Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Modificările Codului Penal şi Codului de procedură penală au trecut de Parlament. Raluca Turcan: Azi au votat în Parlament ca Liviu Dragnea să aibă un Paște fericit

Camera Deputaților

(Foto: George Călin/Inquam Photos)

Modificările Codului Penal şi Codului de procedură penală au fost adoptate miercuri Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională, următoarele etape fiind controlul de constituţionalitate şi promulgarea, scrie News.ro.. PNL a anunţat deja, încă de marţi, că va sesiza CCR.

Proiectul de modificare a Codului de procedură penală a fost adoptat cu 181 de voturi "pentru” şi 83 "împotrivă”, iar cel de modificare a Codului penal a fost adoptat cu 180 de voturi "pentru" şi 81 "împotrivă".

(situația votului la Codul penal. Sursa cdep.ro)

Ambele proiecte au fost dezbătute în procedură de urgenţă, dat fiind că ordonanţele de urgenţă care ar fi trebuit să pună în acord codurile cu deciziile Curţii Constituţionale nu au fost emise, în pofida anunţului în acest sens făcut de ministrul Justţiei Tudorel Toader, fapt care a provocat nemulţumiri în PSD.

Dragnea: Nu s-a adus nicio modificare, nici măcar o virgulă deasupra deciziilor Curţii Constituţionale

"Nu a fost făcută nicio modificare, haideţi să fim riguroşi! Codurile penale, s-a declanşat procedura de modificare acum multe, multe, multe luni de zile cu dezbatere şi spectacol. Au fost contestate la Curtea Constituţională aceste legi. Curtea Constituţională a spus că o serie de articole nu sunt constituţionale şi nu pot fi acceptate, o serie de articole trebuie să fie modificate pentru a fi constituţionale, o serie de articole sunt constituţionale fără să fie modificate. Decizia luată de noi de anul trecut a fost ca articolele, doar articolele declarate constituţionale şi cele neatacate să continue procedura parlamentară. Nu s-a adus nicio modificare, nici măcar o virgulă deasupra deciziilor Curţii Constituţionale. Astăzi s-a încheiat această procedură parlamentară. Parţial, pentru că or să atace la Curtea Constituţională nişte articole declarate constituţionale. Nu este niciun fel de modificare", a declarat liderul PSD Liviu Dragnea.

Raluca Turcan: „O lovitură la temelia democrației”

„Azi și-au creat cadrul general de favorizare a infractorilor. Infractor cu infractor va sărbători Paștele într-un mod fericit. Azi au votat în Parlament ca Liviu Dragnea să aibă un Paște fericit. Este o zi neagră pentru fiecare român”, a spus Raluca Turcan, prim-vicepreședintele PNL, după votul de miercuri din Camera Deputaților. „Este o lovitură la temelia democrației”, a spus Turcan.   

PNL a anunțat că va contesta la CCR modificările votate azi la Codul penal și Codul de procedură penală. 

PLUS: Rezultatul votului, o rușine pentru noi toți

„Rezultatul votului de astăzi din Parlamentul României, prin care au fost modificate Codul penal și Codul de procedură penală, este o rușine pentru noi toți.

Parlamentarii, într-o largă majoritate, au ales să sprijine hoția, să dezincrimineze fapte precum cele care au dus la tragedia de la Colectiv, să scadă termenul în care cineva ca Dragnea poate fi tras la răspundere și să descurajeze denunțarea faptelor de corupție. Votul de astăzi delegitimează complet majoritatea actuală, precum și pe ceilalți parlamentari care i-au susținut fără ezitare, deși formal se poziționează în opozitie.

Cetățeni ai României, urmează doi ani în care veți vota de patru ori. Nu uitați ce au făcut parlamentarii astăzi!

Lupta nu se termină aici. Chiar și din afara Parlamentului, noi, PLUS, ne vom lupta cu toate mijloacele pentru a opri oameni ca Dragnea și ca cei care au votat astăzi modificarea Codurilor penale să mai ajungă vreodată la conducerea României”, este mesajul PLUS, după votul care face viața infractorilor mai ușoară.

USR: Una dintre cele mai importante modificări din Coduri este reducerea termenelor de prescripție, care echivalează cu o amnistie mascată.

„Parlamentarii PSD-ALDE-UDMR și ai minorităților naționale au votat astăzi Codurile Penale pentru a-l scăpa pe Liviu Dragnea de pușcărie. Una dintre cele mai importante modificări din Coduri este reducerea termenelor de prescripție, care echivalează cu o amnistie mascată.

Rezultatul? Dosarele penale în lucru se vor închide iar infractorii vor scăpa de pedeapsă dacă au fost suficient de abili să tragă de timp suficient de mult. Așa cum este cazul lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Vedem astăzi că un #nimic a modificat legea în Parlament pentru a scăpa de dosarele penale. Mai mult, scapă de răspundere pentru ce a făcut și va putea să fure în continuare și să rămână cu toți banii!

Este cea mai gravă situație din ultimii doi ani din punct de vedere legislativ pentru că aceste modificări sunt pentru corupți, dar și pentru infractori, violatori, pedofili, traficanți de droguri, tâlhari. Aceasta este politica PSD, aceasta este maniera în care ei legiferează!

Astăzi hoția a câștigat în Parlament, pe 26 mai #FaraPenali va deveni o realitate în România”, se arată pe contul de Facebook al Uniunii Salvați România (USR).

Principalele modificări ale Codurilor penale adoptate de Comisia Iordache și votate de deputați, potrivit Digi24:

  • Scad pedepsele pentru abuz în serviciu
  • Este dezincriminată cu totul neglijența în serviciu
  • Scad termenele de prescripție. Specialiștii spun că această modificare-cheie ar putea să îl vizeze sau să îl intereseze direct și pe Liviu Dragnea, în dosarul său privind angajările fictive
  • Termenul pentru denunț este redus la un an. După ce trece un an, persoana care face un denunț poate fi și ea pedepsită.
  • Interzicerea, în cursul urmăririi penale și al judecării cauzei, a comunicărilor publice, precum și a furnizarea altor informații provenind de la autorități publice, referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Acest lucru ar însemna că presa nu va mai putea furniza informații de interes public despre demnitari vizați de anchete sau despre faptele de care sunt acuzate aceste persoane.
  • Persoanele din cadrul autorităților publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau inculpate ca și cum acestea ar fi vinovate, decât dacă există o hotărâre definitivă de condamnare cu privire la acele fapte.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • O tara de rahat, cu conducatori asisderea.... Mai bine ar veni Putin peste noi, ca oricum europeni nu am fost nicicand si nici nu suntem in stare sa devenim.... Portile Orientului, pe care urineaza cainii si bine fac!
    • Like 0
  • Un fel de Isus. nu? :)) Au sters cu buretele toate pacatele? Sunt mai puri ca apa distilata :)

    Pai daca e Paste, pai Paste sa fie, sau mai bine zis sa nu mai fie :))

    Da' las' ca ne rugam noi si sa vezi ca mama naibii se alege de ei :))))

    O tara de ridicol si ridicoli :)
    • Like 0
  • Ionel check icon
    Raluca Turcan, "aceasta KILL BILL a politicii romanesti", o tine cu dragnea in sus si dragnea in jos ! Dac asa crede ea ca vor castiga alegerile se insala amarnic. Ia cititi aici si trageti ce concluzii vreti : "..dacă USR s-a mobilizat total pentru voturile de azi, 27 din 27, liberalii au chiulit în masă: 23 de absenți dintr-un total de 68 de deputați înseamnă cca.34%. Faptul că un liberal din trei a lipsit de la cel mai important vot al anului nu poate fi, evident, o întîmplare. Cum nici absența deputaților Pro România nu e...".
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Golănicea și Ciordache au comis-o până la urmă .Buni băieți, pământul e rău că îi ține.
    • Like 0


Îți recomandăm

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Studenți la calculator

Din când în când mai schimb vorbe la o cafea, la sfârșit de săptămână, cu studenții sau foștii studenți cu care am lucrat în diverse momente ale vieții. Fac asta de ani de zile și încă îmi face plăcere. La început, când încercam să ne cunoaștem mai bine, eram convinsă că stăpânesc bine limba română. Aveam impresia că știu nuanțe, subtexte, ritmuri. Până într-o zi, acum câțiva ani, când unul dintre ei a spus: „Mamăăă, ce vibe soft are mesajul ăsta, dar totuși e on point.” Și-atunci am realizat că trebuie să mai învăț.

Citește mai mult

politician - Foto: Mihajlo Maricic / Panthermedia / Profimedia

O funcție atât de importantă, cum este cea de prim-ministru, este ocupată de o persoană care este numită oficial de președintele României, în principiu la propunerea partidelor politice reprezentate în Parlament. Spun în principiu, deoarece o persoană din zona non politică ar putea fi numită de președintele țării și eventual votată de partidele reprezentate în Parlament. Foto: Profimedia

Citește mai mult