de partea lui.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp